Read me, baby!

Mi-a tras dragostea o palmă peste faţă… adicatelea şi când o cauţi o găseşti, dar după mai multe eşecuri parcă nu îţi vine să o iei în serios pe aia bună.

Ritm perfect. Într-o ordine dulce.

Îi ador fiecare poveste, fiecare gest şi fiecare părticică. Mi-e frică să nu ratez. Mi-e prea bine să fie adevărat, şi atunci încerc să îmi trag palme mental, ca să nu mă ambalez prea tare. Mi-e frică să nu mă trezesc, deşi sunt undeva între vis şi realitate. În vis nu sunt sigur, pentru că nu pot să mă bucur de ce mi se întâmplă. Sunt blocată pe undeva. În realitate iarăşi nu sunt, am pierdut contactul cu tot ce e lumesc şi oboseşte.

Am plecat acasă, poate s-or sedimenta.

E greu să stai ancorat în realitate, trebuie să alergi odată cu viaţa, şi dacă ţi-o ia înainte, mereu trebuie să o prinzi din urmă. E alegerea ta când o faci. Amu încerc să o păcălesc cumva, să tai din ea, ca să îmi scadă vina când oi reveni la ground level…

Nu am pretenţii să fie înţeles nimic de mai sus. Trenul mă zdruncină, iar Mariza mă  alină în surdină.

Doamne ajută!