ce s-a intamplat azi?

Jun 10
2012

nici viata asta nu a fost foarte buna pentru mine. poate urmatoarea se revanseaaza…
am trait de cand ma stiu intr-o carapace. o carapace care m-a si protejat, dar m-a si impiedicat sa merg foarte repede si foarte departe.
Intotdeauna am crezut ca aceasta carapace va fi sparta cel putin de o sotie cu care am deja ani buni de casnicie fericita, poate unu-doi copii, iar povestea vietii mele o voi spune zambind, pe terasa de la tara, uitandu-ne spre deluletele care ne inconjoara (majoritatea apartinandu-ne) si neavand vreo grija. As fi fost multumit ca toata amaraciunea primilor mei ani pe pamantul asta sa fie doar ca sa pot gusta dulceata ultimilor.

dar nu.
carapacea mi-a scapat pe jos azi si a crapat.
O persoana, la care tin destul de mult, dar o sa imi dau palme zdravene daca imi vin vreodata ganduri de mai mult decat prietenie, acea persoana e victima.
nu imi amintesc sa fi sisntetizat toate momentele de cacat, fara sa ma gandesc la vreun castig sentimental din asta.

multumesc

3

Jun 08
2012

anul ăsta nu a fot prea bun cu mine.
sigur, poate excursia în austria, apoi cea din germania, ocazia de a lucra acolo, la pachet posibilitatea de a refuza cea mai rîvnită firmă de programare din orașul meu, sună a an bunicel.
Dar nu o să uit niciodată că mâna mea stângă a stat pe corpul celei mai iubite ființe în timp ce mă părăsea.
Nu o să uit plânsul din spatele casei când cineva țipase la mine și nu am mai avut la cine să merg să bârfesc.

Da, idioților (mai ales idioato, ana-maria) care m-ați criticat că bârfesc pe la spate. Da, bârfesc, dar bârfesc pentru că mi-e dor și nu mai am cu cine.

Anul ăsta a depășit orice record de tristețe.
Dar azi, nu.

azi, o mică, plăpândă, rază de soare, un mic zâmbet adevărat în colțul gurii, o mică speranță că totul va fi bine, că un sfârșit poate să fie înlocuit cu un nou început.
nu știu cum o să mă înțeleg cu micuțul Luca, dar am nevoie de un început
poate la mii de kilometri de casă, să mă simt un străin pentru că sunt străin, nu pentru că sunt incapabil de altceeva. sau poate mai aproape (dacă pomul lăudat îmi dă mai mult).
Oricât de dezastruoase mi-au fost tentativele de noi începuturi, poate totuși acum pot să mă adaptez mai bine decât atunci când am mers la un liceu în care nu știam pe nimeni. Poate o să gândesc mai lucid decât atunci când am spus primei fete „t.i.” sau când m-am descărcat uneia singure (un mic dans în baie cu alta, la beție, nu se pune, nu?)

Și atunci când o să vreau să se știe că sunt fericit, nu o să fie toți cei cărora vrau să le spun la concert (pe care îl aud în fundal – nu pare cine-știe-ce), eu scriind un blog pe care nu îl știe nimeni…

Nov 13
2011

căcat…

din nou

Oct 12
2011

Articolul asta nu o sa aiba sens fara cel precedent, care nu s-a publicat din motive tehnice. Noroc ca nu il citeste nimeni…
(decat niste scripturi de spam. am vazut eu acum)

V a lovit din nou.
Ii inteleg supararea. Probabil si eu as ajunge la limita rabdarii daca as astepta dupa cineva sa imi indeplineasca visul pueril si acesta ar intarzia.
Nu mai stiu cat am sa rezist fara sa rabufnesc si eu. Sa o fac cumva sa inteleaga, desi e foarte incapatanata, ca nu am nici o obligatie si ca singurul motiv pentru care tin legatura cu ea este ca sa ii vad tatele. Altceva chiar nu are ce sa imi ofere.
Daca reusesc sa imi pastrez calmul pana la final, ma pot declara cu adevarat gata de insuratoare. Ce-i drept, nu am cu cine, nu am chef sa caut, nici bani de nunta (ma rog la un socru bogat) dar dupa ce voi fi rezistat crizelor marca V, nicio nebuna nu mai poate sa ma afecteze.

Si mosul n-a mai venit…

Jun 02
2011

Era 2001. Copii normali se gandeau ce distractiva va fi ziua lor, ziua copiilor, de a doua zi. Unul dintre ei plangea in  baie. Copii normali nu au nevoie de o a doua mama. Copii abandonati rar au parte de asa ceva. Ionel era pe cale sa o piarda.

Intr-o camera, familia resemnata statea la capataiul ei asteptandu-i ultima suflare. Ionel nu a putut rezista si s-a dus in baie. Toti ii prezentasera asa frumos ingerasii care ii pazeau fiecare miscare impreuna cu seful lor impartit in trei.

Acum I se ruga… Astepta o minune astfel incat cancerul mamei sale adoptive sa dispara. Era pregatit sa isi dea propriul suflet pentru asta. Banuia inca de pe atunci ca va ajunge un ratat, la fel ca taica-su biologic. Ce naste din pisica, tot soareci mananca, nu? Asa ca I-a propus zeului suprem, despre care toata lumea vorbea asafrumos, sa faca schimb. Ea, un suflet atat de bland, care ajuta pe oricine, in orice situatie, sa traiasca. Iar el, un copil plin de defecte, plodul a doi ratati, care nu a varsat nici o lacrima atunci cand prima mama il lasa in curtea unui strain, putea sa moara. Nimeni nu i-ar fi simtit lipsa.

Angela l-a iubit ca pe propriul ei fiu. A avut grija sa nu ii lipseasca nimic, sa duca o copilarie normala, sa afle “Mosul” in fiecare iarna ce are nevoie. I-a facut loc la cea mai buna scoala din oras ca sa nu fie irosit intr-un sat necunoscut, banal.

Pe 25 decembrie 2001, mosul nu a mai venit. Nici anul urmator, nici in alti ani…

time’s up

May 20
2011

Draga blogule, te anunt ca aseara am vorbit cu mady poate pentru ultima data. daca ea va vrea vreodata sa reia legatura cu mine, toate caile pe care le stie raman deschise. dar eu promit sa nu o mai deranjez.

am avut cateva idei despre motivul pentru care mi-a dat papucii atat de brusc. indiferent daca motivul la care m-am oprit este cel adevarat sau nu, unul dintre noi va suferi. cred ca asta e cea mai rationala varianta.

daca citesti si nu vrei ca ultima discutie dintre noi sa fie in timp ce esti suparata pe mine, te rog intr-o seara sa deschizi tu discutia…

16 mai 2011

May 16
2011

a fost o zi si asta…

trebuie sa fi fost daca m-am decis, aproape de sfarsitul ei sa scriu pe blog.

Dimineata a inceput cu mine indragostindu-ma inca o data de o imagine aleatoare din autobuz. Se mai intampla sa merg pe strada sau autobuzul si sa imi placa la prima vedere o fata. E aproape perfect. O imaginea care sa ma macine, dar pe care nu am sa o vad din nou. Daca intamplator am sa o vad, orice personalitate creata de mintea mea in acele cateva minute in care ma holbez ca un idiot, va fi spulberata de straturile de farduri si cine-mai-stie-ce tencuieli.

s-a mai intamplat, nu asta e special la ziua de asta. Nimic nu a fost special, totul banal, dar asta face ziua asta asa ciudata.

ceva mai tarziu, imaginea care m-a facut sa imi inving temerile si sa intreb “ce mai faci?”  a reaparut undeva in mijlocul unei discutii banale despre niste desene animate celebre in Romania. A aparut doar pentru ca mintea mea a redesenat-o.

ciudat. acum o saptamana eram aproape convins sa o sterg definitiv, iar acum apare, blocandu-mi inca o data existenta.  naspa. Daca citesti asta, sa stii ca inca mi-e greu sa ma prefac ca totul e ok. daca o sa pomenesti despre articolul asta, o sa neg.

In alta ordine de idei, azi a fost ziua de nastere a unei amice bune. La multi ani, Andreea

Gata.

Apr 02
2011

Mad每 SuperbGirl(04/01/2011 10:21:11 PM) : si eu te iubesc, bubi!


Mad每 SuperbGirl(04/02/2011 3:10:33 PM) : eu nu simt pentru tine ceea ce ar trebui sa simt pentru un iubit…

Mad每 SuperbGirl(04/02/2011 3:15:22 PM) : nici eu… doar ca… am realizat ca nu ma simt bine alaturi de tine, ca nu te iubesc…


Nici 24 de ore si totul s-a schimbat…

Daca era ieri, as fi spus ca e pacaleala de 1 aprilie. Dar azi…

Mi-am propus sa nu ma mai grabesc cu nimeni. Sa las totul sa curga usor, natural, daca ma mai indragostesc sa fim amandoi siguri. Nu stiu cum ai reusit sa ma pacalesti incat sa imi incalc juramantul.

Totul a evoluat atat de repede. Într-o luna deja ma gandeam aproape tot timpul la tine. Totul a fost frumos.

Încă nu m-am convins că nu ar fi vina mea. Tot caut să analizez ultimele 2 zile, de când ne sărutam, ne țineam de mână si credeam că ne dorim amândoi să se oprească timpul acolo, până la „Trebuie să îți spun ceva…”

E greu să îmi dau seama ce e. Eu fac si zic multe prostii și credeam că tu te-ai obisnuit și te multumesti cu faptul că te i***** (cuvantul asta imi aparuse vocabular pentru tine, dar acum nu il mai pot spune).

De la o vreme, unul ca mine se obisnuieste cu dezamagirile…

Stiam ca nu pot sa iti ofer foarte multe, doar multe probleme marunte si enervante cu care ma intalnesc eu zi-de-zi.

Asa ca, Madalina…

Sunt trist ca nu simti nimic pentru mine. Dar o sa trec eu peste asta. Poate o sa reusesc intr-o zi sa zambesc asa cum am facut-o cu tine si poate atunci o sa fie real.

Vreau sa stii ca si tu ai fost pentru mine un experiment. Am vrut sa vad ce se intampla daca imi deschid sufletul. Dar se pare ca sufletul meu e prea mocirlit pentru un suflet atat de bun cum ai tu.

Nu esti o „jigodie”. Îti multumesc pentru ca mi-ai spus ce simti, asa cum te-am rugat. Si ca mi-ai spus acum, cand inca mai am timp sa imi revin, sa nu fac vreo prostie.

Ai fost iubita mea doar o luna, dar luna aia a fost printre cele mai frumoase luni din viata mea.

Si pentru asta, Mady SuperGirl, iti multumesc.

Oferta de a ramane prieteni ramane valabila din punctul meu de vedere.

frica

Mar 18
2011

M-ai intrebat odata, demult, de ce mi-e frica. Nu mai stiu ce am raspuns sau daca aveam vreo frica serioasa atunci, Dar acum am o frica:

Ma cunosc destul de bine si mi-e frica ca intr-o zi am sa fac o prostie atat de mare sau am sa spun o prostie si nu vei mai putea nici macar tu sa ma ierti.

Nu am invatat sa fiu cumpatat. Desi sunt nepot de croitoreasa, nu stiu ce e masura. Te iubesc mai mult decat am iubit vreodata, dar gura mea sparta, caracterul meu infect, mintea mea inceata nu va sti sa se opreasca atunci cand voi fi pe cale sa te pierd.

Tu ma ierti de cele mai multe ori.

Sper sa gasesti de cat mai multe ori puterea sa ma ierti pentru ca mi-e din ce in ce mai greu sa ma gandesc cum ar fi fara tine…Si nici nu vreau.

Lumea poate

Mar 08
2011

Soarele poate să răsară
în fiecare primăvară,
dar e mai frumos
când noi îl răsărim

Norii pot să dispară
când căldura îi separă,
dar îmi place cum îi risipim.

Lumea poate să reziste
fără noi.
Eu nu

Visit Our Friends!

A few highly recommended friends...

Archives

All entries, chronologically...

Pages List

General info about this blog...