Week-end-ul acesta mi-am continuat planul de a vedea toate filmele nominalizate la Oscar, înainte de premii şi am făcut un maraton. Am început cu două filme uşoare (de încălzire), care nu au nimic de a face cu domnul Oscar, dar care mi s-au părut interesante.
Aşa că am început cu It’s Complicated. Filmul acesta este rezultatul îmbinării geniului care este Meryl Streep cu carisma lui Alec Baldwin şi candoarea lui Steve Martin. Îl mai aduagi şi pe tipul din The Office John Krasinski şi un scenariu bine scris şi îţi iasă o comedie superbă şi foarte puţin previzibilă. Îmi aduce aminte de comedia lui Jack Nicholson, Something’s Gotta Give, iar după puţin research, am aflat că ambele filme au aceiaşi regizoare şi scenaristă – Nancy Meyers.
Următorul pe listă a fost Valentine’s Day. De acest film nu am fost prea sigură, deoarece am muşcat-o cu He’s Just Not That Into You – o gramadă de actori faimoşi şi un scenariu sec. De această dată nu a fost chiar aşa. Nu este cel mai extraordinar film, dar are câteva moment amuzante sau înduioşătoare. Cu siguranţă este mai bun decât celălalt. Nu intru prea mult în detaliile poveştii deoarece e mult prea complicată. Oricum, filmul este mai mult decât suportabil.
Apoi am trecut la categoria grea. Up in the Air a obţinut un loc pe lista filmelor mele favorite. Clooney este superb, iar filmul mi-a adus aminte de orele petrecute în aeroport în ultimele luni. Deşi m-am plans de cât de urât este, personajul lui Clooney m-a făcut să-mi dau seama că nu este atât de rău să fi singur într-o mulţime enormă de oameni, de toate naţionalităţiile, care vorbesc diferite limbi şi care vin şi pleacă în cele mai îndepartate locuri de pe glob. Nu am văzut toate filmele nominalizate, dar sunt sigură că e mai bun decât cel cu oamenii albaştrii.
Următorul a fost Up. Desenul acesta animat a apărut de ceva vreme, dar abia acum am ajuns să-l văd. Are o poveste neobişnuită, mai ales pentru un desen animat, dar e plin de candoare şi este înduioşător. Mr. Fredrikson e superb, iar vocea lui Edward Asner îi dă şi mai multă savoare. Filmul în sine nu are prea mult dialog, dar asta nu înseamnă ca este plictisitor, din contră, personajele sunt foarte expresive, şi sunt şi pe gustul celor mai pitici.
The Lovely Bones e destul de deprimant, dar mi-au plăcut la nebunie culorile scenelor. Povestea este destul de complicată şi mi-ar fi plăcut să citesc cartea înainte. Nu ştiu dacă ar fi meritat să fie nominalizat la categoria de cel mai bun film, dar Stanley Tucci îşi justifică nominalizarea. Mi-a plăcut foarte mult finalul: “I was here for a moment and then I was gone.” În nici un caz nu este de urmărit înainte de culcare.
