Dragă PR, dacă mi-ai trimis ieri comunicat referitor la un eveniment care e mâine, de ce îmi mai trimiţi şi azi reminder? Alea dă-le şi tu peste câteva zile dacă evenimentul e mai încolo, când uită lumea. Nu îs chiar aşa de senilă încă, serios.
E ciudat cum sentimentul de vinovatie apare atunci cand te astepti mai putin, iar in momentele in care ar avea motive serioase sa se joace cu constiinta ta, ia-l de unde nu-i. Asa m-am trezit eu duminica dimineata, usoara ca un fulg, fara nicio mustrare whatsoever. Desi ar fi trebuit ca macar pentru cateva secunde sa ma simt prost, m-am ridicat incet si am continuat cu celelalte activitati zilnice consumatoare de timp si de energie. Niciun meci de box intre neuroni, nicio framantare de materie cenusie, nimic. Eu, care ma simt vinovata si daca mananc o punga intreaga de chipsuri in loc de cina sau daca ma uit la Grey’s Anatomy in loc sa imi spal hainele, duminica nu am mai simtit absolut nimic. Dupa doua nopti dormite prea putin si petrecute prea mult, tind sa cred ca am devenit insensibila. Sau poate doar mi-am revenit din letargie, cine stie.
Au cantat vineri seara, in Setup. Du-ma aiurea si spune-mi ca nu-ti cer prea mult. Foarte simpatici ei. Sambata vin Luna Amara.
show_462c08de3630d4(448, 46);
Cand esti bolnav, posibilitatile de a-ti petrece timpul scad simtitor. In primul rand deoarece nu ai energia necesara pentru a intreprinde cea mai mica actiune, iar caloriile le consumi doar din tripurile pana la baie si inapoi. Oricum afara este mult prea frig pentru a ma deplasa, iar la mine in casa e mult prea frig pentru a nu sta cu n-spe mii de straturi de haine pe mine, sub plapuma. Cea mai buna idee e sa iti comanzi mancare care sa ti se aduca la usa, sa ai un pachet de tigari de rezerva si un stoc de medicamente permanent innoit. Cum mama e asistenta medicala, ma pricep la pastile. Asa ca dupa ce m-am trezit inainte de 9 si mi-am petrecut prima parte din zi atarnand in pat sau in baie, am dat iama in cutia magica cu pastilute, care pare-se ma va face sa ma simt mai bine. Am dat de niste capsule bicolore simpatice (ceva antibiotice), dar cum rezistenta organismului meu la acestea este considerabila am zis ca nu are rost. Mai apoi am gasit pastilele pentru gat, simpatice si rosii, cu un gust delicios. Incepea chiar sa imi para rau ca nu mi s-au umflat amigdalele. Am purces mai departe si, dupa o serie de ranitidine, algocalmine, paracetamoale si codeine am gasit mirificul metoclopramid, medicament care ar trebui ridicat la rang de zeu in lumea spitaliceasca si cu care am o istorie luuunga, inca de pe vremea cand tata nu ii putea pronunta numele si ii zicea metrogoldwynmeyer. E atat de mic si totusi, atat de eficient, incat iti vine sa il recomanzi la toata lumea. Toata lumea care are astfel de probleme, a se intelege. Luat in combinatie cu un dicarbocalm, problemele dispar in no time. Cel putin cele legate de stomac. Au mai ramas durerea de cap si ameteala accentuata, dar se rezolva cu un somn odihnitor de 14 ore.
