Despre viata si Vama

blogu lu andra

Anul acesta, poate mai mult ca niciodata, marea m-a invatat lucruri despre mine.

Venitul in Vama a insemnat descoperirea unei lumi aparte, care m-a fascinat mult timp si care ii fascineaza pe multi. Pentru ca Vama inseamna libertate, insa este o libertate pe care multa lume o duce la exttem. Si cum eu nu sunt omul extremelor, evident ca nu a fost totul floricele si fluturasi.

Deci, dupa aproape o saptamana petrecuta aici, va pot spune ce mi-a placut si ce nu mi-a placut in Vama.

Partea buna!

  • linistea de sfarsit de august, de care sigur nu as fi avut parte in alta perioada
  • biblioteca (chiar daca am descoperit-o la final)
  • muzica buna, chiar extrem de buna
  • toti oamenii care citeau pe plaja (imi crestea inima cand ii vedeam)
  • Bolo Steakhouse, chiar daca este fancy si mega scump
  • sumedenia de oameni care cantau la chitara
  • toti vanzatorii de produse handmade si cei care faceau codite colorate
Partea rea
Daca o sa imi spuneti ca ma iau de spiritul Vamii, imi pare rau, dar trebuie sa o fac. Stiu ca aici totul este peace, love and happiness, insa unii oameni exagereaza cu cersetoria. Nu, doar pentru ca am venit aici nu inseamna ca vreau sa dau un leu fiecarui vai si-amar care sta la colt de strada cum pancarda Da-mi un leu pentru bere. Si poate daca vii in vizita chestia asta e funny, dar sa ii vezi in fiecare zi cum stau si cersesc bani de bere sau chiar bere sau tigari devine super penibil. Sau sa descoperi copii (pentru ca asta sunt) care aterizeaza in Vama si dup-aia trebuie sa faca cheta pentru banii de drum iar mi se pare oribil.
Am avut o gramada de discutii in contradictoriu cu Andrei pe tema asta si de fiecare data argumentul lui suprem era ca asta ii spiritul din Vama. Dar eu sincer refuz sa cred ca e asa pentru ca ar fi trist si anormal. Prefer sa cred ca spiritul Vamii consta in relaxare si o mica doza de nepasare fata de lume, intr-o deschidere a mintii si o incercare de a privi viata mai detasat. Si da, in arta de strada care se merita remunerata (pe langa cantareti am vazut statui umane si un tip care jongla), dar nu in cersetorie. Pentru ca in incercarea de a te proteja de genul de oameni care stau la colt aiurea, ajungi sa ii ignori si pe cei care chiar fac ceva, iar asta chiar este trist.
Probabil acum va intrebati daca as mai veni in Vama in conditiile date. Surprinzator poate, raspunsul meu este da. Pentru ca locul asta are un farmec aparte ce merita trait.

blogu lu andra

In sfarsit in Vama

blogu lu andra

Gata, acum pot scrie!

Mi-am dorit atat de mult sa ajung in Vama Veche, incat as fi venit singura. Si anul acesta chiar ajunsesem sa ma tem ca nu o sa ajung la mare deloc. Dar am ajuns aici si este minunat.

Vama Veche este genul acela de loc despre care le spui povesti copiilor. Aici totul este lejer. Oamenii par atat de relaxati. Nimanui nu ii pasa de nimic. Dar nu la modul… ma doare in cot… mai degraba la modul… te accept asa cum esti. Si din momentul in care am pus piciorul aici exact asa m-am simtit si eu: impacata cu Universul.

Din momentul in care am ajuns Andrei a intrat direct in elementul lui. A fost super sociabil, super friendly si asa am ajuns sa am o codita colorata de toata frumusetea :D .

Din pacate, ieri nu am putut face baie pt ca erau niste valuri imense si vremea potrivnica. Si azi de dimineata a fost vremea cam naspa. Dar in momentul in care soarele a iesit, am fost direct pe plaja si direct in apa. Iar marea m-a primit cu bratele deschise, exact cum ma asteptam.

Acum trebuie sa va las, dar va tin la curent

Insomnia

ce n-as da acum pentru un cola rece. l-as bea pe nerasuflate. fara sa imi pese de micuta intepatura pe care o simt in gat.

dar este 5 dimineata si cola rece este un vis la fel de indepartat ca un tren curat si nepopulat.

suntem in drum spre mare si mi-e prea somn pentru litere mari. iar de diacritice nici nu se mai pune problema de ceva vreme, deci presupun ca v-ati obisnuit.

cum nu somnul nu este o optiune, am totusi cateva intrebari existentiale la care meditez de ceva vreme si poate ma lamuriti voi:

1. cand au devenit asa mici compartimentele de tren?

cand eram noi mici si mergeam in tabara incapeam cate 10-12-14 copii intr-un compartiment. 14! acum abia avem loc 6 oamenk, dintre care unul este un copilas de 8 ani. iar la bagaje este full. asta in conditiile in care, teoretic, ar trebui sa mai fie loc pentru inca 2 persoane si bagajele lor.

2. de ce au unii oameni impresia ca au toate drepturile din lume?

avem in compartiment o baba care era aici de cand am urcat si s-a tot lafait catna putut pe toate banchetele, parca era la ea acasa in pat. cand andrei a vrut sa imi arate un filmulet pe youtube (foarte funny, o sa il postez si eu pe facebook) nu au trecut 5 secunde de cand a inceput sa vorbeasca tipul si a sarit cu gura ca ea vrea sa doarma (asta in conditiile in care nu a facut altceva de cand am urcat in tren). si, colac peste pupaza, cand andrei era pe hol, cu geamul deschis intr-adevar si a deschis usa sa ceara un amarat de servetel, a inceput batrana sa urle ca e curent si sa inchida geamul. daca nici asta nu e nesimtire, nu stiu ce e.

3. cand ai copii te transformi automat intr-o extensie a lor?

avem si o familie in compartiment care de cand au urcat au inceput sa vorbeasca despre copilul lor (care este aici, dar tace), despre cum au tot vrut sa il duca la mare, despre cum nu stie sa inoate, despre cat e de cuminte si bla bla. acuma stiu ca poate sunt rea, nu contest acest fapt, dar sper ca eu sa nu ajung asa. mami sigur nu o ajuns… cel putin nu cred.

o sa va tin la curent cu ce se mai iveste

update

diferente de mentalitate

Andrei tocmai mi-a spus ca la Constanta va arunca toate chestiile din cosul minuscul de gunoi din tren la un tomberon, ca sa nu lasam tot gunoiul aici. tanti aia batrana a coborat la Bucuresti si si-a lasat sticla goala de suc la noi in compartiment (desi nu avea deloc bagaj mare si greu). acum sa imi spuneti voi cat de distrusa este generatia noastra…

Viata mea pe net

- Alexandra Ares -

Cartea asta este exact genul de lectura de vara, lejera, super cute si captivanta, de care sa te bucuri pe malul piscinei sau intr-o dupa-amiaza linistita in pat :) )).

Am primit-o cadou acum ceva timp, dar nu am ajuns sa o citesc decat peste vara si chiar m-am bucurat de ea. Am citit-o rapid, am ras, am fost curioasa cum o sa se termine si nu as fi avut cum sa nu o recomand.

Povestea?

Emily este o tanara care a renuntat la un job sigur in oraselul ei pentru a-si urma visul de a se ocupa de arta contemporana in New York. Insa in momentul in care isi pierde locul de munca si iubitul, viata ei pare sa se duca de rapa. Intre joburi care mai de care mai ciudate, colegi de apartament suspecti si fuga de paparazzi, Emily incearca sa evite cu orice pret sa le ceara ajutorul parintilor si sa duca viata pe care si-o doreste.

Nu o sa va spun cum se termina, dar presupun ca va dati seama dupa entuziasmul meu ca totul este roz :) )).

Iar inainte de final trebuie sa ii multumesc Mishuellei pentru ca mi-a facut-o cadou.

Sezatoarea Salasenilor

Desi ele se organizeaza deja de ceva timp, este prima sezatoare la care ajung sa particip si mi-a placut la nebunie. Mi-au placut costumele populare. Mi-au placut cantecele din fluier si strigaturile. Mi-a placut faptul ca am primit mancare traditionala din zona noastra :) )). Mi-au placut dansurile.

Mi-a placut tot.

Si mi-a parut atat de rau ca s-au pierdut obiceiurile astea, ca au devenit o raritate. Imi pare rau ca eu nu mai am nici macar costum popular, ca mama Serica a aruncat toate hainele vechi si acum ma simt atat de… dezradacinata intr-un fel. Pentru ca si daca mi-as cumpara unul, nu e ca si cum as avea un costum popular autentic, cel putin nu pentru mine.

Insa asta este. Trebuie sa ne bucuram de ceea ce avem. Si trebuie sa apreciem oamenii care incearca sa reinvie traditiile sau macar sa ne arate o parte din ele. Pentru ca eu cred sincer ca fara radacinile noastre suntem nimic. Iar eu sunt foarte atasata de radacinile mele.

Deci astept cu nerabdare urmatoarea sezatoare, care va avea loc in 6 decembrie. Unde va asteptam si pe voi, cu drag, in satul Nucsoara, la cabana Parcului National Retezat, intr-un colt de rai, la poalele muntilor. Va asigur ca nu veti regreta aceasta experienta.

Duminica pe Rausor

Stiu ca m-am lungit maxim, dar nu puteam sa nu va povestesc despre duminica pe care am petrecut-o la stana pe Rausor. Bine, nu am muls oi sau chestii de genu, sa nu credeti. Mai mult m-am plimbat si am mancat :) ). Dar a fost o experienta inedita despre care vreau sa va povestesc neaparat.

In primul rand Retezatul vazut de pe Rausor este superb. Sunt o sumedenie de cabane pe aici, care mai de care mai frumoase si, daca nu sunteti fani ai traseelor montane, puteti veni aici iarna la ski. Eu am fost si iarna si vara si mi-ar fi foarte greu sa decid cand imi place mai mult. Ce pot spune sigur este ca merita vizitat.

Acum sa revenim la stana.

Nu era deloc planificat sa petrecem duminica la Rausor, dar stiti genul ala de aranjament cu prietenul unui prieten la care ajungi sa mergi. Cam asa am fost si noi. Dana stia pe cineva care stia pe cineva care a chemat-o la munte si ea ne-a chemat pe noi. Deci am fost un fel de plus unu, doar ca mai multi :) )).

Ideea era sa mergem sa mancam balmos, pentru prima data, insa am ajuns sa mancam si gratare de miel (foarte bine gatite; nici nu iti dadeai seama ca era vorba despre carne de miel, atat de bine era condimentata) si zmeura buna de la munte. A fost genial!

In ceea ce priveste balmosul, nu este chiar genul meu de mancare. Adica procesul de producere este foarte interesant: se topeste unt, se pune foarte mult cas si ceva lapte si se amesteca pana se omogenizeaza. Cand totul este frumos si lichid, se adauga foarte putina faina de malai si se mai amesteca pana iese untul la suprafata (!!! da, asta chiar se intampla!!!). Deci rezultatul este o chestie super grasa, care se poate manca doar cu smantana sau iaurt chiar, dar in nici un caz mult (eu una nu am putut decat 2 linguri). Oricum, este o experienta.

blogu lu andra

blogu lu andra

blogu lu andra

blogu lu andra

blogu lu andra

blogu lu andra

Un weekend in Tara Hategului (3)

Stiu, e deja weekend si eu nu am terminat cu weekendul trecut, but bare with me pentru ca mai am.

Deci sambata am avut mountain challenge. Bine, nu a fost cine stie ce provocare, doar o urcare pana la Lolaia, care pentru mine e ceva obisnuit, insa pentru colegii mei de drumetie s-a dovedit a fi o mini aventura.

Bineinteles ca Retezatul era minunat ca intotdeauna, iar Lolaia o frumusete. M-am cocotat peste tot. Am intrat cu picioarele in apa. Nu as mai fi plecat. Era aceeasi liniste si pace care imi lipseste intotdeauna in Timisoara. Si aveam aceeasi senzatie de… as putea picta aici… pe care o am acolo tot timpul. Poate o sa vina si ziua in care ma car cu sevaletul in varful muntelui… right after I find someone to carry it :) )) :D .

La intoarcerea de la Lolaia am decis sa ne oprim si la proaspat renovata si deschisa circuitului turistic cetate de la Malaiesti. Exteriorul in mai admirasem, insa de data aceasta am avut ocazia sa vad si ce au mesterit oamenii locului in interiorul turnului. Pot spune ca am fost impresionata de rezultat. Turnul are vreo 5 etaje si pe fiecare poti admira chestii medievala (de fapt aparent medievale), insa preferatul meu este ultimul etaj, de unde poti admira o panorama minunata a zonei.

Nu cred ca are rost sa va mai spun ca trebuie sa vizitati zona pentru ca este geniala, deci mai bine va las cu cateva poze de noapte buna.

kisses!

Un weekend in Tara Hategului (2)

- Sarmisegetuza si Gura Apei -

In caz ca nu va mai aminteati, a doua parte a zilei de vineri am petrecut-o la ruine si la munte.

Mai intai am vizitat ruinele de la Sarmisegetuza, unde am fost foarte placut surprinsa de ceea ce am descoperit. Nu doar ca a fost scos la iveal Dominionul (cred ca asa se numea :) )), dar se lucreaza in continuare la noi locatii. Nu mi-a venit sa cred ca ruinele pe care le vizitam in copilarie, care erau… 4 ziduri si un amfiteatru… au evoluat acum la un intreg sit arheologic. Sunt asa de mandra de reusita celor de la Sarmisegetuza si de bucuroasa ca ruinele nu au ramas o parte uitata si intunecata a istoriei Romaniei incat nu am cuvinte sa va spun. Cred ca acest loc este dovada vie ca acolo unde exista vointa, pana si romanii pot sa isi valorizeze istoria.

Deci trebuie neaparat sa vizitati ruinele. Sunt foarte accesibile si dupa ce le vedeti puteti sa va opriti la unul dintre restaurantele din apropiere unde puteti incerca mancaruri traditionale din Tara Hategului.

Desi vremea parea cam nefavorabila, am decis Continue reading

Spoiled rotten

Imi era dor sa fie mami la Timisoara. Imi era dor de prajituri mancate impreuna, sa mergem la cumparaturi si in vizita. Imi era dor sa gasesc mancarea facuta si vasele spalate si sa ma crizez ca ne uitam la stirile de la ora 5 :) )). Imi era dor de Cola surpriza si de Daniela si sa stam la povesti, dar mai ales de linistea casei ei.

Din pacate Continue reading