Oamenii de la doipedoi.ro au facut apel la blogosfera sa doneze bani pentru tratarea catelei lor. Mi s-a parut deplasat demersul si am pus un comentariu acid la acel post. Comentariul a trezit reactii destul de agresive din partea altor blogari asa ca ma simt obligat sa-mi clarific pozitia.
In primul rand consider ca oamenii sunt mai importanti decat animalele. Cu ocazia asta am aflat ca atitudinea are un nume, speciesism. Nasul termenului, un oponent al practicii speciesismului, spune ca il foloseste pentru a descrie, citez tradus lejer, “discriminarea larg raspandita practicata de om impotriva altor specii”. Se pare ca e o intreaga dezbatere pseudo-filozofica pe tema asta, cu argumentele oponentilor fiind, in opinia mea, o gramada de aiureli.
Dar nu despre speciesism vreau sa vorbesc. Vreau mai degraba sa va povestesc un scurt episod din copilaria mea tarzie. Cum mare parte ne tragem din prima sau a doua generatie de tarani deveniti oraseni, suntem obisnuiti ca de Craciun sa se sacrifice porcul iar de pasti sa se sacrifice unu-doi miei sau iezi. Propozitia anterioara suna aproape nevinovat. Totusi, sacrificarea acelui animal chiar implica, ei bine, actul sacrificiului. Adica un barbat (de obicei) ia un cutit si il infige in gatul acelui miel dragut si nevinovat. Si tasneste sange. In timpul asta mielul zbiara si se zbate. Daca mama lui, oaia, e in apropiere, zbiara si ea. Apoi se face liniste si mielul ramane cu privirea impaienjenita si fixa. Urmeaza belirea si transarea. Apoi carnea e dusa in casa, la rudele de la oras care au dat televizorul tare sa nu auda scandalul facut de masa lor. Apoi se gateste iar oamenii se infrupta din bucatele suculente si delicioase.
Episodul din copilarie de care vorbeam este la fel ca cel de mai sus, doar ca eu, desi sunt dintre rudele de la oras, nu eram in casa, ci asistam la tot procesul si ajutam cum puteam. De ce? Nu, nu pentru ca sunt un sadic caruia ii place sa vada sange – din contra. Si nu, nu pentru ca ma obligase cineva. Ci pentru ca imi permisesem sa realizez un concept destul de simplu. Ca bucatile de carne de pe masa sunt parti din mielul cu care tocmai ma jucasem de dimineata. Si ca mielul nu se transformase in acele bucati prin magie, ci in urma unui proces destul de brutal pe care evitasem sa-l vad alte dati. Si am mai realizat ceva care poate parea ciudat. Ca este o dovada de respect pentru acel miel sa stiu prin ce a trecut inainte sa infulec cu nesat din carnea lui. Chiar daca primele guri de mancare le-am inghitit cu noduri, experienta m-a ajutat sa realizez ca asta e mersul lucrurilor si ca, daca nu vreau sau pot sa il schimb inca, atunci trebuie macar sa-l accept in totalitatea lui.
Chiar si cu acceptarea speciesismului, problema pozitiei omului fata de animale ramane una complexa. Considerand modul actual de asezare a lucrurilor, se poate discuta lejer de o ierarhizare si in randul animalelor – probabil determinata direct de utilitatea lor pentru om. Apoi, discutia referitoare la protejarea speciilor pe cale de disparitie e una importanta, dar complet diferita.
Ce lagatura are asta cu subiectul postului? Pai, desi tema poate fi interesanta, din pacate pare lovita de aceasi ciuma ca multe altele: ipocrizia. Cred ca multi ar trebui sa-si curete puiul de la KFC dintre dinti inainte sa faca apologia drepturilor animalelor in general. Pentru vegetarienii cu aceleasi idei, tot respectul, macar au o atitudine coerenta.
13 comments ↓
Imi pare rau cos, dar nu am putut sa fiu de acord cu aplogia ta… tu compari un vitel sau un porc cu un caine care a stat in familia ta un anumit nr de ani, a dormit cu tine in casa, l-ai hranit…nu se compara…
Personal nu sunt de acord nici cu ucisul animalelor pentru hrana, de aceea si sunt vegetariana. Nu am nimic cu aceia care mananca carne, am ceva cu aceia care iau in ras un caz cu adevarat serios, desi este vorba de un catel, considerandu-se superiori…asta mi se pare cea mai mare aberatie…gandeste-te ca un animal, prin toate calitatile pe care le are (iubire neconditionata, devotament, fidelitate) poate fi cu mult mai presus decat un om ca tine. Asta e tot ce am avut de spus. Multumesc.
In primul rand, e ok sa fii speciesist, mai ales unul deschis :) din punctul de vedere al unei fiinte umane, e aproape degradant sa spui ca viata unui animal e la fel de importanta ca cea a unui om (bineinteles, decat daca esti budist si crezi in reincarnare). Si de multe ori se uita ca printre cele mai normale lucruri in natura este ca o fiinta sa ucida o alta fiinta. Asta e realitatea, oricat de dura.
Totusi, cred ca e ceva ce nu ai luat in considerare cand ai spus ca un copil ar merita banii aia mai mult decat un caine suferind, trecand peste faptul ca orice are dreptul sa dea bani cui vrea si ca nu e dovedit faptul ca banii primiti de caine ar fi mers la un copil nevoias daca nu era cainele bolnav.
Si anume calitatea vietii unui om – cea a stapanului. Daca de exemplu cineva ar cere bani ca sa nu i se demoleze casa, ar fi evident ca nu casa in sine merita banii aceia, ci valoarea pe care acea casa o reprezinta pentru persoana in cauza. Deci chiar daca consideram ca viata cainelui in sine nu e la fel de importanta ca a unui om, valoarea pe care cainele o aduce calitatii vietii stapanului sau in schimb merita toti banii. Cel putin in parerea mea.
O alta realitate dura este ca in lumea noastra conteaza mai putin cat de mult o cauza merita sa fie sprijinita, si mai mult cum e vanduta. Daca stapanului cainelui de care vorbim are mai multi prieteni dispusi sa-l ajute decat copilasul descult din intersectie, asta e. Legea junglei nu se aplica doar la ecuator, nu?
@Jasmine, prin faptul ca esti vegetariana eu consider ca esti mai consecventa in morala decat multi altii. Totusi, nu inteleg cum nu ai nimic cu cei care mananca carne, in schimb, ai o mare problema cu mine, care am spus doar ca mi se pare deplasat sa se ceara donatii pentru tratarea unui caine – nu am spus ca nu merita ingrijit sau nu merita incercata tratarea; m-am legat doar de amploarea actiunii. Hm, sau poate e usor sa te iei de cineva care pare (doar pare) ca e impotriva animalelor dar e greu sa te pui cu toti mancatorii de carne din jurul tau?
@Patricia, sunt de acord si imi place argumentul tau pentru ca intelegi. Totusi, intelegerea – primul pas din calea nobila budista – te duce la acceptare si te indeparteaza de actiune. Am ales sa ignor atat faptul ca fiecare e liber sa ceara si sa dea ce vrea, cat si faptul ca unii oameni sunt foarte apropiati de animalele de companie, pentru ca atitudinea pe care o iau sa fie clara.
Ma bucur ca iti place titlul. Cred ca trebuia sa trag si un “coming out” party :D
1. Nu poti sa compari cainele si pisica cu vitelul si mielul pentru ca de ultimele doua avem nevoie in hrana noastra lunara. Stiu ca la tara animalele se ucid cu brutalitate, am asistat si eu la destule “crime”. Dar in abatoarele profesioniste, animalul nu simte aproape nimic cand moare (am terminat zootehnia).
2. Cainele si pisica sunt cei mai buni prieteni ai omului pentru ca sunt unele dintre cele mai destepte animale “domesticite”. Si restul animalelor (vaca, oaia, capra) se pot dresa, dar e mai greu, iti trebuie mult mai multa rabdare ca si la caini si pisici. De animalele salbatice nu vorbesc (sunt foarte multe inteligente), dar ele trebuie sa ramana in salbaticie.
3. De unde ai retinut tu ca oamenii sunt mai importanti ca animalele? De ce? In al doilea rand, meritam? Deocamdata nu animalele trec pe teritoriul nostru, iau pustile si ne omoara cu cruzime, fara nici cea mai mica remuscare. Deocamdata nu animalele au distrus complet rase umane, ci invers. Deci meritam sa ne credem mai importanti decat ele? Cred ca sunt mai inteligente ca noi pentru ca ele ne salveaza viata, noi le omoram. Eu de exemplu nu mi-as da cateaua nici pentru toata omenirea. De ce? Pentru ca ea ma iubeste sincer, am trecut prin multe impreuna si pentru ca e ca si fetita pe care n-o am inca.
Normal ca trebuie sa donam si la cei nevoiasi, dar deocamdata oamenii se pot ajuta singur pe cand animalele nu. Eu donez in fiecare luna 150 ron la doi copii care chiar au nevoie. Dar faza e ca multi dintre acesti bani (nu si in cazul meu) ajung la parintii care ii beau sau ii cheltuie pe prostii. Oamenii pot sa munceasca ca sa se intretina, dar sunt prea comozi, prea lenesi si prea negativisti. De aia ajung saraci, iar saracii lor copii sufera din cauza prostiei lor. Intelegi acuma de ce crede multa lume ca animalele merita mai tare?
@Patricia nici eu n-as fi de acord cu uciderea lor, dar face parte din ecosistem si trebuie sa acceptam acest lucru. Oamenii trebuie sa consume carne, dar nu in prostie si nu de la orice animal. Cum ii ziceam si la COS, animalele pot fi omorate fara sa simta absolut nici o durere, dar o sa mai treca ceva timp pana se va implementa acest lucru peste tot.
Nu ma pun cu toti mancatorii de carne din jurul meu nu pentru ca mi se pare greu, consider ca fiecare are dreptul sa aleaga ce vrea, ce il face sa se simta bine. daca pe mine ma face sa ma simt bine faptul ca sunt vegetariana, pot accepta la fel de bine ca pe altul nu il ajuta cu nimic asta, dimpotriva.
M am luat de tine pentru ca ai afirmat ca e deplasat sa ceri donatii pt un caine. Daca persoana respectiva nu are banii respectivi, si daca pt tine nu reperezinta mare lucru o suma modica, de ce nu ai da-o? Nu ti a cerut sa-ti rupi de la gura pt a ajuta un caine, era vorba de o suma modica , suma care adunata ar putea ajuta o viata (ce conteaza daca e caine sau om) tot fiinta se numeste.Pentru persoana respectiva Maya era foarte improtanta, poate la fel ca un copil…te ai gandit la asta? Si avand in vedere ca acel caine, din cate am inteles era “celebru” pe blog nu mi se pare deloc deplasata actiunea.
Cos, hai ca eu m-am luat intai de gulerul tau, zic ca e frumos sa iti citesc articolul si sa las o vorba si aici. Si promit sa fiu cuminte.
Animalele sacrificate pentru hrana is crescute pentru faza asta. Iti spun sincer ca si eu am fost la tara in copilarie si ma bucuram ca nimeream DUPA ce era ucis porcul. Am mai prins faze de genul iepurele cu care m-am jucat a fost facut tocana si nu m-am atins de ea, pentru ca aveam inca amintirea lui. Asa ca e cu dus-intors aici.
Is consumatoare de carne (nu prea mult, ca sunt scartaita la mancare), dar am acceptat ca sunt niste “categorii” care sunt crescute in ideea asta. E nasol, cu asta is de acord. Ma gandeam ca, daca as ajunge la tara si as avea vietuitoare din astea de ciorba, mi-ar deveni “pet” si as trece lejer la vegetarianism :D
Faza cu anuntul …
E facut pe blogul omului, omul care s-a implicat si el cand alti bezmetici din astia, iubitori de animale, am cerut un sprijin. Era pe punctul sa relocheze cutul pe care il aveam eu in ingrijire acum juma’ de an, dar a murit saracul. Deci e chestie de bun simt din partea unora, sa il sprijinim in ideea in care si el a sarit de cate ori a putut pentru altii.
Costurile unui tratament veterinar te-ar soca, daca ai avea informatiile in cauza. Gandeste-te ca un vaccin pentru jigodiile mele costa undeva la 50 de lei. Samponul a fost 60 de lei acum 3 ani (din fericire se consuma greu, ca nu ii speli des), mancarea este 6 lei la Kauflat (Friskies) sau 8 lei/kg la petshop-ul din colt. rad baietii mei cam 3-5 kile pe luna.
O operatie poate costa de la 50 de euro la … sfantul stie. Medicamentele sunt scumpe etc. Am facut o data niste calcule si am realizat ca patrupedele mele consuma mai multi bani pe “sanatate” decat as consuma eu. Si din pacate nu ii pot pune pe asigurarile de sanatate ..
De ce ii ingrijim? Pai iti stau in casa. Iti raspund la apel, se gudura, dorm, respira, dau din coada. E greu sa intelegi ce legatura se creeaza intre un om si potaia sa (daca nu e matza sau alta natie, ca tot mare iubire este. Io vorbesc de caini, ca din astia am), daca nu ai asa ceva langa tine.
Te relaxeaza, sunt alintati, sunt veseli etc. Sunt niste panarame uneori, mai ales daca i-ai alintat. Sunt ca niste omuleti cu 4 picioare in unele momente, pentru ca invata sa te “joace” de nici nu crezi ca sunt animale. Daca te ocupi de potaie, observi ca sunt momente in care nici macar cuvintele tale nu isi mai au rostul. Simte ce urmeaza sa faceti, te simte cu 5 minute inainte sa vii acasa. Naiba stie cum fac, dar sunt teribili. Chiar vorbeam cu ai mei ca, daca s-ar apuca baietii mei sa vorbeasca, nu as fi deloc surprinsa. Comunicam non-verbal ceva de speriat, deci cuvintele doar ar demonstra ca am facut-o si pe asta.
Vei spune ca suntem zarghiti ca ii iubim si ca am putea iubi oamenii mai mult. Ca asta e replica standard in discutiile astea.
Ei bine, IUBESC oamenii foarte mult. Sunt unul dintre cei mai “easy going” oameni pe care ii vei intalni, ador copiii, imi sunt dragi batranii si ii inteleg. E vorba aici de 2 iubiri intense dar diferite doar ca “tinta”. Animalele, odata ce le cunosti si accepti au modul lor de a-ti raspunde. Nu ma apuc sa iti povestesc ca nu sunt atat de perfide ca oameni si alte balarii din astea siropoase, ca nu de asta le iubesc eu. Si iti garantez ca Juni al meu e mai smecher decat 3 bisnitari cu tupeu, la cum stie sa “santajeze” cand vrea.
Este deci vorba de iubirea de oameni si incercarea de a-i ajuta si pe ei cum poti, iar in partea aialalta de dragostea pentru anumite animale. Imi sunt dragi toate. Daca era un anunt pentru un porc de guineea, era la fel. Sau pentru un papagal. Ce iti spun, acum 1 an aveam un porumbel in balcon. L-am tinut 6 luni la “adapost” ca era vai de steaua lui si nici nu folosea un picior. Pana nu l-am vazut 100% restabilit, nu l-am lasat in “salbaticie” ca era prada sigura pentru pisici.
Deci am antecedente serioase.
Am ajutat si ajut in continuare oameni. Ma implic in tot felul de chestii, nu doar pentru animale. Asta doream noi, astia ciudatii, sa intelegeti voi. Ca nu am dat la o parte specia umana, nu ignoram cazurile disperate ale semenilor nostri. Avem insa suficient loc in inima si pentru alte fiinte, nu doar pentru bipezii vorbitori :)
De aia am sarit la gatul tau ca te iritai pe noi, fara sa stii de fapt ce mecanisme avem noi de a trata problemele astea.
Te deranja si tonul “disperat” al mesajului. Potaia mea principala e la mine in casa de 10 ani. 11 anul asta. A fost cat palma mea dreapta, cand l-am luat de pe strada. Acum e o jigodie din aia “rasa comuna”, ca nici cateaua de maica-sa nu stie cu cine l-a facut. Nu e un caine superb (nefiind de rasa), este frumos in felul lui si pentru noi al mai tare din parcare.
In 10 ani am trecut impreuna prin destule. Mi-a stat alaturi cand am fost eu bolnava .. nu misca din camera mea, simtea ca nu e ceva in ordine, e deprimat cand plec in concedii (primele 3 zile nu mananca mai nimic, dupa aia se hraneste la limita si e letargic. Nu e singur acasa, dar se pare ca io-s stapanul “alfa”), se bucura ca un isteric daca ma vede. Este umbra mea in casa.
Un caine vesel e tonic. Asta e cuvantul. Te binedispune. Un caine bolnav insa te deprima. E neajutorat, speriat, sufera. Tinand cont ca ai deja o “istorie” cu el, iti este imposibil sa il vezi cum sufera. Asa cum si pe tine te impresiona moartea unui animal de sacrificiu, pentru un stapan este greu sa vada bucatica aia de suflet ca se chinuie. Si atunci faci totul sa il pui pe picioare. Chiar si scrii un mesaj “patetic’ pentru alti zarghiti ca tine, care pot intinde o mana de ajutor.
Deci, dupa romanul deja postat, ideea este ca nu consideram animalele ca fiind mai importante. Suntem insa oameni care avem o altfel de experienta de viata fata de tine de pilda si vedem altfel lucrurile. Majoritatea stateam pe pozitia ta acum cativa ani. Ne-au schimbat insa atitudinea minunile astea cu 4 picioare. Ne-au imbogatit existenta si ne ofera suficiente bucurii incat sa trecem peste micile drame ale vietii lor scurte.
Am crescut cu dragoste de animale si imi voi creste copii, cand voi avea, cu dragoste pentru ele. Sper sa pot avea mereu un caine sau o pisica in preajma si sa se bucure si copiii mei de o relatie speciala cu fiintele astea. iti fac ziua mai frumoasa :)
Iar ce ai spus cu consecventa in morala, este ceva relativ…ma tem ca generalizezi…nu inseamna ca daca sunt vegetariana sunt mai ciudata, mai conservatoare, mai cu mot in frunte, mai nu stiu cum. Pur si simplu, din varii motive, am facut o alegere care ma face sa ma simt bine in primul rand din punct de vedere al calitatii vietii, sa zic asa…nu are legatura cu moralitatea.
Daca cititi cu atentie intreaga discutie, o sa observati cum ideea initiala e “animalele sunt si ele fiinte si au dreptul la viata/viata lor e importanta”. Apoi, sub presiunea unui argument simplu, “noi (in general) omoram in fiecare zi animale pentru a le manca”, discutia se nuanteaza si apare o ierarhizare in randul animalelor. Mielul nu e foarte important ca mananc din el doua saptamani, catelul este mai impotant ca-mi ofera support moral pe o perioada lunga. Ierarhizarea nu e facuta dupa valoarea intrinseca a animalului, ci dupa importanta lui pentru mine. Cred ca ultima fraza sintetizeaza un concept mai egoist dar mai simplu si sincer decat un conglomerat de conceptii care au nevoie de multe “dar”-uri pentru a-si impaca incoerenta.
@Jasmine, si pana la urma, esti vegentariana pentru ca nu esti “de acord nici cu ucisul animalelor pentru hrana” sau ai facut aceasta alegere “in primul rand din punct de vedere al calitatii vietii”?
@Dani, de unde stii ca animalul nu ar vrea sa simta ceva cand moare? Dupa o viata petrecuta intr-o cusca mulata pe corp, poate ar vrea ca macar moartea sa-i ofere un shot de adrenalina.
@Dojo, multumesc pentru tonul mai moderat si mai putin personal. Experienta mea cu animale nu se compara, intradevar, nici pe departe cu a ta. Nu am mai avut un animal din copilarie. La trei ani am ales o catelusa dintr-o gramada de catei abia fatati. Ne-am jucat impreuna mult pana cand, la sase ani, am mers la scoala si am inceput sa petrec doar verile la bunici. Totusi, si dupa ani buni, cand treceam tot mai putin si mai rar pe la bunici iar ea imbatranea, ma recunostea imediat. Ma bucur ca a avut o viata lunga si frumoasa – pentru un caine de la tara. A murit linistita, fara sa devina agresiva sau senila ca alti caini, la 13 ani.
In privinta evitarii momentului taierii porcului, cred ca este bine sa te expui intregului proces prin care ne ajunge carnea pe masa. Apoi, te poti decide sa mananci carne in continuare, ca mine, sau poti decide ca nu vrei sa fi parte a “sistemului ticalosit”. Evitarea experientei e doar un mod de a te ascunde.
In privinta anuntului, m-a deranjat amploarea demersului si faptul ca este foarte similar cu anunturile facute pentru oameni. In privinta asta, sunt de acord cu taranul care isi are grija de animale, le trateaza cand e nevoie, dar cand in momentul in care animalul se chinuie iar sansele sa se faca bine si sa se refaca complet sau aproape complet sunt relativ mici, are puterea sa ia hotararea aceea grea. Revenind, nu neg dreptul celor de la doipedoi de a cere si al vostru de a da.
Spuneai ca esti unul dintre cei mai “easy going” oameni pe care ii voi intalni. Ne-am intalnit deja dar probabil nu ai facut legatura intre om si blog. Am fost la o cafea acum vreo opt luni sa discutam o posibila colaborare pentru un proiect, urmeaza.ro. Banuiam ca acel comentariu nu-ti va pica bine, dar, din putinul care ne cunoastem, sunt sigur ca esti de acord ca e mai bine sa spui ce crezi decat sa spui ce le-ar pica bine celor din jur.
Ambele:) Gata, hai sa facem pace! Poate si eu am fost cam radicala ieri, dupa cum vezi atitudinea fata de actiunea respectiva este in functie de experienta pe care fiecare din noi a avut-o cu animalele de companie.
E ok, prefer o discutie in contradictoriu unei sedinte de batut pe spate unii pe altii ce buni suntem noi .
Oricum, sa fie pace! (…pana nu ma urmaresc blogarii cu cainii prin Timisoara sa-mi explice cum sta treaba :)
Incantata sa te revad atunci :)
Sper ca merge OK munca pe situl in cauza. Si ca mai vii pe la vreo intalnire, sa innecam amarul in niste lapte cald .. sau chestii “tari”, ca pentru barbati.
Tu chiar consideri ca un om care omoara, fura, isi discrediteaza semenii, nu are sentimente (unii nu au) e mai presus decat un caine care nu omoara fara sa fie provocat, nu fura, nu isi discrediteaza semenii si iubeste si e loial spre deosebire de om care nu stie ce e aia loialitate nici daca se impiedica de ea….
@Dojo, nu am pornit inca serios proiectul. Poate numele il condamna, “urmeaza” :)
O sa incerc sa ajung la urmatoarea intalnire, mai povestim.
@Teo, cred ca sunt oameni care musca si caini inteligenti, dar si invers. Depinde de la exemplar la exemplar.
Si mai cred ca nu asta era subiectul discutiei.
Leave a Comment