The Danish Dream

Se stie deja ca nu e usor sa gasesti cazare in Danemarca. Daca nu stiti, aflati acum. In primul rand, ca student strain, ai posibilitatea de a aplica online pentru cazare prin intermediul unui site care, din pacate, inca nu e tradus complet in engleza. Dupa ce iti faci cont trebuie sa aplici in cat mai multe locuri, preferabil zilnic, ca sa primesti ceva cat mai repede. Ocoleste Brabrand-ul daca nu vrei probleme, chiar daca ti se pare ieftin, aproape de scoala si numa bun. Multi au venit in Aarhus fara sa stie ca Brabrand e zona cea mai rau famata a orasului si s-au trezit fara laptop, bani, acte, sau chiar mai rau. Politia nu face nimic pentru ca…de ce ar face? daca esti nou venit si fara CPR e si mai grav; practic, nu existi.

Apoi, esti foarte norocos daca primesti vreo oferta in primele trei luni de cand ti-ai facut cont, una care sa coincida cu cerintele tale. Repet, FOARTE norocos. Eu, personal, m-am mutat de cinci ori pana sa ma stabilesc aici (da, cinci). Partea buna e ca asa mi-am mai facut cunostiinte, partea proasta e ca am ajuns in toamna aici, cand nu e recomandabil sa te plimbi cu valizele prin frig de la un hostel/hotel la altul.

Dar sa revenim la motivul pentru care scriu acest post. In Ravnsbjerg, caminul in care stau de vreo…patru luni, regulile spun ca te poti muta in data de 1 sau 15 ale lunii. Asa ca, daca avem studenti in exchange sau ceva, stim dinainte cine pleaca si cand. De data asta, una din camerele de pe coridorul nostru era cam ca in zona crepusculara. Nimeni nu stia cine sta acolo, pe usa era numele unui baiat, Kenneth something, dar cateodata vedeam o fata care lua corespondenta si pleca imediat, nu folosea bucataria deloc, asa ca nu prea aveam ocazii de socializare. Toate bune si frumoase pana acum doua zile, cand a aparut vecina cea noua, o tipa pe la vreo 30 de ani din Lituania.

Trecand peste reactia noastra de “OMG, she’s so old, what is she doing here?!”, doamna in cauza nu pare foarte…friendly, sa zicem E evident ca nu ii convine sa stea intr-un camin de studenti, dar daca tot a ajuns aici, ar putea face un efort sa se integreze…sau sa ne ignore, dupa caz. Ea, in schimb urla la noi intr-una sa nu facem galagie, sa inchidem usa la bucatarie si faze de genu, de parca ar fi vina noastra ca nu a primit un loc mai ok. Daca acuma nu suporta “galagia” nu stiu ce o sa faca in weekend. Unii planuiesc deja un party, numa de-al naibii. Aseara deja ne-a amenintat ca cheama politia, nu vrea sa discute cu nimeni,a urlat la baieti de nu stiu cate ori, singura modalitate pe care au gasit-o fetele sa vorbeasca cu ea a fost sa ii dea o scrisoare pe sub usa ) Imi si imaginez ce a scris Diana “we are not enemies, we come in peace” )

acum o luna, vedere din strada

bicicletele nu lipsesc nici aici

avem si interfon, yey!