Bloaga lu' AURASH

Ceea ce urmează se vrea a fi filozofia unui om care după ce a profitat de ninsorile abundente din ultima perioadă, prin abuzuri repetate asupra frigului și zăpezii, din poziția de conducător auto…în weekend a început a elucubra prin dezghețare.
Așadar…
Te-ai întrebat vreodată cum se face de-ți plac anumite chestii ?
De ce-ți plac anumite melodii, de ce-ți plac anumite mâncăruri?

Mulți ascultă anumite muzici pentru că le asociază cu ceva anume, melodii de pe coloane sonore rezonează cu gustul plăcut al unui film bun, sau poate doar al unui videoclip, ori reclamă tv. (Nu-mi explic cu ce intră-n rezonanță o manea…dar asta e alta poveste, poate cu ritmul, cu banii sau cu dușmanii )
Îți place să mergi în mod repetat în anumite locuri pentru că în acele locuri s-a întamplat ceva ce te gâdilă cumva-n adâncu-ți și-ți sunt trezite amintiri, că ai fost acolo cu cineva drag sau pentru că ți s-a părut într-un mare fel, cumva vrei să retrăiești anumite stări sau să compari (de multe ori inconștient) trăiri diferite în aceleași locuri la momente diferite…de ca și cum ai nevoie de confirmări ca în același loc poți deopotriva să râzi sau să plângi, să jubilezi ori să suferi, să-ți demonstrezi că ești în stare să simți, să evoluezi ! E ca și cum ai citi “Colț Alb” la vârsta de 12 ani și după alți 20 de ani o recitești să-ți compari percepțiile, evident, ai să descoperi că nu mai e cum ți-o aminteai!

Există totuși și muzică ce-ți merge direct la suflet pentru că așa simți, pentru că pur și simplu…n-o asociezi cu nimic.
Există totuși o sumedenie de locuri noi ce așteaptă să se scalde în retina și inima ta, pentru că simți mereu nevoia de ceva nou… Am senzația că nu trebuie aruncată decât o ancoră în trecut, o singura punte care chiar e de folos, adică învațămintele rămase, atât și nu trebuie disecat (el trecutul) până-n cele mai adânci detalii, pentru că întotdeauna vor ieși la iveală noi valențe în funcție de prezent, însă deloc relevante nici pentru trecut nici pentru viitor.
Omul se schimbă funcție de etapele pe care le trăiește și plăcerile de bază sunt cele care rămân, cele pe care le simți necondiționat, care n-au legatură cu nimic înafara ta, nu acele placeri nostalgice induse de imagini ori de oameni (apropiați ori ba).
Nu-mi dau seama acum foarte clar dar am senzația că nu există să-mi fi plăcut ceva vreodata sincer și acum să nu-mi mai placă, poate s-a mai estompat entuziastmul sau ceva dar dacă ți-a plăcut sincer și nu doar pentru ca “era la moda”, sau din alte motive de conjunctură…plăcerea rămâne.

În concluzie: există două repere pentru lucrurile care ne plac: unul e direct, filtrat impulsiv, disociat de orice altceva, prin prisma a ceea ce am ajuns să fim (cu toate experiențele, imaginatia, ființa etc) și al doilea reper, raportat la oameni, evenimente, care nu sunt la fel de generale…deși tot pe noi ne reprezintă (dar pe noi “atunci” = raportati la un anumit moment, într-o anumită circumstanță). Poate dacă ne-am fi intersectat cu acelaș stimul în altă conjunctură, impactul nu ar mai fi fost același. Deci, al doilea reper, e de conjunctură. Primul rămâne cel mai sincer!

P.S. La ce ne folosesc aberațiile astea? Habar n-am, da știu că m-am mai relaxat!