Andra on September 17th, 2014

Am ajuns la concluzia că sunt o încuiată. Movie wise, nu in general. Nu ştiu de unde până unde creierul meu a concluzionat că singurele filme ce merită văzute sunt făcute de americani şi că sunt, în general, cât mai departe de genul romantic. Bine, şi Tres metros sobre el cielo e făcut de americani, însă este spaniol (adică toţi vorbesc în spaniolă, deci putem spune că e spaniol? eu la concluzia asta am ajuns.)

În fine, după ce Adriana s-a minunat că nu am văzut filmul acesta şi mi-a arătat trailerul, subliniind că este absolut necesar să îl văd, am decis să mă uit şi eu, mai ales că mi-a cam făcut cu ochiul personajul principal :D (de fapt abdomenul lui :) ))).

Dar să ne concentrăm:

Povestea nu e cine ştie ce: ea, fată cuminte, de familie bună, semi-bogată, el, băiatul rău, torturat de demonii trecutului, care nu lasă pe nimeni să se apropie, dependent de viteză, riscuri şi adrenalină. Într-o zi, inevitabilul se produce şi se văd, scânteia se aprinde, iar de aici până la ditamai vâlvătaia e doar un pas. Însă nu există poveste de dragoste fără obstacole, iar între mama ei îngrozitoare şi temperamentul lui mai rău, iubirea lor nu e lucru uşor. 

Filmul mi-a plăcut la nebunie. Mi-a plăcut iubirea lor. Mi-a plăcut prima noapte de iubire. Mi-a plăcut maxim de el, tall dark and handsome. Ea are nasul cam mare, da e cute aşa, micuţă şi albă ca brânza :) ). Unele faze au fost extrem de previzibile, însă finalul nu tocmai pe placul meu. De fapt nu de tot. Şi având în vedere că nu e chiar finalul (mâine mă uit la Tengo ganas de ti, a.k.a. continuarea :D ), nu mă pot plânge. Până la urmă, nici primul volum din 50 Shades nu s-a terminat cum aş fi vrut eu.

Deci, fetelor, pentru că acum vorbesc exclusiv cu voi, puneţi mâna şi uitaţi-vă. Se găseşte pe Youtube, aşa că nu aveţi scuze. Iar pentru ce o fi după scena cu prima lor noapte de iubire, să le spuneţi prietenilor voştri să îmi mulţumească :) )).

Tags: , , , ,

Andra on September 16th, 2014

Am învăţat acum ceva timp, din cărţi sau din filme, nu mai ştiu, că există 5 stadii ale durerii:

1.  Negarea - când ne confruntăm cu o situaţie dureroasă, prima noastră reacţie este întotdeauna Nu e adevărat! Nu poate fi adevărat! Refuzăm să acceptăm realitatea pentru că nu vrem să simţim durerea. Aşa ceva nu mi se poate întâmpla mie. Aşa ceva nu se poate întâmpla… ne îmbracă precum un scut.

Dar scutul nu rezistă pentru că realitatea este acolo, deci trecem la al doilea stadiu:

2. Furia - când într-un final recunoaştem adevărul, căutăm un vinovat. Furia noastră se poate îndrepta asupra iubitului care ne-a părăsit, persoanei care a plecat pentru totdeauna dintre noi sau asupra lui Dumnezeu, atunci când nu reuşim să identificăm un responsabil mai apropiat.

Şi atunci intervine

3. Negocierea - momentul acela când începi să te gândeşti Ce-ar fi fost dacă? Momentul în care începi să te consideri pe tine vinovat şi să inventariezi ce ai fi putut face diferit pentru a schimba nefericitul deznodământ.

Urmează în mod clar

4. Depresia - acum ne lăsăm cuprinşi de tristeţe. Durerea ne ajunge şi nu mai încercăm să ne ascundem de adevăr. Resimţim frustrarea, tristeţea covârşitoare, dăm drumul lacrimilor şi ne afundăm în durerea noastră. Simţim milă şi regret, dar încet încet ne obişnuim cu durerea. Ea devine parte din noi şi atunci vine, ca o binecuvântare

5. Acceptarea - acum adevărul, deşi dureros, este îndulcit de speranţă.

Sunt momente în viaţă, mai ales acelea în care pierdem persoane dragi, în care durerea pare insuportabilă, în care lumea noastră pare că s-a năruit şi că niciodată nimic nu o să mai fie bine. Întotdeauna este dificil să ne confruntăm cu pierderile, dar mai ales atunci când ele survin brusc şi iau persoane tinere, pe care le-ai văzut prezente în viaţa ta pe termen lung.

Însă viaţa merge mai departe. Oricât de mult te-ar durea. Oricât de rău ţi-ar părea. Oricât de vinovat te-ai simţi, la o adică.

Am citit la un moment dat că pe noi ne sperie moartea pentru că nu ştim ce vine după. Pentru că e cel mai definitiv lucru din viaţa noastră. Dacă am avea un pic mai multă credinţă (în oricare religie), am privi moartea ca pe o simplă trecere. Însă asta e foarte simplu de spus, dar extrem de greu de făcut.

Poate pare ciudat că am scris articolul acesta, dar de curând a plecat dintr noi o fată pe care am ştiut-o toată viaţa mea. Nu am fost niciodată cele mai apropiate prietene, dar a fost mereu acolo, la Sălaş, parte din copilăria mea. Nu o mai văzusem de ceva timp, dar cumva asta nu conta, pentru că ştiam că e bine. Acum aş putea să stau şi să regret că nu am încercat niciodată să fiu o prietenă mai bună, dar prefer să îmi amintesc cu drag de momentele petrecute împreună.

Şi chiar dacă ea nu o să ştie niciodată acest lucru, pentru că nu i l-am spus niciodată, o să-mi lipsească. Roxi, ai grijă de noi de acolo de sus.

Tags: , ,

Andra on September 11th, 2014

- Gary Chapman -

Colegele mele m-au tot bătut la cap să citesc această carte şi trebuie să recunosc, la început am fost destul de sceptică, mai ales când a început povestea cu iubirea raţională, dar pe măsură ce citeam, am ajuns la concluzia că poate nu e chiar aşa o idee absurdă.

Adică pentru mine, iubire o să însemne întotdeauna mai mult decât o simplă alegere. Chapman spune că iubirea este o alegere, însă eu nu aş putea să văd niciodată iubirea aşa. Totuşi, ideea de limbaje ale iubirii, fiecare persoană având propriul său limbaj, nu mi se pare absurdă. Mai ales în condiţiile în care, pe măsură ce citeam şi analizam diferite persoane importante pentru mine, mi-am dat seama că, într-adevăr, fiecare simte iubirea în alt fel.

Eu, de exemplu, mă simt cel mai iubită când persoanele care-mi sunt dragi îmi acordă atenţie şi petrec timpul cu mine. Mami îşi arată iubirea faţă de noi printr-o multitudine de lucruri mărunte pe care le face pentru noi. Bunica mea se bucură cel mai mult de micile cadouri ce i le facem şi ne face, la rândul ei, cadouri nouă.

Când am început să citesc Cele cinci limbaje ale iubirii, am spus că eu sunt mută în iubire pentru că nu am un iubit propriu-zis :) )). Asta era o glumă cu un sâmbure de adevăr, dar pe măsură ce am citit cartea, mi-am dat seama că principiile lui Chapman se pot aplica la toate relaţiile, nu doar când vine vorba de un partener. Şi, tot pe măsură ce citeam, mi-am dat seama că această carte chiar ar putea ajuta multe cupluri cu probleme.

Din păcate însă, cel puţin în România, mi se pare că oamenii nici măcar nu sunt conştienţi că există consiliere pentru cupluri. Cu atât mai puţin să ia în considerare orice variantă alternativă. Dar asta este altă poveste.

Ideea de bază este următoarea: citiţi Cele cinci limbaje ale iubirii pentru că vă va îmbunătăţii cu siguranţă viaţa.

Tags: , , , , , , ,

delta dunarii

Înapoi la Carmen şi la Miercurea fără cuvinte :D

Tags: , , , , , ,

Andra on September 8th, 2014

- Veronica Roth -

Dacă acum ceva timp vă povesteam despre film, trebuie să menţionez că am citit şi cartea şi e mult mai faină. Deci fie ce-o fi, eu o să aleg întotdeauna cărţile în detrimentul filmelor. Sunt mult mai bine structurate, mult mai detaliate şi, până la urmă, mult mai dramatice.

Divergent mi-a plăcut la nebunie şi, cu toate că ştiam ce avea să se întâmple, am citit-o cu sufletul la gură. Ba chiar mi s-a părut mult mai palpitantă decât filmul. Cred că tot farmecul a venit de la faptul că povestea e la persoana I, deci pe lângă toate chestiile care se întâmplă, intri şi în lumea interioară a lui Tris, eroina poveştii.

Povestea presupun că o ştiţi, dar dacă nu e cazul, o să vă luminez imediat: într-o lume distopică, în care societatea este împărţită în 5 facţiuni, Beatrice Prior este obligată să îşi decidă viitorul. Însă în timp ce majoritatea persoanelor află, fără urmă de îndoială cărei facţiuni aparţin, ea află că este Divergentă, adică nu se încadrează în niciunul dintre tiparele stabilite anterior. Acest adevăr, extrem de periculos, o transformă într-o ameninţare pentru sistem, iar de deciziile ei ajunge să depindă mai mult decât propria sa viaţă.

Dacă filmul este o simplă poveste de acţiune, cu bătăi şi conspiraţii, cartea este un adevărat bildungs romanum. Beatrice se transformă, pe măsură ce acţiunea se desfăşoară, dintr-o fetiţă speriată şi neajutorată, într-o tânără curajoasă, care însă nu îşi pierde umanitatea, pe măsură ce îşi descoperă propriile limite.

Cartea mi-a plăcut la nebunie, iar acum mă delectez cu continuarea, Insurgent (da, este o trilogie :D ) şi aştept cu sufletul la gură să apară ultimul volum. Dacă o să vă apucaţi de citit această serie, vă asigur că nu veţi fi dezamăgiţi.

Happy reading!

Tags: , , , , , ,

Andra on September 2nd, 2014

Adevărul este că ideea de Superblog nu m-a prea atras până acum. Am mai văzut articole în trecut, dar nu le-am acordat niciodată prea multă atenţie. Şi poate nici acum nu aş fi avut nici cea mai vagă idee despre sau pornire spre activităţi competitive, dacă nu ar fi fost Sabrina. Ea m-a molipsit cu entuziasmul ei şi m-a făcut să îmi dau seama că Superblog este o oportunitate pe care nu ar trebui să o ratez.

Deci, lume, lume, particip la Superblog.

Din octombrie o să aveţi parte de o mulţime de articole pe cele mai diferite teme. Să nu mă întrebaţi care exact, pentru că nu am nici cea mai vagă idee :) )). Abia am descoperit care sunt sponsorii :D . Dar ceea ce vă pot spune cu siguranţă este că o să mă străduiesc maxim. O să tratez fiecare articol cu seriozitate (dacă o să fie nevoie :) )) şi extremă atenţie.

Dacă ceea ce bombănit eu aici până acum v-a făcut curioşi, căutaţi regulamentul şi înscrieţi-vă la Superblog. Premiile se anunţă substanţiale şi dacă o să aveţi parte doar de experienţă, e bine-venită şi aia. Fiecare experienţă ne ajută să creştem până la urmă.

So bring it!

Tags: ,

Andra on September 1st, 2014

Parcă nici nu-mi vine să cred că e septembrie. Nici nu am simţit vara asta. Nici nu am făcut cine ştie ce. Adică am călătorit, da! Şi am citit. Şi am văzut ceva filme, dar în rest… Parcă înainte trecea altfel vara.

A venit toamna şi parcă am nevoie de o schimbare, dar nu pot să-mi dau seama ce aş vrea să schimb exact. Cel mai la îndemână este părul meu. Schimbare vizibilă şi imediată, dar parcă îmi pare rău să îl mutilez din nou doar pentru că eu sunt apucată :) ) (da, am mai făcut-o şi da, mi-a părut rău :D ).

A venit toamna şi parcă am 1000 de idei, dar nu ştiu cum să le abordez. Sunt doar gânduri care zboară prin capul meu. Licurici pe care încă nu am reuşit să îi prind şi doar le admir zborul.

A venit toamna şi parcă mi-aş tatua Retezatul pe încheietura mâinii, dar ştiu că m-ar sugruma mami :) )).

Da, într-un final, odată cu toamna s-a întors şi mami, cu poveştile ei eterne despre şcoală şi mâncarea ei grozavă, cu poveţe şi poveşti şi cu vorbitul ei de una singură :) )). E tare bine să o am înapoi acasă.

A venit toamna şi vreau atât de multe încât aş putea umple 3 pagini de liste, dar cumva până şi de la asta mă abţin pentru că nu am nici cea mai vagă idee cum să materializez atâtea idei, mai ales în condiţiile în care în ultima vreme nimic nu merge aşa cum plănuiesc eu.

Dar e abia 1 septembrie şi toamna e lungă. Am timp să le învârt şi să le combin şi, cu ajutorul lui Dumnezeu, să iasă ceva-ceva din talmeş balmeşul dorinţelor mele.

Voi ce aşteptaţi de la toamna voastră?

Tags: , , ,

Andra on August 26th, 2014

…dar nu pot niciodată să tac…

Ştiţi că există regula aia că fetele trebuie să pară hard to get şi să aştepte ca proastele (da, ştiu că sună urât, dar este realitatea) lângă telefon, poate poate EL se va decide să sune? Ei, eu urăsc regula aia. De ce trebuie să aştept şi să mă prefac? De ce să stau şi să descânt telefonul şi când într-un final sună (dacă sună!!!) să aştept 3 secunde să mi se liniştească inima şi abia dup-aia să răspund, aşa semi-plictisită, de parcă nu m-aş fi gândit doar la el în tot timpul cât lui i-a luat să se adune şi să mă sune?

Mami zice că nu sunt deloc diplomată şi că spun lucrurile prea direct, dar nu înţeleg de ce aş risipi energia cu subtilităţi în condiţiile în care nu toată lumea se prinde de ele. De ce să nu spui direct ce vrei, ce necesiţi, ce simţi? De ce să te ascunzi după deget şi să te joci de-a şoarecele şi pisica? Că putem face asta dup-aia. Dacă suntem pe aceeaşi lungime de undă, ne jucăm cât vrei :) )).

Eu una cred că lumea ar fi un loc mult mai bun dacă oamenii ar spune deschis ceea ce cred. Pentru că toată energia pe care o consumăm ca să ne prefacem am putea să o folosim în scopuri constructive şi sigur am obţine mult mai mult.

Tags: ,

Andra on August 25th, 2014

Am constat asta cu stupoare în weekend, în timp ce mă plimbam pe cuculeiele Ţării Haţegului. Nu mi-a venit să cred când am observat primele frunze galbene. Am zis că e bolnav copacul, dar nu era doar unul singur. Şi nu mai sunt nici berze. Fructele cad din copaci. Iar mami mai are puţin şi termină vacanţa.

A venit toamna şi nu sunt pregătită pentru ea. Nu sunt gata pentru frigul permanent. Nu vreau iarăşi traficul infernal de dimineaţă. Nu îmi place deloc ziua din ce în ce mai scurtă.

A venit toamna şi eu am chef să mă plimb, dar nu mai am deloc zile de concediu. Deja visez la o plimbare la Sibiu. Nu ştiu de ce am asta în cap, dar deja mă văd pe marginea lacului, la Muzeul Astra. Sau la Ineu pe deal, mâncând strugurii Adrianei :) )).

a venit toamna şi acum că stau să mă gândesc, poate nu o să fie chiar aşa rău :) ))

Tags: , ,

Andra on August 21st, 2014

- Markus Zusak -

Am vrut să citesc această carte pentru că mi-a plăcut trailerul filmului, recunosc. Şi deşi nu am văzut încă filmul, cartea mi-a plăcut la nebunie. Este o carte extrem de frumoasă. Este o carte foarte sensibilă. Este o carte care m-a făcut să plâng şi am urât finalul. Dar chiar dacă ştiam de la început cum o să se termine aproximativ, pentru că povestea nu e deloc genul… suspans maxim… tot am citit-o de la un capăt la altul, cu sufletul la gură, pregătită să bocesc şi am iubit-o maxim!

Hoţul de cărţi este povestea lui Liesel, povestea oamenilor obişnuiţi din Germania nazistă, dar şi povestea morţii. Liesel este o fetiţă ce ajunge în grija familiei Hubermann. Liesel vede cum fratele ei moare şi, în timp ce trăieşte această experienţă traumatizantă, fură prima sa carte, Manualul groparului. Odată cu aceasta, ghidată de tatăl său adoptiv, Liesel pătrunde într-o lume minunată, o lume a poveştilor, care îi salvează viaţa.

Aş putea să vă spun mai multe despre carte, dar nu vreau să dezvălui atâtea. Ceea ce pot să vă spun este că, dacă o să citiţi Hoţul de cărţi sigur nu o sa vă pară rău. Povestea nu are cum să nu vă impresioneze şi nu are cum să nu vă deschidă ochii la drama pe care oamenii au trăit-o în Germania nazistă. Şi aici nu este vorba doar despre evrei. Pentru că toată lumea ştie că evreii au suferit. Dar au fost şi mulţi nemţi care au suferit. Au fost enorm de mulţi care s-au opus regimului şi au avut de suferit din cauza aceasta. Consider că a fost o carte instructivă de-a dreptul, pe lângă toate sentimentele pe care ţi le stârneşte.

Acum, ce aş mai putea spune? Spor la citit!

Tags: , , , , , , ,