Nu vrei să mergem la…

așa îi zic Alinei tot timpu’ când sunt la Hațeg.

E o senzație unică de libertate. Pur și simplu ne urcăm în mașină și ne gândim… Oare ce loc sau drumeag am văzut recent și nu am apucat să-l explorăm? Hai să mergem acolo!!! Și pornim la drum fără nici un regret.

În momente de genul acesta mi se pare că lumea e a mea și că aș putea face orice. Nimic nu pare imposibil. Nu mai simt presiunea responsabilităților. Singura grijă pe care o am e să nu cumva să se întâmple ceva cu mașina. În rest… trai și viață, nenică! )

Cel mai mult mi-a plăcut de Alina ieri. Părea așa senină și îmi zice… Tu îți dai seama că noi am putea face orice? ) Și exact așa mă simțeam și eu. De parcă și muntele aș fi putut să-l deplasez de la locul lui dacă aveam chef.

Oricum, peregrinările noastre din weekend ne-au purtat pe ceva drumuri noi, pe ceva drumuri vechi și aici aveți câteva poze .

Asfalt in mijlocul pustietatii

Undeva pe un camp

Nucsoara vazuta de pe viaduct (parte din ea ) )

Un om aducand vacile

Fraguteeeeeee

Vedere spre Sălaș din Poiana Narciselor

Streiul și calea ferată văzute de pe Viaduct de la Ciopeia

Cam astea au fost copii. Sper să vă placă și să mai urmeze și alte plimbări .

Tags: alina, andra, călătorii, ciopeia, fragute, judetul hunedoara, lucruri care mă fac fericită, nucsoara, plimbare, salas, salasu de sus, strei, tara hategului