sa-mi dai o bucata de cer s-o colorez cu galben. iti dau o bucata de pamant sa-i faci dungi rosii.

You are the last drink I never should have drunk
You are the body hidden in the trunk
You are the habit I can’t seem to kick
You are my secrets on the front page every week
You are the car I never should have bought
You are the train I never should have caught
You are the cut that makes me hide my face
You are the party that makes me feel my age

You’re like a car crash I can see but I just can’t avoid
Like a plane I’ve been told I never should board
Like a film that’s so bad, but I’ve just got to stay ’til the end

Let me tell you now – it’s lucky for you that we’re friends

as putea sa uit de tine, memoria mea e scurta. ti-as uita numele, adresa. dar cum sa mi te scot din suflet? te-ai ingramadit acolo atatia ani de-a randul, atatea zile dupa zile ai tot sapat in pereti de sange sa-ti mai faci un pic de loc. respiram cu grija, sa nu-mi fugi printre coaste.  atatea nopti ai scrijelit senzatii, si rasete si melodii dansate impreuna, de-atatea ori in fiecare dimineata dadeai un pic sternul mai intr-o parte sa intre soarele la tine. as putea sa uit de tine si numarul de telefon, sa uit de cornurile mancate impreuna-n colt de strada si cum ploua peste noi. dar sigur mi-as gasi prin suflet firmituri, si-as vrea sa fac curat, si nu-mi incape matura in suflet, iar tu mi-ai spune “lasa draga, maine”. as putea sa uit de tine, dar atunci m-as intreba mirata cine ma striga de-acolo din-nauntru, cine e strainul ce inca sapa in piatra?

iar mananc bounty si nu stiu de ce naiba mi se pare ca fulgii aia de cocos ma fac mai putin singura. as vrea cateodata sa am in loc de cap o nuca de cocos. sa nu mai am cu ce gandi la tine, sa nu mai caut intrebarile la care sa stii si tu sa raspunzi, sa nu mai scotocesc prin buzunare dupa gesturi ce te-ar face si pe tine sa zambesti.

si in timp ce adunam ultimele aschii de ciocolata, ma gandeam ca poate avem o sansa. maybe there is hope. nu, nu de viitor. acum. si mai cateva luni, pentru ca in curand o sa ma satur de bounty si o sa-mi caut un snickers care sa fie tot timpu langa mine. deci (ma) gandeam. de fapt, pe noi NE gandeam. cum am putea fi noi aproape geniali, aproape fericiti, aproape forever. cum ar trebui tu sa dai toate cablurile si monitoarele la o parte, toate fricile, toate berile nebaute cu mine si sa zici: M, hai. cum ar trebui sa cautam in dictionar “iubire” si sa hotaram: la dracu cu definitiile, nu ne plac. scriem noi alta iubire. cum ar trebui macar o data sa vii alergand spre mine, sa ma ridici si sa-mi spui ca sunt cea-mai-cea. (ceea ce e adevarat, dar zoom-ul tau nu bate atat de profund). cum ar trebui sa nu ma mai lasi sa ies cu tipu’ ala sau alalalt, sa-mi interzici sa mai fiu desteapta in preajma altora ca nu cumva sa le placa si lor. cum ar trebui sa-mi spui ca instituim stare de urgenta si ne mutam cu catel, purcel si aproape-iubirea noastra la mare. ca pana nu ajungem la mare nici nu iesim dintr-a cincea. ca pana nu ajungem in apa, nici nu ne oprim din alergat. si sa fiu al naibii daca n-as zice “da”. si “nu” la orice/oricine altul.

si ma mai gandesc cum ar trebui sa nu uiti in fiecare dimineata sa nu te intorci cu spatele, cum ar trebui sa incepem sa tacem in vis si sa vorbim de-adevaratelea, cum ar trebui sa incepi sa ai curaj. cum ar trebui sa nu uitam ca ar putea iesi ceva din toata treaba asta, din noi. cum ar trebui sa aruncam orice oglinda ca sa incepem sa credem ca noi suntem cei mai frumosi, cei mai inalti, cei mai fara burtica si cearcane. cum ar trebui sa nu ne lasam niciodata de fumat si de citit, de a fi absofuckinglutely awesome.

si ma gandesc cum ar trebui eu sa incep sa fiu calma si masurata, cum ar trebui sa nu dau cu telefoanele de pereti, cum ar trebui sa inteleg ca nu ma vrei intotdeauna. ca uneori ai chef de bere, nu de sarutat. cum ar trebui sa nu mai vorbesc nimicuri si sa nu mai caut intelesuri acolo unde e doar ceata. cum ar trebui sa nu mai caut prin alte corturi ce nu gasesc in al nostru, sa nu mai rascolesc in pupilele altora. sa nu mai dansez cu altcineva, chiar daca asta inseamna sa nu mai dansez cu nimeni.

hmm… avem o sansa la prezent. viitorul nu incape in ecuatie. si toate variabilele astea de mai sus nu fac decat sa ridice imposibilul la rang de exponent al povestii noastre.

(sau despre cum 0 impartit la 2 = nimic)

Spuneai ceva? Spuneam ceva? Se pare.
Şoptisei, poate, o-ntrebare,
Sau, poate, un răspuns.
Dar glasul nostru nu era ascuns?
Poate zăream o şoaptă în pleoapa tremurată.
A fost atunci? Acum e altădată?
Şi tu şi eu tăcusem parcă de ani întregi
Ştiind că nu-nţelegem ce-ncepi să înţelegi.
Zadarnica paradă a tâlcurilor scrise,
În jocul de-a sfiala, amuţise.
Nu vream să ştim ce suntem, ce am fi fost sau cine.
Tu mă numiseşi „Ţie”, eu te numisem ”Tine”.
Să te cunosc? Să mă cunoşti?
Stam unul lângă altul ca plopii mari – şi proşti.

shirley temple zicea ca nu mai crede in mos craciun de cand acesta i-a cerut un autograf. eu nu mai cred in el de cand am citit prin codul bunelor maniere cum  se aseaza cadourile sub brad.

si de atunci si pana acum,  am trecut prin multe religii si m-am salutat cu o gramada de dumnezei. am crezut in torturi cu lumanari ce implineau dorinte, in zane ce adunau dintisorii de pe acoperis, in cocosi care chemau soarele pe cer. as fi putut sa jur ca papusile ma aud cand le vorbesc, ca le e foame, ca injectia mea cu apa le-a vindecat. ma rugam in fiecare seara la ingerasul pazitor si am crezut mult timp ca el m-a aparat de masina aceea care a trecut prea aproape de mine sau ca nu m-a lasat sa ma inec. am fost convinsa ca daca repet in gand de multe ori numele lui, il voi intalni in ziua aceea si daca nu se intampla asa, credeam ca nu l-am pomenit de destule ori.

intre timp, m-am dezmeticit care e treaba cu zanele, peter pan si dorintele. am crescut mare si am tot mai putine motive sa cred. sau in ce sa cred. nu mai cred ca inceputul de an e magic si ca lista cu shimbari va schimba ceva. nu mai cred in life-time guaranteed pentru ca tot n-am inteles la a cui viata se refera. el nu vine pentru ca nu vrea, nu pentru ca eu nu l-am strigat destul. el nu ma iubeste pentru ca nu poate,  nu pentru ca lumanarile erau de anul trecut. n-am murit pentru ca masina avea frane bune. si cam atat despre minuni.

astazi mai cred uneori cand suntem foarte beti ca ne iubim, mai cred uneori ca el chiar intelege ce zice, ca pana maine o sa uitam . mai reusesc sa cred in cate-o declaratie spusa in soapta, niciodata spusa cu voce tare.

nu mai reusesc, in schimb, sa cred ca o sa fim fericiti. dar inca cred c-o sa ne fie dor…

pe vremea cand as fi bifat cu drag prima optiune,  domnul a facut tot posibilul sa fie absent, inabordabil, de negasit, iar cand il gaseam -  un mare idiot, cu un ego mai mare decat inaltimea lui si cu coeficientul mai mic decat centimetrii din dotare. avea impresia ca schimba lumea si cand colo lumea nu-l baga in seama. credea ca proasta de langa el nu se va dezmorti niciodata si va crede pana la nefericite batraneti ca el e cel mai alfa si omega barbat din tara. lume. univers. galaxie.

ei nah, acum vine dupa multa vreme si vrea sa reia filmu exact din momentul in care si-a bagat bocancul in el, vrea sa ma convinga ca mai e ceva de spus/ facut/ reparat. nu intelege ca noi astea ca mine nu lucram cu second hand/ second chance. ca desi e criza, nu reciclam iubiri si  desi suntem eco, nu mai ne uitam dupa cai verzi pe pereti.  si refuza sa ma creada pe cuvant cand ii spun ca o erectie in fiecare dimineata nu te face barbat.

acestea fiind datele problemei, dupa o scurta demonstratie, concluzionam: acum bifam varianata a doua. si pentru ca tot nu e prea intim omul  cu limba engleza, lamurim: i wish you the best, in traducere libera: spre pustiu, prietene.

***textul este fictiune. tipul nu exista si eu n-am fost nicicand proasta

Vine o vreme
Cand trebuie sa tragem sub noi
O linie neagra
Si sa facem socoteala.
Cateva momente cand era sa fim fericiti,
Cateva momente cand era sa fim frumosi,
Cateva momente cand era sa fim geniali.
Ne-am intalnit de cateva ori
Cu niste munti, cu niste copaci, cu niste ape
(Pe unde-or mai fi? Mai traiesc?)
Toate acestea fac un viitor luminos-
Pe care l-am trait.
O femeie pe care am iubit-o
Si cu aceeasi femeie care nu m-a iubit
Fac zero.
Un sfert de ani de studii
Fac mai multe miliarde de cuvinte furajere,
A caror intelepciune am eliminat-o treptat.
Si, in sfarsit, o soarta
Si cu inca o soarta( de unde-o mai fi iesit?)
Fac doua( scriem una si tinem una,
Poate, cine stie, exista si viata de apoi).

de vreo 20 ani incoace (de cand am coborat piciorul din carucior si m-am infiltrat timid in lume) am tot urat oamenii care nu stiu ce vor. la gradinita ramaneam mai mereu mirata cand prietena mea cea mai buna de ieri era a doua zi prietena cea mai buna a altei fete. si mai mereu imi venea sa le bag pe gat cate un cub de lemn celor care dupa ce au stabilit ca au nevoie doar de lego-uri albastre, veneau si luau din gramada mea galbena.

la scoala, ne schimbam destul de des prietenii. in functie de cum stateam in banci, de cum eram vecini pe la bloc, etc. prietena cea mai buna era de obicei colega de banca. dar mi s-a intamplat si mie ca dupa ce n-am mai stat cu ea in banca, sa nu-i mai fiu nici prietena. in liceu, eram prietena cu cele care beau cafea, fumau, chiuleau. la biblioteca am ales sa merg singura. (da, chiuleam, dar nu-mi placeau discotecile.) prietenii prin asociere. si dupa cum se razgandea una si se lasa de fumat, asa ne razgandeam si noi sa mai fim prietene cu ea.

ziceam ca am urat oamenii care nu prea stiu ce vor. inca ii urasc. si nu pentru ca tin neaparat sa le fac lor ordine in prioritati si dorinte, ci pentru ca tin neaparat sa nu suport eu consecintele. ori ma vrei, ori nu ma vrei. ori suntem, ori ba. ori facem, ori nu. dar sa stim si noi. nu-i niciun stres ca nu vrei sa mergem in excursie, dar nu ma anunta cand eu te astept in aeroport. si nu-i bai ca nu vrei copii cu mine, dar n-as vrea sa aflu asta prea tarziu. cand de exemplu am degetu tras deja prin fier. pardon. metal pretios. si nu-i bai ca tu esti vegetarian. dar n-as vrea sa iau la cunostinta asta dupa ce mi-au disparut toti cactusii de pe pervaz. deci sa fim bine intelesi. si daca zici ca esti ciocolatarian, pai te rog mult sa nu-mi zici a doua zi ca esti la cura. si daca de obicei bei bere, nu o da pe vin cand io n-am in casa niciun tirbuson.

da… cam urasc schimbarile. si daca te razgandesti si cand vine vorba de mine, asta e. dar fa-o inspre mai bine. nu pune in locul meu pe una mult mai rea.

exista PVC. Partidul vaselor comunicante. ceva organizatie pentru betivani. sau potatori. sau alcoolici. tot aia. buuuuun. acum sa povestim despre altii si mai faini.

despre aia care sunt prieteni buni da’ uita sa mai sune, care iti trimit mesaje cu ocazia nasterii si sfintei cruci, si tu ca prostu te miri ca te mai au in agenda. oamenii “ioai ce bine ca ne-am intalnit, chiar ma gandeam sa te sun.” oamenii “sunt atat de ocupat/a, dar bem o cafea curand”. genu asta. aia care ti se pare ca au inteles tot, de fapt n-au inteles nimic. aia care desi n-au chef sa-ti vada mutra, te intreaba ce mai faci. “ce sa fac, bah, astept sfarsitu’ lumii. acuma ca ai sunat, ma gandesc daca nu cumva o fi venit deja.” aia care sunt oameni faini pe dinafara. un fel de mos craciun din ciocolata. fara umplutura. arata al dracu de bine, si te miri de ce naiba e asa usor. aaaa, e gol pe dinauntru. aha aha. oamenii aia care dorm o luna la tine in casa ca i-a dat mami/iubi afara si uita sa-ti zica cand pleaca inapoi la mami/iubi. le mai simti doar dulcea prezenta a absentei. aia pentru care codul bunelor maniere e un fel de biblie. capitolu “cum sa nu fi ipocrit” nu era inca tiparit.

pentru toti astia care sunt asa si in multe alte feluri, pentru cei care vorbesc atat de mult si nu zic nimic, pentru cei care trantesc citatu din ultima carte citita ca vezi doamne suntem culti, pentru aia care zambesc asa de mirobolant de zici ca le-a ramas orbicularu gurii in permanenta contractie, pentru aia care sunt asa finuti ca nu te deranjeaza decat cand au nevoie de ceva, care stau cu tine la masa si a doua zi nu te observa pe strada, dar mai ales pentru cei inconstanti in relatiile cu publicul exista Partidul Vaselor Necomunicante. deviza partidului: “tacerea e de aur”.

bah, ma inscriu si eu. (si da, si noi ne f**** tot cu prezervativ. doamne fereste sa se mai nasca altii ca noi). cheers, mate!