“Deficientele culturilor mici sunt asa de mari si atat de evidente, incat, lasate sa-si urmeze cursul firesc, degenereaza in caricaturi” (Emil Cioran – “Schimbarea la fata a Romaniei“).
Aceste deficiente la care face referire Cioran, din nefericire, sufoca opinia publica din Romania. Suntem spectatorii unui circ politic grotesc incapabil sa confere tarii stabilitatea economica de care are nevoie.
Incerc sa fac abstractie de personajele caricaturale care perinda holurile Casei Poporului si sa alcatuiesc un portret, cat mai aproape de realitate, al politicianului roman.
Din punctul meu de vedere, cand intr-un om se concentreaza dorinte de dominare organizate pentru o ascensiune individuala, dar cu o finalitate colectiva, ele il lanseaza in viata politica. Instinctele individuale cele mai avare si mai ariviste, combinate cu un interes pur obiectiv determina configuratia omului politic (o caracteristica care ocoleste omul politic din Romania). Realitatea cruda este ca politicul romanesc este portretizat de cei care n-au decat instincte tari si sunt dominati de interese subiective, si anume, tiranii, dictatorii sau, in cel mai bun caz, aventurierii politici (actorii, cantaretii si nimicurile politice si sociale din parlament).
Problema atat de staruitoare care macina constiinta cetateanului obisnuit este: cum pot fi oamenii politici, in generalitatea cazurilor, atat de corupti, cu un interes atat de redus fata de doleantele cetatenesti si cu o slabiciune atat de evidenta pentru propria persoana? Exista anumiti oameni de pe scena politica care sunt caracterizati doar de un primitiv impuls politic, care se dezvolta si actioneaza independent, avand o singura finalitate: el insusi. Nevoile cetateanului se transforma intr-un cadru al actului politic. Raspandirea acestei trasaturi este mult mai mare decat se crede si este confirmata de realitatea politica din Romania. Toata ploaia de oameni politici lansati odata cu nasterea democratiei in tara noastra, apartin acestui gen de egoisti minori, care aspira la celebritate mediatica si sociala pentru ca intr-un final inevitabilul anonimat sa-i inghita si mai mult.
Care este “virtutea” politica prin excelenta, generatoare de dinamism si mobilul activ al ascensiunii? Ne putem oare inchipui un personaj politic caracterizat de blandete, caldura si modestie? Ar fi un portret absurd si fantasmagoric! Omul politic este un animal de prada, aparent cu instinctele domolite dar dotat cu o cruzime stilizata – aceasta este “bestia” politica care colinda prin parlament in cautare de noi victime. El ii uraste pe toti ceilalti care nu fac parte din anturajul propriu, din dragoste fata de partid sau datorita obedientei proprii fata de un grup de oameni dubiosi aflati in spatele lui (“Cine nu stie uri cu pasiune, n-are instinct politic” – Cioran). Daca nu ii refuza cu frenezie pe toti cei care ii stau impotriva, atunci politicianul risca sa-i piarda si pe cei pe care ii are aproape.
Pentru adevaratul om politic, dovada de moralitate este un lux primejdios, orice politica fiind, in fond, machiavelica (Keyserling). Un om care lupta are dorinta arzatoare de a triumfa, prin orice mijloace, iar odata ajuns doreste sa se mentina. Cine se sustrage unei asemenea strategii se prabuseste. Finalitatea evidenta a omului politic, Sfantul Graal pentru care este dispus si capabil sa renunte la orice forma de umanitate, este PUTEREA.
Proletariatul modern nu este nimic mai mult decat un vulcan de ura, fiecare izbucnire a sa dand nastere unei noi trepte pe scara accederi la putere. In consecinta, pot afirma cu tarie si responsabilitate ca, cel putin in momentul de fata, ura este “virtutea” politica prin excelenta, caracteristica fiecarui politician in parte! Cine sustine contrariul, uita ca lumea s-a divizat atat de mult, tocmai pentru a impiedica disparitia acestui sentiment, pluralismul reprezentand baza sa metafizica.
Daca politica este facuta de oameni avizi de putere si caracterizati de ura, atunci inevitabil ea trebuie sa dezlantuie conflicte echivalente agresivitatii animalului politic. De aceea o idee politica nu trebuie sa fie niciodata neaparat ancorata in veridic, singura certitudine fiind caracterul temporar al adevarului. Reflexia lui se reduce la atat: eu am dreptate, iar adversarul meu nu!
Daca tot ne simtim ca si cum am retrai anii dictatoriali al lui Ceausescu, trebuie sa realizam faptul ca dictatura nu este decat un razboi camuflat: un conflict al statului cu sine. Intre democratia reala, care ar trebui sa defineasca, cel putin in parte, Romania, si un sistem dictatorial exista doar o usoara dar evidenta diferenta de ritm: daca prima poate fi comparata cu o respiratie comoda si usoara, a doua este activa pana la sufocare. In democratie statul ar trebui sa aiba un caracter neutru, iar societatea sa reprezinte totul. Aceasta flexibilitate si elasticitate caracteristica unei societati democratice, este tocmai rezultatul neutralitatii statului. O societate abandonata siesi, care nu recunoaste statul isi pierde repede esenta. In societate ramanand doar indivizi risipiti, fara aderenta la un scop comun. Astfel de societati sunt incapabile sa devina democrate.
Acest proces divizionar inceput si continuat de catre actuala guvernare, sufoca Romania de astazi. Cu totii ne aducem aminte cat de divizata a fost si a ramas tara ca rezultat al ultimelor alegeri prezidentiale. De aceea orice initiativa de unire si instigare la solidaritate are o valoare inestimabila in procesul de reinstaurare a valorilor si sistemelor democratice in Romania. Totul este sa fim deschisi unor asemenea concepte, care din pacate sunt straine multora dintre noi. Am fost prea multi ani obisnuiti sa luptam doar pentru noi, incat am uitat ce inseamna si ce presupune lupta pentru un scop comun!
Update: Mi-ar fi fost foarte usor, sa presar analiza cu exemple concrete de politicieni (foarte multi din actuala guvernare), dar, tinand cont ca este un portret, am fost nevoita sa-mi pastrez, cel putin aparent, caracterul obiectiv. Va las pe voi sa numiti personajele colorate care alcatuiesc spectacolul politic din Romania.
-ro.png)
February 2nd, 2010 at 09:54
Ai scris foarte frumos si sigur, sunt nenumarate exemple cu care as putea sa desavarsesc portretul tau. Un singur lucru nu as vrea sa facem. Sa generalizam. Generalizarea e foarte periculoasa, pentru ca nu lasa loc nici macar unei sperante, unui firicel de optimism. Si daca asta nu exista, nu avem pentru ce sa mai luptam. In rest, aproape fiacare paragraf din postarea ta ar putea sa dea nastere unei dezbateri. Sunt foarte multe idei si, daca o sa am timp, o sa mai revin la ele.
February 2nd, 2010 at 10:13
Multumesc pentru aprecieri, draga mea! Stiu, e foarte usor sa generalizam, dar eu am incercat sa gasesc cateva sau cel putin o trasatura comuna tuturor. De aceea m-am limitat doar la cateva, pentru ca daca intram in detalii, atunci chiar devenea periculoasa aceasta generalizare. Oricum, trebuie sa recunoastem ca in momentul de fata sunt prea putini cei care sa ne ofere o raza de speranta (cel putin pentru inca cativa ani) – ma refer in plan politic. De aceea, in final, tot la NOI fac apel, pentru ca noi suntem cei care ne putem mentine vie aceasta urma de speranta (ai vazut ca am adaugat link catre NBD, tocmai pentru a da un exemplu de solidaritate cetateneasca, un act democratic la care ar trebui sa adere cat mai multi! Te pup
February 2nd, 2010 at 18:15
Da, Alexandra. Incerc sa le spun tuturor sa nu se teama sa scrie, pentru ca noi avem de partea noastra argumente puternice, si sustinem valorile democratiei. Te pup si eu.
February 2nd, 2010 at 22:33
Romania a esuat din pacate… Nu vei mai gasi azi oameni precum Cioran sau Ratiu care sa-i trezeasca pe romani… Pana la urma si imnul tarii denota starea de somnolenta in care romanii se afla de ani buni.
February 2nd, 2010 at 23:24
@ Flaviu: Nu caut ca Cioran sau Ratiu sa-i trezeasca pe romani, vreau ca noi, prin ei si multii alti, sa le dam o palma pe dupa ceafa si sa-i facem sa vada realitatea! Stiu, articolul nu e pentru toti…cei care se rezuma la reviste glossy sau ziarele gratuite din metrou, nu vor intelelge mare lucru, dar eu ma bazez pe VOI, cei care sunteti suficient de dotati intelectual pentru a intelege mesajul si scopul articolului. Voi trebuie sa dati mai departe, ca o leapsa care sa nu cunoasca finalul subit!
@Lilick: Sti cum e si cu scrisul…pentru mine e ceva personal, eu ma simt tot mai descoperita in fata lumii cu fiecare articol pe care il postez. Daca nu as fi fost suficient de matura si de puternica sa pot accepta criticile inevitabile sau sa fac fata copilariilor unora, poate ca azi nu as fi avut blog. As fi preferat sa scriu pe foi de hartie, pe care nu le-ar fi citit nimeni!
February 3rd, 2010 at 13:22
ca orice lucru de pe lumea asta, si poltiica poate sa devina o obsesie. Partea proasta e ca , odata ce devii dependent ( de putere, de influenta , de control ), nu te mai poti opri, si nici nu mai actionezi in interesul colectiv , deci posibilitatea de a lua deciziile optime e anulata.
Si daca e sa ne uitam la modurile de actionare ale politicienilor : minciuna, coruptie, furt, violenta, propaganda, manipulare, putem sa extrapolam si sa ii denumim pe politicieni demoni moderni.
(in mod evident, aici ma refer doar la politicienii care actioneaza asa . Exista si minti politice curate, insa foarte putine… )
February 3rd, 2010 at 13:37
@Remus: Obsesia lor, pe noi ne distruge! Atat psihic cat si financiar! Ca daca nu ne-ar afecta direct, mai mult ca sigur ca nu ne-ar interesa ce fac…dar atata timp cat sunt platiti de mine, de tine, de noi toti, trebuie sa-i tragem la raspundere pentru ceea ce fac (sau mai bine zis, NU fac)!
February 3rd, 2010 at 15:19
Portretul se potriveste in mare. Dar nu cumva se exagereaza in a critica doar politicianul? Politicienii sunt si ei doar oameni, cu bunele si relele lor. Sunt votati din mijlocul populatiei, care nu este cu nimic mai presus. Daca ai fi tu politician, ai fi mai bun? Nu tot de aceleasi orgolii, obsesii si dorinte ai fi manata? Eu mi-am pus intrebarea asta si nu sunt sigur ca nu as fi la fel. Puterea corupe, iar populatia Romaniei este inca mult prea infantila pentru a nu profita de un post inalt. Mai mult, daca in mod sincer poti sa spui ca tu ai fi mai buna in locul lor, pai atunci vina este la fel de mare si a ta, ca nu te pui la dispozitia populatie sa fi aleasa. Daca intri intr-un partid, sau daca faci altul nou, nu conteaza. Daca esti mai buna, si esti si nemultumita de ceea ce se intampla actualmente, ai obligatia morala sa te implici altfel decat verbal.
February 3rd, 2010 at 15:32
@Alicuza: Tocmai pentru ca sunt votati din mijlocul nostru si sunt platiti din banul public, avem datoria morala sa ii criticam si sa ii tragem la raspundere atunci cand gresesc. Sunt deacord, puterea corupe, dar nu pe oricine, doar pe cei slabi, cei incapabili sa-i faca fata si care cedeaza fara sa tina cont de principiile si moralitatea care poate i-a caracterizat si datorita carora a fost ales de cetatean. Asta este problema, faptul ca se neaga pe sine in momentul in care ajung la putere. Si atunci te miri ca suntem revoltati si ca apelam la critica sau ironie!? Pe mine, nu!
Da, e usor sa intrebi, de ce nu faci altceva mai mult decat sa vorbesti. Crede-ma, eu una, nu ma limitez la atat. Dar in primul rand trebuie sa ma fac cunoscuta si auzita. Nu pot sa apar de nicaieri si sa cer lumii sa ma aleaga si sa ma urmeze pentru ca eu stiu mai bine si sunt mai buna decat altii. Totul trebuie facut la timpul lui, iar pasii necesari trebuie urmati. Altfel, nu obtii nimic. Spune-mi daca as fi candidat la o functie publica acum cateva zile/saptamani, m-ai fi votat? Ce ai fi crezut? (Ia uite-o si pe asta, cine se crede!) Societatea trebuie analizata, educata si apoi testata. Eu sunt in faza a doua. Sunt tanara, mai pot astepta cativa ani, in care sa incerc sa schimb un mod invechit de a gandi!
February 4th, 2010 at 22:03
Esti navalnica, esti revolutionara.si ai dreptate in tot ceea ce scrii. Al naibii de mare dreptate ai. Citindu-ti eseul si recitindu-l, mi-am adus aminte de un pasaj din romanul “Cel mai iubit dintre pamanteni”, care ti se potriveste de minune:
“Toti oamenii se nasc cu putin nihilism in ei: este partea de revolta irationala a fiintei umane impotriva puterii conditiei care o inlantuie. Mai tirziu va fi silit sa afle, incepind din scoala, trecind prin casatorie, prin robia zilnica a luptei pentru existenta, ca totul il inlantuie: ierarhia sociala, nedreptatile oricarei orinduiri, legile dezvoltarii economice, conditiile de existenta ale tarii sale in relatie cu alte tari, care adesea dau nastere la razboaie, unde e trimis el sau copii lui sa lupte si sa moara. De aceea ia parte cu frenezie la revolte si revolutii, cind avea sa nimiceasca toate acestea.” (Marin Preda)
Alexandra, tu faci parte din generatia care miine va conduce tara. Colegii tai vor fi directori, manageri, profesori universitari, parlamentari si ministri. Unul dintre voi va fi prim-ministru, iar altul presedinte. Eu cred cu convingere ca veti avea taria sa fiti ALTFEL.
Sa nu fiti pervertivi de sistemul pe care il mosteniti. Pentru ca sistemul e MATRIX.
Remember:
“De fiecare data, in preajma alegerilor, românul cu drept de vot isi creeaza in subconstient o imagine idilica despre candidatul preferat – un om onest, familist, bun crestin, inzestrat cu mult bun-simt, gospodar, bine pregatit, care ii va apara interesele si va face legi bune “pentru tara si popor”. Insa, la scurt timp dupa investire, românul cu drept de vot baga de seama ca ceva nu merge, ca nu e tocmai asa cum si-a imaginat in campania electorala, ca politicianul are in spate un partid, ca interesele partidului nu prea coincid cu ale lui s.a.m.d. Dezamagirea dintâi se transforma in neputinta (“contractul prenuptial” e semnat pe patru ani)
si-apoi in revolta. De aceea participa cu frenezie la mitinguri si miscari de protest. Apoi uita. Vin iarasi alegerile si bietul român cu drept de vot isi face din nou sperante (desarte) si isi creeaza, in subconstient, o imagine idilica despre candidatul preferat.
Un alt român cu drept de vot, mai realist, ii da replica: “Asa e sistemul. E Matrix. Nu poate fi invins de mine sau de tine.” Dupa câteva rânduri de vodca slaba, la bodega din cartier, apar pe tapet primele solutii: “Pai, atunci sa nu mergem la vot.” “Vax. Sistemul s-a gândit si la asta. Oricum, primarul se alege, parlamentarul se duce la Casa Poporului, iar presedintele la Palatul Cotroceni. Cu sau fara votul tau.”
Chelnerita ii scoate afara pentru ca e ora inchiderii. Aerul rece de noiembrie ii dezmorteste. “Un politician are interese personale, pe de o parte, si de casta, adica de partid, pe de alta parte. Care sunt mai distructive, pentru noi, alegatorii?” “Amândoua. Dar parca e mai parsiv interesul de partid. Poate omul e de buna-credinta, dar trebuie sa danseze cum cânta partidul. Altfel…”. “Altfel, ce?”. “Altfel isi pierde unele privilegii.” “Adevarul, nene, e ca nu avem politicieni profesionisti. Ca fotbalistii. Amatorii dau cât pot, saracii. Dar de la profesionisti astepti performante.”
Inainte sa se desparta, in coltul strazii, cei doi români cu drept de vot trag ultimele concluzii: “Poate daca politica asta nenorocita s-ar face fara partide, ar fi mai bine. Sa fie politician si atât. Sa candideze, sa fie primar, consilier, parlamentar, presedinte si sa-si faca treaba asa cum se cuvine. Ce e rau in asta? Ce am avea de pierdut? Nimic. Absolut nimic.”
O ploaie rece, de toamna, i-a despartit. De pe afisele electorale rupte, imprastiate de vânt, candidatii la presedintie ii chemau la vot. In spatele lor, partidele dormeau linistite. (Dorin Stef / 18-11-2009 / Glasul)
http://dorinstef.blog.com/
February 4th, 2010 at 23:09
@Dorin Stef: Sincera sa fiu, nu ma asteptam la chiar atat de multe recenzii pozitive, nu doar din partea ta, ci si din partea altora. Eu nu scriu decat ceea ce ma doare, ceea ce mi se pare mie ca nu este bine, ca trebuie schimbat! Nu incerc sa fortez pe nimeni sa urmeze o anumita cale sau sa-si insuseasca anumite principii, tot ceea ce vreau este ca lumea sa se trezeasca, sa deschida ochii si sa inceapa sa gandeasca pe cont propriu! Da, stiu, este un tel greu de atins. Sunt idealista, am dorinte si asteptari, dar daca nu le am acum, la 21 de ani, cand pot si vreau sa fac ceva, atunci cand? La batranete cand voi ramane doar cu amintirile unei tinereti pierdute si plina de regrete? Nu ma caracterizeaza! Eu nu am experienta de jurnalist, scriu cum stiu, ce stiu si pentru cei dispusi sa citeasca! Nu sunt nici cea mai buna, dar nici cea mai proasta dintre cei din blogosfera. Sunt la inceput, dar eu, poate spre deosebire de multi altii, chiar am ceva de spus! Am un mesaj (chiar mai multe) care vreau sa fie receptionate, auzite si intelese! Poate, peste cativa ani voi avea curajul si dorinta sa intru pe arena politica, deocamdata sunt scarbita de mizeriile care se petrec acolo si nu vreau sa ma murdaresc! Timp mai este…sunt tanara.
April 14th, 2010 at 20:41
I was studying something else about this on another blog. Interesting. Your perspective on it is diametrically opposed to what I read before. I am still contemplating over the various points of view, but I’m leaning heavily toward yours. And irrespective, that’s what is so good about advanced democracy and the marketplace of thoughts online.
May 3rd, 2010 at 20:14
Thanks great website
May 5th, 2010 at 04:24
I don’t agree with everything in this post, but you do make some very good points. I’m very interested in this topic and I myself do alot of research as well. Either way it was a well thoughtout and nice read so I figured I would leave you a comment. Feel free to check out my website sometime and let me know what you think.
July 9th, 2010 at 09:32
[...] http://blogu.lu/celmare/index.php/2010/02/01/portretul-politicianului-din-romania/ 1 Februarie [...]
September 27th, 2010 at 04:23
Ai scris foarte frumos si sigur, sunt nenumarate exemple cu care as putea sa desavarsesc portretul tau. Un singur lucru nu as vrea sa facem. Sa generalizam. Generalizarea e foarte periculoasa, pentru ca nu lasa loc nici macar unei sperante, unui firicel de optimism. Si daca asta nu exista, nu avem pentru ce sa mai luptam. In rest, aproape fiacare paragraf din postarea ta ar putea sa dea nastere unei dezbateri. Sunt foarte multe idei si, daca o sa am timp, o sa mai revin la ele.