Când îmi scriam de zor licența și sufeream de o insomnie teribilă, am început să mă uit la tot felul de seriale. Și pentru că este una dintre activitățile mele preferate, mă gândeam să vă povestesc despre serialele pe care le iubesc și pe care le vizionez (sau le-am vizionat).
Acesta e serialul meu preferat și am auzit o grămadă de zvonuri cum că nu o să mai fie scos, dar sper să fie doar aiureli. House este un serial despre medicină mai puțin convențională. Gregory House (Hugh Laurie), personajul principal, este un doctor egocentric, puțin maniac, deloc sociabil, manipulator, sarcastic și chiar răutăcios. Totuși, el este un medic genial, specialist în diagnosticarea pacienților care par fără scăpare. Fiecare episod prezintă câte un caz greu de descifrat, dar în general există și o poveste mai largă în fiecare sezon (în prezent se filmează sezonul al 6-lea). Farmecul personajului principal o să vă facă să vă îndrăgostiți de serial, așa cum mi s-a întâmplat și mie.
Din titlu ne dăm seama care este tema serialului, însă trebuie să recunosc că principalul motiv pentru care eu ador serialul sunt eroii, Sam și Dean Winchester (Jared Padalecki și Jensen Ackles). Ei se luptă cu tot felul de monștri și alte forțe ale răului, încercând mereu să salveze lumea sau să se salveze unul pe celălalt. Serialul e condimentat cu tot felul de faze amuzante, dar este și un serial despre dragostea dintre frați și sacrificiile necesare pentru a face ceea ce este bine.
Acest serial e destul de girl exclusive. Prezintă viața celor bogați și faimoși din Upper East Side New York. Băieții sunt drăguți, fetele cât se poate de sexy. Intrigile sunt la ordinea zilei și toată lumea se combină cu toată lumea. Ce-mi place la Gossip Girl totuși? E un serial destul de light, dar imprevizibil, care de multe ori te ține cu sufletul la gură. În plus, stilul fetelor e destul de inspirant, mai ales pentru cele mai fashionista dintre noi .
Când mă gândesc la Ghost whisperer mă gândesc la intro „Can you see us?”. În Ghost whisperer Melinda Gordon (Jennifer Love Hewit) comunică cu morții, Earth bound spirits. Având în vedere că deja s-a ajuns la sezonul 5, vă dați seama că trece prin tot felul de peripeții, trebuie să salveze de multe ori Grandview (orașul ei natal) și există tot timpul o bigger picture. Totuși, are alături ajutoare de încredere, prieteni și familie. Unele faze sunt mai spooky și câteodată o îmbracă mai ciudat, dar serialul e foarte tare.
Poate vă gândiți la desene acum, dar eu nu mă gândesc deloc. Dexter e ucigașul în serie al ucigașilor în serie. Pe parcursul celor 4 sezoane care au apărut până acum, Dexter Morgan (Michael C. Hall) ajunge să se cunoască pe sine, intră în tot felul de încurcături, ajunge să aibă tot ce și-ar putea dori un om, dar învață și cât de mult poate pierde. Dexter e un serial destul de sângeros și nu e deloc pentru copii sau pentru cei mai slabi de inimă, însă e un serial care te ține în priză.
Am început să mă uit la Chuck din curiozitate, pentru că se uita Corina. Totuși, povestea m-a prins repede și nu am putut să nu mă uit în continuare. E despre un tip deștept, dar cam tolomac, care ajunge să fie spion absolut întâmplător. E un spion foarte prost și de cele mai multe ori încurcă lucrurile, însă arată că uneori bunătatea și încrederea în oameni ajută mai mult decât un pistol. Chuck Bartowsky (Zachary Levi) reușește să fie uman într-o lume în care așa ceva te omoară.
Am început să mă uit la Criminal Minds de plictiseală mostly. Am continuat să mă uit pentru că oricât de oribile ar fi lucrurile făcute de criminal, el este prins până la urmă. E genul de film la care mă uit pentru că mă deconectează, într-un mod oripilant uneori.
Abia am început să mă uit la The Mentalist, în fiecare seară, de luni până joi, de la 12 noaptea, pe ProTV. Jane Patrick (Simon Baker) e un tip cu abilități neobișnuite care ajută la prinderea criminalilor. E cel mai deștept din echipa lui și de obicei știe cine e criminalul cam din prima, însă contextul serialului e prinderea lui Red John. Încă nu am văzut decât 3 episoade, dar aștept cu nerăbdare următoarele.
Acest serial sigur nu e pentru copii având în vedere că în fiecare episod cineva face sex și nu în cel mai subtil mod, cum se întâmplă în unele filme. The Tudors e povestea regelui Henry al VIII-lea Tudor (Jonathan Rhys Meyers) al Angliei care a avut 6 soții. E povestea unei epoci decadente, condusă de intrigi și minciuni, a unui rege capricios și codus mai mult de dorințele carnale decât de iubirea pentru țară și binele său.
Am început să mă uit la One Tree Hill pentru că juca Chad Michael Murray în el și după sezonul 6, când el a ieșit din scenă, nu m-am mai uitat (ceea ce momentan regret, dar aștept să iasă tot sezonul 7 ). E o poveste despre oameni, despre prietenie, iubire, dezamăgire și sacrificii. De fapt, este o frumoasă poveste de viață.
Acestea sunt serialele care-mi plac și pe care încă le urmăresc. Au mai fost altele, care au trecut, dar pe acestea vreau să vi le recomand din suflet. Sunt sigură că nu toate o să fie pe placul tuturor, dar sunt la fel de sigură că măcar unul dintre ele vă va încânta.
Tot ce mai pot spune e vizionare plăcută .
Și să vă rog să-mi recomandați ce ați mai văzut voi.
Rămasă cu sechele după vizita în State, Marta a vrut neapărat să mergem la bowling cu ocazia venirii ei la Timișoara. Și ce loc putea fi mai bun decât Tequila? E în Complex, deci aproape de toată lumea, e ok ca și local, chiar ft ok și… e printre puținele locuri în care se poate juca bowling pe care eu le cunosc (mai știu doar încă unul ).
Așa că, după ce i-am mobilizat pe băieți să ne facă rezervare din timp, vineri am strâns gașca (7 inși inițial, 10 până în final) și am plecat voioși la bowling. Dintre toți, doar eu, Marta și Ady mai jucaserăm bowling (eu o dată, demult, Ady de vreo 2 ori, la Cluj, iar Marta de mai multe ori în State). Restul erau într-o totală necunoștință de cauză, dar dornici să învețe.
Primul joc a fost foarte de încălzire. Eram aproape toți așa pe lângă… dar ne-am obișnuit. Până la urmă e o problemă de repetiție și… concentrare. Bineînțeles că băieții nu au putut să nu transforme totul într-un concurs. Dacă nu făceau asta, nu erau ei macho. Și bineînțeles că Marta a trebuit să intre și ea în concurs, că altfel nu era Marta. Totuși, all in all, ne-am distrat.
Trebuie să menționez însă 2 fapte speciale. În primul rând, am reușit o dată să dărâm toate popicele din prima, ceea ce m-a bucurat la maxim. Am început să sar și să chițăi, zici că eram nebună ), toți se holbau la mine. Dar la o asemenea reușită, cum să nu mă manifest?
Faptul numărul 2: Unul dintre băieți a început un joc dărâmând de trei ori consecutiv toate popicele din prima și dup-aia de nush câte ori din a 2-a. Eram de-a dreptu șocată. Nici nu credeam că se poate. Mai ales că era începător.
Seara noastră la bowling a fost super și nici nu a fost foarte scumpă. Am ajuns la concluzia că ar trebui să merg mai des la bowling pentru că e foarte tare. Dacă nu aveți ce face într-o seară, luați-vă prietenii și mergeți în Tequila la bowling. Cu cât mai mulți, cu atât mai bine. E imposibil să nu vă distrați.
Știam de multă vreme unde e Muzeul de Artă, dar nu am avut ocazia să îl vizitez, până acum. Marta a venit în vizită la mine și vroiam să-i arăt mai mult din Timișoara, nu doar centrele de shopping. Am lăsat-o să aleagă între Muzeul de Artă și Muzeul Banatului, iar ea l-a ales pe primul.
Așa că azi am înfruntat frigul și am pornit spre Muzeu. Ajunse acolo, ne-am cumpărat cuminți bilete (preț universal: 5 lei) și ne-am pus pe vizitat. Din păcate Muzeul a fost o dezamăgire pentru noi. Nush dacă pot da vina pe artă neapărat, poate nu știu eu să apreciez arta contemporană (și nici Marta, dacă e să o luăm până acolo).
Am terminat repede cu parterul și la etaj ne-a întâmpinat o expoziție semnată Corneliu Baba. În timp ce studiam picturile lui destul de sinistre pentru mine, mă gândeam doar la Muzeul Bruckental din Sibiu sau la frescele absolut superbe ale lui Sabin Bălașa de la Universitatea din Iași. Acelea pot fi numite într-adevăr artă.
Și totuși, au fost 2 tablouri ale lui Baba care mi-au plăcut. Ceea ce e mult, având în vedere că partea a doua a expoziției (ceva cu Sigma, ce nu mai țin minte ce era… sau nu m-a interesat suficient ) era sub orice critică. Așa haotică și… irațională de-a dreptul. Culoare aruncată la întâmplare pe niște stâlpi și alte chestii complet aiurea. Cred ca dacă aș pune-o pe Alina să… picteze, ar face ceva mai frumos. Vai și amar.
Totuși, am hotărât să nu renunț la Muzeul de Artă încă. O să mai merg, când vor fi alte expoziții, ca să-i dau ocazia să mă impresioneze. Sper doar să nu nimeresc iar prost .
Aştept cu nerăbdare primăvara. Vreau să aud păsările cântând, vreau sa văd pomi înfloriţi şi iarbă verde. Mi-e dor de soarele cald care să mă mângâie pe față în timp ce mă plimb prin centru și mănânc înghețată.
Eram foarte optimistă ieri, nu pentru că m-aș fi uitat la vreme la tv, ci pentru că citisem un comment la un post pe blogul lui xulescu care zicea că de vineri se încălzește.
Aseară Andrei (fratele din dotare) m-a anunțat că ninge, dar am crezut sincer că-și bate joc de mine. De dimineață speram să fie doar un vis urât, dar când am deschis ochii și m-am uitat pe geam m-a apucat groaza. Afară ninge torențial (dacă se poate folosi sintagma asta) și un pic plouă. E așa un amestec de tot ce ar putea fi mai urât în vreme în condițiile în care e martie și ar trebui să vină primăvara.
După ce am văzut dezastrul de afară, mi-am amintit cu o și mai mare groază, că azi am o grămadă de drumuri de făcut, că eu nu am mașină (din păcate) și că va trebui să car după mine și o umbrelă. Horror. M-am gândit la fleașca de afară, la geaca groază cu care va trebui să mă dotez și mi-a trecut tot cheful să mă mai cobor din pat.
Din păcate nu prea am de ales, așa că urați-mi succes.
Sunt sigură că măcar o dată ați văzut pe strada sau la mall copii care se dădeau pe papuci zici că aveau role. Nu aveți cum să nu-i fiți văzut pentru că, cel puțin într-un timp, erau peste tot (sau poate doar eu îi vedeam ).
Ei, genul acela de papuci se numesc heelys skate shoesși sunt foarte tari. Eu m-am îndrăgostit de-a dreptu de ei când i-am văzut la copii și am hotărât clar și cert că o să-mi cumpăr (asta se întâmpla anu trecut prin… ianuarie). Am găsit la Timișoara la Mall, dar erau foarte scumpi (300-400 ron… să fim serioși, eu nu aș da niciodată chiar atât de mulți bani pe o pereche de papuci).
Cum de la mall nu puteam să-mi cumpăr, am hotărât să caut pe net. Am găsit ușor site-ul oficial al companiei, www.heelys.com și de acolo i-am comandat. Prin… mai… i-am primit. Eram în culmea încântării. Totuși… mi-a luat mult până să ajung să îi și utilizez.
Marele eveniment a avut loc… în septembrie . Știu, mi-a luat mult, dar atunci am nimerit ajutorul perfect. Alina, draga de ea, cookie mică, m-a ținut efectiv de mână, zici că eu aveam 12 ani și ea 22 și cu ajutorul ei am învățat să mă dau.
Și e super tare senzația. Mai fain decât la role pentru că poți să frânezi oricând și e mult mai greu să cazi, odată ce ți-ai dat seama cum să-ți ți echilibrul bine. Partea urâtă e că ai nevoie de un teren drept, foarte drept, pentru că te oprești efectiv în toate denivelările. Cel mai fain e pe gresie, adică în magazine.
După… o grămadă de luni, azi am scos iarăși Heelys-urile la plimbare, când am mers la cumpărături la Real. Mi-era puțin groază, dar e exact ca mersul pe bicicletă: nu se uită niciodată. Bineînțeles că lumea se uita la mine cam ciudat, dar așa nu mi-a păsat deloc… eram așa amuzată. Așa mi-ar plăcea ca toate drumurile să fie gresie ca la Real, să pot merge cu ei peste tot.
Poate par copilăroasă, poate sunt copilăroasă, dar momente ca acesta îmi permit să fiu așa. Și să fim serioși, dacă nu ar fi și pentru oameni mari, nu s-ar produce și cu număr mare, nu? Ar fi doar numere din alea pitice pentru picior de copil. Deci… vă recomand heelys din suflet. Sunt super tari!
Astăzi este ziua femeii și m-am hotărât să vă spun ce-mi place mie la faptul că sunt fată:
1. O să pot la un moment dat să fac copiii, să dau viață. Nici un băiat nu are cum să-mi ia asta.
2. Pot să port haine dintre cele mai variate, nu doar pantaloni și tricouri/bluze. Pot să port cele mai decoltate tricouri și cele mai scurte fuste, dacă am chef, iar băieții sunt încântați de asta.
3. Pot să mă machiez, contribuind astfel la frumusețea mea naturală .
4. Pot să mă îngrijesc (cosmetică, masaj, tratament) fără să zică lumea că sunt gay sau metro.
5. Pot să-mi vopsesc părul de câte ori am eu chef, în ce culori am eu chef și nimeni nu are de ce să comenteze.
6. E perfect normal ca băieții să-mi facă cinste cu suc sau alte cele.
7. Am o zi internațional recunoscută dedicată special mie (clar Ziua Bărbatului e o glumă).
8. E super ușor să mi se cumpere cadouri și pot primi cele mai variate cadouri, nu ca în cazul băieților.
9. E| perfect normal să fac sute și sute de poze.
10. Dacă îmi folosesc cum trebuie „dotările” , toate ușile îmi sunt deschise.
11. Pot să plâng când am chef.
12. Nimeni nu se așteaptă să fac cine știe ce fel de muncă grea sau să car lucruri grele.
13. Pot să mă împopoțonez cu câte zorzoane am chef.
14. Nu trebuie să fac eu primul pas și dacă îl fac lumea spune că sunt foarte tare.
Cam asta e momentan. Dacă-mi mai aduc aminte vreuna, vă anunț. Mulțumesc, Doamne, pentru că sunt fată!
Vouă de ce vă place că sunteți fete? Sau, dacă sunteți băieți, ce vă place la fete?
Am auzit prima oară melodia asta la chefu lu Miha și de atunci o ascult în disperare. Față de melodiile depresive din ultima vreme ale Rihannei, asta e mană cerească.
De ceva vreme la articole recomandate pe blogu.lu este articolul lui kNut despre chakra. Prima oară am intrat, m-am uitat și am zis: „nu e de mine”. Azi, de plictiseală, am intrat iar și am zis… hai sa-mi fac și eu testu ăsta, oricum era acolo linkul.
Bun. Chakrele sunt centri de energie din corpul nostru care ne conectează teoretic partea fizică și cea spirituală. Pentru mai multe detalii, intrați aici.
Rezultatele Testul pentru Andra
Rezultatul meu la testul lor a fost următorul:
Root: under-active (-25%)
Sacral: open (56%)
Navel: over-active (81%)
Heart: under-active (0%)
Throat: open (50%)
Third Eye: open (50%)
Crown: under-active (0%)
Nu vă spune multe, nu? Să vă ofer acum explicația lor (și observațiile mele )
Faptul că root e under-active înseamnă că am tendința să fiu nervoasă și să mă tem, adesea să nu mă simt bine-venită unde merg. (Nu mi s-a întâmplat încă nici să nu mă simt bine-venită, nici să fiu nervoasă sau să mă tem.)
Asa, sacral deschis înseamnă îmi pot exprima ușor sentimentele și mă simt bine în pielea mea chiar și atunci când e vorba de sexualitate. (Aici m-au nimerit .)
Navel over-active înseamnă că într-un grup am tendința să domin și să fiu puțin agresivă . (Dacă iau în considerare și ce zicea mam săptămâna trecută, să zicem că au dreptate – dar nu sunt chiar așa agresivă ).
Bun. Heart under-active înseamnă că sunt rece și distantă. (Sigur nu m-aș descrie așa pe mine poate doar când vine vorba de unii băieți, deci m-au nimerit cam 50%.)
Throat deschis înseamnă că nu am nici un fel de problemă cu a mă exprima sau cu vorbitu. Cică sunt chiar puțin artistă . (Cel puțin la partea cu vorbitu m-au nimerit din plin și dacă scrisul este considerat o artă, atunci am și o latură artistică foarte activă.)
Pentru că Third Eye e deschis, se presupune că am o intuiție bună, dar și a tendency to fantasize. (Pot spune că e adevărat.)
Crown chakra e under-active, deci nu am nimic în comun cu spiritualitatea, ci am o gândire chiar rigidă. (Mam tot zice că trebe să învăț să nu mai gândesc doar în alb și negru așa că, să zicem, le mai dăm un punct.)
Concluzii
Deci… rezultatu e că m-au nimerit, după părerea mea, la 4 din 7 (am adunat 2 jumătăți ). Nu m-au convins deloc. Apoi am găsit un mod de a-mi deschide (cică) chakrele (aici). După ce am citit, am hotărât să fac un mic experiment: să-mi deschid Heart chakra (oricum sunt singură ). O săptămână (oare le ia mai mult?) o să fac exercițiul lor. Și vă anunț care sunt rezultatele (Numa să nu uit să-l fac )).
Pentru al doilea an consecutiv am vizitat Arieșeniul.
Pentru cei care nu știau, Arieșeni este o stațiune montană din Apuseni. Iarna e perfectă pentru ori ce fel de sport specific anotimpului (ski, snowboarding, dat cu sania, dat cu punga, chiar și patinaj mai nou), iar în perioada mai caldă, poți vizita o grămadă de obiective turistice din zonă, dintre care cel mai cunoscut cred că e peștera Scărișoara.
Vila Sarra Vank
Deși anul trecut am stat la taberele școlare, anul acesta am ales alt loc de cazare, Vila Sarra Vank. Încă de la început ne-am dat seama de îmbunătățiri. Vila, recent deschisă circuitului turistic, după cum ni s-a explicat, avea cele mai drăguțe camere cu putință. Eu am nimerit în unul din camerele de honey-moon și nici că se putea mai bine. Am avut parte de cel mai frumos pat cu baldachin, patul visurilor mele.
Celelalte camere erau la fel de frumoase, doar că nu aveau patul cu baldachin. Toate camerele aveau baie proprie, televizor și un minunat balcon. De asemenea, în toată vila aveam acces la internet.
Nu doar condițiile de cazare au fost excelente, ci și personalul. În toate privințele, Vila Sara Vank se ridica la nivelul celor 3 stele pe care le afișa.
Locuri și activități
Vremea nu a ținut deloc cu noi în excursia aceasta. Sâmbătă dimineața burnița, motiv pentru care am hotărât să vizităm Roșia Montană. Despre această vizită am scris într-un post anterior, dar vroiam să menționez un aspect cu adevărat tulburător.
De la Arieșeni până la Roșia am mers tot pe vale Arieșului, iar ceea ce m-a oripilat de-a dreptu au fost malurile râului, „împodobite” de tone de gunoaie, rămase la retragerea apelor. Nu mi-a venit să cred cât sunt de inconștienți oamenii. Trăiesc într-un adevărat colț de rai, pentru că Apusenii sunt absolut superbi, dar nu sunt în stare să aibă grijă de ceea ce au. Nici nu m-am mai mirat că satele erau așa sărace. Dacă nu sunt capabili să depună un efort minim pentru a proteja natura, cum și-ar putea îmbunătăți viața?
După-masa am mers totuși la pârtie pentru că scopul inițial al excursiei era să profităm de zăpadă. Din păcate, pârtia Vârtop nu era în cea mai bună zi a ei. Cu toate acestea, nu am putut să nu mă dau măcar un pic cu placa. Cred că și făceam cu capul, iar condițiile nefavorabile m-au făcut să apreciez și mai mult mica excursie la Râușor de acum câteva săptămâni.
Am încercat să-l învăț și pe Andrei să se dea cu placa, dar nu am avut șanse de izbândă. Din păcate nu am fost un profesor la fel de bun ca Miha, dar nici condiții foarte bune nu am avut. Sper doar ca el să nu se închidă de tot în fața ideii de snowboarding.
Partea cea mai funny a fost că restul copiiilor lui mami au găsit o pârtie undeva prin pădure… pârtie e mult spus, dar să zicem. Eu, Zorro, am zis că hai să mă dau și pe acolo, că doar ce pot să pățesc? ) Numa era să ma duc direct peste niște brăduți, în rest am mers super bine, chiar și pe drum. Copiii se uitau la mine și se minunau, iar eu eram super mândră de mine, dar am realizat și că dacă ei se minunau de mine, la Miță sau la Sami s-ar fi uitat ca la televizor. Mai am eu până ajung la performanțele lor .
Masaj neconvențional
Duminică am hotărât să nu mă mai dau cu placa pentru că nu mă satisfăcea zăpada de pe pârtie . Am mers din nou pe pârtia descoperită de copii și m-am dat cu… sacu. Și era o pârtie cu denivelări fratele meu, de nu am mai știut de spate și de fund. O dată m-am băgat în brăduții de pe margi. O dată m-a luat pe sus o fetiță în timp ce urcam. Vai și amar!
Atunci nu m-a durut așa de rău spatele, dar acum am început să simt ceva mai tare durerea. Sunt sigură totuși că o baie cu spumă o să mă ajute să-mi revin și mâine nici nu o să mai știu că m-a durut spatele.
Drumul spre casă
În toarcerea acasă s-a derulat fără peripeții. Cum mergeam de la Ineu spre Arad, am început să admir peisajul. De când conduc, uitasem cât e de relaxant să stai pur și simplu și să te uiți pe geam. Uitasem cât de frumos de sălbatică e uneori țara noastră, dar și cât de sărace sunt unele localități. M-a ajutat să-mi dau seama cât de multe avem și cât de puțin le prețuim, ceea ce e păcat.
Când am început să văd miile de becuri ale Timișoarei, un sentiment de nostalgie și nerăbdare m-a încercat. Deși mă bucuram că m-am întors acasă, mi-a părut rău că am stat așa puțin la Arieșeni. Totuși, pot spune că m-am bucurat din plin de aceste zile și vă recomand din suflet această stațiune pentru locurile sale frumoase și oamenii primitori.
În caz că nu știați, Roșia Montană este un sat din Apuseni, iar în munții din jurul Roșiei Montane se găsește cel mai mare zăcământ aurifer din Europa. Bineînțeles că Guvernul României nu a fost în stare să susțină operațiunile de minerit astfel încât să aducă profit pentru țara noastră, dar au venit alții, canadieni, care doresc să exploateze. Din ceea ce am auzit eu (și motivul pentru care sunt foarte anti exploatarea canadiană), compania Gold Corporațion dorește să apeleze la cianuri pentru a extrage aurul. Adică să ardă efectiv Apusenii. Bineînțeles că în câteva sute de ani muntele s-ar regenera, deci Guvernul și autoritățile responsabile au aprobat proiectul european.
Roșia Montană
În ciuda acestei introduceri destul de brutale, postul meu nu este despre problema Roșiei Montane, ci despre localitate și Muzeul Mineritului deschis aici. Am pornit spre Roșia Montană foarte entuziasmată, dar și curioasă de ceea ce urma să văd acolo pentru că, după cum menționasem, auzisem multe despre Roșia. Mă așteptam să văd oameni posomorâți sau o mulțime de canadieni la costume făcând studii de mediu.
Bineînțeles că nici una dintre presupunerile mele nu s-a adeverit. Satul este destul de sărac și de micuț. Câțiva oameni erau în Centrul satului (ca să numesc cumva locul unde se afla primăria și Muzeul), dar nu păreau nici speriați, nici posomorâți, doar săraci. Satul este departe de a fi înfloritor, dar acest lucru nu-l realizezi după înfățișarea primăriei, ci din faptulcă există un singur magazin și acela greu de localizat.
Alburnus Maior – galeriile romane
Totuși, toată lumea cunoaște Muzeul. Acolo doream și eu să ajung, să cobor într-adevăr în mină. Alburnus Maior este doar una dintre zecile de tunele săpate în munții din jurul Roșiei, dar și singurul deschis circuitului turistic. Galeriile sunt săpate adânc în piatră, la o adâncime egală cu o clădire cu 10 etaje. Pentru a ajunge în galerii nu există lift, ci doar 157 de scări pe care vizitatorul trebuie să le străbată.
Coborârea a fost foarte ușoară. Eram entuziasmată și nerăbdătoare. Când am pătruns în galeriile romane originale, nu mi-a venit să-mi cred ochilor. După cum am aflat de la ghidul nostru, porțiunea romană a galeriei Alburnus Maior a fost săpată cu dalta și ciocanul, centimetru cu centimetru. Din acest motiv galeriile romane au o forma trapezoidală aproape perfectă.
Parcă vedeam romanii și dacii, dar și alte popoare aduse din Imperiu special pentru această sarcină, săpând gânditori în peretele de stâncă. De câtă răbdare au dispus oamenii aceia și de câtă măiestrie.
Datorită frumuseții lor, doar galeriile romane sunt deschise publicului. Adevărul dureros este că doar acestea merită văzute. La trecerea de la galeriile romane atât de atent și de migălos lucrate, la excazațiile moderne, m-au trecut fiori pe șira spinării.
De ce? Pentru că odată cu utilizarea dinamitei, a dispărut armonia perfectă a minei. Tunelele nu mai erau precum pasajele din poveștile cu cavaleri, ci simple găuri în rocă, mai mult sau mai puțin regulate.
Am stat și m-am gândit… cum s-a ajuns la o asemenea schimbare? Răspunsul este simplu: în trecut, oamenii trăiau aproape în comuniune cu natura. Aveau respect pentru pământ, pentru tot ceea ce primeau de la mama natură. Acum, credem că ni se cuvine totul (pentru că dorim doar bani) și că nu trebuie să dăm nimic înapoi, iar acest lucru se vede.
Muzeul Mineritului
Dar să revenim la Muzeu, deși teoretic mina e parte a acestuia . Ieșirea din mină a fost tare anevoioasă, dar afară ne mai așteptau câteva surprize. Am avut ocazia să vedem utilaze folosite în industria mineritului din secolul 2 și până în prezent (adică 2006 când exploatarea a fost închisă). Apoi, imagini cu evoluția mineritului și o machetă a munților. Dar cel mai mult m-a impresionat o reconstrucție tridimensională a tuturor tunelelor din munții ce înconjoară Roșia Montană. Într-adevăr, ca să-l citez pe domnul ghid, „munții aceștia sunt ca un switzer” (cașcaval din ală cu găuri pentru necunoscători ).
De asemenea, la Muzeu am putut vedea lapidariul cu monumente epigrafice și arhitecturale din perioada romană, adică tot felul de pietre funerare și de coloane închinate zeilor romani.
Date interesante despre Roșia Montană
Roșia Montană a intrat în Cartea Recordurilor în 2009 deoarece peste 100 de oameni au căutat aur cu șaitrocul, instrument tradițional de minerit (detalii aici)
Roșia Montană este singura localitate unde este deschis circuitului turistic o galerie minieră ”in situ” (adică exact acolo unde era de mii de ani)
la Roșia Montană poate fi văzut tritonul (mic amfibian protejat prin lege) – cel puțin așa spunea ditamai afișul din mijlocul satului
Asociația Alburnus Maior este finanțată de GreenPeace
datorită exploatării miniere, care au început de sus în jos, muntele Cetate, unde se găsesc galeriile romane, și-a redus considerabil înălțimea
De vizitat?
În mod absolut clar și cert da!!! Dacă sunteți în zonă, treceți neapărat pe la Roșia Montană, măcar pentru a vizita galeriile romane. Daca nu sunteți în zonă, faceți cumva să ajungeți pentru că merită.
Din tot sufletul vă recomand să vizitați Roșia Montană măcar o dată (dacă o să mai am cum, o să mai vin:D).
.
).
), toți se holbau la mine. Dar la o asemenea reușită, cum să nu mă manifest?
