The Danish Dream

Sesiunea asta am o gramada de scris. Chiar daca nu pare greu, comparativ cu ce faceam in Romania lucrarile astea-s mult mai standardizate. Aici regulile trebuie respectate, nu merge cu “am uitat, nu am observat, ca stiti ca nushce”. Deadline-ul e sfant. Daca l-ai ratat, astepti sa rescrii lucrarea anul viitor.

In pauze ma delectez cu aplicatii pentru job-uri. Si scriu/rescriu CV-uri si scrisori de intentie, ca nu se poate fara. Fiecare scrisoare trebuie adaptata job-ului la care aplici s.a.m.d. Ideea cu job-ul e urmatoarea: la toate evenimentele gen job hunting se repeta la nesfarsit aceleasi 3 chestii de baza, adica:

1. invata daneza

2. socializeaza (preferabil cu danezi) si intreaba in stanga si in dreapta de job-uri

3. adapteaza CV-ul si scrisoarea de intentie job-ului la care aplici

Eu caut job din toamna si in afara de cateva interviuri si de o zi de munca degeaba nu am gasit nimic. Nu caut aiurea, trimit mail-uri in fiecare zi, particip la tot felul de evenimente care m-ar putea ajuta in sensul asta, sun si intreb pe toti cunoscutii daca m-ar putea ajuta. Bineinteles, daca ai cunostiintele potrivite e mult mai usor, chiar si fara daneza. Insa, de la o vreme, romanii nu mai sunt priviti foarte bine aici iar sansele unui job ok si bine platit scad pe zi ce trece.

Ma intorc la scris. Saptamana viitoare iau cafenelele la rand. Din nou.

O noua zi, un nou eveniment. Bazaar-ul asta are loc in prima duminica din fiecare luna, la Studenthouse, in portul orasului. De cateva luni incerc sa ajung si dupa ce am vazut bazarul organizat de scoala (vezi detalii aici) ma gandeam ca sigur ma intorc acasa cu o gramada de chestii, de data asta avand bani

Gresit. Contrar asteptarilor, nu toata sala a fost alocata evenimentului, asa ca bazarul  de azi era cam de trei ori mai mic decat cel din Aula Universitatii. Am dat o raita pe acolo, am tintit o pereche de balerini care din pacate nu erau marimea mea, am convins-o pe Andreea sa ii cumpere si am plecat in mai putin de 10 minute. Sper ca cel de luna viitoare nu va fi la fel de dezamagitor

Se stie deja ca nu e usor sa gasesti cazare in Danemarca. Daca nu stiti, aflati acum. In primul rand, ca student strain, ai posibilitatea de a aplica online pentru cazare prin intermediul unui site care, din pacate, inca nu e tradus complet in engleza. Dupa ce iti faci cont trebuie sa aplici in cat mai multe locuri, preferabil zilnic, ca sa primesti ceva cat mai repede. Ocoleste Brabrand-ul daca nu vrei probleme, chiar daca ti se pare ieftin, aproape de scoala si numa bun. Multi au venit in Aarhus fara sa stie ca Brabrand e zona cea mai rau famata a orasului si s-au trezit fara laptop, bani, acte, sau chiar mai rau. Politia nu face nimic pentru ca…de ce ar face? daca esti nou venit si fara CPR e si mai grav; practic, nu existi.

Apoi, esti foarte norocos daca primesti vreo oferta in primele trei luni de cand ti-ai facut cont, una care sa coincida cu cerintele tale. Repet, FOARTE norocos. Eu, personal, m-am mutat de cinci ori pana sa ma stabilesc aici (da, cinci). Partea buna e ca asa mi-am mai facut cunostiinte, partea proasta e ca am ajuns in toamna aici, cand nu e recomandabil sa te plimbi cu valizele prin frig de la un hostel/hotel la altul.

Dar sa revenim la motivul pentru care scriu acest post. In Ravnsbjerg, caminul in care stau de vreo…patru luni, regulile spun ca te poti muta in data de 1 sau 15 ale lunii. Asa ca, daca avem studenti in exchange sau ceva, stim dinainte cine pleaca si cand. De data asta, una din camerele de pe coridorul nostru era cam ca in zona crepusculara. Nimeni nu stia cine sta acolo, pe usa era numele unui baiat, Kenneth something, dar cateodata vedeam o fata care lua corespondenta si pleca imediat, nu folosea bucataria deloc, asa ca nu prea aveam ocazii de socializare. Toate bune si frumoase pana acum doua zile, cand a aparut vecina cea noua, o tipa pe la vreo 30 de ani din Lituania.

Trecand peste reactia noastra de “OMG, she’s so old, what is she doing here?!”, doamna in cauza nu pare foarte…friendly, sa zicem E evident ca nu ii convine sa stea intr-un camin de studenti, dar daca tot a ajuns aici, ar putea face un efort sa se integreze…sau sa ne ignore, dupa caz. Ea, in schimb urla la noi intr-una sa nu facem galagie, sa inchidem usa la bucatarie si faze de genu, de parca ar fi vina noastra ca nu a primit un loc mai ok. Daca acuma nu suporta “galagia” nu stiu ce o sa faca in weekend. Unii planuiesc deja un party, numa de-al naibii. Aseara deja ne-a amenintat ca cheama politia, nu vrea sa discute cu nimeni,a urlat la baieti de nu stiu cate ori, singura modalitate pe care au gasit-o fetele sa vorbeasca cu ea a fost sa ii dea o scrisoare pe sub usa ) Imi si imaginez ce a scris Diana “we are not enemies, we come in peace” )

acum o luna, vedere din strada

bicicletele nu lipsesc nici aici

avem si interfon, yey!

Cand vine vorba de birocratie, se gaseste cel putin o persoana care sa spuna “ca la noi la nimeni” sau “numai in Romania se poate intampla asta”. Studentii aflati in Romania au de-a face cu secretare insuportabile, programe date peste cap sau cozi interminabile pentru o simpla adeverinta. Nu mai punem la socoteala nepotismul si spaga cea de toate zilele ca asta e alta poveste .

Prima zi de scoala in Aarhus a fost ca in filmele americane: curatenie, liniste, oameni dispusi sa iti raspunda la orice intrebare, o gramada de facilitati si acces la Internet din orice colt al Campus-ului. Toate bune si frumoase, pana spre sfarsitul semestrului.

Studentii de la ASB au acces la CampusNet, un portal in care gasesti toate informatiile legate de scoala, de la orar pana la evenimentele organizate de scoala sau cursurile optionale din vara. Desi totul pare foarte bine organizat, cand se apropie sesiunea observi de fapt micile detalii care conteaza. De exemplu, inscrierea la examene se face online, la unele examene esti inscris automat, la altele trebuie sa verifici zilnic CampusNet-ul si sa nu uiti sa te inscrii. Daca uiti sa iti alegi “electives” pentru semestrul urmator risti sa ramai fara credite suficiente.

Apoi, ai trei incercari sa treci examenele, dar e obligatoriu sa mergi la prima prezentare, indiferent daca participi sau nu. Cand am auzit chestia asta nu am crezut ca se aplica studentilor straini, sau cel putin credeam ca au un plan de rezerva, avand in vedere ca unii mai pleaca acasa in vacantele de iarna/vara si in programul la care sunt inscrisa cam 80% sunt studenti veniti din alte tari.

Nu a fost asa, am avut 5 zile la dispozitie sa ajung cat mai repede inapoi in Danemarca pentru un examen si bineinteles ca nu am ajuns la timp, asa ca mai aveam doua incercari. Am scris frumos o scrisoare comisiei ca sa ma pot inscrie la re-examinare si dupa o luna primesc un plic prin care mi se spune ca motivul meu nu e destul de intemeiat ca sa pot participa la sesiunea din februarie, asa ca urmatoare incercare ar fi in sesiunea de iarna 2009-2010(??). Daca nu imi convine, am posibilitatea de a-i da in judecata in termen de doua saptamani de la primirea plicului.

In aceeasi zi, dupa amiaza, primesc mail de la scoala cum ca incepand din ziua respectiva au schimbat regulile si ca m-as putea inscrie acum pentru luna februarie. Nu mai inteleg nimic, asa ca merg la scoala si intreb consultantul cum ramane cu scrisoarea. Dupa 40 de minute de stat la coada, in fata mea fiind o singura persoana, mi se raspunde simplu “you’re lucky, you can re take the exam after all”. Ma intreb acum, unde sunt organizarea si profesionalismul pe care le-am vazut in prima zi de scoala?

A, si intre timp am fost anuntata ca eu inca figurez pe lista studentilor de la facultatea din Romania, desi mi-am retras dosarul acum trei luni de zile…