Mai

11

By catalina

3 Comments

Categories: General

Algoritmul uitării …

Mă gândesc că uiţi de multe ori să închizi uşa la dulap, uiţi să cumperi pâine deşi ştii că nu mai este, uiţi de ce faci unele gesturi, de ce ai unele obiceiuri, uiţi că fericirea este mai mult decât un cuvânt şi că rareori o găseşti în cuvinte, uiţi să-ţi vizitezi prietenii, uiţi să zâmbeşti … Si totuşi, parcă enervant şi inexplicabil, nu reuşeşti să uiţi un zâmbet, o pereche de ochi din trecut încă te urmăresc. Enervant cum nu poţi să uiţi parfumul, gesturile, râsul, mersul unei persoane.

Mă gândesc cu uimire că nu uiţi niciodată primul sărut, dar ai uitat care a fost prima ciocolată mâncată. Încă ştii să mergi perfect cu bicicleta deşi n-ai mai fost de 15 ani şi totuşi abia mai ştii să conduci maşina că n-ai condus de 4 ani.
Şi stai şi te tot gândeşti oare după ce algoritm funcţionează uitarea?

Hm … dacă ai reuşi să-ţi dai seama exact cum funcţionează, dacă printr-o minune ai găsi codul sursă al uitării … ai putea sa-l modifici puţin … şi atunci … ai şti şi să mergi cu bicicleta, dar şi să şofezi, ai putea în sfârşit să ţii minte întreaga listă de cumpărături, şi reţeta de la prăjitura ta favorită, ai ţine minte data de naştere a soţiei şi florile ei preferate. Ţi-ai aminti unde ai parcat maşina dimineaţă când erai prea grăbit şi adormit. Ai putea uita că un prieten te-a jignit fără să-şi dea seama sau că ţi-a promis că vine în vizită şi a uitat.

Gata, m-am hotarat: de măine încep să caut codul sursă al uitării şi când îl găsesc încep să-l modific (asta dacă n-are prea mult javascript în el … sau, dacă nu cumva, până mâine … uit … ).