Sunt anumite carți pe care nu te poți abține să nu le judeci dupa copertă, sau a căror copertă sau titlu să iți producă o impresie 
plăcută doar pentru că ilustrează ceva plăcut pentru tine.
Mi s-a întâmplat cu Confesiunile unui cafegiu.
Deși mai greu de depășit pe unele porțiuni care te cam amețesc ce-i drept, cartea abundă cu nume – nume mari din societatea românească din perioada comunistă, și cu greutățile pe care oamenii le întampinau în a-și însuși lucruri de bază pentru supraviețuirea în viața de zi cu zi. Mai mult, dificultățile sunt accentuate în încercarea comerciantului de a se descurca in acea perioada sumbră.
Cred că cea mai delicioasa parte din carte este aceea în care magazinul din Hristo Botev era in floare. Aflăm de exemplu cum Nichita locuia chiar vizavi și cum era mare iubitor de vodka rusească, cum Radu Beligan, Alexandru Rosetti poposeau într-o magazie din spatele magazinului, iar acolo, pe sacii de cafea se punea lumea la cale.
Pasajele în cauza amintesc de atmosfera aia de cafenea de altădata de care vorbeam la Școala de Blog.
Tonul binevoitor, care confirmă credința autorului cum că ‘clientul nostru, stăpânul nostru’ se simte pretutindeni de-a lungul lecturii, făcând scuzabile și aspecte mai puțin plăcute ale vieții de comerciant: luarea de mită, servirea preferențială.
În orice caz, ‘armenașul Florescu’, cu a lui ‘cafea Avedis’, mi-au produs o impresie cât se poate de placută.
De lecturat împreună cu o cafea, bineînțeles.
