În original Fallen, mi-am dorit cartea asta de când am văzut-o prima dată, toamna trecută, într-o Diverta. Abia acum am reușit să o achiziționez și m-am apucat de citit.
Am trecut prin ea pe nerăsuflate, în doar 2 zile (mi se întâmplă adesea în ultima vreme), pentru că nu aveam stare să mă pun să fac altceva decât să citesc.
Damnare e povestea Lucindei Price, o adolescentă care trece printr-o experiență traumatizantă și stranie, în urma căreia ajunge la școala de corecție Sword and Cross. Când credea că nimic din viața ei nu poate să ia o turnură mai ciudată, Luce este prinsă la mijloc între Cam și Daniel. Primul încearcă prin orice mijloc să o cucerească, în timp ce de al doilea este atrasă într-un mod inexplicabil, dar și respinsă în aceeași manieră. Toate acestea în timp ce este urmărită de umbre întunecate ce nu par să o părăsească niciodată, iar singurul ei salvator este un înger.
Nu am vrut să spun mai multe despre carte, deși descrierea de pe coperta 4 spune cam tot… 90%
)… pentru că sper să vă trezesc curiozitatea. Damnare este doar primul volum al seriei, pe care plănuiesc să o achiziționez în întregime și despre care vă voi mai vorbi.
Vă recomand cartea din suflet și sper să-mi spuneți ce părere ați avut despre ea
.
Tags: carti, damnare, fallen, lauren kate, lucruri care mă fac fericită, recenzie de carte, recomandat de andra





ioi ca m-ai facut curioasa!
m-am apucat de ea, am citit cam …7% (kindle edition) si e nice
e usor de citit si mor de curiozitate ce e cu “umbrele” alea…aww
ma bucur tare mult ca te-ai apucat!!! da sti ca mai exista si continuare???:)))