O samă de vorbe cu #TimișoaraNoastră

Nu îmi pot imagina cum aș putea aduna într-o serie de cuvinte care să vă povestească treburile ce s-or întâmplat zilele astea în #TimișoaraNoastră.

Aș putea încerca la grămadă: grătare, piscină, lume, zâmbete, petrom, năduf, bătături în tălpi, nefi, ghid genial, scârț, râu, ploaie, soare cuminte, mimă, pizza, mici și frigărui din frigider, hotel timișoara, net mobil și net de pe mobil – mult, râși, piscină, istorie, tramvaie, KFC, poze, alte poze, blițuri, și mai multe zâmbete și râși, conversații, cafea multă, mic dejun cu ochi grei, și of doamne, câte și mai câte cuvinte.

Practic s-a întâmplat ceva frumos. O grămăjoară bună de oameni faini de prin afara timișorii or avut ocazia să fie primiți de niște localnici, ținuți cu un minim de omenie de bun simț ajutați și de niște entități cu ceva bănuți (listă în detaliu aici) și instruiți în privința istoriei orașului de un ghid (un ghid de altfel cu un bagaj de informații și detalii înspăimântător de mare), plimbați cu un tramvai exclusiv.

Eu unu cu ocazia asta am aflat tot feliu de detalii și chițibușuri despre Timișoara:

• Vreo ceva sute de ani a fost un oraș militar. La începutul secolului 19 parcă, Timișoara avea o populație de 5000 de civili și vreo 20000 de soldați și militari. Tradiția militară din Timișoara e așadar veche de secole și așa mi-am explicat și eu veșnica dilemă din ultimii 4 ani: cum naiba se făcea că până acum vreo 10 ani jumătate din centrul istoric însemna Armata Română, inclusiv cazarmă, ceva garaj de mașini militare, un giga spital militar și tot feliu de altele.
• Oraș exagerat de bolnăvicios în urmă cu nu multe secole. Vreo 3 monumente ale malariei ciumei stau dovadă. Dar cum orașu era a naibii de important pentru un imperiu austriac ce trebuia să fie pregătit pentru eventuale riposte otomane (niște șmecheri ce tocmai pierduseră fosta Ungarie mare în fața austriecilot), trebuia făcut ceva ca nu toată lumea să moară în orașu ăsta, mai ales soldații. Așadar a meritat un spital care pe lângă că era militar, era și cel mai mare din Europa evăr (pe-atunci).
• Casa de turtă dulce din Piața Unirii nu a fost construită de turci. De fapt e un stil arhitectural maghiar (probabil ceva arhitect ungur proaspăt întors din Jamaica și cu o pasiune pentru casa vrăjitoarei din Hansel și Gretel).
• Timișorenii un deceniile de lângă 1900 erau mari șmecheri în Europa la lucrări în fier forjat: balcoane, porți, ornamente și alte bazaconii metalice foarte îmbârligate.
• Sub fațada modernă cu influențe brâncovenești a Operei e o altă fațadă în stilul la modă în vremea aia în imperiul Austro Ungar.
• Timișoara e doldora de Jugendstil. Barocu ca barocu și altele ca altele, da Jugendstilu’ e un stil arhitectural care domină de departe orașul în toate regiunile istorice. Ce îmi place foarte mult la ideea asta pentru un branding e că Jugendstil = stil al tinerilor. Deci Timișoara e un oraș tânăr chiar și în stilul arhitectural.

Frumos deci. Oameni streini au văzut o Timișoară fermecăcioasă, cum speram și mă așteptam.Vă las cu un link către pozele Tomatei cu Scufiță, pentru a vă minuna de cât de harnici am fost sâmbătă în plimbare.

Un pic mai later edit: O povestire cu o fluență neîntâlnită în tolba mea de talente găsiți la aceeași Tomata, cea mai promptă de data asta cu poze și detalii pe online . Tot ei îi mulțumesc că nu s-a supărat că i-am furat pozele pentru articolul ăsta .