My first job
Primul meu job s-a intamplat undeva intre a 11-a si a 12-a. Sau a 10-a si a 11-a. Damn. A se observa de ce am nevoie de lecitina. Anyway, simteam nevoie sa va povestesc despre respectiva munca deoarece astazi am reflectat indelung asupra acelor vremuri. Asa ca sa purcedem.
Se facea ca eram patru tipe, toate dornice de emancipare si castigare de fonduri pentru deplasarea la mare din acel an. Asa ca ce sa facem, ce sa facem, hai sa ne cautam de lucru. Nu vroiam nimic serios, nu vroiam sa lucram prin birturi si nu eram in stare sa facem nimic. Asa ca am aterizat cu toatele la o firma care se ocupa cu reciclarea, in departamentul de PET-uri, prin bunavointa unei alte cunostinte comune. Si cand spun firma care se ocupa cu reciclarea, desi suna fancy, era vai si amar. Firma respectiva isi desfasura activitatea undeva la marginea Lugojului, pe un teren imens. La intrare era fierul, iar noi eram exilate pe undeva prin fund, unde erau cartoanele si sticlele. Taskul nostru era unul simplu: sticlele de plastic aruncate de oameni erau aduse aici si trebuiau sortate pe culori (verde, alb, albastru, maro), taiate cu cutter-ul si bagate in saci. Mai apoi sacii respectivi erau transportati la baietii din spate, care ii luau in primire si ii faceau nevazuti. Suna bine?
A se lua in considerare ca lucram de pe la 6 dimineata, iar firma era la mama naibii, deci pana acolo ne transporta o dubita. De fiecare data cand ne transporta tatal cunostintei care ne facilitase angajarea cu Golful sau superb aveam impresia ca l-am apucat pe Dumnezeu de un picior. Ne afundam in scaunele acelea moi si frumos mirositoare si nu ne mai venea sa ne dam jos. Era vara, deci era o caldura ingrozitoare. Toate ne-am bronzat ca niste tractoristi. Sticlele respective formau o gramada imensa si de nepatruns, pe care plouase de nenumarate ori si prin care se perindau tot felul de gaze si sobolani. Ca sa nu mai vorbesc de chestiile pe care oamenii le pot indesa in sticle – you really don’t wanna know. In fiecare marti insa, era Raiul pe pamant. Atunci venea transportul de sticle proaspete, care nu atinsesera inca infioratoarea gramada. Si atunci sa vezi energie si chef de munca. Am castigat nu stiu cate sticle de Cola de juma de litru (era o promotie in vremea aia, stiti voi, din aceea cu dopurile), si cate o bandana pentru fiecare. Ne petreceam timpul povestind despre toate aberatiile posibile, iar seara faceam pe eroinele si ieseam in oras, desi abia ne mai tineam pe picioare. Aveam manusi de cauciuc si eram murdare din cap pana in picioare. Pauza de pranz ne-o petreceam rasfoind revistele din categoria carton, de care nu mai avusese lumea nevoie. De vreo doua ori am incercat chiar sa dormim, in hala, pe niste saci imensi, insa era prea mult curent si ne-am lasat pagubase.
Chinul a durat o luna. Bine, la mine cu trei zile mai putin, fiindca am facut ceva amigdalita sau pneumonie sau ceva asemanator. Si dupa acea luna, am fost atat de satisfacute si de mandre de noi, incat nu ne-a venit sa credem. Castigasem cele 3 milioane promise, pe care le-am spart in maxim 4 zile in Vama, dar mai castigasem si respectul celor din jur, care nu crezusera ca vom fi in stare sa rezistam in asemenea conditii neprielnice. De asemenea, am invatat ca cel mai usor se taie sticlele acelea patratoase de Scandic si ca niciodata nu e frumos sa nu golesti in totalitate sticla inainte de a o arunca. Si am concluzionat toate ca e musai sa dam la facultate.
La voi care a fost primul job?
June 2nd, 2011 at 13:30
[...] becurile clasice, rotunde şi luminoase. Singura tangeţă cu salvarea planetei am avut-o la primul meu job, când mă ocupam cu reciclarea sticlelor de plastic. Cu toate astea, o treabă nu fac niciodată [...]