Câteodată în reluare

Cea mai melodie în care ne întrebăm ce mniezo cântă: Antonia – Jameia.

Cea mai melodie pe care toți zic că o urăsc, dar pe care dansează când nu-i vede nimeni: Psy – Gangnam Style.

Cea mai melodie de tăiat venele în baie, pe podea: Lana del Rey – Born to Die.

Cea mai fredonabilă melodie, indiferent de-ți place ori ba: Carly Rae Japsen – Call Me Maybe.

Cea mai excelentă la început, îngrozitoare după ce a știut-o toată lumea melodie: Gotye – Somebody That I Used to Know.

Cea mai overrated melodie: Maroon 5 – One More Night.

Cea mai cretină melodie: Alex Velea – Minim doi.

Cea mai ar trebui să o urâm, dar parcă e perfectă pentru anotimpul ăsta melodie: Connect-R – Vara nu dorm.

Cea mai nu pot să cred că știu versurile melodie: Taylor Swift – We Are Never Ever Getting Back Together.

Cea mai mișto melodie de care nu a auzit nimeni: Japandroids – The House That Heaven Built.

Că tot m-am bucurat când a câștigat Vocea României, iată că acum a scos și single, în colaborare cu Alex Velea. Nu sună rău.

Vocea României e prima emisiune care m-a făcut, după multă vreme, să-mi privesc din nou cu simpatie micuțul televizor de la Timișoara, utilizat anterior doar pentru a mă uita la meciuri sau a face timpul să treacă mai rapid când RDSul îmi făcea zile amare. M-a prins încă de pe vremea audițiilor pe nevăzute, atât de tare încât am încercat să mă uit cam de fiecare dată. Ceea ce a fost destul de complicat, având în vedere că marțea era zi de lucru și vinerea zi de party.

În orice caz, cu ajutorul reluărilor și transmisiilor online am văzut cam tot ce trebuia să văd. Am urmărit cu interes și discuțiile de pe Twitter, tare aprinse în serile cu pricina și am savurat conversațiile de pe mess cu Ada din timpul emisiunilor, unde puteam folosi nestingherite și un limbaj nițel mai neadecvat pentru rețelele de socializare (ioi tu Loredana, nici nu-ți imaginezi câte vorbe de dulce ți-ai primit pe parcursul emisiunilor, hehe).

Iar acum, în ziua cu marea finală, am început să mă gândesc la momentele mele favorite, care nu au fost baș puține. Și pe care le împărtășesc cu voi, în ordine aleatoare. Din păcate nu reușesc de niciun fel să introduc videos, așa că ne delectăm cu linkuri.

• Sebastian mi-a plăcut încă de la începuturi, pe când m-a fermecat cu astă piesă. Am ținut cu el până când a plecat și mai speram să rămână. Păcat că ultima melodie nu i s-a potrivit deloc.
• Liviu și al lui I believe I can fly a fost absolut magnific.
• Să nu uităm de duetul dintre Iuliana și Krisztina, poate cel mai mișto dintre duetele de la Vocea României.
• Sau de cel susținut de Oana și Andreea, care au cântat tare frumos Halo.
• Mie mi-a plăcut și Brigitta vs Mihai Popistasu. Tipa asta e adorabilă.
• Și, last but not least, cel dintre Cătălin și Ionel. Ionel, Ionelule, frumos mai ești băiatule, hehe.
• Să ne amintim din nou de Liviu, care m-a fermecat iremediabil cu Always on My Mind, una dintre piesele mele preferate.
• Max și varianta lui de la Two Princess. Are băiatul ăsta o energie formidabilă.
• Ștefan still has the blues. And he’s just lovely.
• Iuliana și Stop. Dacă ascultați veți vedea de ce
• Ah, și Cătălin cântând I Want To Break Free – absolut minunat.
• Echipa lui Smiley și Cele două cuvinte de la Taxi, de departe momentul meu favorit dintre toate astea enumerate pe aici.
• Ștefan și Father Figure. Mă mir că a reușit să cânte așa frumos înconjurat de domnișoare.
• Iuliana și Spune-mi. Îmi plăcea tare piesa asta când eram mai mică.
• Liviu și În lipsa mea. Mi-a plăcut tare varianta lui.
• Loredana și Brenciu, Mi-e dor de tine. Le-a ieșit un moment are frumos.
  

Acestea fiind spuse, deseară țin cu Iuliana, dar nu m-ar deranja să câștige nici Ștefan. Aștept cu nerăbdare. Voi ce preferințe aveți?

Revin cu două melodii la sfârşit de săptămână, că tot muzica ne face viaţa un pic mai frumoasă. Astăzi avem două piese din filme.

Prima din Natural Born Killers.

Şi a doua din Reservoir Dogs. Film care e atâta de frumos încât nu îmi vine să cred că nu l-am văzut până acum.

Piesa-i peste tot. Absolut. La radio, la televizor, în autobuze, pe stradă. O ştie toată lumea, o cântă toată lumea. Şi, paradoxal, evervează pe toată lumea.

Când a plecat Junkyard de la Şuie m-am întristat amarnic (în momente de astea îmi pare rău că mi-am pierdut din comentarii odată cu mutarea pe .com, că vă ţin minte pe câţiva care mi-aţi zis atunci că Şuie s-au descurcat ok şi înainte de Junkyard). L-am privit pe Bean cu suspiciune, o sprânceană ridicată şi m-am dus la primul concert cu el din Timişoara mai mult din curiozitate decât din necesitatea de a-i asculta şi simţi, ca în vremurile bune.

Între timp băieţii de la Şuie au scos un album, E suflet în aparat (download gratuit de pe site-ul lor), iar Junkyard a scos Ne place, alături de Bogdan de la Unu. Ne place are peste 2,2oo,ooo de views pe Youtube. E suflet în aparat, melodia care dă titlul albumului celor de la Şuie, are puţin peste 80.000. Cea mai bună zi are 250,000. Iar O noapte mai lungă, care îmi place mie cel mai tare de pe albumul paparudelor, doar 20,000. Dacă privim cifrele, avem Junkyard 1 – Şuie 0.

Pe de altă parte, Ne place e o piesă al naibii de simplă. Ritmul e monoton, versurile sunt inspirate dar nu excesiv de inspirate, iar refrenul… ei bine, mai simplu de atâta nu se poate. Şi cu toate astea, deşi ne enervează la culme şi nu ne mai iese din cap, ne place, place, place…