România, mai exact!

Am locuit in Oradea şi Timişoara, dar am călătorit, în scopuri nu neaparat turistice, prin mai multe oraşe din România: Cluj, Arad, Zalău, Jibou, Deva, Sibiu, Sighişoara, Braşov, Bucureşti, Reşiţa, Sinaia, Predeal, Hunedoara, Orşova. Dacă este să vorbim doar despre mediul urban enumerat mai sus, rezultă o altă enumerare: grădina botanică din Cluj, Cetatea din Arad, culmile Meseşului din Zalău, grădina botanică din Jibou (mai faină ca aceea din Cluj, dpmdv), cetatea Devei, cetatea şi centrul istoric al Sibiului, singura cetate medievală locuită din Europa din Sighişoara, Mt. Tâmpa urcat din Braşov, Casa Poporului, drumul către Gărâna, Bucegii şi Castelul Huniazilor din Hunedoara. La marea asta neagră nu am mai fost de când eram mic, deci nu se mai pune.

Din fericire, majoritatea călătoriilor le-am direcţionat spre zonele montane, vizitând în mare parte Apusenii, cu preponderenţă M-ţii Pădurea Craiului, Bihor, Vlădeasa, Plopiş, Codru – Moma şi Zărand. Am apucat în schimb să văd şi Bucegii de câteva ori, Piatra Craiului, Banatului şi Harghitei şi nu în ultimul rând, am traversat culmile Făgăraşului pe şoseaua aia comunistă.

Locuri care mi-au plăcut în mod special:
- Zona Padiş din Parcul Natural al M-ţilor Apuseni
- Lacul Sf. Ana
- Transfăgărăşanul
- Lacul Vidraru
- Dunărea la Orşova

Articolul participa la concursul organizat de viajoa.ro cu premiu constand in 2 nopti de cazare la Pensiunea Roua de Munte din Herculane.

BBB

…putere, ce să aibă?
[Afiş propagandistic low-cost pocăit]

Oare unde îşi vor petrece veşnicia cei care nu ştiu când e “va” şi când e “v-a”?

Later edit: Parcă e un homeless ce ţine pancarda cu “Repent. The End is near”. Nu putem ocoli cumva 2012?

Later edit 2: Îl las pe nenea Cohen să mai adauge ceva la cele spuse până acum:

When they said REPENT REPENT
I wonder what they meant

2009 a fost un an în care regizorii s-au inspirat din literatura pentru copii. Nu cred că s-au inspirat mai mult decât de obicei, dar avem 3 exemple clare: “Coraline”, “Where the wild things are” şi “Fantastic Mr. Fox”. Despre ultima dintre ele, inspirată din cartea lui Roald Dahl, vreau să vă vorbesc.

Concluzie mea e că “îmi place Fantastic Mr. Fox” din mai multe motive:

1. Este o animaţie stop-cadru (sau stop-motion), desenată în cel mai mic detaliu, adăugându-se la lista (destul de selectă şi scurtă) de filme de acest tip. Muncă de chinez bătrân de tot… Cei de la South Park chiar au început în acest mod..
2. Voci de actori consacraţi: Clooney, Streep, Murray, Dafoe, chiar şi Gambon
3. Un vulpoi se aşează la casa lui, renunţă la furtişaguri pentru un job de jurnalist, renunţă la vizuină pentru un bârlog într-un copac, dar mintea îi stă tot la şiretlicuri. Cum să nu-ţi placă aşa ceva? Mai ales că fură de la nişte oameni odioşi…

În final, dacă ajungeţi şi voi la aceeaşi concluzie, vă invit să jucaţi un whackbat!

BBB

Care e?

Vă las să luaţi singuri decizia!

Michael Scott de la Dunder Mifflin

David Brent de la Wernham – Hogg

Eu nu mă pot decide!

BBB

[Pornim încet Aria lu' Haendel şi citim în continuare]

Am aşteptat Antichristul cu sufletul la gură. von Trier e iară nebun, în sens bun şi rău în acelaşi timp.

Avem în discuţie un film cu doar 2 personaje, El (Willem Dafoe) şi Ea (Charlotte Gainsbourg) şi o apariţie pasageră a unui prunc. O să vă dezvălui intriga acestui film, pentru că altfel review-ul ar fi cam imposibil. Copilul acestora are o apariţie pasageră, după cum spuneam mai sus, pentru că moare în prima scenă, fiind ignorat de părinţii angrenaţi într-un act sexual foarte vivace, ca să zic aşa…

Efectul acestei întâmplări se răsfrânge într-o măsură semnificativă asupra mamei. Tatăl, care era (surpriză!) terapeut, se străduieşte în principal să o ajute să depăşească această perioadă şi ia decizia să o izoleze într-o cabană montană, numită Eden, fireşte. Locul acesta îi era cunoscut atât ei cât şi fiului abia decedat, cei doi petrecând vara precedentă împreună acolo.

Până în acest moment, nu pot decât să-l felicit pe von Trier pentru selecţia actorilor, jocul lor şi peisajele mirifice. Dar dăm de bucluc. Nu înţeleg încăpăţânarea Lui de reglementare a stării Ei emoţionale. Las-o să jelească în pace! Din păcate, din momentul sosirii lor în Eden încep mutilările genitale şi lupta continuă, Terminator style, între El şi Ea. Descoperirea studiilor Ei de doctorat ne confirmă faptul că avem de-a face cu o luptă între sexe.

În final, câştigă unul dintre cele două personaje şi avem parte de o scenă finală în care Edenul era invadat de oameni, fiecare ducându-şi lupta proprie şi aşteptând “eliberarea” Edenului.

Film de văzut!

BBB