Toastmasters #1 – “La rascruci”

Primul meu discurs in cadrul Toastmasters:

Maestre, stimati colegi si invitati,

Cred ca cel mai puternic lucru care caracterizeaza o persoana sunt deciziile pe care le ia în momentele cheie din viata. Cum astazi tema discursului meu sunt chiar eu, o sa va povestesc cate ceva despre trei momente de răscruce din viata mea.

Aveam cinci-sase ani dar ma confruntam deja cu o problema foarte grava… educatoarele de la gradinita ma obligau sa dorm dupa-amiaza – . Am incercat sa le conving ca nu are rost sa dorm -mai ales timpul ala ar fi mult mai bine folosit jucandu-ma. Nu am reusit asa ca am urcat, cu aceleasi argumente, la forul superior: parintii. Din pacate, nici cu ei nu am avut mai mult succes. Momentele disperate cer masuri disperate… Trebuia sa scap de gradinita! Si si parea ca singura cale ca era sa merg la scoala… Si asa, la 6 ani si 4 luni eram elev in clasa I…. bucuros ca scapasem mai devreme de gradinita, bucuros ca eram in sfarsit la scoala, bucuros ca se facuse cum vroiam eu.
Dintr-un motiv ciudat asteptam cu nerabdare sa incep scoala – mi-a trecut in mai putin de un an.

Sa derulam opt ani inainte… am ajuns la sfarsitul clasei a opta. Era vara, aveam 14 ani, tocmai intrasem la liceul la care imi dorisem, nimic nu era mai simplu si mai frumos. Cu exceptia faptului ca mi se oferise o bursa de studiu la un liceu privat din Bucuresti. Asa ca eram pus in fata unei decizii: aveam de ales intre liceul Grigore Moisil din Timisoara, o scoala destul de buna chiar in orasul meu, si Liceul de Informatica din Bucuresti, unde as fi avut ocazia sa invat de la unii din cei mai buni profesori de liceu din Romania. La Timisoara as fi fost acasa si puteam sa fac si sa invat ce m-ar fi taiat capul. La Bucuresti as fi fost intr-un mediu de studiu excelent dar care s-ar fi asteptat totusi de la mine sa ma specializez inca de pe atunci intr-un domeniu, oarecum in detrimentul culturii generale. Am ales diversitatea in defavoarea specializarii si am ramas la Timisoara.
Pe atunci nu banuiam avantajele mai putin evidente ale mutarii de acasa…

Au mai trecut patru ani si am ajuns la inceputul facultatii. De fapt, aproape la inceputul facultatii pentru ca trecusem admiterea dar inca nu eram hotarat daca sa incep facultatea sau sa ma apuc de… “bussines”. De-a lungul liceului incepusem sa lucrez la mai multe proiecte – atat comerciale cat si de jucarie – si vroiam sa transform toate astea intr-o afacere. Am hotarat in final sa incerc sa le fac pe amandoua.
Asa am invatat ca, cel putin eu, nu pot face foarte bine mai multe lucruri in acelasi timp.

Spuneam la inceput ca cel mai puternic lucru care caracterizeaza o persoana sunt deciziile pe care le ia. S-ar putea sa ma fi inteles gresit pentru ca am fost putin imprecis. Cred ca cel mai puternic lucru care *determina caracterul* unei persoane sunt deciziile pe care le ia. Cred ca fiecare dintre noi suntem, intr-o anumita masura, o combinatie unica a personelor alaturi de care ne petrecem timpul. Iar deciziile pe care le luam determina cateodata tocmai asta, persoanele cu care ne inconjuram. Cand ales sa merg la scoala mai devreme cu un an, nu atat anul acela este important, cat faptul ca alegerea a determinat indirect colegii, prietenii si profesori din urmatorii opt ani. Cand am ales sa fac liceul in Timisoara si nu in Bucuresti, decizia poate nu a fost atat de importanta din perspectiva invataturii, cat a faptului ca o parte din oamenii pe care i-am intalnit in perioada liceului imi sunt si acum, dupa ani buni, foarte aproapiati. Daca as fi plecat la atunci la Bucuresti, acestia ar fi fost cu totul altii asa ca, probabil, eu as fi fost altul.

O sa inchei cu un citat al lui Frank W. Boreham. Citatul e in engleza pentru ca doar asa suna bine:
“We make our decisions, and then our decisions turn around and make us. ”

Va multumesc!

Maestre…