Nu sunt foarte mândră de această ispravă a mea, nici de lipsa mea de spirit civic când vine vorba de circulatul cu mijloacele de transport în comun, dar am motivele mele pentru care sunt reticentă în a-mi cumpăra bilet.

Principalul motiv pentru care foarte rar îmi cumpăr bilet este că mi se pare absurd să plătesc pentru un serviciu de care nu sunt mulţumită deloc. Dacă autobuzele şi troleibuzele încă arată destul de bine, tramvaiele sunt sub orice critică. Miros, scârţâie din toate încheieturile, de parcă atunci urmează să se dezmembreze şi circulă absolut îngrozitor. Uneori stai şi câte 20 de minute în staţie, aşteptând după un tramvai care nu mai vine.

Al doilea motiv este amplasarea locurilor de unde îţi poţi cumpăra biletul propriu-zis. Nu toate staţiile au staţii de bilete. Uneori trebuie să cumperi de la chioşcurile de reviste sau de la alte magazine şi magazinuţe. Chioşcurile la 5 se închid. De ce nu se pun nişte automate din alea pentru bilete cum sunt în alte ţări? Sau să ne ofere posibilitatea să cumpărăm bilete de la şofer, cum e în Danemarca.

Poate îmi veţi spune că există minunatul portofel electronic. Nu vă contrazic pentru că aşa şi este. Dar în câte locuri din oraş se poate încărca acesta? Şi chiar dacă îl ai, uneori aparatele alea de validat nu funcţionează. Sau am văzut oameni care le validau de câte 2-3 ori. Ce mă asigură pe mine că nu plătesc 2-3 bilete, la o călătorie?

Acestea fiind spuse, the stage is set: acum câteva zile m-am urcat în tramvai liniştită. Aveam bilet şi nu l-am compostat. Mi-era lene ). Oricum de când circul eu cu tramvaiul până la momentul respectiv nu prinsesem niciodată controlori. Vă imaginaţi cât de surprinsă am fost când l-am văzut pe nenea ăla grăsun învârtindu-se prin tramvai. Atunci mi-am formulat povestea rapid (adevărată de alfel, păţită pe pielea mea): că nu mergea compostorul deşi am încercat.

Evident că m-au coborât în centru şi au început să îmi spună cât e amenda şi din alea. Eu nu am zis nimic, am ţinut-o pe povestea mea, nici măcar nu m-am luat de ei că nu şi-au prezentat legitimaţia, nici nu aveau jandarmi cu ei. Se vedea din China că aşteptau să le dau bani. Lucru pe care evident nu l-am făcut. După ce am auzit cum eu sunt de vină că tramvaiele sunt cum sunt pentru că nu-mi cumpăr un bilet şi am fost întrebată de 2 ori unde anume lucrez, de parcă avea vreo relevanţă, după ce s-au tot uitat urât la mine şi au fornăit, tanti mi-a dat drumul.

Aş vrea să vă spun că m-am învăţat minte… dar nu e chiar aşa . După minunata mea întâlnire de gradul 3 pur şi simplu m-am documentat mai bine în ceea ce-i priveşte pe controlori. Aşa am aflat că ei, fără jandarmi, nu-ţi pot face absolut nimic. Ei nu au bază legală să-ţi dea amendă, deci când vin la voi fără jandarmi, cel mai probabil vor bani. Şi nu vă lăsaţi intimidaţi. Nu au voie să vă ducă nicăieri cu forţa. Nu au voie să vă ia buletinul şi din alea. Până la urmă, dacă nu sunt jandarmii şi vă ţin 100000 de teorii, vor pur şi simplu bani. Nu le oferiţi şi nu au cum să vă constrângă.

De când am văzut prima dată trailerul am ştiut că trebuie să văd  partea a 3-a din Iron Man. Mai ales pentru că îmi place la nebunie cum joacă Robert Downey Jr rolul acesta. Filmele sunt de acţiune, dar sunt şi amuzante, iar lui i se potriveşte rolul ca o mănuşă. Parcă şi seamănă cu Tony Stark din desene .

Dar trebuie să vă avertizez de la început că este foarte util ca înainte să vă uitaţi la Iron Man 3 să vedeţi măcar The Avengers, celelalte 2 Iron Man nici nu le mai menţionez . De ce spun asta? Pentru că o anumită parte din ceea ce se întâmplă în acest film porneşte de la ce s-a întâmplat în filmele trecute: the New York thing. Habar nu am nici până la ora aceasta care a fost faza respectivă pentru că nu am apucat să revăd Avengers, dar o tot menţionează şi dacă nu vreţi să vă bateţi capul dup-aia cu problema aceasta ar fi bine să vă documentaţi în prealabil.

Să vă spun totuşi despre ce e vorba în film: confruntându-se cu sechele din cauza fazei din New York (!!!), Tony se refugiază în munca sa. Însă când lumea este ameninţată de un nou terorist, iar forţele americane nu reuşesc să îl captureze, el decide că e timpul ca Iron Man să intre în acţiune. Însă lucrurile se complică, apar nişte răufăcători cu super puteri, casa lui este aruncată în aer şi este obligat să îşi revizuiască întreaga viaţă. 

Dacă nu v-a convins descrierea mea, trebuie să vă mai spun că în prezent filmul are încasări de peste 35 milioane de dolari şi că este o poveste care te încurajează să te aduni, atunci când ai ajuns pe fundul prăpastie. Poate că nu avem noi resursele lui Tony, dar puterea trebuie să o găsim în interior şi doar aşa ne putem reconstrui viaţa.

Ar mai trebui să menţionez că filmul e 3D, însă nu vă aşteptaţi la cine ştie ce efecte speciale de această categorie pentru că nu veţi avea parte de ele.

Fix când mă gândeam Oare despre ce să scriu azi? am descoperit pe blogul lui Aliceee un super concurs. Şi cum premiul e un weekend de relaxare la Hotel Aqua 3* din Băile 1 Mai şi se apropie cu paşi repezi ziua lui mami, am zis că hai să facem o încercare , poate îi fac un cadou drăguţ .

Drept urmare, trebuie să răspund la câteva întrebări:

1. 3 lucruri care îmi plac la camere: din câte am putut să văd în poze, am ajuns la concluzia că îmi place la maxim patul, pare mare şi spaţios, îmi place amenajarea băii şi faptul că are inclus uscătorul de păr (numai bine nu trebuie să îl car pe al meu) şi îmi place că dispun de internet wireless din pătuţul meu comfortabil, deci vă pot spune live cât de frumos e acolo.

şi 3 facilităţi care mă încântă: nu am înţeles exact ce ar fi trebuit să scriu aici, dar vă pot spune că mă încântă piscina (evident), masajul şi bicicletele. A trecut o grămadă de timp de când nu m-am mai dat cu o bicicletă şi chiar mi-e dor.

2. Cum ar arăta sejurul meu la 1 Mai?

Cel mai probabil o mare parte a timpului mi-aş petrece-o la piscină şi explorând împrejurimile. Probabil aş vizita Salina Turda pentru că nu am fost niciodată acolo şi am auzit numai lucruri bune despre ea. Dar în cea mai mare parte a timpului m-aş bucura de linişte, de relaxare şi de răsfăţ. Mi-aş permite să uit de zgomotul şi căldura Timişoare, de problemele de la servici şi orice alte griji. M-aş bucura de momentele petrecute alături de mami pentru că sigur cu ea aş merge (da, sunt o mămoasă ).

3. Ce aş încerca din oferta foarte variată a spa-ului?

Cel mai probabil aş începe cu duşurile emoţionale. Sună atât de frumos şi de minunat. Apoi aş continua cu o baie în piscina, urmată de un masaj şi de o altă baie în piscină. Iar în final, o baie de plante şi o alta în piscină . Deci, ce-a mai mare parte a timpului aş sta în piscină, dar asta nu ar surprinde pe nimeni pentru că eu, ca orice rac ce se respectă, ador apa .

4. Ce tip de masă preferi din ofertele prezentate?

Ofertele sunt următoarele:

Oferta 1. Extrasezon pana in 21 Iunie  - 7 zile/6 nopti loc in camera dubla + 1 Nopte Bonus + SPA inclus + parcare gratuita

199 euro cazare cu pensiune completa  (6 nopti)

Şi trebuie să vă spun că eu prefer demi-pensiunea. Aşa mă pot bucura şi de bunătăţile din staţiune. Nu ştii niciodată peste ce deliciu dai când încerci lucruri noi . Dar totuşi e bine să ai 2 mese asigurate… pentru orice eventualitate ).

5. Având în vedere că Hotel Aqua pune la dispoziţia clienţilor biciclete, întrebarea este: folosesc biciclete în vacanţă?

Adevărul e că am o bicicletă pe care o foloseam foarte des în vacanţe când mergeam la Sălaş. Acum e cam în paragină şi nu o mai folosesc, dar chiar mi-e dor. Deci dacă aş avea posibilitatea, da, aş folosi bicicleta în vacanţă .

Bun!

Am terminat cu întrebările. Sper că am răspuns cum trebuie pentru că mi s-a cam deschis apetitul de o excursie la 1 Mai . Deci ţine-ţi-mi pumnii şi poate vă treziţi că vă scriu de la Hotel Aqua .

Sâmbătă a fost Noaptea Muzeelor şi Timişoara nu putea fi o excepţie, deşi nu a fost o noapte propriu-zisă ci mai mult un fel de zi prelungită, programul încheindu-se la ora 24 cel mai târziu.

În cadrul programului a fost înscris Muzeul de Artă, Muzeul Banatului, Muzeul Catedralei, Memorialul Revoluţiei şi mai multe galerii de artă.

Încă de când am văzut lista participanţilor, am ştiut că vreau să văd cel puţin muzeele din Centru şi am fost foarte dezamăgită să descopăr că Muzeul Satului nu era inclus. Oricum nu avem noi foarte multe muzee în Timişoara. Dacă nici măcar la evenimente de genul acesta nu participă, cum se aşteaptă responsabilii să obţină fonduri măcar pentru menţinerea muzeului, fără să punem măcar problema extinderii sale? În fine.

Muzeul de Artă a fost destul de interesant. Eu nu îl mai vizitasem de ceva timp şi, în afara expoziţiei permanente a lui Cornelui Baba, am avut ocazia să admir o expoziţie de artă contemporană, una de artă modernă europeană, ceva chestie abstractă cu nişte măşti care nu am ştiut exact ce era şi o expoziţie de fotografie având ca subiect Munţii Ţarcu. Având în vedere nou-cizelata mea pasiune pentru pictură, trebuie să mărturisesc că arta modernă mă depăşeşte. Nu ştiu cum unii oameni pot susţine că văd ceva semnificativ în mâzgâleli, pentru că eu nu pot. Aşa ceva nu mi se pare deloc frumos, nici profund. De fapt, cred că întotdeauna o să prefer peisajele în primul rând, urmate de natura moartă şi apoi portrete. Iar aici trag linie în ceea ce priveşte tablourile. Orice altceva e doar o durere de cap în aşteptare.

Am vrut să merg apoi la Muzeu Banatului, dar expoziţia era mutată la Bastion pentru că muzeul era în renovare… sau ceva de genul. Evident că eu habar nu aveam despre acest aspect şi îmi asum în întregime vina întru cât pe net scria care va fi locaţia exactă.

Ultimul punct de traseu a fost Muzeul Catedralei. Înainte să merg eram destul de sigură că nu am mai fost niciodată, dar după ce am văzut expoziţia… am cam început să mă îndoiesc de asta )). Dacă veţi vizita vreodată muzeul, veţi descoperi o sumedenie de icoane, unele mai vechi decât alte, dar şi tot felul de obiecte şi cărţi bisericeşti. Şi chiar dacă aţi ratat noapte muzeelor, biletul e doar 2 lei, deci super accesibil.

Mi-ar fi plăcut mult să vizitez şi galeriile de artă, dar timpul a fost scurt, în condiţiile în care sâmbătă am şi lucrat, dar a fost o experienţă plăcută. Şi chiar mi-am propus să ajung şi la Memorialul Revoluţiei cândva, anul acesta ).

Singurul regret cu care am rămas este acela că Timişoara e foarte săracă în materie de muzee, deşi din punct de vedere cultural şi istoric a oraşul este foarte bogat. Dar avem timp să creştem şi să sperăm că aşa se va şi întâmpla

Piaţa Unirii

Piaţa Unirii

Catedrala Mitropolitană Timişoara

- Joseph Delaney -

Seria aceasta, cu vraciul, este una dintre preferatele mele. M-am îndrăgostit de ea de la Ucenicul vraciului şi nu m-am mai putut lăsa. Ca un copil în dimineaţa de Crăciun, am devorat fiecare carte. Fiecare m-a făcut mai curioasă şi mai dependentă. Şi, după toate cele 9 cărţi ale seriei, sunt din ce în ce mai curioasă cum o să se sfârşească povestea.

Nu vă lăsaţi păcăliţi de faptul că această carte a apărut la editura Corint junior. Eu una nu aş recomanda cartea copiilor, cel puţin nu celor mici. Dar e o carte de aventuri şi Alina avea undeva la 12-13 ani când a început să citească seria, deci e accesibilă adolescenţilor.

Să vă spun totuşi despre ce e vorba înainte să o mai lungesc: Tom Ward este al şaptelea fiu al unui al şaptelea fiu şi ucenicul vraciului. Misiunea sa este aceea de a înfrunta forţele răului care bântuie prin Comitat. Ca servitor al luminii, Tom înfruntă vrăjitoare, spirite şi multe creaturi ale întunericului. Dar Tom nu este un ucenic oarecare. El are puteri pe care alţi ucenici nu le-au avut, pe care le poartă în sângele datorită mamei sale şi aliaţi neaşteptaţi. Iar destinul său este unul nebănuit.

Povestea lui Tom, dar şi a vraciului evoluează de-a lungul seriei cum nici nu mă aşteptam. Joseph Delaney chiar are o imaginaţie de invidiat. Vă asigur că iubitorii cărţilor de aventură vor iubi şi Vraciul.

Aici găsiţi mai multe informaţii despre serie. Iar în încheiere vreau să vă asigur că aceasta e genul de carte care te ţine cu sufletul la gură de la prima la ultima pagină. Da, are părţi mai puţin plăcute, dar în lupta Luminii cu Întunericul întodeauna vor exista victime.

P.S. Cânva în toamnă o să apară şi un film realizat după prima carte .

De foarte mult timp nu am mai fost atât de mulţumită de un produs achiziţionat. Şi nu e vorba doar de faptul că îmi doream de mult una, dar chiar s-a dovedit a fi foarte eficientă. Ca să nu mai zic că am avut un super noroc cu cei de la Oral B care s-au hotărât să scoată pe piaţă un model mai accesibil . 

V-am cam băgat în ceaţă sau aţi realizat deja că vorbesc despre o periuţă de dinţi electrică?

După cum spuneam, eu îmi doream una, dar aveam nevoie de o motivare mai serios. Deci în momentul în care dentista mi-a spus că ar fi foarte benefic pentru mine să îmi achiziţionez o periuţă de dinţi electrică, nici nu am mai stat pe gânduri.

Şi vreau să vă spun că nici nu se compară spălatul pe dinţi cu periuţa tradiţională cu cel cu periuţa de dinţi electrică. Efectiv îmi simt dinţii mult, mult mai curaţi. Şi asta în condiţiile în care eu şi înainte mă spălam foarte frecvent pe dinţi. Dar periuţa electrică ajunge unde cele tradiţionale pur şi simplu nu au cum. Tot ce trebuie să faci e să o poziţionezi şi ea face toată treaba .

Al doilea punct forte al periuţei electrice e că este foarte folositoare şi pentru ginigiile sensibile. Eu înainte, orice fel de periuţă aş fi folosit, tot timpul îmi loveam cumva gingiile. Şi am avut chiar şi din alea de copii. Acum, în schimb, nu mai am nici o treabă.

Şi sunt atât de mulţumită, încât mă gândesc serios să achiziţionez câte una pentru fiecare membru al familiei . Mai ales că periţele de la Oral B costă doar 60 de lei. Capul de rezervă nu este inclus, dar şi seturile respective sunt tot undeva la 50 de lei şi oricum, după ce cumpăraţi periuţa, trebuie să treacă 3 luni până e necesară schimbarea capului. Deci nu daţi dintr-odată peste 100 de lei.

Bineînţeles că sunt şi modele mai scumpe, care fac exact acelaşi lucru, deci dacă sunteţi interesaţi de o periuţă de dinţi electrică, Oral B este firma voastră.

A mea am cumpărat-o din Media Galaxy, dar şi sunt periţe electrice şi la celelate magazine de gen, plus în hipermarketuri.

Acum, nu mai staţi pe gânduri. Dinţii o să vă mulţumească .

E ciudat, ştiu, să vorbesc miercurea despre weekend, dar e cumva simetric şi până acum nu am avut nici timp, nici dispoziţia necesară, deci mă iertaţi .

Acum, până nu e prea târziu, să vă spun despre weekendul trecut, care a fost chiar foarte tare. Nici măcar nu mă aşteptam să fie atât de plăcut pentru că de obicei ideea mea de weekend distractiv începe cu Sălaşul, iar eu mi-am petrecut weekendul la Timişoara. Dar acesta a fost momentul ideal să petrec ceva timp cu mami. Sâmbătă a fost zi de shopping… seară de fapt ). Pentru cele interesate, Kenvello are o super ofertă la costumele de baie şi poţi combina slipul cu sutienul cum vrei tu . Eu am ales o combinaţie super drăguţă pe care sper să o vedeţi cât de curând .

În timpul plimbării noastre de sâmbătă seara am descoperit că duminica urma să fie concert al Filarmonicii pe malul Bega pentru a sărbătorii Ziua Europei.

Deci, duminică seara am rezervat-o muzicii. Concertul a fost superb. Mi-a plăcut la nebunie. Au cântat tot felul de arii, unele mai ciudate, altele chiar frumoase. Pe Bega au plutit tot felul de chestii, specifice fiecărui moment muzical. Au defilat prin faţa noastră steagurile statelor europene purtate de canotorii de la clubul de canotaj, dar şi lebede care s-au îndrăgostit. Un şoricel a prins bucăţi plutitoare de caşcaval,  în timp ce se auzea cea mai înfiorătoare melodie miorlăită. Cele mai şoade oi au fost urmărite de 2 lupi ce semănau cu veveriţa din Ice Age şi finalul a fost cu ceva Pini din Roma şi un OZN, din care nu am înţeles nimic.

Momentul meu preferat totuşi a fost Şeherezada. De ce? Pentru că s-a terminat cu o cerere în căsătorie adevărată. A fost atât de romantic şi de frumos. Toată lumea aplauda. Nici nu ştiu dacă mai şocat a fost publicul sau tipa ).

Şi am văzut nişte artificii superbe.

Mami a mai fost la un concert de genul pe Bega, dar pentru mine a fost primul şi mi-a plăcut la maxim. Clar o să mai merg când o să mai am ocazia .

Dar azi e miercuri. Un weekend a trecut şi altul se apropie cu paşi repezi. Un altul în care va trebui să stau TOT în Timişoara. O adevărată cruzime, dar din fericire, am descoperit un lucru minunat: sâmbătă e noaptea muzeelor. Şi chiar şi Timişorica noastră participă, deci sâmbătă, după muncă, e vreme de colindat muzeele. Chiar nu am mai pus de ceva vreme piciorul într-un muzeu timişorean şi eram curioasă ce mai învârt ele ). Aici puteţi afla mai multe despre eveniment.

În rest, chiar dacă e miercuri, voi ce planuri de weekend aveţi?

- Cascada Bigăr -

Paralela 45, judeţul Caraş-Severin, Cascada Bigăr, declarată la un moment dat de americani cea mai frumoasă cascadă din lume.

Cum am ajuns eu aici? a fost prima întrebare pe care mi-am pus-o vineri când am văzut pentru prima dată cascada. Aceasta este cu adevărat extraordinară. E genul de loc în care ajungi şi îţi dai seama că oricât de frumoase ar fi locurile create de om, nimic nu poate întrece în măiestrie natura.

Din păcate, să ajungi să vezi direct din faţă cascada e foarte complicat. Nimeni nu s-a gândit să facă nişte amărâte de scări, deşi există un platou de stâcă exact în faţa cascadei unde ai putea chiar şi plajă să faci. Totuşi, nu am lăsat ceva aşa nesemnificativ ca posibilitatea să pic şi să mă chilăresc să mă împiedice să ajung unde vroiam . Am coborât cu chiu cu vai, m-am minunat şi am făcut poze. Nu puteam să urc pe unde am coborât, aşa că am ales un alt traseu care avea o singură porţiune nesigură. Acolo şi era să mă duc în gol, dar în ultimul moment am prin un punct de sprijin. M-am speriat destul de tare, gândindu-mă în continuu că am aveam toate şansele să pic în apă… sau pe stânci… dar totul e bine când se termină cu bine, nu?

Sper să vă bucuraţi de poze pentru că au fost destul de greu de obţinut şi sper să vă inspire să mergeţi şi voi să vedeţi această măiestrie a naturii.

După ce aţi văzut pozele astea, cred că nu o să vă mire dacă vă spun că cel mai mult mi-ar plăcea să ajung odată să fac o baie aici, în râul acesta de munte, sub cascada aceasta minunată. Deşi sunt sigură că apa nu ar fi niciodată caldă, sunt ferm convinsă că ar fi o baie memorabilă

De la Cascada Bigăr, am mai făcut o scurtă oprire pe malul Lacului Miniş, iar apoi la Muzeul de locomotive din Reşiţa. Ambele sunt locuri frumoase, care merită vizitate şi pe care vi le recomand cu drag, în drumul vostru spre Bigăr .

Lacul Miniş

Locomotivă la Muzeul din Reşiţa

Muzeul de locomotive Reşiţa

Muzeul de locomotive Reşiţa

Vineri nu a fost deloc cum m-aş fi aşteptat eu. În loc de o zi monotonă la birou, am plecat în călătorie, undeva prin munţii din Caraş-Severin. A fost prima oară când am mers cu copii de clasa I, ceea ce a reprezentat o provocare, dar all in all a fost extraordinar.

Pe la 12 am ajuns în localitatea Efitimie Murgu, judeţul Caraş Severin. Aici, am pornit pe Cheile Rudăriei să vedem morile de apă, monumente istorice restaurate, unele încă în stare de funcţionare. Eu una însă m-am bucurat cel mai mult să văd apa, cascadele. Întotdeauna cursurile de apă m-au umplut de o energie deosebită, ca să nu mai spun că baia de soare m-a umplut de vitamina D ). Am râs, am mâncat şi am făcut poze. Nici măcar nu ştiu cât am mers. Timpul pur şi simplu a trecut pe lângă noi. Am intrat chiar şi printr-un tunel, ca nişte adevăraţi Cireşari, doar că noi nu prea aveam lanterne, cât mai ales curaj. Până la urmă, ochii ni s-au obişnuit cu întunericul şi nu am avut nici o problemă .

Cuvintele nu au cum să descrie frumuseţile văzute, dar sper că vă vor ajuta să vă faceţi o idee câteva poze

Un sat cărăşean văzut de sus

Valea Rudăriei

Moara îndărătnică dintre ape

Macinatul grânelor la Moara Trăiloanea

Valea Rudăriei

Cascadă pe Valea Rudăriei

Valea Rudăriei

Drumul spre Moara de la Tunel

Săpat de om, finisat de apă, tunelui morii

Despre partea a 2-a e excursiei, cascada Bigăr, trebuie să vă povestesc mâine pentru că acolo am avut parte de ceva peripeţii şi am o grămadă de poze, care reunite ar fi făcut acest articol mult prea lung… şi nu chiar stilul meu . Aşa că… stay tunned )

Şcoala de la Giroc a participat întotdeauna la o grămadă de proiecte, dar de data aceasta au nevoie de puţin ajutor ca să câştige.

Să vă explic: şcoala Discovery a organizat un proiect cu tema “Redescoperirea unui pământ pierdut”. În cadrul acesteia, grupa de proiect de la Giroc, adică nişte copilaşi de clasa I şi învăţătoarea lor, au realizat macheta unui dinozaur din materiale reciclabile (îmi pare rău că nu am o poză momentan). Bineînţeles că au contribuit şi părinţii, iar acum este nevoie de ajutor din partea publicului.

Ce trebuie să faceţi:

Intraţi aici pentru a afla mai multe detalii şi a vota. Nu trebuie să introduceţi informaţii de nici un fel, doar să apăsaţi butonul Votaţi. Puteţi face asta încă vreo câteva zile, adică până în 20, deci nu staţi prea mult pe gânduri .

Ce primesc copilaşii dacă îi ajutaţi?

Premiul la acest proiect constă în câte o imprimantă pentru fiecare elev, iar învăţătoarea lor primeşte un laptop. 

Deci, dăm o mână de ajutor?