Yoga time

Mi-am dorit sa incerc yoga inca de cand am citit Eat, pray, love. Stiti doar ca pe mine ma impresioneaza foarte tare anumite chestii din carti si raman setata, iar dupa ce am citit aceasta carte mi-ar fi fost imposibil sa nu raman putin setata.

Faptul ca au trecut vreo cativa ani de la lectura si pana la yoga propriu-zisa nu pot spune ca ma mira neaparat. Nu a fost vorba ca nu m-am gandit de multe ori sa merg, doar ca nu m-am mobilizat niciodata. Acum, insa, am un card magic si el imi permite sa incerc tot felul de chestii noi. Asa am descoperit unde este studioul de yoga cel mai avantajos pentru mine, iar saptamana trecuta am mers la prima ora.

Evident ca aveam emotii super mari, mai ales pentru ca eu nu sunt cea mai mobila fiinta de pe Terra. Dar nimeni nu s-a uitat ciudat la mine, nimeni nu m-a pus direct in pozitie lotus si nu m-a tras de spate :) )). Am facut toate exercitiile in ritmul meu (bine, yoga si este un sport foarte slow, din fericire pentru mine :D ). A fost excelent!

Cat despre rezultate… nu pot sa ma plang decat de foarte putina febra musculara. In schimb, cu spatele stau mult mai bine. Si chiar aveam nevoie pentru ca incepuse sa ma supere. Cat despre momentele de relaxare, acelea sunt preferatele mele. I am so zen!

 

Dezumanizarea

Eram astazi in statie si asteptam orice autobuz sau troleu m-ar fi putut duce la mall. Evident ca aveam castile in urechi pentru ca atunci cand trebuie sa ma deplasez pe jos prin oras nu prea circul fara sa ma protejez cumva de poluare fonica. Imi pus castile si pana la destinatie sunt in lumea mea, complet despartita de tot ceea ce ma inconjoara.

Asa, deci eram in statie si scriam mesaje pe Facebook diferitelor persoane cu care trebuia sa stabilesc intalniri pentru saptamana viitoare, muzica imi oferea izolare, cand vad ca pe banca langa mine s-a pus o fata cu un bebelus in brate si o gramada de sacose dupa ea. Super! mi-am spus.

Am incercat sa o ignor, dar cumva nu imi puteam lua ochii de la ea. Prin cap imi trecea doar idea Da-i plasa ta de mancare pentru ca tu oricum nu o mai mananci! dar cumva nu ma puteam ridica sa trec la fapte.

Sa nu credeti ca sunt eu vreo xenofoba, chiar imi pare foarte rau de oamenii care trebuie sa traiasca asa, doar ca anul acesta deja am avut 2 incidente neplacute in situatii relativ similare si deja am inceput sa fiu circumspecta. Va dati seama in ce hal am ajuns? Sa stau sa ma gandesc, 10 minute, daca sa ii dau unui om care clar are nevoie, o mana de mancare pe care eu cel mai probabil o sa o uit in frigider pana o sa se strice si o sa trebuiasca sa o arunc.

Intr-un final mi-am facut curaj si am intrebat-o daca vrea ce mai aveam la mine. Am asigurat-o ca nu e mancare stricata, ca nu e nimic in neregula cu ea si doar vreau sa o ajut. Cred ca avea cei mai mari si mai tristi ochi din lume in momentul in care a luat plasuta aia. Nu mi-a venit sa cred cum se uita la mine. Nu am putut suporta privirea ei. I-am spus doar sa manance linistita si am plecat pur si simplu.

Abia dupa cateva minute de mers accelerat am reusit sa ma calmez si am inceput sa analizez situatia. Mi-am dat seama ca lumea asta, cu toate ororile ei televizate, cu toata propaganda, cu tot bombardamentul emotional, a ajuns sa ne transforme intr-un fel de roboti. Ne ferim de saracie, de nefericire, de parca ar fi ceva contagios. Intoarcem capul cand vedem pe cineva ca are nevoie de ajutor de parca ne-ar costa ceva sa ii spunem o vorba buna. Iar cei mai putin fericiti au ajuns sa vada ajutorul nostru, chiar daca vine din inima, ca pe ceva demn de dispret. Deci confruntandu-ne cu o astfel de atitudine din partea lor ne adancim in norisorul nostru de pe care nu vedem nimic urat pe lume.

Nu stiu cum vi se pare voua, dar din punctul meu de vedere empatia este pe duca. Pentru ca daca fiecare dintre noi s-ar opri putin si s-ar gandi si la cei din jur, nu doar la propria persoana, nu ar avea cum sa mai fie atatea crime, atatea razboaie, atatea lacrimi si atata durere. Lumea asta este suficient de mare pentru noi toti, iar resursele, daca ar fi impartite corect, ne-ar ajunge cu varf si indesat. Insa indoctrinati fiind de societatea noastra de consum nu suntem in stare sa vedem mai departe de ultima colectie din magazine si ultimul bar/restaurant/bistro deschis in oras. Si in loc sa ne ocupa si de membri lipsiti de aparare ai societatii nu stim decat sa incercam sa gasim planuri care mai de care mai elaborate pentru a patrunde in cercul strans a ceea ce consideram a fi elita.

Dupa o astfel de zi nu pot sa nu ma intreb, din nou, unde va ajunge lumea aceasta?

Last day of summer

Nu imi vine sa cred ca pozele astea le-am facut cu doar o saptamana in urma. Nu imi vine sa cred ca atunci erau 25 de grade si abia stateam cu vesta pe mine, iar acum sunt 10 si deja mi-am scos hainele groase de la pastrare.

Mi-a placut la nebunie vara aceasta. Mi-a placut trendul hainelor deschise la culoare. Ador de-a dreptul tricoul Moon by Dana Rogoz (de data aceasta m-am inspirat in crearea logo-ului de la Mishuella). Iar despre Osirisi roz nu cred ca trebuie sa va mai spun pentru ca s-ar putea sa va fiti plictisit deja de ei.

Vara aceasta am incercat sa imi creez si pantaloni scurti dupa ideile mele proprii. Cei din aceasta tinuta mi i-a facut tanti Ica dupa propriile mele idei si chiar i-am purtat destul de mult vara aceasta. Imi plac la nebunie, dar sunt putin cam largi si anul viitor o sa trebuiasca sa ma ocup de micute ajustari :D .

Am incercat si eu ceva gen chocker, dar am mers pe traditional romanesc :) )). Gasiti si voi asa ceva pe la Muzeul Satului din Bucuresti sau pe la mesterii populari din popasurile turistice.

Dupa cum spuneam la inceput, vara a trecut deja. A venit vremea esarfelor si a trenciurilor, dar nu avem cum sa nu ramanem cu o mica nostalgie, indiferent cat ne-am fi plans anterior de caldura.

Acum va las pentru ca The Voice is on!

Pupici!

blogu lu andra

blogu lu andra

blogu lu andra

blogu lu andra

blogu lu andra

Intoarcerea la trasul cu arcul

blogu lu andra

Daca sunteti cititori mai vechi ai acestui blog stiti deja ca eu sunt fana a tirului sportiv. Am descoperit aceasta activitate anul trecut cam pe vremea asta si mi-a cazut cu tronc iremediabil. Asa ca nu ar trebui sa va mirati ca atunci cand am inceput sa discut cu Teodora si sa punem la punct BloggingTM 2.1 m-am gandit direct sa ajungem cumva si aici.

Nu ma asteptam deloc sa fie aceasta iesire prima activitate din serie, dar m-am bucurat foarte tare ca s-a intamplat asa pentru ca acum am ocazia sa va vorbesc mai pe larg si mai profi despre acest sport.

Trasul cu arcul s-a practicat din cele mai vechi timpuri. Daca la inceput era o indeletnicire indispensabila pentru supravietuirea asezarilor umane, incet, dar sigur, a devenit un prilej de competitie si de rememorare a vremurilor mai putin tehnologizate.

In ziua de azi lumea nu se prea inghesuie sa traga cu arcul. Am auzit tot felul de motive ciudate pentru a evita acest sport (mai ales ca si fata), de la Doamne, e foarte periculos! la Asta e o chestie de baieti! Dar astea sunt prostii. Eu am practicat luni la rand si nu am patit nimic (in afara de cateva vanatai :) )), iar starea mea de sanatate, mai ales a spatelui, s-a imbunatatit considerabil. Mai mult, avand in vedere ca toata vara am fost plecata si nu am mai ajuns pe la sala deloc, mi-a fost groaznic de dor de arc si de sagetile mele roz, deci nu trebuie sa va mirati ca am fost in culmea fericirii cand Teodora a acceptat sa mergem. Si da, m-am dat putin mare pe acolo pentru ca eram ceva mai antrenata decat colegii mei arcasi :) )).

Daca va ganditi sa va apucati de tras cu arcul si sunteti din Timisoara trebuie sa dati o tura pe la TM Archery. Situat pe Strada Lidia, clubul este deschis atat incepatorilor cat si profesionistilor. Sala dispune de 2 spatii de antrenament, unul pentru incepatori, de unde se trage de la 7 metri si unul pentru avansati, unde exista diferite distante de tragere, 7, 10, 13, 15, respectiv 18 metri. Iar pentru doritori se organizeaza trageri la poligon in weekenduri.

Daca acum va spuneti Bun, dar cine se ocupa de noi acum? Raspunsul este Alex, your friendly neighborhood archer. El are grija ca toata lumea sa traga de pe aceeasi linie, ca toti arcasii sa tina arcurile exact cum trebuie si ca toata lumea sa mearga dupa sageti in acelasi timp. Tot el va poate spune povesti despre experintele clubului la concursurile nationale si internationale (da, participa si la acestea), despre premiile castigate si nebuniile pe care le mai fac in timpul iesirilor lor.

In prezent, sala functioneaza in fiecare marti si vineri de la ora 18 la ora 21 si nu trebuie sa fiti neaparat membri cu drepturi depline pentru a putea sa va antrenati aici. Tot ce trebuie sa faceti este sa platiti un abonament lunar de 150 de lei care va garanteaza 1 intrare la sala si una la poligon pe saptamana.

Ce ati putea sa cereti mai mult?

Nu prea am ce sa va mai spun despre club, dar vreau sa ii multumesc lui Alex pentru ca ne-a primit cu bratele deschise pentru prima activitate marca Blogging TM 2.1. De asemenea, multumim Septi pentru poze.

P.S. TM Archery se ocupa si de initierea copiilor in tainele tragerii cu arcul :D , iar din punctul meu de vedere este modalitatea perfecta de a-i invata pe cei mici disciplina.

blogu lu andra

blogu lu andra

blogu lu andra

blogu lu andra

blogu lu andra

blogu lu andra

blogu lu andra

blogu lu andra

blogu lu andra

blogu lu andra

Webstock is coming

Webstock
Nu m-as fi asteptat niciodata sa va povestesc despre asta pentru ca nici macar eu nu auzisem in viata mea de Webstock, insa in momentul in care Teodora mi-a vorbit despre conferinta si am aflat ca este in data de 30 septembrie, adica exact in weekendul in care aveam sa fiu la Bucuresti, am stiut ca trebuie sa merg. Deci am completat rapid formularul de acreditare, am spus un tatal nostru si am asteptat cu sufletul la gura.

Au trecut 2 zile din momentul acesta si pana am primit mailul de confirmare, timp in care mi-am verificat de zeci de ori casuta de email. De parca telefonul meu s-ar fi tampit cumva si nu mai inregistra emailurile noi decat in momentul in care intram eu pe aplicatie :) )). Cand s-a intamplat fericitul eveniment mai aveam putin si saream in sus de pe scaun de fericire.

De ce sunt atat de fericita?

Pentru ca, dupa cum am descoperit, Webstock este cea mai mare conferinta de PR si social media din Romania. Intr-un cadrul de zile mari, luxosul JW Marriot din Bucuresti, vom avea ocazia sa ascultam si sa discutam cu oameni absolut extraordinari, maestrii ai lumii virtuale. Personal, abia astept sa ii revad pe Dana Rogoz si pe Matei Dima, dar si sa ascult tot ceilalti vorbitori, in frunte cu chef Adrian Hadean si cu Vlad Petreanu. Evident ca lista este mult mai lunga si o puteti descoperi aici impreuna cu programul complet.

De ce am decis sa merg la Westock?

Pentru ca imi doresc din suflet sa fiu un blogger mai bun. Imi doresc ca vocea mea sa fie auzita de cat mai multe persoane si cine este mai bun sa ma invete cum sa fac asta daca nu cineva care a reusit deja? Si, poate cel mai important, imi doresc sa invat cat mai multe chestii despre aceasta fascinanta lume virtuala, iar oamenii care vor vorbi aici, dar si cei care vor participa sigur au ceva de spus despre acest subiect.

Cam asta aveam de spus in aceasta minunata seara. Acum va las pentru ca am un articol suburban de finisat.

Pupici!

#webstockiscoming

 

#bloggingTM21

De multe ori ne plangem de ceea ce oamenii nu fac sau vorbim in continuu despre lucrurile pe care le-am face daca am fi suficient de puternici, de influenti, de curajosi. Insa exista momente in viata cand e fight or flight, lupti pentru ceea ce iti doresti sau renunti cu totul.

Dupa prima intalnire organizata de Teodora cu bloggerii din Timisoara am zis ca visul ei este o utopie. Hai sa cream o comunitate, spunea ea. Insa mie mi se parea ca se cam loveste de pereti. Si in capul meu auzeam doar Asa ceva nu se poate! Totusi, ceva nu imi dadea pace. Era un zumzet in mintea mea, un gand care ma sacaia in continuu, un De ce nu??? Cine ar putea sa ne impiedice? Si daca incepem sigur o sa se mai alature si altii.

Atunci am reluat discutiile cu Teodora si ne-am dat seama ca nu avem de ce sa ne dam batute. Ca mai sunt si alti oameni pasionati de scris, ca si noi si iubitori de Timisoara. Ca toti ne dorim sa avem succes, dar si ca acest oras sa prospere. Si, poate mai mult decat altceva, ca ne place la nebunie sa spunem povesti frumoase, despre oameni frumosi care sunt pregatiti sa infrunte toate obstacolele pentru a obtine ceea ce isi doresc. Oamenii aceia care au avut un vis pe care l-au transformat in realitate.

Insa nu ne dorim sa spunem aceste povesti singure. Deci invitam toti bloggerii timisoreni sa ni se alature. Grupul BloggingTM2.1 este deschis pentru toti cei ce doresc sa participe la aventura noastra, in drumul spre Timisoara 2021 Capitala Culturala Europeana. De evenimente ne putem ocupa impreuna (ideile constructive sunt mereu binevenite) si tot ceea ce trebuie sa faceti voi este sa scrieti. Anuntati-va afilierea la acest grup printr-un articol pe blogul personal, iar mai departe follow the yellow brick road and brace yourselves because it’s gonna be one hell of a ride.

Nu va spun mai multe pentru ca viata este anosta fara surprize, ci va las cu o chemare simpla:

Blogger timisoreni, uniti-va!

Trebuie sa incercati noul Renault Megane

Astazi am fost sa testez noul Renault Megane si este absolut genial!!!! Trebuie sa incercati masina asta. Este perfecta pentru oras, dar si pentru autostrada. Are cam la fel de multe smecherii in palarie ca Houdini. Si… sunteti pregatiti?

SE PARCHEAZA SINGURA.

Nu o spun din auzite. Am fost acolo si am vazut cu ochii mei. A parcat cu spatele, fara ca eu sa ating volanul (oricum eu habar nu am sa parchez cu spatele :) )))). Tot ce a trebuit sa fac a fost sa bag in viteza sau in marsalier la momentul potrivit si sa accelerez cate putin. Nu mi-a venit sa cred. Si sa nu va inchipuiti ca va lasa amanet in mijlocul parcarii, blocati in masina. In nici un caz. Face manevre pana cand este pozitionata perfect in locul de parcare.

Ce ziceti?

Cat despre palaria lui Houdini, o sa va spun asa:

  • motor de 1.6, dar super accelerare
  • consum scazut (6-7 in oras in functie de sofer)
  • GPS incorporat
  • controlul calitatii aerului
  • senzori de apropiere
  • frana automata daca nu respectati distanta fata de masina din fata
  • camera pe spate
  • mai multe moduri de condus
  • un fel de pilot automat pe autostrada
  • Bluetooth
  • masaj in scaune
  • controlul climei atat in partea soferului, cat si in dreapta
  • leduri colorate in masina
  • suport incorporat pentru scaunul copilului
  • portbagaj destul de incapator
  • incalzire in scaune
  • deschidere fara cheie
  • indicator pentru presiunea din pneuri
  • frana de mana automata
  • pornire de la buton

Si cam atat am tinut eu minte :) ))). Eram atat de entuziasmata cand am terminat cu test driveul incat nici macar nu m-am mai gandit sa fac poze :) )). Ca sa nu mai spun ca in momentul in care am urcat in masina mea imi venea putin sa plang :D .

Daca sunteti interesati de pret, modelul standard este 24.000 (stiu, mult :( (((). Daca vreti sa va inscrieti si voi la test drive, o puteti face aici. Si sfatul meu este sa mergeti pentru ca nu are cum sa va para rau.

P.S. Cei de la Auto Europa din Timisoara sunt cei mai tari pentru ca test driveul meu a durat 30 de minute minunate :D .

P.P.S. Vreau masina asta!!!!!!

Velvet green

blogu lu andra

As fi vrut sa scriu despre cu totul altceva astazi, dar am avut prea multe de facut si am ajuns prea tarziu acasa asa ca vom da un fast forward la tinuta ce o pregatisem pentru maine :D .

Sunt obsedata de bluzele astea de catifea cu un aer usor sport, chiar am vazut una de care m-am indragostit (nu este cea din poze :( ) si care m-a inspirat in aceasta tinuta. Imi place catifeaua sezonul acesta (si nu doar mie) pentru ca imi da un aer aparte, usor boem, misterios si cu o alura putin regala. Pentru ca nu oricine poarta catifea pana la urma :) )). Si daca pana nu demult era un material exclusiv pentru serile de gala, astazi ne putem bucura de ea si in viata noastra de zi cu zi.

Bluza mea, ca si fusta de altfel, sunt facute la comanda. De fapt, este reciclata daca e sa recunosc. Matusa mea avea un blazer cum se purtau pe vremuri si pentru ca mi-a placut foarte mult materialul si culoarea am decis sa il modific eu dupa un model pe care il vazusem la una dintre bloggeritele mele preferate. Fusta a fost tot o idee proprie, de pe vremea cand eram pasionata de fustele cu pliuri. O am de ceva vreme, dar cum denimul nu se demodeaza niciodata o sa o pot purta pana ma plictisesc de ea :D .

In rest, tricoul este de la Terranova (s/s2016), iar in picioare am Conversii mei cei de toate zilele :) )).

Multumesc, Flavius, pentru poze!

Pupici!

blogu lu andra

blogu lu andra

blogu lu andra