E ciudat cum unele lucruri care ni se par cruciale ajung să fie neesențiale într-o fracțiune de secundă.

Când sunt la Timișoara am o grămadă de activități, dar petrec enorm de mult timp pe net, cel mai mult jucându-mă pe Facebook :D . Am grijă de magazinul de haine, de fermă și de orășelul meu de la frontieră zilnic și mi se pare cel mai natural lucru din lume. E primul meu gând dimineața și ultimul lucru pe care îl fac înainte să mă pun la culcare. Nu sunt nebună, nu vă temeți, pur și simplu așa pierd eu vremea când e de pierdut :D .

Când sunt la Sălaș, lucrurile se schimbă cu 180 de grade (cum pun aici grade? /:) ). Nu am absolut nici o treabă de net, nu numai pentru că nu am, ci pentru că nu simt nevoia. Acolo am o grămadă de treabă pe lângă casă, mă joc cu pisicii, cu cățeii, mă plimb, mă întâlnesc cu lumea, pierd vremea într-un cu totul alt mod :D , dar foarte plăcut.

Deși la mine contextul este parametrul care schimbă lucrurile, viața nu e foarte diferită. Pe măsură ce creștem ne stabilim tot felul de priorități, pe care le respectăm mai mult sau mai puțin. Ni se pare că este important să avem o slujbă bună, să călătorim, să ne luăm mașină, în general lucrurile care au legătură cu banii. Dacă ne îmbolnăvim de la prea multă muncă, lucru din ce în ce mai frecvent, apare ca și prioritate sănătatea. Iar când îmbătrânim… mai bine să nu ne gândim la partea asta :D .

Ideea e că și cei mai libertini oameni, cei mai carpe diem. își stabilesc priorități. Ne izbim de ele indiferent ce facem, dar așa de ușor cum le urcăm pe piedestal, le dărâmăm fără urmă de regret. Oare de ce facem asta?

Tags: , ,

Leave a Reply

*