Înfometarea

Ieri am văzut Hunger. Este un film despre greva foamei făcută de prizonierii IRA(Irish Republican Army) în perioada 1980 – 1981 a “The Troubles”. “The Troubles” reprezintă o perioadă de conflict etno-politic în Irlanda de Nord începută la finalul anilor ’60 şi care se consideră finalizată în 1998 prin Belfast Agreement. Cu toate acestea, sporadic, nord-irlandezii mai au încă parte de violenţe.
Filmul portretizează, cu foarte puţine cuvinte, modul în care erau trataţi prizonierii IRA pe parcursul protestelor lor, denumite “no wash” şi “blanket”. Scenele de dialog sunt în general foarte scurte, cu excepţia unuia, între Bobby Sands şi un preot, atunci când acesta explică motivaţia alegerii modului de protest prin greva foamei.
66 de zile Bobby Sands se luptă cu viaţa şi moartea, fiind chiar ales membru al Parlamentului Regatului Marii Britanii, cu câteva zile înainte de a muri. 9 oameni îi urmează exemplul, pe parcursul a 7 luni de grevă, reuşind să forţeze mâna guvernului britanic pentru a le oferi drepturi prizonierilor. Efectul politic al acestor greve a fost acordarea de interes grupării Sinn Féin, care a început să conteze în alegeri.
Nu ştiam că există greve ale foamei mai faimoase decât cele ţinute de Gandhi, dar se pare că Bobby Sands şi următorii mi-au demonstrat contrariul. Poza următoare e o dovadă:

BBB
Comments(1)































