Andra on April 23rd, 2015

Cred că m-am plictisit deja să aud de la oameni care habar nu au cu ce se mănâncă bloggingul că blogul meu, de fapt blogurile mele sunt o pierdere de timp. De parcă ar fi problema lor cu ce îmi ocup eu timpul.

Dar adevărul este că am stat și m-am gândit foarte mult și am ajuns la concluzia că am învățat o grămadă de când am blog. Am învățat să am răbdare. Sunt mai disciplinată. Și am un spațiu al meu unde să îmi las mintea să zboare. Am câștigat și chestii mai practice, chiar dacă nu o grămadă de bani. Iar de când am Living la vida pinka am învățat să văd viața altfel. Sunt mult mai atentă la detalii. Sunt mult mai atentă la cum se îmbracă oamenii. Caut tot felul de evenimente la care să merg. Vreau să descopăr locuri noi, să experimentez chestii noi.

Și poate cel mai important, am prins curaj. Experimentez mai mult și cu hainele mele. Sunt mult mai deschisă când vine vorba de vorbit cu oamenii. Caut mereu colaborări și oportunități. Am chiar și cărți de vizită :D . Cine ar fi zis că eu o să am vreodată cărți de vizită? :) ))

Deci din blogging am învățat foarte multe. Și îmi place la nebunie ceea ce fac. So haters gonna hate, I’m just gonna keep doing my thing :D .

Tags: , , ,

Andra on April 21st, 2015

E greu să îți dai seama la timp care sunt lucrurile care îți vor fi benefice și când anume pierzi timpul, de aceea fiecare decizie pe care o luăm este un mic joc de noroc. Și cum la ruletă șansele să prinzin culoare sunt 50-50, așa și în viață o anumită invitație pe care o primești poate deveni o șansă unică în viață sau o mare pierdere de vreme.

And times like these îmi pare tare rău că m-a educat mami așa de bine. Pentru că astăzi, de când m-am pus pe scaun în fața nenelui aceluia, despre care știam ce o să îmi spună, am fost ferm convinsă că am luat o decizie FOARTE PROASTA. Dar mami așa m-a învățat, să fiu politicoasă și să nu plec țărănește când nu îmi convine ceva. Așa că am stat. Am ascultat că sunt grăsuță, că ar trebui să fac sport și să îmi măresc masa musculară, că trebuie să beau mai multă apă și să îmi schimb stilul de viață, adică toate chestiile pe care le știam. Am ascultat și soluția, amestecul perfect de pastile și shake-uri proteice și ceva ceai special, care garantat, dacă le urmez cu sfințenie, gen la ore fixe să iau tot ce trebuie, mă vor slăbi de nu mă voi mai vedea. Toate acestea la exorbitantul preț de mai mult de jumătate din salarul meu, dar ce mai contează asta când o să arăt ca un fotomodel? :) ))

Acum probabil vă întrebați cine mi-a spus toate astea, poate un nutriționist sau ceva doctor. NU! Mi le-a spus un nene, care nu are nici o treabă cu medicina, dar a încercat el și a făcut un curs, iar acum știe. Iar dacă sunt dispusă să încep programul, va fi alături de mine, trup și suflet, mai ceva ca ăia de la alcolicii anonimi :D .

O să vă mire că am spus Nu, mulțumesc?

Adică știu că nici un om normal la cap nu refuză să mănânce prafuri. De fapt cel mai straniu a fost când mi-a spus că el își hrănește copiii cu așa ceva. Deja mă și vedeam ca oamenii ăia din Wall-E, care este practic coșmarul vieții mele :) )). Așa că am mulțumit frumos, i-am spus că o să mă mai gândesc și mi-am luat tălpășița.

Deci sfatul meu, dacă vă sună cineva și vă invită la o consultație de wellness, refuzați. Dacă nu, mă interesez de unde se cumpără costumele de spandex roșii ca să vă dotez :) )).

Tags: , ,

Andra on April 15th, 2015

- The movie -

Având în vedere că citisem deja cartea, știam cam ce avea să se întâmple în film, dar tot am vrut să îl văd pentru că eram foarte curioasă cum anume aveau să transpună acțiunea. Pentru că tot ce se întâmplă în carte este foarte personal, foarte centrat pe ceea ce simte Tris. Și nu prea ai cum să arăți introspecția pe marele ecran. Deci evident că trecerea de la sentimente la acțiune nu avea cum să mă lase rece.

Evident că se pierde foarte mult din carte în film. De fapt tot ce însemna profunzime cărții și mult din ceea ce mă scotea din sărite pe mine (mai exact plângăreala lui Tris) dispare complet în film. Iar acțiunea este chiar modificată puțin. SPOILER ALERT!!!! Dacă în carte Tris se aliază cu tatăl lui Four pentru a recupera mesajul ascuns al Strămoșilor și Jeanine pentru că aceasta încerca să creeze un ser al simulării mai puternic, în film Jeanine știe despre mesajul ascuns și încearcă să îl decripteze, iar pentru asta are nevoie de Tris. Mi se părut cam stranie trecerea și cam brutal și ambiguu finalul, dar cine sunt eu ca să mă împotrivesc viziunii creative?

Nu mi-a plăcut felul în care mama lui Four participă la acțiune. Dacă în carte este un pion vital, în film apare de câteva ori, pare cam de vârsta lui și în final rămâne undeva în pom. Nu mai are nimic din rebelul dornic de răzbunare și însetat de putere din carte.

All in all, filmul este ok. Dar scena mea preferată este una cu Tris prinsă într-o simulare, unde în încercarea de a-și salva mama sare de colo-colo folosindu-se de tot felul de cabluri și bare. În acest moment a avut loc următorul dialog între mine și Andrei:

Eu: Doaaamne… parcă e Tarzan!

Andrei: Nadia la paralele!

M-a bufnit râsul instant :) )).

Nu știu dacă v-am lămurit ce se întâmplă în film, dar nu este esențial. Dacă ați văzut Divergent șansele sunt minime să nu vedeți continuarea. Iar dacă nu l-ați văzut, sincer, nu cred că o să mergeți la al doilea film dintr-o trilogie. I mean come on! Cine face așa ceva?

Deci întrebarea care trebuie pusă acum este: vouă cum vi s-a părut

P.S. I still hate her hamster face!

Tags: , , , , , ,

Andra on April 14th, 2015

Când eram mică îmi plăceau mult mai mult sărbătorile de Paști.

Aveam o grămadă de tradiții ale noastre.

Joi de dimineață duceam Paștile la biserică. Joi seara mergeam la aoș.

Vineri vopseam ouăle, întotdeauna în foi de ceapă și ciorapi, cu modele de frunze, într-un ceaun de mămăligă de a cărui origine nu am habar. Vineri seara mergeam la Prohod. Andrei era pus tot timpul să ducă icoana cu Punerea în Mormânt.

Sâmbăta ne omoram făcând 100.000 de feluri de mâncare și ne apuca tot timpul seara cu un ultim retuș al curățeniei.

Iar sâmbătă la ora 00:00 eram prezenți la biserică, pregătiți să luăm lumină.

Duminica mergeam din nou la biserică, apoi ne reuneam pentru prânzul în familie, urmat de ieșirea mea și a lui Andrei în sat.

Iar săptămâna care începea cu lunea Paștilor era vacanță, deci puteam să facem orice aveam chef. Și tot timpul vroiam să ne jucăm.

Acum nu mai este deloc așa. Deja nu mai stau acasă de Paști decât 2-3 zile. Nu mai merg la aoș. Nu mai duc eu Paștile în biserică. Anul acesta nici măcar frunze nu au fost câte aș fi vrut eu. Dar cumva Paștile nu și-au pierdut farmecul. Pentru că anul acesta planetele s-au aliniat din nou și m-am reîntâlnit cu oameni extrem de dragi, pe care nu îi mai văzusem de foarte mult timp.

Și mi-am dat seama cât e de ciudată prietenia mea cu Marta, cu Ada și cu Simina. Pentru că nu vorbim non-stop, zilnic, ore la rând. Nu ne vedem zi de zi. De fapt, dacă ne întâlnim de câteva ori pe an e bine. Cu toate acestea, fiecare revedere este ca și când ar fi trecut doar o zi de la întâlnirea anterioară. Ca și cum am fi tot copiii care eram acum 10 ani. Ca și cum am aștepta vacanța de vară pentru a ne mai întâlni seara în piață sau a face clătite când nu este mama Șerica acasă :) ). E ciudat cum oameni pe care îi văd atât de rar sunt atât de aproape de sufletul meu. Cum oameni cu care vorbesc destul de rar pot să însemne încă atât de mult pentru mine și oameni care au pornit în direcții diferite, care au trăit experiențe diferite și au crescut atât de diferit de mine, continuă să îmi fie prieteni atât de apropiați.

Iubesc revederea noastră pentru că îmi amintește că prietenia nu este doar un concept demodat în epoca likeului pe Facebook. Îmi amintește că oamenii sunt mai mult decât ecrane pătrate și că epoca tehnologiei nu are nici o treabă cu prietenia. Pentru că prietenia adevărată e mai mult decât apeluri telefonice, SMS-uri și cereri de prietenie. Prietenia adevărată înseamnă să nu vezi un om 3 luni, iar când îl reîntâlnești să vrei să îi spui toate secretele tale.

Marta, Sim, Ada, dacă citiți asta, vă mulțumesc pentru că-mi sunteți prietene! Dacă nu citiți, știți voi cum stă treaba și fără blogu meu :) ))

 

Tags: , , , ,

Andra on April 8th, 2015

Poate titlul sună dramatică, dar sunt dramatică săptămâna aceasta.

M-am gândit mult dacă să scriu sau nu articolul acesta. Pentru că poate oamenii nu sunt interesați de constatările mele de viață. Dar așa cum mi-a spus o prietenă dragă, eu sunt foarte personală când scriu și până la urmă de ce nu aș fi așa?  E blogu meu. E viața mea. Cum aș putea să fiu impersonală?

Dar să revenim la oamenii pe care i-am lăsat în urmă.

Dacă stau și mă gândesc la cei 27 de ani ai mei de viață și mă uit în urmă, îmi dau seama că am lăsat mai mulți oameni decât Hansel și Gretel pietricele. Au fost oameni pe care i-am iubit, dar și oameni pe care i-am urât. Au fost oameni care mi-au fost mai apropiați decât familia mea și oameni care aproape că nu existau pentru mine. Au fost oameni care mi-au adus zâmbetul pe buze de nenumărate ori și oameni pentru care nici nu mai țin minte cât am plâns. Pe mulți nu îi mai țin minte, dar la mulți mintea mea zboară când mă aștept mai puțin.

Unii dintre ei au însemnat enorm în viața mea. Toți au contribuit la omul care sunt astăzi, cu bune și cu rele. Unele dintre cele mai frumoase amintiri ale mele au ca și personaje principale oameni cu care nici măcar nu mai vorbesc, pe care nu i-am mai văzut de ani de zile. Și cum lucrurile bune sunt cele care rămân în minte și în inimă, pentru că lucrurile rele sunt cărămizi în zidurile pe care le construim în jurul nostru, aș vrea să le spun tuturor celor pe care i-am lăsat în urmă Mulțumesc!

Mulțumesc pentru amintiri!

Mulțumesc pentru dragoste!

Mulțumesc pentru sfaturile bune!

Mulțumesc pentru lecțiile de viață!

Mulțumesc pentru râsetele în hohote!

Mulțumesc pentru râurile din lacrimi!

Mulțumesc pentru omul puternic ce sunt astăzi!

Mulțumesc pentru că m-ați învățat când să lupt și când e mai bine să mă dau bătută!

Mulțumesc pentru fiecare hop și pentru fiecare mână întinsă care m-a ajutat să mă ridic!

Mulțumesc pentru momentele în care drumurile noastre au mers împreună!

Sper ca prezența mea în viața voastră să fie lăsat și ea o urmă. Sper că vă amintiți din când în când de mine. Sper că ați învățat ceva de la mine și, mai mult decât orice altceva, sper că, dacă vreodată drumurile noastre se vor mai intersecta, ne vom privi cu căldură, chiar dacă nu vom vorbi.

P.S. Nu sunt pe moarte. Nu o sa mă vedeți pe la știrile de la ora 5 cum că mi-am pus capăt vieții într-un mod brutal și neașteptat. Aceasta a fost o simplă introspecție, rezultatul unei zile extrem de lungi și a 2 ore de singurătate în casă (extrem de rare :D ).

Tags: , ,

Andra on April 6th, 2015

O sa incep prin a va marturisi ca eu nu am fost niciodata o mare fana a seriei. Am vazut cred 1 (poate) si sigur 3 (dar nu se prea pune), in rest nici un Fast and Furious. Totusi, trailerul de la 7 m-a convins INSTANT! Cum ai putea sa nu vrei sa vezi un film in care unii sar cu masinile din avion? Ar trebui sa fii cel putin nebun ca sa nu vrei sa vezi asa un film.

Povestea, va asteptati probabil la ea, Vin Diesel si compania trebuie sa se bata cu unii si altii ca sa isi protejeze familia extinsa. Nu are rost sa va povestesc despre chestia asta.

Mai bine va spun ce mi-a placut mie:

0.5 Cum au sarit din avion. Cea mai tare scena EVER! Mai tare decat mersul pe 2 roti intre 2 tiruri din unul dintre Transporter. Nu cred ca ar putea sa vina cu ceva mai genial. Desi masina aia rosie sarind printre zgarie nori a fost aproape :D .

1. Jason Statham in rol negativ. Mi s-a parut prea tare, mai ales pentru ca eram obisnuita sa fie eroul si sa tin cu el. Iar acum ma gandeam… ok, intre The Rock si Trasporter, cum au decis cine castiga? :) )) A fost o chestie ft tare.

2. Masinile, dar asta nu cred ca este nici o surpriza. Cui ar putea sa nu ii placa masinile din Fast and Furious?

3. Muzica! Absolut geniala!

4. Finalul. Si acum o sa dau mai multe SPOILERS, deci nu cititi daca nu vreti sa stiti. Mi s-a parut ataaaat de frumos ca nu l-au omorat pe Paul Walker si in film, ca a ramas practic pe drumul lui, mergand spre o viata mai buna. Si cum au dat scene din filmele trecute… doar cand ma gandesc imi vine sa plang. Plus Vin Diesel care spunea ce prieten bun a fost Paul, care sigur era ceva spus din suflet, pentru ca dupa atata timp petrecut impreuna nu aveau cum sa nu fie prieteni, m-a miscat pana si pe mine, care nu sunt cea mai sensibiloasa.

5. Felul in care a plecat The Rock din spital :) ))). Prea funny!

Cam acestea sunt motivele mele. Va recomand cu drag filmul. Chiar mi se pare potrivit pentru toata lumea. Are actiune, iubire, urmariri cu masini, batai, faze amuzante, si MASINI CARE SAR DIN AVION PENTRU NUMELE LUI DUMNEZEU :) )). Deci mergeti sa il vedeti :D

Tags: , , , , , , , , ,

Andra on April 5th, 2015

Nu am fost niciodată perfectă din punct de vedere fizic. De fapt, conform anumitor membri ai familiei mele, am lăsat foarte mult de dorit. Deși sunt departe de a suferi de obezitate morbidă, întotdeauna am avut câteva kilograme în plus. Și dacă în copilărie lucrul acesta mă mai deranja din când în când, adolescența mi-a arătat că nu ar trebui niciodată să mă las încadrată în standarde pentru că eu, așa cum sunt, sunt frumoasă.

După ce am atins Nirvana iubirii de sine și nu am mai lăsat pe nimeni să îmi spună cam cum ar trebui să fiu, mi-am dat seama destul de rapid că în lumea aceasta în care ni se impun anumite standarde când vine vorba de kilograme, dorințe și măsuri ale hainelor, am nevoie urgentă de o croitoreasă. Îmi aduc aminte perfect cât a fost de dificil pentru mine să găsesc rochii care să îmi placă pentru banchetul de final de clasa a VIII-a și pentru cel de final de clasa a XII-a, ca și pentru numeroasele nunți la care am fost de-a lungul anilor. Așa că am căutat cu disperare o croitoreasă care să poată să îmi îndeplinească visele vestimentare.

A durat ceva timp, dar am ajuns într-un final să o întâlnesc pe tanti Ica and we just clicked. Asta se întâmpla prin anul 3 de facultate și vă dați seama că am avut cea mai frumoasă rochie pe care am purtat-o vreodată. Nu spun că restul rochiilor pe care mi le-a făcut tanti Ica de-a lungul timpului nu au fost frumoase. Fiecare a fost minunată în felul său, dar acea primă rochie a fost un vis de tafta neagră și tul roz.

De când îmi face tanti Ica rochii, nu am mai cumpărat una pentru nici un eveniment. Am decis că e mai înțelept să accept că rochiile care se vând în magazin nu corespund corpului meu și că el merită ceva mai bun decât să mă străduiesc să îl modific conform tiparului. Am decis că e mai înțelept să mă bucur de fiecare etapă a unei rochii făcută pentru mine, decât să îmi creez tot felul de frustrări încercând rochii în care nu îmi încape bustul.

După ce am învățat lucrurile acestea, după ce am învățat să mă iubesc și să mă accept pe mine, după ce am învățat că oamenii nu se holbează la noi cum avem impresia și nu sunt obsedați de defectele mele așa cum aș putea să fiu eu, mi-a fost din ce în ce mai greu să înțeleg oamenii care nu făceau lucrul acesta. Nici acum nu pot să îmi dau seama cum pot unele fete să își spună că sunt urâte, că nu merită nimic, că ele sunt cele greșite și nu hainele realizate după tipar.

Nu pot, nici în ruptul capului, să înțeleg cum se poate uita cineva în oglindă și să nu se iubească. Pentru că, dacă tu nu te iubești, cum, cum ar putea să te iubească cei din jur? Și dacă o fac, iar tu îi respingi pentru că nu te iubești și consideri că nu meriți iubirea lor, cât te poți aștepta să rămână alături de tine?

Eu nu sunt psiholog. Nu am nici un fel de studiu în domeniu, iar sfatul vi-l dau din experiență și din suflet. Iubiți-vă! Iubiți-vă mult! Așa cum sunteți. Iar dacă nu vă place ceva la voi, schimbați acel ceva. Dacă stați numai și plângeți în cabina de probă nu o să rezolvați nimic!

Tags: , ,

Andra on April 3rd, 2015

- Lansare de carte -

Cum zilele acestea am avut un program super incarcat si mi-am impartit timpul intre iesiri si dormit, o sa intelegeti probabil de ce mi-a luat totusi ceva timp sa scriu despre acest eveniment la care am participat miercuri.

Totalmente intamplator am aflat pe Facebook despre vizita la Timisoara a lui Hedi Hoka, autoarea cartii Iubesc sa fiu femeie, intr-un turneu de promovare a cartii. Evenimentul a avut loc la editura Esotera si a fost mai mult o intalnire intre prietene decat o chestie super formala.

Mi-a placut mult de Hedi. Mi-a placut cum vorbea si mi-a deschis clar apetitul pentru a citi cartea. Din cate am putut sa imi dau seama, este o femeie cu capul pe umeri, cu multa experienta de viata si extrem de deschisa la minte. Mi s-a parut genul de femeie cu care mi-ar placea la nebunie sa stau de vorba la o cafea si in mod clar mi-ar placea sa vorbesc cu ea in calitate de psiholog.

Inca nu am citit cartea, deci nu va pot spune prea mult despre ea, dar astept cu nerabdare sa o citesc.

E ciudat cum o chestie atat de simpla ca un blog sau un site de socializare iti poate aduce atat de multe experiente noi. Multumesc Roxi Peti pentru eveniment. Ai fost o gazda minunata.

Tags: , , , , , , , ,

Andra on March 31st, 2015

E ciudat cum atunci când lași lucrurile să se întâmple de la sine ajungi să treci prin tot felul de experiențe inedite și să descoperi locuri noi și interesante.

Ca să aflați exact ce am am făcut azi va trebui să citiți Living la vida pinka zilele astea, dar despre locul pe care l-am descoperit o să vă spun chiar acum. Deși eu habar nu aveam că există, undeva aproape de malul Begăi, pe strada paralelă cu Pasmatexul, există Ambasada. Este un local super lejer, super drăguț, genul de loc friendly unde mergi să scrii pe blog sau să asculți ploaia cum cade… deși eu detest ploaia :) )).

Mi-a plăcut la nebunie Ambasada și daca aș fi fost în locul lor găseam un fotograf să facă poze acolo zilnic pentru că locul e genial. Este super luminos și atâââât de chill. Abia aștept să se facă vremea bună și să mai merg acolo cu Adri.

Cam asta e pe ziua de azi. Voi ce mai învârtiți?

Tags: , , , , , , , ,

Andra on March 26th, 2015

Cum eu sunt mare amatoare de cărți, nu aveam cum să ratez evenimentul acesta. Deci vă puteți da seama că am mers într-un suflet astăzi la Centrul de Afaceri ca să văd ce mai e nou în lumea editorială.

Din păcate, a fost mult sub așteptările mele. Credeam că o să văd o grămadă de cărți și sute de reduceri. Credeam că o să ma întâmpine standuri fanteziste și că o să primesc chestii gratis (măcar semne de carte, dacă nu altceva). În schimb, am găsit niște standuri îngrămădite, prețuri mari și cei mai plictisiți vânzători ever, plus o tipă care habar nu am despre ce vorbea.

Deși impresia mea generală a fost una foarte proastă, trebuie să menționez și excepțiile: standul Humanitas a fost chiar drăguț, dar cel mai mult mi-a plăcut standul editurii All. În primul rând pentru că era roșu, deci era ca semaforul printre toate celelalte albe. În al doilea rând, tipul care vindea era super drăguț. A vorbit cu noi frumos, a făcut și o glumă. Și mi-a primit toți mărunții :) )). Și nu în ultimul rând, cărțile chiar erau reduse, adică 50%. Deci vă dați seama că în momentul în care am mai descoperit și o carte scrisă de o autoare pe care o ador, singurul autor rus care îmi place de fapt, nu aveam cum să nu o achiziționez :D .

Cam asta este povestea cu Bookfest. El e deschis pânp duminică și intrarea este liberă așa că puteți da o raită dacă vreți, dar tot consider că e mult mai ieftin și mai comod să achiziționați cărțile online. Ceea ce e foarte trist pentru că în ritmul acesta, adio librării and I really like them.

P.S. Dacă aveți unde, semnați petiția împotriva timbrului pe cărți.

Tags: , , , , , ,