Supercache pentru super trafic

March 17th, 2010
scris de lexu

Recent am testat limita serverului pe care rulează blogu.lu. Ne-am gândit că ar fi o idee bună, pentru a evita situaţiile neplăcute în care traficul ridicat ar putea crea neplăceri sau mai simplu spus, downtime :)

Iată cum s-a comportat nginx-ul ajutat de plugin-ul de supercache instalat pe blogu.lu, cu şi fără opţiunea gzip activată :

Performaţele nginx pentru 3 configuraţii diferite

Linia albastră reprezintă performanţa serverului nginx la o configuraţie normală, care nu poate deservi un număr mai mare de 250 de conexiuni concurente.

Linia roşie reprezintă serverul în configuraţia nginx+supercache, combinaţie care poate deservi de până la 150 de ori mai multe requesturi/sec. decât un server nginx în configuraţie standard.

Linia galbenă reprezintă configuraţia actuală a blogu.lu, adică nginx+supercache cu opţiunea gzip activată, care poate deservi până la 8400 requesturi/sec., adică de aproximativ 840 de ori mai mult decât un server nginx în configuraţie standard. Valorile scăzute din stânga graficului se datorează faptului că ne-a fost imposibil să saturăm banda de trafic pentru un număr mai mic de 100 de conexiuni concurente.

Rezultatele complete ale testului se regăsesc în tabelul de mai jos:

Cu alte cuvinte putem găzdui top 100 zelist fără emoţii :)


3 Comments comment feed

blogu.lu: “Let’s Do It, Romania!”

March 12th, 2010
scris de Andrei

Let’s Do It, Romania! este cel mai mare proiect de voluntariat care îşi propune să cureţe România de deşeurile aruncate necorespunzător în natură, într-o singură zi. Proiectul a fost iniţiat în Estonia în 2008, realizat ulterior cu succes de Letonia şi Lituania în 2009, iar în prezent preluat de Portugalia, Slovenia şi România, pentru 2010. România este cea mai mare ţară din Europa înscrisă în proiect!

Proiectul este pentru toţi cei care cred în idei nebuneşti care pot deveni realitate, pentru toţi cei care vor să aducă o schimbare pozitivă în România. Este ocazia perfectă pentru a arăta că schimbarea este posibilă, atunci când oamenii se unesc şi îşi oferă ajutorul pentru câteva ore, în numai o singură zi.

Avem nevoie de implicarea voastră pentru a reuşi! Intraţi pe site-ul proiectului http://www.letsdoitromania.ro şi înscrieţi-vă la secţiunea Implică-te!

Alege să susţii Let’s Do It, Romania! prin Campaña lateral de la blogu.lu!


No Comments comment feed

Teme editabile pe blogu.lu

March 5th, 2010
scris de Andrei

Aşa cum spuneam într-un articol mai vechi, pentru o mai bună administrare a temelor de pe blogu.lu am pus pe primul loc calitatea şi am decis să reducem numărul acestora.

Şi pentru că toţi vrem să ne punem amprenta pe tema folosită, fie ea chiar şi una standard, am instalat un editor CSS pentru cei care ştiu să se joace cu el.

Ce trebuie reţinut:

  • nu se poate include CSS din nicio sursă
  • nu se pot folosi expresii
  • toate resursele incluse prin url() se rescriu automat relativ la galeria media

Dacă vrei să foloseşti o temă anume îţi recomand să încerci cu încredere contul premium blogu.lu.

Modificări tema Pixel Perfect de la blogu.lu: campaña lateral la activare în footer e afişată pe orizontală (mulţumim Cristina pentru feedback!)


No Comments comment feed

blogu.lu îl susţine pe Daniel Răduţă

March 2nd, 2010
scris de Andrei

Daniel Răduţă are nevoie de ajutor pentru a se salva de leucemie.

#draduta este doar simbolul poveştii despre cum ne putem salva unii pe alţii.

Este un caz din MULTE şi putem salva mai mult decât doar un singur om!

Alege să-l susţii pe Daniel Răduţă prin Campaña lateral de la blogu.lu!

via Cristina.


No Comments comment feed

Un meniu simplificat pentru utilizatorii blogu.lu

February 26th, 2010
scris de lexu

Dacă implementarea noului meniu i-a luat lui Călin cam două zile, cu siguranţă utilizatorii blogu.lu vor câştiga mult mai mult timp pe care îl pot folosi pentru a scrie şi nu pentru a naviga printr-un meniu stufos.

Meniul vine ca opţiune standard pentru orice blog nou înregistrat şi poate fi activat printr-un click pentru blogurile deja create. Pentru cei cărora li se potriveşte mai bine meniul standard WordPress, reactivarea acestuia se face la fel de uşor, de  la acelaşi buton.

În versiunea simplificată, submeniul dashboard are doar două butoane: cel de reîntoarcere la ecranul principal şi cel pentru trecerea la un cont premium. Butonul pentru administrarea unui număr mai mare de bloguri se regăseşte doar în versiunea meniului complet.

Am redus submeniul posts la un singur buton, adăugarea noilor articole, editarea articolelor publicate sau cea a categoriilor şi a tag-urilor făcându-se din pagina de articole. În prim-planul noii interfeţe se află butonul de adăugare a unui nou articol.

Submeniul links a fost de asemenea redus la un singur buton, adăugarea de noi linkuri, editarea linkurilor existente sau adăugarea de linkuri către categorii putându-se face din pagina dedicată, asemănătoare paginii de administrare a articolelor.

Acceaşi modificare a fost aplicată şi pentru submeniul pages şi în consecinţă pentru pagina dedicată administrării paginilor de pe blog.

Şi submeniul appearance a fost reorganizat. În primul rând, versiunea simplificată a meniului include doar butoanele de teme şi widgets, suplimentar opţiunea de configurare a temei – pentru temele care permit acest lucru. În al doilea rând, am grupat opţiunile de configurare a temei pentru versiunea mobilă a blogului într-un nou Mobile.

Submeniul plugins a fost înlocuit cu un singur buton prin care se accesează pagina plugin-urilor instalate pe blogu.lu, pagină de unde se pot activa sau dezactiva plugin-urile blogului.

Din submeniul profilului se pot administra doar informaţiile administratorului de blog, iar în cazul blogurilor colective fiecare utilizator va vizualiza şi va putea modifica propriul profil. Pentru mai multe opţiuni, în cazul blogurilor colective este recomandat un cont blogu.lu premium.

În cazul submeniului tools am lăsat disponibile doar opţiunile de import sau de export pentru bloguri.

Submeniul de setări generale include acum doar opţiunile strict necesare, la care se mai adaugă şi butonul de Analytics pentru blogurile care au activată opţiunea.

Setările de privacy, permalinks şi conţinut media pot fi accesate şi modificate doar din versiunea meniului complet.

Modificările includ şi un admin-bar orizontal. Acesta oferă atât acces rapid la toate opţiunile meniului, cât şi opţiunea de a reveni în panoul de control blogu.lu pentru utilizatorii autentificaţi. Cât timp administratorul blogului este autentificat, admin-bar-ul este vizibil în blog doar pentru acesta, nu şi vizitatorilor blogului.

La optimizarea noului meniu ar mai fi puţin de lucru. La schimbarea setărilor unui plugin submeniul de setări generale rămâne încă activ, în locul noului submeniu de plugin-uri; acelaşi lucru se întâmplă şi în cazul configurării temei pentru versiunea mobilă, când submeniul appearance devine activ în locul noului submeniu Mobile.

În altă ordine de idei, primim bucuroşi idei de rezolvare a acestei probleme sau a oricăror altora pe care le întâlniţi, iar un print screen şi o scurtă descriere ne-ar fi de mare folos pentru a ne apuca de lucru.

Încheiem prin a-i mulţumi lui Dan, care ne vorbeşte de ceva vreme încoace despre avantajele unui meniu simplu, gândit în primul rând pentru cei care scriu pe bloguri.


6 Comments comment feed

Modificări de primăvară

February 24th, 2010
scris de lexu

În urma feedbackului primit de la utilizatori şi a unei runde de testare am reuşit să facem înregistrarea noilor bloguri ceva mai rapidă. Pe scurt, iată care sunt noutăţile:

  • selectarea categoriei de conţinut licenţios/nelicenţios se face în primul pas al înregistrării, din interfaţa blogu.lu (poate fi oricând modificat ulterior)
  • introducerea unui link spre gmail / yahoo mail (în funcţie de tipul contului de email folosit de utilizatori) în mesajul de confirmare al înregistrării astfel încât confirmarea să fie cu un click mai aproape
  • prezentarea Termenilor şi Condiţiilor de Utilizare şi a Politicii de Confidenţialitate în interfaţa blogu.lu, odată cu detaliile de autentificare
  • eliminarea din înregistrarea unui nou cont a pasului de activare a Campaña lateral, pentru care se poate opta oricând ulterior

Apoi, pentru identificarea utilizatorilor în lista de bloguri am păstrat doar gravatarul, renunţând la posibilitatea de a uploada alte imagini – ocazie cu care recomandăm cu încredere Gravatar tuturor utilizatorilor.

Nu în ultimul rând, pregătim o curăţenie de primăvară. Vom alege calitatea în favoarea cantităţii, reducând numărul de teme pentru a putea administra mai bine temele pentru conturile standard. Astfel, pentru blogurile care folosesc una dintre temele la care vom renunţa se va activa în primă instanţă tema Pixel Perfect, iar instalarea unor noi teme va fi disponibilă la cerere pentru conturile premium.

În continuare aşteptăm cu interes ideile şi sugestiile voastre de îmbunătăţire a platformei blogu.lu.


2 Comments comment feed

Sunt la zi :)

February 17th, 2010
scris de Andrei

1. Am trecut la WordPress MU 2.9.1.

2. Am adus la zi toate extensiile (plugin-urile) şi toate temele.

3. Am scos următoarele extensii:

  • WordPress stats – recomand Google Analytics. Mult mai bun.
  • PhotoXhibit – e greoi. O să-l înlocuiesc cu shortcode-uri de embed de pe flickr şi picasa.
  • Subscribe To Comments – risc de securitate. Promovez doar utilizarea RSS-ului la articol (post) pentru update-uri la comentarii.

2 Comments comment feed

Pixel Perfect de la blogu.lu

February 11th, 2010
scris de lexu

blogu.lu are de acum o temă proprie, cea care va înlocui totodată şi tema standard de WordPress pentru fiecare blog nou creat.

Printre funcţionalităţi, noua temă are un footer personalizabil, este adaptată pentru noua Campaña lateral şi face diferenţa între link-urile simple şi cele din blogroll, pentru care sunt vizibile detaliile celui mai recent articol.

blogu.lu/blogu.lu foloseşte tema Pixel Perfect desenată de desero, prilej cu care vă îndeamnă să o folosiţi şi voi cu încredere şi să vă daţi cu feedback-ul despre dânsa :)


1 Comment comment feed

Noua Campaña lateral

February 11th, 2010
scris de lexu

În urma feedback-ului primit de la utilizatori, de acum prin Campaña lateral se pot promova până la 4 campanii simultan.

Alegerea numărului de campanii active se face din meniul Appearance > Widgets > Sidebar.

Spor la promovat!


No Comments comment feed

Câştigă 2 nopţi la Herculane!

February 11th, 2010
scris de Andrei

Participă la concursul organizat de viajoa.ro şi poţi petrece 2 nopţi în staţiunea Herculane.

herculane


No Comments comment feed