Duminica pocăitele se plimbă pe-alei.
Baticuri şi bentiţe ascund coame de ponei.
Neepilate de dumniezo, poartă mustăcioară.
Domnişoarelor penticostale le flutură vântul
părul de la subţioară.
Dar era una între ele mai bună decât restu’.
Fund bombat şi strâns în fustă, sfârcuri sus ca Everestu’,
ochi de divă, gură curvă, o femeie ideală.
Domnişoarei penticostale nu i-a plăcut predica
şi căsca de plictiseală.
Morală: degeaba eşti bună dacă nu-mi sugi pula
Liderul spiritual al Ferentariului şi al Rahovei, binefăcătorul unei şesimi dintre bucureşteni, formatorul de opinie din sectorul cinci, inventatorul serbărilor ambulante cu mici şi bere în memoria comunismului, Don Juan-ul maselor şi nu in ultimul rand, membru marcant PSD Bucuresti, Marean Vanghelie a reacţionat ca o adevarată mama gestantă, cu ţâţele pline de lapte la pericolul iminent al debarcării Depeche Mode pe meleagurile noastre : “Care este ăştia, Depeche Mode? Dacă mă supăr, nu le dau nici o autorizaţie. Îi bag în consiliu şi plătesc de le sar capacele.”. O reacţie de bun-simţ, pe care ar fi avut-o oricare dintre noi puşi în faţa unei asemenea grozăvii, dar care poate fi greşit înţeleasă. Ea trebuie judecată în cheie scrisoareaatreiană. Vă amintiţi de bună-seama cum a reacţionat Mircea Cel Bătrân când a auzit ce vrea să-i facă Baiazid nevesti-sii! Ei bine, situaţia se repetă! Mâine-poimâine te pomeneşti că Depeche Mode îştia îi suflă electoratul, care, cel puţin în viziunea vangheliană nici n-a supt pulă de Depeche Mode si nici gura nu-i miroase, după cum mărturiseşte : “Fanii lor oricum nu votează cu noi”. Frumoasă propoziţie ce trădează viziunea unui om care se crede stăpân pe jumătatea sa, dar care este totuşi ros de gelozia posibilului(infectării electoratului, că s-ar putea să fie contagioasă plaga asta numită Depeche Mode). Spre sfârşitul reacţiei, ayatollahul a ţinut să precizeze că va reveni la construcţia curţii de dinainte de mariaj şi va stropi pactul, de 1 Mai, aşa cum se cuvine între spirite gemene, cu mici, bere şi acte de cultură. Şi-a încheiat reacţia cu un sănătos : “Nu s-a stabilit nimic sigur deocamdată. Dar eu o să fac, oricum, ceva în Bucureşti”. Afirmaţie sau promisiune? C.v. sau auto-pamflet? Depeche Mode sau Sorinel Copilul de Aur? Timpul ne va spune!
Duminica de Paşti, la miezul nopţii, se dă lumină gloatelor care se strâng paşnice (sau nu) în jurul bisericii de care aparţin. Tot norodul aşteaptă surescitat Ce-Nu-I-Undă-Nici-Corpuscul din interioriul Casei lui Dumnezeu, peste Care se intră mafiotic, dar cu umilinţă. Cu aceleaşi pietre pe care Şi-a depus udătura Pruncul înainte să (se) afle că e Fiul lui ‘Niezo (că dup-aia, cel puţin în istorie, nu se menţionează nicăieri cum că ar mai fi săvârşit vreo mundanitate de-asta), smeritul şi simplul mesager, contribuabil esenţial la bunul mers al economiei spirituale, preotul produce scânteie originală, dând foc unui papirus ciordit de la muzeu’ de istorie din Calea Biruinţei Împotriva Homosexualilor Necanonizaţi (de la care, de altfel, a ciordit, blagoslovit şi asigurat de Dumnezeu în mod personal, acolo, în altar, când se afla în propria singurătate). Apoi, cu aceeaşi conştiinciozitate cu care izbuteşte să convertească la creştinismul platonic masele de oameni cel puţin de două ori pe an, diseminează lumină cu ajutorul Sfântului Vânt Dintru Sine. Oamenii, de care întotdeauna se lipeşte umorul ăla sănătos şi necesar atuncea când sunt invitaţi, îi repetă fapta şi toţi devin o mulţime de pezevenghi incorigibili, permiţându-şi măcar acum de Paşti câte un mic caraghioslâc care să le mai îmbuneze sufletul, înainte să-şi bea credinţă criţă şi să penetreze pentru prima oară curul muierilor, migălos uns cu tâmâie şi ceară fierbinte.
Lumânările licăresc puternic în ochii participanţilor şi toţi sunt cuprinşi de sentimentul comuniunii groase. Se întreabă buimăciţi că cum de nu aveau aceleaşi gânduri bune unii faţă de alţii şi în rutina vieţii, acum că văd că-s tot oameni şi ei, la fel ca cei pe care i-a pătruns altruismul, adica cei dintâi. Îşi dau cu palmele violent în cap şi încep să se jignească crunt spre căinţă şi iertare a păcatului cu gândul, dar şi cu fapta. Alţii, responsabilizaţi cu soarta vecinilor, lovesc şi la capul lor, când văd ca aceştia din urmă nu se căiesc îndeajuns de sincer. Un echilibru al unei puteri nevăzute conservă totuşi voioşia omului de rând cu ale sale rictusuri oneste când i se dă la scărfârlie. Rânjeşte din rărunchi şi cel care dă spre cel care primeşte, ca să înţeleagă omul că n-o face pentru propriul amuzament. Primitorul se schimonoseşte fericit şi înţelege că nu în fiecare zi ai ocazia să ţi-o iei la pepene în mod justificat. Sentimentul comuniunii se întăreşte şi mai vârtos.
Dar orice lucru bun îşi are şi reversul. Lumina se răspândeşte molcom şi omogen către lipsiţii de individualitate, până ce lumea-şi dă seamă de ceea ce era inevitabil a se întâmpla: că n-are s-ajungă la fiecare. Păcii creştin-ortodocse i se substituie cea creştin-cruciadică.
Săriţi, oameni buni, Hristos a înviat!
Cronica unei liberari anuntate
Miracol inaintea Invierii! Atei, agnostici si practicanti ai altor credinte cu exceptia crestinismului din toata lumea : sugeti pula! S-a facut dreptate! I-au dat drumu’ lu’ gi-giiii be-caa-li! Dumnezeu a fost roman in seara asta! Bine, si machidon. De la agonie la extaz nu e decat un pas ce consta in interpretarea textului aceleiasi legi pe baza caruia judecatorii au decis sa-l bage la bulau, preventiv! Mingea e rotunda atunci cand trebuie neaparat sa fie! Gigi si-a dorit mai mult libertatea! Procurorii au jucat bine, dar norocul a fost de partea lui Jorj in seara asta! Dar, sa nu uitam ca norocul tine cu cei puternici si indrazneti! Jörg a jucat in doijpe oameni, avand de partea lui publicul! Poate ca asta a facut diferenta!
Inconjurat de fetze radiante, pe a caror diagonala a fruntii citesti IN-TEL-IGE-NT-A, gigi becali a iesit triumfator din arestul politiei, ca un facut, in intervalul in care evolueaza buletinele de stiri ale posturilor teve cu greutate. A multumit doar trusturilor pe care s-a cam pisat odinioara (intact si realitatea-catavencu). Mormalailor care stateau buluc la iesirea pahausului le-a multumit in alt fel si n-avea rost sa devina redundant, respectiv patetic in public. A scos niste aforisme, cum scoti de obicei cand iti trece cornetul de hartie pe langa ureche, din care amintesc : Nu doresc nimănui să ajungă aici(n.r. in temnita), nici celui mai mare duşman; Omul se comportă ca şi cum el ar fi creatorul şi stăpânul limbajului, în timp ce, dimpotrivă, limbajul este şi rămâne stăpânul lui; Când am ajuns aici am spus un singur lucru: eu pot fi umilit, dar demnitatea omului depinde numai de comportamentul lui în anumite situaţii; La un moment dat îmi pierdusem speranţa, dar mi-a venit în cap vorba Domnului Isus Hristos: “de ce te îndoieşti de mine?”; La ce te poti astepta de la o lume in care aproape toti oamenii traiesc doar pentru ca le e prea frica sa se sinucida?! Mi-a dat Dumnezeu o palma ca sa ma pot spovedi!.;; Numai pasiunea împotriva altei pasiuni devine o coliziune poetică, şi nu acea zarvă a detaliilor înăuntrul aceleiaşi pasiuni … s.a.m.d.
Dupa care a purces catre cea mai apropiata biserica din Pipera, unde, dubla coincidenta sau nu, tocmai se baga o slujba cu talangi, cu exorcizari live, cu tamaieri, cu lesinuri in mijlocul carora stralucea diafan becalul. O alta coincidenta – multipla si organizata – a fost faptul ca pe cand a ajuns becalee in biserica din Pipera pentru a curata de praf fotografiile vechi cu gemuletele lor imbacsit-protectoare drept omagiu, s-a cam pornit a bate talanga prin toate bisericile din Bucuresti, poate chiar din lume, voi cerceta, ca de crezut nu se pune problema. Am spus coincidenta organizata, pentru ca, de buna seama, Dumnezeu a batut talangile alea, doar nu s-au vorbit popii intre ei. Si cand bate Dumnezeu, pai sa ma ierte Dumnezeu!
Becali nu a fost singur in traseul sau :Bulau – Biserica din Pipera – Palat. A fost insotit de o procesiune care se manifesta dupa modelul “da-te-n mortii ma-tii mai incolo sa-ncapa si muia mea pe sticla, bai saracie!” asta probabil din cauza ca a fost urmarit, bineinteles, impotriva vointei sale, de o droaie de camere de filmat de la jdemii de televiziuni.
Dupa ce-a frant-o si cu Biserica, s-a indreptat catre Palat, unde-l asteptau intr-un mini-studio autocaracterizat, doi prostalai de la Realitatea – dintre care unul vorbea la microfon, comentand minunea, fortandu-l? pe celalalt sa se strambe si sa zambeasca ca proasta la camera – asezonati cu marele nostru revolutionar, multiplu erou patriotard : Adriaaaaann Paunescuuu, asezati prozaic pe niste bancute acoperite cu musama ca sa nu se vada valoarea. Nici n-a ajuns bine BKL in incinta Palatului, ca Paunescu s-a si repezit catre prohabul mesianic, asigurandu-si astfel exclusivitate orala, pana-l plictiseste pe Cruciat. Patriarhul maselor nu s-a lasat plictisit cu una cu doua, asa ca Paunescu a avut d-ale gurii cateva minute bune. Inghiontit de zel, Paunescu a tinut sa demonstreze ca nu degeaba i se spunea “Zglobiu’” in facultate si a intromisionat un discurs de-al lui*, in anusul becalian, care contrar asteptarilor, nu s-a contractat a surpriza, ci s-a relaxat a nirvana. Por…aaa asta, Paunescul, antrenat cu gaoazele nesigure pe ele inca din tinereturi, nu a ramas surprins de reactiunea provocata de actiunea sa; mai mult ca sigur ca o si astepta, ca urmare a reusit sa-si duca discursul la bun sfarsit in ciuda circumstantelor de cacat.
In final, eroul de la Vulturu (judetul Vrancea) a intrat in curtea Palatului, asa ca rascolitorii de excremente de la Realitatea – acest Otv cu pretentii de CNN – au ramas fara aluat si au inceput sa-si curete de pe haine manjeala cu care i-a onorat Cucernicul (pentru ca nu l-a avut doar Paunescu, ci si reporterii Realitatii) pasand de la unul la celalalt reziduurile si comentandu-le ludic, cum faceau cand erau mici si candizi si se jucau cu plastilina. Dupa ce televizunea (in principal Realitatea si Antenele) a delirat doua saptamani intregi in legatura cu arestarea aproape-martirului, intorcand pe toate fetele, inventate si avortate de ilustri dubiosi ce ocupa sticla abuziv , arestarea becaliotului si implicatiile ei pentru umanitate& posteritate, iata ca exact cand incepusera sa-si revina la cap “s-a-ntamplat” eliberarea semisfantului din surghiun, fix inainte de Pasti.
Parca prevad cel putin inca o saptamana in care se va dezbate la televizor si in toata media eliberarea gratiatului-de-pasti. De aceea as dori sa vin in intampinarea angoasei creative a televiziunilor, in principal, si sa propun subiecte, daca nu chiar emisiuni zilnice cu tema/titlul : “Invataturile preasihastruluicandareeltimp Becalie”; “Transhumanta : Nevoie metafizica sau moft axiologic?”; “Spune-mi ce citat al lui Becali iti place ca sa-ti spun cine esti!”; “De cate ori s-a scarpinat Becali la coaie astazi si ce semnificatie are acest numar in horocospul crestin-ortodox”. “Oare dedicam suficient timp oilor noastre?”. Nu de alta, dar ca sa curga mai lin saptamana, poate prindem o fluiditate de alta natura decat cea cu care am fost obisnuiti in ultimul timp la televizor.
*Discursurile lui Paunescu se recunosc foarte usor; de regula sunt egale si despre el insusi, in care subiectul/obiectul se amesteca cu paunescu la un moment dat devenind o singura entitate. Asta cand are ceva de laudat. Cand are ce de injurat se transforma intr-un Vadim Tudor mai temperat, alt semn din nastere. Oricum, astea-s subtilitati, de regula le recunosti imediat, cam dupa primul guitat.
Ieri, avionul clubului Dinamo Bucureşti a fost cât pe ce să se ducă pe pulă. O barză (simbolul unei noi naşteri în ceruri pentru Borcea & co.) şi-a băgat aripa-n el de avion Tarom şi l-a avariat în zona frontală, cu zece minute înainte de aterizare.
Fotbaliştii clubului ministerului de interne mergeau către Iaşi, unde s-au întâlnit la hotel cu rivalii de la Poli Timişoara. Încă în şoc, alb-roşii au emanat miros de urină proaspătă pe lângă rivalii lor bănăţeni, iar martorii oculari susţin că echipamentul lui Niculescu a devenit maro.
“I-am văzut pe dinamovişti la hotel, erau albi ca varul! Au tras o sperietură zdravănă”, a spus Alexa, 
referindu-se în special la Blay (vezi foto)