Am avut din nou norocul, anul acesta, să mă plimb o tură prin țara noastră și am ajuns la concluzia că oricât ar fi de groaznică în unele privințe, în altele e absolut extraordinară.

Exemplul 1: Mănăstirea Celic Dere

Situată undeva în Dobrogea, într-un cadru pitoresc, într-o liniște aparte, mănăstirea emană pace sufletească. Nimic nu pare să deranjeze perfecțiunea sa, iar timpul pare să stea în loc, parcă pentru a nu tulbura cu nimic apropierea lui Dumnezeu de pământ. Mănăstirea ascunde și o minunte, o icoană făcătoare de minuni a Mântuitorului care se curăță singură. Legenda spune că icoana a fost adusă de un soldat austriac, iar la început era complet înnegrită. Apoi a început să se curețe singură, în momentul de față aproape 60% fiind curățată. Se spune că în momentul în care icoana va fi complet curată, Mântuitorul, care acum are ochii între-deschiși, va deschide ochii și o mare minună se va petrece.

Exemplul 2: Vulcanii Noroioși

Undeva în județul Buzău se găsesc vulcanii noroioși. Fenomen rar întâlnit în lume, vulcanii oferă un peisaj selenar. Solul argilos, scos la suprafață de către gazele naturale, a creat un adevărat deșert care, dacă faci abstracție de dealurile verzi ce împrejmuiesc zona vulcanilor, te duce cu gândul la peisajul selenar. Drumul până la Pâclele Mari este bun, iar indicatoarele te ajută să nu te rătăcești. Până și peisajul până acolo te îndeamnă să te întorci. Deci… Vulcanii Noroioși .

Exemplul 3: Salina de la Praid

Nu am fost prea entuziasmată să vizitez salina, trebuie să recunosc, dar acum nu regret deloc. Până la intrarea propriu-zisă în salină am parcurs aproximativ 2 km (dacă țin eu bine minte ) cu autobuzul. Biletul a fost destul de scump, dar nu aveam ce să comentăm. Salina este… absolut uriașă, nu că te-ai putea aștepta de la altceva la o fostă galerie minieră. Da, acolo s-a extras sare destul de mult timp, iar acum e o mini-așezare. Zilnic vin sute de turiști, majoritatea la tratament, pentru că, surprinzător sau nu, aerul din salină e foarte util pentru a combate sau ameliora anumite boli. Salina e propria ei lume. Are locuri amenajate pentru copii, propria biserică ecumenică unde chiar se țin slujbe pentru 3 confesiuni diferite, internet (:-O), muzeu, locuri pentru a lua masa, magazin de suveniruri, restaurant, tot ce vrei. De fapt, tot ce ai nevoie pentru a petrece cele minim 4 ore necesare pentru tratament.

Exemplul 4: Lacul Roșu

Acesta este singurul lac de baraj natural de la noi din țară. Ceea ce-l face unic este faptul că încă păstrează cioturi ale copacilor ce împânzeau valea altă dată, iar pe aceste cioturi s-au dezvoltat plante… ecosisteme adevărate. Cum a apărut lacul Roșu? Legenda spune că în acele locuri trăia o fată foarte frumoasă, Estera, iar ea colinda codrul cât era ziua de lungă. Ea s-a îndrăgostit de un băiat frumos, care cânta la fluier ca nimeni altul. Cei doi și-au jurat iubire, dar nu au apucat să se căsătorească pentru că el a trebuit să plece la oaste. Estera a rămas să-și aștepte iubitul și zi de zi mergea la un izvor pentru a-și plânge dorul. De ea s-a îndrăgostit un haiduc care a furat-o și i-a promis aur și argint pentru ca fata să se mărite cu el. Estera a refuzat, dar haiducul vroia să o oblige. Într-o noapte a venit o furtună mare, iar Estera se ruga să o ajute Dumnezeu, mai bine să-i ia zilele decât să trăiască departe de iubitul ei. Atunci s-a umflat pârâul și s-a surpat muntele, omorându-i pe Estera, pe haiduc, dar și un cioban care-și păștea oile în zonă. Se spune că numele lacului vine de la sângele vărsat, dar în zilele senine, lacul devine verde, semănând cu ochii înlăcrimați ai Esterei.

Concluzie

Acestea au fost doar 4 exemple de ce am văzut în plimbarea mea. Acum mi-e lene să scriu și mi-e somn, dar nu puteam să nu vă împărtășesc câteva din locurile frumoase ale României, văzute de mine vara aceasta. Sper să le vedeți și voi, pentru că România e superbă.

Vara asta am avut ocazia să vizitez din nou o țară deosebită: Italia.

Am stat într-un camping, lângă Venezia, Camping Village Alba D’Oro, condițiile fiind extraordina, căsuțe de câte 2, 3 sau 5 persoane, dotate cu baie proprie si aer condiționat. Mai dispuneam de o piscină, restaurant, internet, magazin, orice ne dorea inima, inclusiv discotecă.

Prima zi am petrecut-o la piscină sau în jaccuzzi, exista și asa ceva . A doua zi am fost în Venezia. Cel mai ușor e cu mijloacele de transport în comun, iar acestea puteau fi accesate foarte ușor de lângă camping. Spre San Marco am mers cu vapporetto, biletul pentru 12 ore pe orice mijloc de transport costând 16 euro. Călătoria cu vapporetto a fost extraordinară, ne-a dat ocazia să admirăm Gran Canalle și arhitectura superbă, specific italiană. De asemenea, am avut ocazia să admirăm numeroasele bărci care împânzeau pontoanele și canalul, bărci personale, taxiuri, gondole, chiar și dricuri. Iar pentru buna circulație navală existau chiar și semne de circulație.

San Marco era împânzită de turiști și de buticuri de suveniruri. Măști colorate, magneți, vederi, evantaie și multe altele ne făceau cu ochiul de pe standuri. Bazilica San Marco domina piața, dar nu am vizitat-o pentru că era o coadă de 200 m. Am preferat să o admirăm de afară și să ne plimbăm pe străduțele lăturalnice. Pe una dintre acestea am găsit și Puntea Suspinelor, locul prin care condamnații la moarte treceau de la Palatul Dogilor sper execuție.

Din San Marco ne-am îndreptat spre Murano, insula făuritorilor de sticlă. Din nou ne-am relaxat în vapporetto, iar la sosire am fost îndrumați spre un atelier de sticlărie situat exact în port. Acolo am fost întâmpinați de un italian foarte entuziasmat care ne-a fost ghid în timp ce asistam la procesul de producere a minunatelor obiecte decorative din sticlă de Murano. Sub ochii noștrii uluiți, din mâinile iscusite, în doar câteva minute au apărut vaze pentru flori și căluți de sticlă. Alte suveniruri am cumpărat din magazinul de prezentare, unde ni s-a făcut și o reducere substanțială, iar eu am primit un cadou pentru că am ajutat cu traducerea din engleză în română (eram un grup mai mare de români).

A doua zi am vizitat Padova și Verona. În Padova obiectivul era Bazilica Sfântului Anton. Totuși, până am găsit-o, am văzut și Catedrala Sfintei Giustine (unde erau moaștele evanghelistului Luca) și ne-am plimbat puțin prin oraș. Bazilica Sfântului Anton era uriașă, iar regulile de vizitare destul de stricte. Ceea ce m-a impresionat au fost numeroasele relicve pe care le adăpostea, printre care și o bucată a Sfintei Cruci, și un magnoliu gigantic, cu florile cât palmele mele împreunate.

A urmat Verona, unde vroiam să vedem casa Julietei și balconul unde i s-a jurat iubire eternă. Până să ajungem însă la destinație, am dat peste Arena locală, în fața căreia erau două care alegorice, unul egiptean, iar celălalt japonez. De asemenea, am găsit niște fete foarte drăguțe care făceau promoție la suc și de la care am primit suc pe gratis . Apoi am ajuns și la casa Julietei, ai cărei pereți erau tapetați cu declarații de dragoste. Nu am prea înțeles eu de ce oamenii își spun iubirea Julietei, pentru că ea nu a avut parte de cea mai fericită poveste de dragoste, dar monkey see, monkey do , așa că am lăsat și eu un mic bilețel . În următoarea oră am hoinărit pe străduțele Veronei. Am admirat arhitectura, magazinele, piațetele. Am mâncat pizza și înghețată.

Italia a fost un vis de o frumusețe rară. Să mă pot bucura din nou de atmosfera aceea caldă și familiară a fost o bucurie de care nu credeam că voi mai avea parte prea curând. Dacă puteți, vizitați Italia, orice parte a sa. Este o țară absolut minunată.

Lume, lume, am ajuns la Timișoara. Pare greu de crezut, nu? După ce mai bine de o lună nu am dat nici un semn de viață, sper că nu v-a fost prea dor de mine . Oricum nu stau mult, dar voi avea o activitate intensă pentru că am câte ceva de povestit, aceasta fiind doar introducerea .

Am venit la Timișoara nu din proprie inițiativă, sincer, ci din pură necesitate (trebuie să-mi fac pașaport) pentru o viitoare excursie… de fapt nu chiar ft viitoare . Am plecat de la Sălaș și mi-a făcut bine pentru că eram sătulă de muncă, de renovări, de construcții și… de altele mai mici sau mai mari. Aveam nevoie de o schimbare de peisaj, aveam nevoie de net, aveam nevoie de… distragerea atenției. Și aici îmi iese. Aici mă distrag de la problemele de la Sălaș, la Sălaș de cele de la Timișoara. E un echilibru perfect pe care doar Alina mi-l mai perturbă cu muzica ei depresivă .

Oricum e bine. Dacă aș putea să o leg la gură pe Alina ar fi perfect pentru că mi-a făcut capu calendar. Dar e verișoara mea și are nevoie de susținere în acest moment dificil pentru ea… și pentru sănătatea mea mentală.

E bine totuși la Timișoara. E bună clima, sunt tari oamenii, e fain orașul, ai ce face. Am mai vorbit și cu prieteni vechi, am mai văzut și un film bun. Iar Sălașul a rămas așteptându-mă să-mi reiau asediul cu forțe proaspete .

Vorbim maine :*

Ziua Alinei (verișoara mea de doar 13 ani) este întotdeauna prilej de chef, dar și de puțin stres. În ceea ce privește ziua ei, Alina e o perfecționistă. Ea trebuie să fie ca scoasă din cutie. Invitații sunt mereu aleși cu mare grijă, dar întotdeauna trebuie să fie prezent Bogdi ). Cadourile trebuie să fie din belșug, iar părinții sunt obligați să contribuie, chiar dacă ei sponsorizează evenimentul.

Oricum, anul acesta, poate mai mult decât în trecut, m-am distrat de minune la ziua Alinei. da, știu, eram înconjurată de copii, dar cumva nu conta. Sau poate asta a fost așa grozav. M-am putut simți și eu copil printre ei. Am putut râde și eu de chestiile lor copilărești.

Totuși, am stat și am observat cum acești copii s-au schimbat. Pentru că, în afară de Bogdi, au mai fost câțiva consacrați ). Înainte vroiau doar să se joace. Acum fetele sunt domnișoare, danseză, bârfesc , sunt mereu în concurență, chiar dacă se consideră prietene. Băieții s-au schimbat mai puțin, dar la ei e ceva normal.

Iar eu… eu m-am schimbat, doar că în compania lor mi-am permis să uit de asta și să mă zbânțui cât am avut chef. Ce altceva puteam să fac? Doar era ziua verișoarei mele .

La mulți ani, Cook :*!

Acum, dupa ce am implinit 23 de ani, as putea spune ca vad viata altfel. Ca m-am schimbat definitiv si irevocabil, devenind o persoana mul mai matura si mai serioasa. As putea spune toate astea, dar probabil as mintii.

Adevarul e ca singurul lucru care a fost diferit acum ca am implinit 23 de ani e ca am fost la Salas, pentru ca anul trecut am fost la Praga. Nu am avut nici o revelatie in dimineata in care m-am trezit, nici noaptea la 12. Pur si simplu m-am bucurat de o zi speciala alaturi de prietenii mei, alaturi de persoane pe care nu le-am mai vazut de mult si de care imi era dor. M-am bucurat de atentie poate excesiva, m-am bucurat de cadouri si… m-am bucurat de mine.

Am fost euforica, agitata, emotionata si, sper final, putin ganditoare.

Pentru ca adevarul e ca m-am schimbat un pic. Dar nu acum, peste noapte, m-am schimbat… peste an . De la 22 de ani, m-am schimbat, viata mea s-a schimbat. Perspectivele mele s-au schimbat. Pentru ca un an e lung si… tot ce traiesti intr-un an, nu are cum sa nu te schimbe. Poate nu e ceva spectaculos ca la bebelusi, care intr-un an trec de la stat in patut si baut lapte la plimbat singuri (cei mai puternici) sau in rotobil, la mancat de toate (aproape) si lipsa totala de stare. Dar schimbarile apar.

Poate… te implici intr-un proiect nou, poate intr-o relatie. Poate revezi un vechi prieten. Poate pierzi o iubire. Sunt lucruri care privite individual pot parea banale, dar care asupra ta, ca si individ, ca si caracter, lasa urme. Poate ai planuri mai mari, pentru ca ai un venit mai mare. Poate iti recapeti putin increderea in oameni sau o pierzi de tot. Poate inveti sa fi mai detasat sau sa te implici mai mult.

Eu nu cred in schimbari majore. Nu te trezesti dimineata si spui De azi o sa fiu mai bun cu oamenii si gata esti. Eu cred ca traim si invatam din ceea ce traim. Esecurile si succesurile ne formeaza. Ne invata sa luptam pentru ceea ce vrem. Pentru ca ceea ce merita nu vine usor si, ceea ce m-a invatat anul care a trecut, dupa munca multa rasplata e cea mai dulce (numai sa o primesti , pentru ca mai exista si cazuri nefericite ) ).

De la 22 de ani la 23 am invatat sa visez mai mare si sa-mi doresc mai multe si am invatat ca trebuie sa muncesc pentru lucrurile care merita. Cred ca asta e cea mai mare schimbare a mea de fapt.

In rest, same old…er ) Andra

Auzim de multe ori că trebuie să existe un echilibru în toate. După zile calde vine ploaia torențială. După zilele bune vin cele horror. De la un moment la altul poti la treci de la extaz la agonie și invers.

Așa a fost și la mine. Am avut un weekend super, în care am râs de nebună și am dansat și am făcut tot ce mi-a trecut prin cap. Am avut un weekend cu soare și fluturat din gene și băieți și prieteni. Iar acum, luni, stau în pat pentru că mă doare burta de îmi vine să mă urc pe pereți. Acum, luni, mă ascund de ploaie și nu știu cum să mai trag plapuma pe mine, de parcă ea m-ar putea ascunde cumva de tunete și de fulgere. Și beau cel mai rău ceai de pe lume, fără zahăr, dar sănătos tun ).

În timp ce stau și meditez la echilibrul vieții, ascultând-o pe Shakira pentru că mi-ar rămas blocată în creier, unică amintire a weekend-ului super care tocmai a trecut, mă încălzește doar gândul că mai un pic și plec la Sălaș, 3 zile ca să fiu mai precisă. O să fiu lipsită de net… mai mult sau mai puțin, lipsită de blog… dar liberă.

Let summer reign!

Un sentiment ciudat de euforie și ușurare m-a cuprins ieri când am terminat cu ultima prezentare din acest minunat de încâlcit an școlar . Parcă pluteam undeva, îmi venea doar să cânt și visam cu ochii deschiși la zilele frumoase care mă așteaptă.

Am zis că trebuie să marchez cumva începutul vacanței așa că am plecat de acasă . Cum altfel puteam să mă simt liberă decât la Miha în Complex? Plănuisem o seară de zile mari, dar ca de obicei planurile nu-mi ies de nici o culoare, iar improvizațiile se dovedesc mult mai reușite.

După puțină dramă, jumate de oră pe malul Begăi în care am râs de nebună ) și 10 minute de mers pe jos, am ajuns în d’arc. Noroc că s-a oprit ploaia la timp pentru că altfel nu știu ce ne făceam ).

Atmosfera în d’arc era incendiară… o căldură de să te urci pe pereți, dar și o muzică super și o grămadă de oameni. Am dat peste cine nu ne așteptam, m-a băgat în sperieți unu, dar am avut Knight in Shining Armour ), am dansat până nu am mai putut și am plecat acasă cu zâmbetul pe buze.

Iar de dimineață m-a trezit imnul campionatului mondial de fotbal și mi-a rămas în minte… when I get older, I will be stronger, they’ll call me freedom, just like a waving flag.

Peștera Urșilor

Urmând drumurile șerpuite și destul de proaste ale României,sper județul Bihor ajungi undeva în Apuseni, în comuna Chișcău, la Peștera Urșilor. Poate ai auzit de ea, poate nu ai mai văzut-o din copilărie, poate ți se pare lipsită de importanță, dar Peștera Urșilor merită vizitată.

Este una dintre cele mai frumoase peșteri de la noi din țară, bătrână de 4 milioane de ani. A fost descoperită întâmplător, în 1975, de către câțiva muncitori într-o carieră. După 5 ani, în care peștera a fost explorată și amenajată, a fost deschisă publicului larg. De atunci și până în prezent, din cei 1500 m ai peșterii, pot fi vizitați 875 m, adică sala superioară, compusă din 3 galerii: Sala Scheletelor, Sala Emil Racoviță și Sala Lumânărilor.

Numele peșterii vine de la o specie de urs care a trăit aici în urmă cu 15.000 de ani, ursul de cavernă, specie din care au fost găsite aici 141 de cranii. Se spune că aceștia au fost prinși în peșteră din cauza unui cataclism și au murit din lipsa hranei. Un schelet intact este expus în prezent în peșteră.

Biletul pentru Peșteră costă 10 lei per copil și 15 lei per adult.

Muzeul de Etnografie Horea și Aurel Flutur

În apropierea Peșterii Urșilor puteți găsi Muzeul de Etnografie Horea și Aurel Flutur. Familia Flutur, țărani inimoși din satul Chișcău, pune la dispoziția publicului una dintre cele mai mari colecții particulare de etnografie din țară. În prezent, colecția muzeului numără peste 2500 de obiecte și este amenajată într-o gospodărie țărănească construită în a doua jumătate a secolului al XX-lea.

Vizita la muzeu oferă ocazia de a descoperi o gamă variată obiecte ce țin de ocupații de bază ale locuitorilor spațiului rural – agricultura, creșterea animalelor, viticultura, apicultura, vânătoarea, meșteșuguri tradiționale și de interes obșteșesc. Aici sunt prezentate obiecte ce țin de ateliere de olărit, fierărit, cizmărit, dogărit, minerit, prepararea hranei, prelucrarea fibrelor textile, confecționarea îmbrăcămintei, dar și piese de port popular.

De asemenea, muzeu deține obiecte industriale, piesa de rezistență fiind o locomobilă din  anul 1907.

Pentru a vedea toate aceste minunății, intrarea este gratis.

Stau în casă, protejată de căldura de afară și mă uit la televizor. Mă uit la bieții oameni care protestează în fața Palatului Parlamentului. Mă gândesc la părinții mei, care sunt bugetari și riscă să rămână cu salarii mult mai mici. Mă gândesc la ce ne așteaptă la iarnă și mă ia groaza pentru că nu știu ce o să facem când o să trebuiască să plătim câte 4-5 milioane întreținerea (poate mai mult). Atunci ce o să facem? Ce o să mâncăm? La ce o să renunțăm?

Până acum stăteam în lumea mea mică, până la urmă, protejată și nu îmi păsa de nimic. Dar mai am câteva zile până pot să mă ascund iarăși. Mai am câteva zile până mă pot proteja măcar emoțional de toate turbulențele acestea. Și când visez la ele, îmi dau seama că eu o să mă ascund frumos ca struțul, dar situația nu o să se schimbe.

Măsurile prevăzute de Guvern au toate șansele să ne omoare literalmente. Asta în condițiile în care rezerva valutară a României a crescut cu 8 miliarde de euro. Ei se îmbogățesc, iar noi răbdăm. Și nu putem face mai nimic pentru a-i opri. Putem doar să ne rugăm să le dea domnilor parlamentari Dumnezeu gândul bun și să voteze moțiunea de cenzură și să asculte părerile altor persoane pentru măsuri anti-criză.

Am aşteptat vara atât de mult încât acum nu-mi vine nici măcar în gând să mă plâng pentru că poate-poate se duce. Și mai am de aşteptat doar… 12, maxim 13 zile și plec la Sălaș, iar dacă în perioada asta e cald, apa la baraj o sa se incălzească, numai bine, iar eu o să pot face baie acolo în fiecare zi . It will be just like heaven :X:X:X.

Până atunci însă trebuie să suport cuptorul din Timișoara cu stoicism. Trebuie să-mi mai fac o ultimă temă pentru școală și să trăiesc cu o migrenă semi-continuă. Dorm mult mai mult și mult mai des. Nu ies din casă ziua decât dacă e absolut necesar. Dar timpul trece… și eu număr zilele până o să fiu la Sălaș .