Concediul din acest an a însemnat o mulțime de kilometri si o baie în ocean. Continuând-mi obsesia cu vizitarea a cât mai multor locuri, în acest an am ajuns până în celălalt capăt al continentului, pe țărmul Oceanului Atlantic. Dar, bineînțeles, nu puteam să fac un asemenea drum fără a vedea câteva lucruri interesante pe drum. De la state mici, la munți înzăpeziți, concediul acesta am văzut foarte multe. Dar să o luăm cu începutul.
Prima seară am petrecut-o într-o mică localitate austriacă numită Wesenufer, pe malul Dunării. Niciodată nu am văzut Dunărea atât de curată și îngrijita. De o parte și de alta se ridicau munți iar pe malul ei răsăreau mici căsuțe cochete, majoritatea lor fiind case de vacanță sau pensiuni. Cum pentru a ajunge în zona asta nu sunt decât câteva drumuri înguste, între munți, austriecii se folosesc de fluviu pentru transport, de la bunuri alimentare la mașini.
După o noapte petrecută într-o pensiune cochetă în apropiere de mal, am plecat mai departe spre țări și mai vestice. Următoarea oprire a fost Luxembourg. Orașul este destul de mic comparat cu alte capitale europene, dar este foarte îngrijit și cochet, dar în același timp destul de ciudat. Luxembourg are unul dintre cele mai scumpe nivele de trai și dacă pentru orice nimic trebuia să scoți din buzunar câțiva euro, benzina a fost cea mai ieftină dintre toate țările vizitate. Orașul este împărțit în două – centrul vechi, cu clădiri istorice și cazemate și centrul nou unde îți desfășoară activitatea majoritatea luxemburghezilor. Eu am vizitat centrul vechi, foarte îngrijit, plin de clădiri cochete și m-am plimbat pe cornișă de unde am putut admira o superbă panoramă.
Următorul pe listă a fost Bruxelles, care nu este prea departe de Luxembourg. Capitala belgiană seamănă mai mult cu un oraș european, plin de oameni și turiști magazine de toate categoriile, clădiri mari și muzee. Cel mai mult mi-a plăcut Grote Markt, înconjurat de clădiri superbe și flori. De asemenea, i-am făcut o vizită și lui Manneken Pis, cunoscut și ca Piss Boy. Numele explică tot.
În continuare, am ajuns la Versailles, unde m-am îndrăgostit de superbele grădini ale palatului. Nenumăratele fântâni și mai ales oranjeria sunt favoritele mele. Din păcate nu am avut decât câteva ore de pierdut printre florile frumos mirositoare și tufișurile inventiv aranjate. Fiecare detaliu, fiecare frunză erau atent îngrijite, și labirinturile verzi sunt perfecți pentru a te rătăci.
Anul acesta am încercat ceva nou în materie de drum. În loc de a parcurge sute de kilometri pe o autostradă plictisitoare, am preferat să parcurgem aceleași sute de kilometri pe drumuri județene care trec prin diferit orașe și sătucuri fermecătoare, pentru a vedea, cu adevărat, viața obișnuită a francezilor. Astfel am văzut, majoritatea de la distanță, castelele de pe valea Loarei dar și o serie de biserici vechi, din secolele 12 sau 13 care tronau deasupra unor localități mici. Cea mai interesantă a fost Catedrala San – Gatien din orașul Tours, începută în secolul al XIII-lea și realizată în stil gotic.
După ore bune de condus, am ajuns în Bordeaux, unde a plouat surprinzător de mult. Mai rău a fost faptul că am ajuns chiar în 14 august, în timpul mini – vacanței de Sf. Maria, care este o sărbătoare extrem de importantă în toate țările catolice, iar orașul eram destul de pustiu, iar majoritatea magazinelor și instituțiilor erau închise. Totuși am văzut Esplanade des Quinconces cu superba fântână arteziană, Catedrala St. André și Place de la Comédie.
De acolo am pornit pe ruta vinurilor din Medoc, unde se fac cele mai bune vinuri roșii din lume – Chateau Margaux sau Chateau Latour. Prin aceste părți strugurii sunt cei mai importanți, iar vițele de vie acaparează majoritatea terenurilor. Fiecare podgorie se numește chateau, iar multe dintre ele chiar un mic castel sau o vilă cochetă. De o parte și de alta a drumurilor se întind vițe de vie enorme împrejmuite de tufe de trandafiri care au rolul de a avertiza dacă via este atacată de paraziți.
Până la urmă am ajuns și la destinație, la Oceanul Atlantic, într-un mic sătuc, Montalivet, unde ocupația principală este surful. Astfel, am petrecut o săptămână întreagă lenevind pe plajă și admirând nenumărate specimene de surferi care se luptau cu valurile oceanului. În unele dimineți petreceam ore întregi în piața marocană care invada centrul micului sătuc, și unde comercianți din cele mai exotice colțuri ale lumii veneau cu diferite obiecte, haine, fructe și feluri de mâncare care mai de care mai ciudate. Iar, la fel ca în orice piață românească, unde într-un colț se înghesuie lumea pentru mici și bere, și francezii au o variantă similar, dar mai… „franțuzească”. La marginea pieței, zeci dacă nu chiar sute de turiști se strângeau pentru a degusta un mic pahar de vin alb rece și o farfurie enormă de scoici, toate astea înainte de ora 13.
După o săptămână de vis, am pornit spre casă, pe o rută mai sudică și mai muntoasă. Deși nu am reușit să văd prea multe din localitățile în care am înnoptat, am putut admira munți enormi cu vârfurile acoperite de gheață și zăpadă.
După ce am străbătut sute de kilometri pe drumuri șerpuitoare ce-și făceau loc printre creste am ajuns și în Italia unde am vizitat orașul Padova. Acolo m-am plimbat pe străduțele centrului vechi și pe sub porțile vechi de secole.
Cam acesta a fost concediul meu de fix două săptămâni și o zi. Mulți, mulți kilometri și foarte multe ore de stat în mașină, dar și locuri incredibile pe care le-am văzut, gustat și experimentat.
