Harvest Party
2010
Desi nu ma omor dupa petreceri, Harvest Party-ul de anul acesta trebuie amintit
In luna Octombrie, in campusul in care locuiesc, se organizeaza o maaare petrecere pentru studentii care locuiesc aici, intr-una dintre cladiri. Petrecerea se tine in bucatariile comune din cladirea respectiva, dar nu oricum. In primul rand, fiecare locatie trebuie sa aiba o tematica, invitatii care respecta dress code-ul primesc anumite bauturi gratis iar fiecare bucatarie trebuie sa stabileasca din timp “Happy Hour”, ora la care bauturile sunt foarte ieftine (si chiar sunt ieftine, gen o bere la 5 DKK sau un shot la 10 DKK–>3 respectiv 6 RON). Anul acesta temele au fost foarte variate, am avut de la medicina generala la ferma, pirati, Egipt sau unele mai slabute, gen Blue Party.
Apoi, trebuiau angajati bodyguarzi pentru cladirea aceea, desi ei nu prea aveau treaba cu noi, doar eram in Danemarca, aici “nu se poate intampla nimic rau”. In ziua petrecerii s-au organizat jocuri pe echipe, de la fotbal sau volei la “cine bea mai multa bere” sau altele de genul asta.
Eu nu am participat pentru ca nu mi se parea nimic potrivit pentru fete, in schimb am inceput turul bucatariilor pe la 10 si am terminat in jur de 3, ceea ce e mult pentru o petrecere in Danemarca (aici se incepe la 6 seara si pana la 1 nu mai e nimeni in local
) Preferata mea a fost tema egiptenilor, care avea un decor specific oriental, cu lumanarele colorate prinse in tavan, saltele si perne pe jos si narghilea pe masute. Mi-a placut si Farmer’s Party, mai putin partea in care unul dintre vecini s-a gandit ca ar fi super amuzant sa ne umple de fan…Diana avea fan pana si in sutien:)) oricum, l-am pus sa promita ca ne spala hainele a doua zi
Bineinteles ca s-au petrecut mai multe, dar per total a meritat “plimbarea”.





Comment