Andra on October 30th, 2014

Fiecare vacanţă este o binecuvântare şi, din acest motiv, o plănuim cu foarte mare atenţie. Căutăm cele mai bune oferte pentru vacanţe speciale, în locuri deosebite şi la un preţ accesibil. Putem face toate acestea singuri, acasă, dar de cele mai multe ori alegem să apelăm la o agenţie de turism, cum ar fi CND Turism – Vacanțe Speciale.

Facem toate acestea pentru amintiri. Pentru acele 7 zile ân care nu trebuie să ne gândim la nimic, în care uităm de griji şi de probleme. Pentru acele 7 zile pe care ni le vom aminti mereu, cu nostalgie, cu bucurie, cu un mic regret pentru că au trecut atât repede.

În topul vacanţelor mele se găseşte, în mod clar, un sejur de 5 zile în Italia, pe care l-am făcut acum 2 ani. Era un  început de septembrie şi nu avusesem concediu deloc. Simţeam că mă părăsesc puterile şi că am nevoie să mă rup de realitatea cotidiană. Am căutat mai multe destinaţii şi am ales Italia pentru că îmi place la nebunie mâncarea. Am ales Sorento pentru că m-a atras ideea de orăşel mai micuţ şi mai puţin cunoscut, dar aproape de Napoli, de Pompei şi de alte locaţii.

Am avut ceva emoţii pentru că era prima vacanţă în care mergeam singură, dar după ce am aterizat în Italia am ştiut că luasem cea mai bună decizie. Am călătorit cu trenul până în Sorento şi am reuşit să găsesc destul de uşor pensiunea cochetă care avea să-mi fie casă pentru următoarele 5 zile. Prima zi mi-am petrecut-o pe plajă. M-am bucurat de soare, de mare, de plimbări la baza falezei. Am băut o ciocolată caldă şi am socializat cu Mariano, superbul Mariano, care mi-a servit cel mai bun frappe şi mi-a povestit cele mai fantastice istorii ale oraşului său natal. Mariano, care m-a îndrumat spre locul perfect pentru bălăcit şi mi-a indicat pizzeria perfectă, dar şi gelateria ideală.

A doua zi am petrecut-o pe străduţele din Sorento. M-am rătăcit şi m-am regăsit pe străduţele întortocheate. Am colindat buticurile şi m-am bucurat de îngheţată, multă multă îngheţată. Nicăieri nu se mănţncă gelato ca în Italia. Iar seara am descoperit un restaurat micuţ, unde m-am delectat cu paste şi un vin dulce, parfumat.

A treia zi m-am întors pe plajă, de fapt la Mariano. Nu îmi puteam lua ochii de la el. Zâmbetul său era molipsitor şi aş fi stat să îl ascult vorbind ore în şir. Spre marea mea surpriză, în acea după-amiză era liber şi dispus să ne petrecem timpul împreună. Când mi-a spus că vrea să mă ducă în locul său preferat, am simţit fluturi în stomac. Iar când m-a întrebat cât sunt de curajoasă, am început să mă îngrijorez. Am mers împreună spre un capăt al plajei, unde nu părea să fie nimic, însă Mariano m-a condus pe o micuţă cărare, spre o stâncă înaltă, ieşită din mare. Mi-a spus că doar cei mai temerari locuitori ai oraşului se aventurează pe acea stâncă şi se arucă în mare. M-a asigurat că eu nu trebuie să fac aşa ceva, dar dacă accept provocarea, nu voi uita niciodată senzaţia.

Nu ştiu dacă a fost felul în care m-a privit în ochi sau faptul că m-a luat de mână, dar nici nu mi-am dat seama când am început să urcăm. Ajunsă în vârf, am descoperit că sunt la vreo 20 de metri deasupra mării. Mi-era teamă. Eram entuziasmată. Simţeam adrenalina în tot corpul. Mariano, fără nici un alt cuvânt, m-a sărutat şi a sărit. Când a ieşit la suprafaţă, râdea, iar eu ştiam ce aşteaptă de la mine. M-am gândit, o secundă poate, să nu o fac, dar apoi, pur şi simplu m-am avântat în gol.

Nu îmi amintes exact saltul, doar aerul rece în jurul meu şi apoi apa care m-a înconjurat. Am ieşit la suprafaţă ca un om nou. Mă simţeam puternică şi pregătită pentru orice. Ştiam că aceasta avea să fie o vacanţă unică. Următoarele două zile am fost nedespărţiţi. Mi-a arătat oraşul cum nu aş fi avut ocazia să îl văd vreodată. Am cunoscut oameni extraordinari, primitori şi calzi, care pun suflet în tot ce fac.

La plecare, eram cu inima bucăţele. Îmi părea rău că trebuie să părăsesc Sorento şi pe Mariano. Ştiam că şi dacă m-aş întoarce, nu aş mai putea privi niciodată oraşul aşa cum mi l-a arătat el. Ştiam că m-am îndrăgostit, însă el mi-a arătat că, de fapt, iubeam viaţa. Mi-a insuflat putere şi curaj pentru un nou sezon de muncă, dar mi-a arătat şi că există destinaţii speciale şi oameni speciali, care îţi rămân în suflet pentru totdeauna.

Din păcate, acest articol este simplă fantezie şi a fost scris pentru Superblog 2014.

Andra on October 28th, 2014

Trăim într-o lume interactivă, în care informaţia circulă cu viteza luminii, iar oferta, în mai toate domeniile este extrem de variată. În aceste condiţii, suntem suprasaturaţi de reclame, promoţii şi concursuri. Ne-am pierdut chiar încrederea în posibilele câştiguri uşoare şi nu mai prea suntem dispuşi să părăsim zona noastră de comfort pentru a încerca lucruri noi.

În aceste condiţii, ce ar mai putea să ne atragă atenţia? Să ne determine să mergem that extra mile pentru a descoperi un produs extraordinar?

Toyota pare să fi descoperit reţeta:

Astfel, o dată cu lasarea noului Yaris, Toyota România a demarat concursul Yaris în oraşul tău!

Acesta se desfăşoară în perioada 13 octombrie – 10 noiembrie (deci încă aveţi timp să vă înscrieţi) şi face apel la imaginaţia fiecăruia dintre noi.

Ce trebuie să faceţi ca să participaţi?

Să arătaţi cum vă inspiră Toyota Yaris să fiţi fericiţi la volam.

Mai precis, vă înscrieţi la cel mai apropiat showroom Toyota pentru un test drive. Luaţi maşina şi mergeţi în ce loc vi se pare vouă reprezentativ pentru oraşul vostru sau la orice persoană o consideraţi reprezentativă. Acolo, vă fotografiaţi împreună cu această minunăţie de maşină (ATENŢIE!!!! trebuie să fie Toyota Yaris 2014 neapărat) în ipostaze cât mai inedite, după care încărcaţi pozele pe contul proaspăt creat de pe toyotamea.ro

Dacă nu vă plac pozele, puteţi realiza un filmuleţ în care să arătaţi cum puteţi fi fericit oriunde, doar să fiţi la volanul noului Yaris.

Deja vedeţi cum ar fi să mergeţi într-o excursie cu noul Yaris? Pentru că eu da :D .

Şi ca să nu vă faceţi prea multe griji privind trierea pozelor, trebuie să vă spun că mai multe poze sau filmuleţe încărcate înseamnă mai multe puncte. Ce fel de puncte? Puncte pentru concurs, pentru că fiecare concurent trebuie să acumuleze un minim de 6 puncte pentru a putea fi eligibil. Acestea se acordă astfel:

  • Pentru minimum o poză încărcată, participantul primeşte 5 puncte
  • Pentru minimum un video încărcat, participantul primeşte 10 puncte
  • Pentru fiecare prieten invitat să îşi facă un cont pe toyotamea.ro, (invitație pe e-mail), participantul primeşte câte 1 punct
  • Dacă prietenii invitați devin și ei participanți (își creează cont în site), participantul primeşte 5 puncte pentru fiecare dintre aceştia şi o şansă dublă, unică, la tragerea la sorţi

Simplu, nu?

Acum să vă spun de ce vă străduiţi: după finalizarea concursului, 3 norocoşi câştigători vor avea ocazia să petreacă un weekend all inclusive la fabrica  Toyota din Valenciennes, Franţa.

Cum vi se pare concursul?

Pentru că mie mi se pare super interesant şi chiar mă gândesc serios să mă înscriu. Până atunci, trebuie să recunosc: acest articol este scris pentru Superblog 2014.

Tags: , , , , ,

Andra on October 25th, 2014

- Paulo Coelho -

Aceasta este cea mai frumoasă carte pe care am citit-o ever! Când am început să o citesc am zis că, dacă îmi place, o să o fac cadou cuiva care ştiu că o să o aprecieze. Dar după ce am terminat-o de citit, am ştiut că este o carte pe care vreau să o am pentru totdeauna. Poate chiar să o mai citesc de câteva ori.

Manuscrisul găsit la Accra este extrem de uşor de citit. Este mai degrabă o colecţie de poveţe pentru oamenii de pretutindeni. Vorbeşte despre frumuseţe, curaj, loialitate şi alte calităţi, dar şi nelinişti şi griji pe care fiecare dintre noi le are. Pe măsură ce citeam, parcă eram cuprinsă de o stare de linişte şi seninătate de care nu am mai avut parte cu alte cărţi.

De fapt nu, nu este o carte uşor de citit. Este o carte care îţi solicită întreaga atenţie. Este o carte la care nu poţi să sari peste un paragraf, iar dacă îl citeşti şi nu eşti atent te întorci şi îl mai citeşti odată. Este o carte care te pune pe gânduri şi te face să îţi doreşti să fii un om mai bun. Cel puţin pe mine m-a făcut să îmi doresc asta.

Mi-a plăcut la nebunie şi sunt sigură că, dacă o să o citiţi, o să  vă placă şi vouă la fel de mult.

Tags: , , , , , ,

Andra on October 24th, 2014

Să începem cu începutul: mie îmi place foarte mult carnea. Doar ciocolata îmi place mai mult decât carnea. Deci nu aş putea niciodată să devin vegetariană. Dar există şi mâncăruri care îmi plac şi care nu au nici o treabă cu carnea.

La acest capitol se încadrează ciupercile la cuptor, perfecte inclusiv pentru vegetarieni.

Pentru această reţetă aveţi nevoie de:

- ciuperci Champignon

- morcovi

- ceapă

- ulei

- orez

- caşcaval (opţional)

Cantităţile trebuie adaptate în funcţie de cât de multe ciperci doriţi să preparaţi.

Iar acum, metoda de preparare:

Se spală şi se curăţă ciupercile.

Într-o cratiţă, se pune ulei şi se căleşte ceapa tăiată mărunt, morcov răzăluit şi 3 linguri de orez fiert în prealabil. Se condimentează, după gust, cu sare, piper şi orice alt condiment preferaţi.

Se unge o tavă cu ulei şi se pun în ea ciupercile umplute cu legumele şi orezul călit. Deasupra ciupercilor se poate rade caşcaval.

Se pune tava în cuptorul pre-încălzit şi se lasă până când se înmoaie ciupercile.

Apoi… Pofta buna!

Dacă vă întrebaţi ce mi-a venit cu reţetele vineri seara la 9 jumate, vreau să vă spun că a fost mai degrabă o provocare (deşi reţeta este veritabilă, verificată şi savurată în familie :D ). Deoarece cu acest articol m-am alăturat campaniei Fii Activ cu Doppelherz® aktiv Pentru Vegetarieni.

Ce este acest Doppelherz aktiv Pentru Vegetarieni? Păi un complex de vitamine şi minerale necesare organismului. Un mic supliment alimentar, care să ne ajute organismul să funcţioneze la capacitate maximă.

Tags: , , , , ,

Andra on October 23rd, 2014

Pe măsură ce medicina a evoluat, am început să fim din ce în ce mai conştienţi de pericolele ce pot apărea din cele mai neaşteptate locuri. Drept urmare, dacă până nu demult consideram folosirea prosopului la baie şi a uscătoarelor de mâini în băile publice drept acţiuni complet inofensive, studiile recente au demonstrat, fără urmă de îndoială, că acestea sunt adevărate focare de bacterii şi microbi. Iar în condiţiile în care societatea, în esenţa sa, a devenit ipohondră, a fost necesară soluţionarea acestei probleme, cât mai rapid şi cât mai eficient.

Astfel, inspirate de hârtia igienică, au apărut prosoapele de hârtie. Uşor de folosit şi extrem de utile, acestea au devenit cele mai bune prietene ale gospodinelor. Gata cu prosoapele murdare şi cu spălatul lor! Acum, fiecare bucătărie este dotată cu o rolă de prosoape de hârtie. În 2 timpi şi 3 mişcări, petele dispar ca prin farmec de pe blatul din bucătărie, degeţelele sunt curate, oala străluceşte de curăţenie, ceaiul vărsat a fost absorbit. Prosopul folosit este aruncat în coşul de gunoi, iar casa străluceşte de curăţenie. Simplu şi rapid!

Însă nu este peste tot la fel de simplu ca şi în bucătăriile mamelor noastre. Din păcate, în multe locuri publice (benzinării, malluri, cluburi, cafenele etc), uscătoarele de mâini îşi continuă domnia neîntreruptă. Din considerente financiare probabil, majoritatea locurilor publice nu sunt dotate cu aparate cu prosoape pliate sau altfel de prosoape de hârtie. Sănătatea trece pe planul doi când se pot face economii la buget prin reducerea cheltuielilor cu produse de igienă şi curăţenie. De ce să plătim lunar pentru un produs când putem achiziţiona o dată şi bine un uscător de mâini?

Dacă acum vă gândiţi că probabil aberez eu cu microbii şi bacterii, vreau să vă spun că studiile au demonstrat utilizarea uscătoarelor de mâini creşte riscul răspândirii în aer a bacteriei Salmonella şi a bacteriei E coli. În schimb, dacă foloseşti un prosop de hârtie, mâinile îţi sunt uscate în proporţie de 96% în 10 secunde, iar germenii nu pot fi transferaţi. Mai mult, prosoapele de hârtie nu usucă pielea aşa cum o fac uscătoarele de mâini.

Este adevărat că utilizarea prosoapelor de hârtie este mai costisitoare, însă în prezent toţi producătorii de hârtie igienică şi-au extins activitatea şi au început să comercializeze o gamă variată de prosoape de hârtie. Iar dacă luăm în considerare impactul avut asupra sănătăţii populaţiei şi costurile pe care le implică achiziţionarea şi instalarea uscătoarelor de mâini, putem concluziona că achiziţionarea prosoapelor de hârtie este, în timp, mai rentabilă.

Acum trebuie să vă spun că, din experienţa mea, în foarte puţine locuri publice sunt puse la dispoziţia clieţilor prosoape de hârtie. Cred că pot număra pe degete locurile în care am fost şi am găsit aşa ceva. Iar dacă existau aparate pentru acestea, ele erau de cele mai multe ori goale. Consider că acest fapt subliniază discrepanţa dintre informaţiile numeroase existente privind importanţa utilizării acestor produse şi utilizarea efectivă a prosoapelor de hârtie. De aici putem deduce că, în ciuda ipohondriei generale, în locurile publice costurile primează în faţa nevoilor populaţiei.

Acest articol educativ (cel puţin pentru mine) a fost scris pentru Superblog 2014.

Tags: , , ,

Andra on October 22nd, 2014

- Jean Bart -

La ce vreme e afară, cred că nu puteam să vă povestesc despre o carte mai bună. Europolis este la fel de depresivă cum este ziua aceasta ploioasă de tomană. Şi ca să fie totul perfect, la sfârşit aproape toţi mor. Asta ca să nu suferiţi nici un şoc pe măsură ce citiţi cartea. Cred că nici măcar cărţile lui John Saul nu sunt atât de… criminale.

Dar să trecem peste aceste aspecte şi să spunem că există posibilitatea ca românii să se fi molipsit puţin de la ruşi în ceea ce priveşte melodrama, că doar suntem vecini :) ).

Acum chiar am terminat cu comentariile nu chiar aşa relevante şi o să mă întorc la subiect.

Am vrut să citesc această carte încă din vară, de când am fost în Deltă. Am vrut să o citesc pentru că acolo era un muzeu şi în el o cameră întreagă era dedicată lui Jean Bart şi cărţii sale. Am vrut să o citesc pentru că eram curioasă cum era Sulina pe vremuri pentru că au trecut foarte mulţi ani de când a fost scrisă cartea şi oraşul şi întreaga zonă, de fapt, s-au schimbat foarte mult.

Mi-a plăcut modul în care este descris cadrul, mai ales pentru că am fost acolo şi, cumva, cu ochii minţii, vedeam locurile cu o claritate extraordinară. A fost o senzaţie genială.

În esenţă, povestea e îngrozitor de tristă, o adevărată dramă în care nimic nu merge bine până la urmă. Sulina este un oraş cosmopolit, poarta de intrare a tuturor mărfurilor în ţară. Aici sosesc oameni din multe ţări, în căutarea bogăţiei, însă nici o comunitate nu este mai mândră decât cea elenă. Iar când în sânul lor anunţă să se întoarcă, din America, un fiu demult pierdut, grecii încep să aibă planuri din ce în ce mai îndrăzneţe, bazându-se pe banii pe care acesta o să îi aducă. Întoarcerea Americanului dă cu totul peste cap viaţa întregului oraş, dar nu aşa cum se aşteptau locuitorii săi.

Pentru mine, povestea a arătat în special cât sunt de răi şi de egoişti oamenii, iar această realitate a rămas valabilă şi în ziua de astăzi. M-a durut sufletul pentru bătrânul Nicola şi pentru Evantia. Mi-ar fi plăcut ca povestea lor să se termine într-un mod fericit, dar faptul că nu s-a întâmplat aşa arată că autorul a vrut să fie mai apropiat de realitate decât de fantezie.

Totuşi, dacă vă plac dramele şi Delta, puteţi citi această carte pentru că nu o să vă dezamăgească.

Tags: , , , , , ,

Andra on October 21st, 2014

Prima oară când am fost într-un parc de aventură, undeva în Pasul Vâlcan, am stat puţin pe gânduri dacă să mă aventurez sau nu. Adevărul este că şi după ce mi-am luat inima în dinţi şi am pornit pe traseu, am avut destule momente să mă întreb ce a fost în capul meu, pentru că un traseu de aventură nu este deloc uşor. Şi nu e vorba aici despre solicitarea fizică neapărat, cât mai ales despre cea psihică. Nu o să uit niciodată cât de greu mi-a fost să mă urnesc de pe punctul de sprijin pentru a merge pe sârmă (ultima etapă a traseului parcurs de mine).

Însă oricât de greu ar fi un astfel de traseu, vă pot asigura că în momentul în care ajungeţi la final, o să vă simţiti epuizaţi, dar şi extraordinar. Au fost puţine momente în viaţa mea în care m-am simţit mai puternică decât atunci când zăceam pe ultimul punct de sprijin al traseului de aventură pe care tocmai îl terminasem. În acel exact moment m-am convins că sunt capabilă de absolut orice îmi propun.

La Straja am fost, spre ruşinea mea, o singură dată în viaţă, pe când eram în clasa a 12-a, cu ocazia banchetului mic, dar mi-a rămas în suflet. Am petrecut acolo câteva zile minunate, pe care mi le-am amintit mereu cu nostalgie şi datorită cărora mi-am dorit întotdeauna să mă întorc. Din păcate, nu am mai avut ocazia.

Cu ocazia acestui articol scris pentru Superblog 2014, am descoperit că, de curând, a fost deschis un nou parc de aventură la Straja. Această veste m-a bucurat maxim şi, pe măsură ce am mai studiat oferta acestuia, am descoperit similarităţi cu parcul din Pasul Vâlcan, dar şi diferenţe notabile. Cel mai mult m-au impresionat nişte butuci pe care ar trebui să mergi şi deja mă vedeam chinuindu-mă să merg pe ei.

Dacă ar fi să îmi fac următoarea vacanţă unde aş vrea eu, în mod clar şi cert aş alege o vacanţă la Straja. Peisajul este superb, condiţiile de cazare dintre cele mai variate, iar acum aş putea să îmi mai testez o tură limitele, să mă conving că am rămas curajoasă. Şi dacă o vacanţă nu se poate, mi-ar plăcea măcar un team building la Straja, ca să văd din ce aluat sunt făcuţi colegii mei :) ). Bineînţeles că, în aceste condiţii, ar trebui să fiu prima, dar sunt sigură că mi-aş mai lua inima în dinţi.

Voi ce părere aveţi despre parcurile de aventură?

Tags: , , , , , ,

Andra on October 20th, 2014

Dacă şi voi sunteţi ca şi Oana, nu o să vă bucuraţi deloc să auziţi despre un serial proaspăt apărut, din care au ieşit 9 episoade, iar continuarea vine abia în aprilie :D . Dar mie mi-a plăcut atât de mult acest serial, încât am zis că este cazul să vă povestesc despre el.

Filmul este puţin porno, în genul Game of thrones, dar asta nu mă mai miră. În ultima vreme sexualitatea este mai mult decât prezentă în majoritatea filmelor ce abordează teme istorice sau cu aer istoric, deci nu mă puteam aştepta ca un film a cărui acţiune se desfăşoară în Scoţia începutului de secol XVIII să fie pudic şi lipsit de scene mai mult sau mai puţin explicite în materie de sex :) )).

Trecând peste sex, filmul este genial. Îmi place la nebunie cum joacă eroina, Caitriona Balfe, e absolut genială. Îmi place cum arată şi cum vorbeşte şi totul în legătură cu ea. E aşa albă şi cu părul aşa de creţ :) )). Sună de parcă sunt puţin nebună? :) )) Îmi pare rău, dar când o să o vedeţi o să vă daţi seama că am perfectă dreptate.

Şi îmi place şi de Jamie (Sam Heughan) <3. He’s so dreamy <3<3<3. Aş vrea şi eu un războinic aşa ca el să îmi apere onoarea :) ).

Probabil dacă vă spun că pe tipul rău îl detest deja dau în cliche, nu? :) )) Dar aşa este. Mi se pare că pentru acest film nu ar fi putut alege mai bine actorii oricât s-ar fi străduit. Aş vrea să citesc şi cartea, doar ca să văd în ce direcţie merge povestea. Până atunci, însă, rămân la film.

Să vă spun totuşi despre ce este vorba, nu?

Claire Randall este infirmieră de război şi, după terminarea celui de-al doilea Război Mondial, pleacă împreună cu soţul ei în Scoţia, pentru a se regăsi. Aici însă, reuşeşte să călătorească prin timp, până în 1743, unde trebuie să se adapteze unei lumi necunoscute, pentru a putea supravieţui.

Mie despre film mi-a povestit Adriana, căreia vreau să îi mulţumesc pentru sugestie şi pe care vreau să o rog să nu se sfiască şi să-mi mai spună :) )).

Tags: , , , , ,

Andra on October 16th, 2014

Eu sunt foarte mare Fan Brânză. Este printre puţinele alimente pe care le mănânc în orice condiţie şi combinaţie. Cred că este printre puţinele alimente pe care le consumăm oricare dintre noi, într-un fel sau altul. Şi nu pot decât să îi compătimesc pe cei care nu tolerează lactoza.

Şi cum poate fi folosită mai bine brânza decât în sandvişuri, unde poate fi combinată cu o grămadă de alte gusturi şi arome?

Probabil deja vă întrebaţi ce m-a apucat cu brânza: păi cei de la Delaco au venit cu o idee genială de probă pentru Superblog 2014, un sandviş profile. Şi cum mă tot gândeam eu după ce criteriu să clasific sandvişurile, am avut instant o revelaţie.

Sandvişurile pot fi ca şi bloggerii.

Pentru cei mai noi în branşă, care abia şi-au postat primul articol, avem Sandvişul Începător. Simplu şi uşor de realizat, dar foarte promiţător, pe Sandvişul Începător avem primul strat, cremă de brânză, uşor de întins şi savuroasă, eternul salam şi ceva cruditate, de preferat ardei. Astfel înarmat, bloggerul începător poate revizui primul articol şi poate face planuri pentru următoarele.

Pe măsură ce timpul trece şi blogerul se perfecţionează în arta scrisului, începe să mai diversifice şi sandvişurile. Astfel, ajunge la stadiul 2, Sandvişul Intermediar. Acum bloggerul începe cu o cremă de brânză cu verdeaţă, urmată de puţină şuncă presată, o frunză de salată şi, pentru extra savoare şi culoare, roşii şi puţin piper alb.

Totuşi, nu putem rămâne la acest nivel pentru totdeauna, deci trecem, ca orice bun blogger, la Sandvişul Avansat. Deja se complică treaba. Nu mai luăm orice pâine, ci chifle integrale cu seminţe. Alegem  brânză pufoasă cu verdeaţă, pastramă de curcan, rucola, puţin oregano şi, pentru cei cu adevărat curajoşi, chili.

Ultimul stadiu nu este însă uşor de atins, vorbim despre SuperSandviş, pe care îl consumă doar Superbloggerii. Vorbim despre pâine de casă, brânză pufoasă cu somon, somon afumat, o felie de lămâie şi măsline verzi pe margine.

Eu sunt momentan doar la stadiul de avansat, dar sper să avansez la SuperSandviş. Voi cam pe unde vă clasaţi?

Am plecat să îmi fac un sandviş.

P.S. Dacă vă întrebaţi cine ar putea să vă furnizeze toată brânza despre care vorbeam, e simplu: Delaco.

Tags: , , ,

Andra on October 15th, 2014

Uneori am presimţiri în legătură cu filmele şi de cele mai multe ori intuiţia nu mă înşeală. Acesta a fost şi cazul filmului A walk among the tombstones, care mi-a plăcut încă din trailer şi care nu m-a dezamăgit. Totuşi, luând în considerare că în el joacă Liam Neeson, nu pot spune că mă mir că mi-a plăcut.

Adevărul este că filmul este foarte tare. Adică este brutal şi extrem de sângeros, povestea este destul de sinistră, cu oameni nebuni peste puterea cuvântului, dar foarte foarte fain filmat. Şi Neeson joacă absolut genial. I love him! Şi ca să vedeţi cât e de tare, o să vă spun că în tot amalgamul de orori, Scott Frank a reuşit să strecoare şi faze super amuzante. De unde le-o fi venit ideea să creeze un personaj ca şi TJ habar nu am, dar mi s-a părut că era cireaşa de pe tortul filmului.

Dar destul cu laudele, să vă spun povestea:

Matthew Scudder este un fost poliţist, devenit detectiv particular, care este angajat de un traficant de droguri pentru a afla cine i-a ucis soţia. Însă pe măsură ce investigaţia se desfăşoară, Scudder ajunge să descopere detaliile sinistre ale unei serii de crime care culminează cu o nouă răpire. 

Cam asta vă pot spune despre film pentru că nu vreau să stric surpriza. Şi cum abia a apărut în cinema, nu mai staţi pe gânduri şi mergeţi să îl vedeţi neapărat :D .

Tags: , , , , , ,