Revolution looks – day 1

blogu lu andra

Ce îmi place maxim la festivaluri este libertatea de care te bucuri când vine vorba de ținute/freze/alea-alea. Evident că eu am luat asta ca pe o provocare și m-am gândit mult cu ce să mă îmbrac. Știam că o să fie răcoare pe seară și că trebuie să am grijă cu ce mă încalț pentru că vremea era cam urâtă în perioada aceea (dacă țineți minte).

Până la urmă am ales o ținută mai simplă, uni, cu pantaloni scurți de blugi, un tricou simplu, alb și o cămașă military, vintage, moștenire de familie, ca să spun așa :) ). Am plecat acasă cu pălărie, pentru că mergea, însă acolo am descoperit colțul Dichiseria, unde m-am lăsat pe mâna fantezistă a experților. Rezultatul mi-a plăcut la nebunie și mi s-a părut că a adus un plus considerabil ținutei mele.

Tenișii i-am ales pentru că roz :) )) și pentru că îi am de ceva timp, deci sunt expendable, ca să spun așa :D . Iar toate trancotele mi le-am purtat în ghiozdanul meu de vară :) )). Nu am ce face, nu mă pot despărți de el și vă recomand ghiozdanele pentru această vară. Sunt foarte practice, sunt super drăguțe, dacă o să le dați o șansă, o să vă îndrăgostiți.

În ceea ce privește restul accesoriilor, sunt mai grunge zilele astea. Mâna mi-e plină de tot felul de brățări, însă asta ador să port vara (evident că am păstrat brățara de la festival :D ). La gât încă am sticluța mea din vamă, cu pietricele, fără de care mă simt cumva goală. Iar în timpul festivalului am mai purtat și un fel de mic chocker, specific românesc. Mi-a plăcut această combinație, dar nu e ceva ce aș folosi în fiecare zi pentru că la un moment dat simțeam că mă sufoc puțin :) )).

Să nu cumva să uităm de cercei. Îi ador. La un moment dat îi purtam tot la 2 zile. Îmi sunt foarte dragi pentru că i-am primit cadou de la Bianca, sunt făcuți de ea (Atelier de creație Biannchy, f.y.i.) și îmi plac atât de mult pentru că sunt unicat. Iar eu ador chestiile de genul ăsta! :D

All in all, cam asta e. Sper sa va placa lookul meu :D .

blogu lu andra

blogu lu andra

blogu lu andra

blogu lu andra

blogu lu andra

blogu lu andra

Chiar și zombi se mai distrează

blogu lu andra

Sunt atât de obosită încât azi am avut pur și simplu impresia că o să adorm cu capul pe tejgheaua de manichiură. Abia îmi țineam ochii deschiși.

Ce e cu tot somnul ăsta? Păi nu mi-am prea revenit după weekend, iar mâine plec. Sper să apuc să dorm pe tren, deși mai am ceva chestii de scris deci… o să fie cam complicat. Cel mai probabil o să trebuiască să mai tai din orele de citit pentru că altfel nu știu cum o să fac față programului de București.

Ceea ce vroiam însă să vă spun este că așa zombie am reușit să mă distrez de minune la Festivalul Artelor Timișorene, iar o veste super bună (despre care o să vorbim mai târziu dacă se concretizează) am sărbătorit-o la Leonidas. În plus, nu am cum să uit Pătura care citește, despre care o să scriu în curând pe Suburban.

Sunt puțin cam haotică? Probabil pentru că sunt sleep deprived :) )). Așa că vă las pentru seara asta. Ce plănuiți pentru weekend?

Pupici!

Revolution – day 2

blogu lu andra

Ok, sa facem abstractie ca sunt lesinata de somn pentru ca a meritat.

A doua zi de Revolution Fest mi-a placut mai mult decat prima. Parca a fost mai multa activitate. In mod clar au fost mai multi oameni. Chiar si muzica a fost mai tare :) )). Iar reprezentatiile mi-au placut si mai mult.

Am inceput cu o vizita la Dichiserie, unde m-am ales cu o coafura totalmente neasteptata si complet atipica. Nu era genul pe care mi l-as fi facut de capul meu, dar oamenii fac nebunii la festivaluri si am zis de ce nu :D . Nu am mai apucat sa imi pun si stelute pentru ca eram disperata cu circul :) ), dar a fost ok.

Pana am stat la coada la Paniko am socializat cu una dintre artiste. Era o tipa din Uruguai, foarte sociabila, care mi-a povestit mai multe despre ei: cum Circo Paniko in original este un circ italian, cum ea face parte dintr-o alta trupa care a fost invitata sa li se alature special pentru Revolution si, basicly, cum au vazut ei cam toata lumea cu circul. Nu pare o viata prea rea, nu?

Din pacate, tot nu am ajuns sa vad toate showrile de circ, doar reprezentatia finala, numita La Gitana si sustinuta de o tipa din Spania. Ea dansa si era trapezista. Partea asta mi-a placut pentru ca intotdeauna m-au impresionat acrobatii, insa nu am inteles exact daca toate zbieretele si gemetele erau parte din act sau avea ea ceva probleme cu publicul??? Trebuie sa mentionez totusi ca era si un tip care comenta in continuu, ceea ce m-a scos din sarite pana si pe mine.

En fine, all in all spectacolul a fost foarte tare.

Dupa circ mi-am reinceput turele. Am fost iarasi la scena Cubalkan unde toata lumea se distra maxim. Tot aici m-am imprietenit cu Sofia, o tipa super draguta care a inceput sa faca arta de strada din iubire si care in prezent merge pe picioroange. Mi-a placut maxim povestea ei si va invit sa vedeti cam ce face ea aici.

Pana au concertat Skunk eu si corina am stat de povesti in zona presei. Apoi ne-am indreptat spre Electric Apex in asteptarea lui John Digweed. Din pacate, nu am mai ajuns sa il vad pentru ca a trebuit sa plec, dar ritmurile lui Dobrikan m-au bagat rapid in starea aia, de imi venea sa stau pana dimineata. Norocul meu ca am o vointa de fier :) ))).

Ceea ce mi s-a parut foarte tare a fost ca in timp ce eu plecam, pe la 1 noaptea, oamenii continuau sa vina. A fost o nebunie! Abia astept editia viitoare pentru ca Revolution festival este the bomb!

Voi ce ati facut in weekend?

blogu lu andra

blogu lu andra

blogu lu andra

blogu lu andra

blogu lu andra

blogu lu andra

blogu lu andra

blogu lu andra

blogu lu andra

blogu lu andra

blogu lu andra

Photo credits: Corina Dusan

Revolution: Day 1

blogu lu andra

Da, mi se intampla din nou. Plec de la festival si simt energia. Nu e chiar ca anul trecut, dar e acolo. O stiti si voi, sigur, mai ales daca sunteti fani festivaluri. Parca va mananca talpile si picioarele va dor, dar nu ati sta jos.

Revolution nu este ce ma asteptam. Aveam mari sperante, dar si temeri mari. In ciuda tuturor anunturilor ma gandeam ca sigur o sa fie doar muzica rock si nu o sa ma distrez. Din fericire, nu a fost deloc asa.

Dar sa o luam cu inceputul!

Cand am ajuns mi-am luat in primire bagdeul si bratara. Am fost super mandra sa vad Press si Media scris pe ele. Parca imi dadeau putere si responsabilitate. M-am plimbat peste tot doar pentru ca am putut :) )). Suna ciudat? Poate este, dar a fost prima mea experientra de genul acesta si am vrut sa ma bucur de ea la maxim. Cine nu ar fi facut la fel?

Muzeul era extrem de departe de ceea ce imi aminteam. Toate zonele erau foarte bine delimitate, iar sonorizarea impecabila. In conditiile in care scenele erau destul de aproape unele de altele, muzica nu se amesteca in nici un fel. Cat am ascultat ritmurile latino de la Cubalkan nu am fost perturbata nici de fanfara circului, nici de reggaele de la Zion Love. In plus, personalul de la paza se gasea peste tot, la fel si voluntari, ca sa nu mai spun de Circo Panico, elementul care a oferit un plus de fantezie atmosferei.

Pentru ca am defilat in inspectie si am stat prea mult la rampa de skateboard si la frezat (Dichiseria era la datorie si m-au transformat si pe mine in Storm – sper ca ati vazut macar trailerul de la noul X-men :) )) am ratat spectacolele Circo Paniko. Am mai prins doar numarul acrobatilor japonezi. Deci astazi trebuie NEAPARAT sa ma mobilizez.

Am vizitat toate scenele, dar preferata mea a fost de departe Cubalkan (a.k.a. scena latino). Acolo muzica era cea mai pe gustul meu. Totusi, trebuie sa spun ca si la main stage am avut parte de o surpriza placuta cand au concertat cei de la CTC, iar la scena Electric Apex am crezut ca bassul o sa imi schimbe cu totul ritmul cardiac. Singura la care no way nu mai pun piciorul este Xtreme Music. Rockul ala turbat nu e pentru mine.

Nu am stat pana dimineata pentru ca ma asteapta un weekend plin si deja nu mai puteam de picioare de la cate ture am dat :) ). Din fericire, autobuzul 46 chiar a circulat pana tarziu in noapte (cine ar fi zis?), iar in timp ce stateam acolo si ascultam ce vorbeau ceilalti oameni mi-am dat seama cat de norocosi suntem ca in Timisoara lucrurile incep sa se miste spre evenimente de nivel european. Adica sa ai 6000 de oameni in prima seara la un festival destul de nou si de putin promovat este totusi ceva.

yey for us and for Revolution!

blogu lu andra

Chill Zone

blogu lu andra

blogu lu andra

Zion Love

blogu lu andra

Circus people

blogu lu andras

blogu lu andra

CTC @ Music Guru

blogu lu andra

#blondesdoitbetter

AMR 1

blogu lu andra

A mai rămas o zi până la rEVOLUTION Festival și sunt mai nerăbdătoare ca niciodată. Mai ales în condițiile în care astăzi am apucat să arunc o privire peste locație and it was mind blowing!!!! (puteți vedea câte ceva pe pagina, aici).

Scenele arată super tare. Bassul îți intră în suflet. Suprafețele sunt foarte bine delimitate. O să existe skatepark unde skaterii pot să vină cu plăcile și să se dea până nu mai pot, ba chiar să se ia la întrecere cu profesioniști din străinătate. Există bere pentru toată lumea :) )). Și am apucat să intru și în cortul mare al celor de la Circo Panico și abia aștept să vă reprezentațiile. O să fie ceva cu totul și cu totul deosebit.

Distracția începe la ora 18:00 și ar fi foarte bine să nu întârziați pentru că artiștii nu așteaptă. După cum au spus foarte drăguț organizatorii, sunny or rainy, we start the music at 6 pm. Deci nu aveți cum să nu fiți acolo.

Pentru a ajunge la festival găsiți autobuze moca prin oraș, la fiecare 20 de minute, începând cu ora 5:30. Plecarea cred că se face de la Bastion, pe linia 46. Ar fi recomandabil să vă luați papuci cât mai rezistenți la noroi (dacă aș avea cizme de gumă aș apela sigur la ele :) ))). Programul îl găsiți aici. Pe mine o să mă găsiți acolo :) ))).

Mai e ceva de spus?

Daaaa, lunaticii sunt așteptați în zona Lunatica :D și abia aștept să vă povestesc despre tot ce o să fie la festival. Mă așteaptă un weekend plin, so fingers crossed :) )))

blogu lu andra

blogu lu andra

blogu lu andra

blogu lu andra

Let summer reign

blogu lu andra

Când am ajuns la locație Oana m-a întrebat care e povestea. I-am spus că habar nu am. Povestea e că vine vara, e super cald, aveam chef de pantalonii aceștia și i-am luat pe mine pentru poze. Pentru că sunt trendy, da! Și pentru simplul motiv că așa am avut eu chef. Pentru că de-asta purtăm hainele până la urmă: ca să ne simțim bine în ele. Altfel ce rost au?

Acum, însă, am o poveste pentru voi: Septi a început să lucreze la noi la firmă. Oana i-a propus să îmi facă poze. Eu mi-am luat inima în dinți. Și ne-am pus pe treabă.

Trebuie să știți următoarele ca să înțelegeți pozele:

1. eu nu sunt întotdeauna camera friendly

2. sunt mai camera friendly când nu mă uit la ea

3. nu știu niciodată ce să fac cu mâinile, deci…

4. sunt tot timpul cu mâinile în păr sau în buzunar (uneori ambele)

5. nu am multă răbdare, deci am tendința să fac fețe-fețe

și da, 6. uneori mă ascund pur și simplu :D

Acum sunteți mai lămuriți? Sper.

Pentru prima ședință cu Septi, pot spune că lucrurile au decurs destul de bine. Am ales doar câteva poze pentru că nu vreau să vă obosesc, dar mi-au plăcut mult mai multe :) )). Sper să fie o colaborare de lungă durată, pentru că mai am o grămadă de idei :D .

Până atunci… e vineeeeri! Luați-vă pantalonii largi, tenișii, ochelari de soare pentru că vremea e bună și ieșiți! Pe mine mă așteaptă StudentFest. Pe voi?

blogu lu andra

Am purtat: niște pantaloni largi pe care îi găsiți peste tot, un top cu flori, lejes și de vară, noii mei ochelari de soare preferați de la Avon, cercei Parfoise, silver shoe by H&M (super comozi! ii ador!) și am mai cărat după mine și gentuța de la Meli Melo pentru că aveam nevoie de ea :D .

Photo credits: http://septi.studio/

blogu lu andra

blogu lu andra

blogu lu andra

blogu lu andra

blogu lu andra

blogu lu andra

blogu lu andra

blogu lu andra

The end! :) ))

Aștept cu nerăbdare Revolution Festival

blogu lu andra

Luna iunie se apropie cu pași repezi și la fel și Revolution Festival. M-am înscris deja pentru acreditare și sper că o să mă primească pentru că ar fi absolut genial. Dacă nu, merg așa, asta e :) )).

Cum am fost la conferința de presă inițială, primesc pe mail tot felul de notificări despre artiștii care o să fie prezenți la festival și trebuie să vă spun că habar nu am cine sunt cei mai mulți dintre ei pentru că nu au ajuns până acum în raza mea de interes. Cu toate acestea, entuziasmul meu nu a scăzut nici o secundă pentru că așa am descoperit artiști noi care sunt sigură că o să facă o atmosferă incendiară la Muzeul Satului.

Din câte am aflat astăzi, cei ce completează lista revoluționară sunt Martin Buttrich și Francesca Lombardo. Evident că i-am căutat rapid să văd ce și cum. Martin aștept să mă impresioneze la Revolution, dar în ceea ce o privește pe Francesca, aici găsiți ce mi-a plăcut mie :D . Este foarte tare tipa!

Nu mai este mult până la festival, deci nu mai stați pe gânduri și alăturați-vă revoluției.

Pupici!

Workshop de stil cu Ana Morodan

blogu lu andra

Ana Morodan in actiune

Ce e cu atatea evenimente in ultimul timp? Nu as putea sa va spun sigur. Pur si simplu am hotarat ca trebuie sa profit din plin de ceea ce are Timisoara de oferit. Si, culmea, de cand am luat decizia aceasta evenimentele par sa se tina lant.

Despre Ana Morodan nu as fi stiut sa va spun nimic marti. Pur si simplu am descoperit evenimentul organizat de Tezyo pe Facebook, mi-a placut cum suna si m-am inscris. M-au sunat ca sa imi confirme locul, iar vineri la 6 si 20 (chiar mai devreme decat se cerea!!! :D ) am pasit pe usa magazinului.

Nu mai intrasem la Tezyo (de fapt nu am prea colindat Shopping City Timisoara de cand s-a deschis, din pacate), dar mi-a placut ce am vazut, mail ales tenisii :) ))). Preturile nu difera de cele ale concurentei si mai au si accesorii foarte dragute (am ramas cu sufletul la o pereche de cercei :-<).

Ana Morodan mi s-a parut excentrica si galagioasa, dar mi-a placut de ea. Am ascultat-o 2 ore fara sa imi dau seama cum trece timpul. Mi-am notat sfaturile ei de stil si mi-am propus sa preiau cateva dintre basicurile ei pentru acest sezon. Haine albe deja am, deci la capitolul acesta stau bine. Mai am nevoie de o rochie lunga neagra, o rochie de party lunga si colorata si de un trenci subtire.

Combinatia ton cu ton nu o sa imi placa niciodata, deci ii spun pass, iar haine barbatesti nu sunt chiar genul meu, mai ales tricourile oversized. Cat despre rochia nude… eu prefer totusi culorile, deci nu prea cred ca o sa integrez in garderoba mea.

Mi s-a parut foarte tare modul in care Ana se autoironiza, dar si faptul ca a subliniat importanta iubirii propriei persoane, pentru ca nu multa lume face asta. Si daca nu ne iubim, putem imbraca orice, pentru ca nu va schimba cu nimic nici felul in care ne vedem nici felul in care ne vad ceilalti.

Un alt aspect despre care a vorbit, foarte drag inimii mele, a fost mersul la croitorie. Majoritatea oamenilor isi cumpara faine din magazin si le poarta asa cum sunt, pur si simplu, chiar daca nu se aseaza perfect pe ei. Exista insa si o categorie foarte mica ce prefera sa isi faca haine la croitor sau sa le duca macar la modificat pe cele pe care le achizitioneaza. Eu aici ma incadrez si mi se pare cea mai tare chestie pentru ca asa scad spre 0 sansele sa dau nas in nas cu cineva imbracat exact ca mine.

Cam asta ar fi ce am tinut eu minte. O sa ma intorc intr-o zi mai linistita in Tezyo pentru a-l analiza pe indelete. Ceea ce vreau sa subliniez insa este participarea la astfel de evenimente. Indiferent ca aveti un stil foarte bine definit sau inca incercati sa il descoperiti, cand ascultati pe cineva atat de pasionat vorbind nu are cum sa nu va fie de folos.

Multumesc Tezyo si Ana pentru inspiratie.

Pupici!

blogu lu andra

A little #foodporn

blogu lu andra

Eu pe filmul meu :D

PRbeta Conference 2016: PReviziuni

blogu lu andra

Înainte să încep povestea propriu-zisă a conferinței, vreau să vă spun că acesta a fost unul dintre cele mai faine evenimente la care am fost ever! Așa că mi se pare corect să le mulțumesc fetelor de la PRbeta de la bun început pentru invitație și pentru că m-au primit și pe mine sub umbrela lor.

Dacă citiți asta, să știți că sunteți cele mai tari!

Acum să trecem la treabă.

Când am primit invitația pe email nu am știut cum să confirm mai repede. Nici măcar nu m-a interesat că era în timpul săptămânii. Mi-am luat o zi de concediu și adio. Mi s-a părut cea mai bună investiție a anului în persoana mea. De fapt, în acest blog care sigur va beneficia de pe urma participării mele. Deci dacă vi se vor ivi asemenea oportunități, nu stați pe gânduri.

În ceea ce privește conferința, vreau să vă spun că mi-a plăcut totul la ea. Mi-a plăcut micul dejun delicios de la Danone. Mi-au plăcut vorbitorii. Mi-au plăcut subiectele. Și mi-a plăcut maxim the after party!

Într-o primă fază, subiectul de discuție a fost contentul de calitate. Ce anume transmitem, de ce transmitem și cum putem transmite mai eficient? De la Cristian Lupșa am aflat că oamenii trebuie să se regăsească în poveștile noastre și că majoritatea poveștilor lumii se învârt în jurul a 3 subiecte: moarte, Dumnezeu și sex.

Mi-a plăcut modul în care și-a explicat Ovidiu Eftimie viziunea despre Facebook (pe care l-a asemănat cu o plajă) și modul în care îl putem utiliza pentru promovare. De asemenea, ne-a exemplificat pe cazuri concrete care sunt greșelile care duc la moartea unei pagini de Facebook (ca să zic asa :) ))), iar asta mi s-a părut o chestie super utilă.

De la Răzvan Căpănescu am aflat despre 2 filemulețe super tari cu Jude Law (pe care o să le share-uiesc curând pe Facebookul blogului), dar în minte mi-au rămas următoarele sale vorbe: If content is King, context is God! Adică trebuie să ne găsim și momentul potrivit pentru a ne transmite mesajele.

Prezentarea Ancăi Niță am privit-o cu suspiciune pentru că ea lucrează pentru o bancă, iar eu sunt sceptică atunci când vine vorba despre bănci. Dar ascultând-o am înțeles de ce sunt oamenii care lucrează acolo așa de șmecheri: ei s-au prins că nu își mai pot vinde direct serviciile, ci trebuie să spună povești, care să îi determine pe clienți să vină la ei cu inima (și buzunarele) deschise :D . Which is kind of evil, but brilliant!

După pauza de cafea a urmat partea de comunicare culturală, deschisă de Cătălin Alchidin. Acesta a adus în discuție problemele cu care se confruntă în încercarea de a aduce filme de artă publicului larg. M-a atras de la bun început acest subiect și nu m-am putut abține să nu intervin în discuție.

A urmat Vlad Tăușance, care ne-a prezentat modalitatea în care a reușit să promoveze pagina de candidatură a orașului Baia Mare pentru titlul de Capitală Culturală Europeană în 2021. Mi-a plăcut mult faptul că a pus accentul pe importanța interacțiunii cu publicul, capitol la care eu mai am de muncă :D .

Cristian Radu ne-a prezentat modul de promovare al Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu, iar Lucian Mircu (who is absolutely awesome!!!) a vorbit despre Ceau cinema! festivalul de film ce se va desfășura și la vară la Timișoara și Gotlob.

Pauza de prânz a fost minunată pentru că ne-am bucurat de un bufet super generos, dar și de socializare cu ceilalți participanți. Iar după, am continuat cu o serie de studii de caz, prezentate de Doris Bociort de la Fornetti, Luiza Toma de la Danone și Alina Pavel de la Orange. Totuși, trebuie să recunosc, mie cel mai mult mi-a plăcut prezentarea Cristinei Puțan de la PRbeta: o paralela a evoluției domeniului comunicării în zona de vest a țării în ultimii 5 ani (o să vă povestesc și vouă în curând).

Secțiunea de final a fost o dezbatere între Monica Jitariuc, Cristian Manafu, Mugur Părașcu și Laura Pătruț, pe tema educație în comunicare la locul de muncă. Discuția a fost una foarte animată (nu am mai ținut pasul cu luatul notițelor :) )) și m-a făcut să îmi pun din nou întrebări cu privire la propriul meu loc de muncă și modul în care ar putea fi îmbunătățită acolo comunicarea.

Nici nu mi-am dat seama cum a trecut timpul și unde s-au dus orele în timpul conferinței. Oscilam între surpriză și nelămurire, între uimire și conștientizare. A fost o experiență extraordinară, total neașteptată și extrem de binevenită. A fost exact acel ceva de care aveam nevoie pentru a-mi da seama că sunt pe drumul cel bun cu blogul acesta, cu scrisul, cu pasiunea mea pentru comunicare și relații publice.

M-am bucurat mult că am putut împărtăși această experiență cu prietena mea, Corina, care m-a ajutat de multe ori cu poze și așa am simțit că îi pot returna puțin din datorie :D . Și sper să îmi fie alături în continuare în multe aventuri minunate.

A fost la fel de plăcut să o revăd pe Teodora, care și-a rupt câteva ore din programul de sesiune pentru a participa la conferință. Era mega fancy așa că a trebuit să mă pozez cu ea :D .

Acum este târziu și mai am multe de făcut. Trebuie să îmi fac ordine puțin în gânduri și în cameră pentru că evenimentele minunate nu te scutesc de treburile casnice, doar îți dau ceva la care să te gândești înainte să le faci :) )).

Pupici!

blogu lu andra

blogu lu andra

Ziua Europei la Timișoara

blogu lu andra

După cum știți deja, mai mult ca sigur, ieri a fost Ziua Europei. Și ca toți bunii europeni, am sărbătorit-o și noi cum am știut mai bine: cu un super concert marca Primăria Timișoarei (la cât era de mare sigla, la fel de bine puteau scrie pe afiș Robu l-a adus pe Smiley pentru că era la fel de clară sugestia :) ))

Însă nu este momentul să vorbim despre politică, ci despre concert. De fapt, despre felul în care m-am simțit la concert.

Am ajuns în Unirii cu mami pe la 8 jumate și încă mai cânta o tipă de care nu am mai auzit niciodată. Numa bine am avut timp să ne întâlnim cu Diluș și cu Tibi înainte de evenimentul principal.

Pe la 9 a început să cânte Lidia Buble. Despre ea, ce pot să spun? În afară că ne-a numit bublișori, a făcut playback toată ziua și avea niște papuci cel puțin strange, plus o salopetă de parcă era scoasă din filmele alea cu viitor distopic și oameni lipsiți de sentimente, doar de bine. Mai ales că îi știam piesele de la atâta ascultat la radio, iar Le-am spus și fetelor mă face să mă gândesc tot timpul la Flavius, deci evident că am cântat cât m-a ținut gâtul deja iritat :D .

Pe la 10 a venit și Smiley. El era punctul principal de atracție al serii și motivul pentru care am ieșit din casă. Cred că e prima oară când îl văd live (anul trecut la Forza Zu nu se pune) și trebuie să recunosc: am fost foarte impresionată. A venit cu ditamai bandul. Avea toboșar, chitariști, backing vocals, clape, scena plină, ce mai? Ba a mai venit și cu Dorian, care a avut grijă să mă arunce în butoiul cu melancolie cu a sa Mare albastră (ador toate variantele acestei melodii).

Nici nu am simțit când a trecut o oră. Showul a fost incendiar. Am țopăit, am filmat (ultima mea pasiune sunt transmisiunile live pe pagina blogului :D ) și am cântat până nu am mai putut. Mami și Diluș s-au mai plâns de frig, dar eu nu l-am simțit. M-am bucurat pur și simplu de toată energia lui Smiley, care nu avea cum să nu te molipsească. Nici măcar nu mi-a mai păsat că mai aveam o grămadă de chestii de făcut, că mă trezeam la 6, că tușeam de mama focului :) )).

Cred că doar muzica are puterea să ne aducă în starea asta. E o beatitudine pe care greu o dobândești altfel. Și doar un spectacol live super bun te lasă așa euforic, cântând și după ce ai plecat, nepăsător la tot ce te înconjoară. Refuz să cred că nu ați trăit măcar odată așa ceva :D . Iar dacă alături v-au fost persoane dragi, e și mai bine.

Multumesc, Smiley, pentru o seară minunată!

Voi cum ați început săptămâna?

Pupici!

blogu lu andra