Entries Tagged 'analiza' ↓

Oamenii de la doipedoi.ro au facut apel la blogosfera sa doneze bani pentru tratarea catelei lor. Mi s-a parut deplasat demersul si am pus un comentariu acid la acel post. Comentariul a trezit reactii destul de agresive din partea altor blogari asa ca ma simt obligat sa-mi clarific pozitia.

In primul rand consider ca oamenii sunt mai importanti decat animalele. Cu ocazia asta am aflat ca atitudinea are un nume, speciesism. Nasul termenului, un oponent al practicii speciesismului, spune ca il foloseste pentru a descrie, citez tradus lejer, “discriminarea larg raspandita practicata de om impotriva altor specii”. Se pare ca e o intreaga dezbatere pseudo-filozofica pe tema asta, cu argumentele oponentilor fiind, in opinia mea, o gramada de aiureli.

Dar nu despre speciesism vreau sa vorbesc. Vreau mai degraba sa va povestesc un scurt episod din copilaria mea tarzie. Cum mare parte ne tragem din prima sau a doua generatie de tarani deveniti oraseni, suntem obisnuiti ca de Craciun sa se sacrifice porcul iar de pasti sa se sacrifice unu-doi miei sau iezi. Propozitia anterioara suna aproape nevinovat. Totusi, sacrificarea acelui animal chiar implica, ei bine, actul sacrificiului. Adica un barbat (de obicei) ia un cutit si il infige in gatul acelui miel dragut si nevinovat. Si tasneste sange. In timpul asta mielul zbiara si se zbate. Daca mama lui, oaia, e in apropiere, zbiara si ea. Apoi se face liniste si mielul ramane cu privirea impaienjenita si fixa. Urmeaza belirea si transarea. Apoi carnea e dusa in casa, la rudele de la oras care au dat televizorul tare sa nu auda scandalul facut de masa lor. Apoi se gateste iar oamenii se infrupta din bucatele suculente si delicioase.

Episodul din copilarie de care vorbeam este la fel ca cel de mai sus, doar ca eu, desi sunt dintre rudele de la oras, nu eram in casa, ci asistam la tot procesul si ajutam cum puteam. De ce? Nu, nu pentru ca sunt un sadic caruia ii place sa vada sange – din contra. Si nu, nu pentru ca ma obligase cineva. Ci pentru ca imi permisesem sa realizez un concept destul de simplu. Ca bucatile de carne de pe masa sunt parti din mielul cu care tocmai ma jucasem de dimineata. Si ca mielul nu se transformase in acele bucati prin magie, ci in urma unui proces destul de brutal pe care evitasem sa-l vad alte dati. Si am mai realizat ceva care poate parea ciudat. Ca este o dovada de respect pentru acel miel sa stiu prin ce a trecut inainte sa infulec cu nesat din carnea lui. Chiar daca primele guri de mancare le-am inghitit cu noduri, experienta m-a ajutat sa realizez ca asta e mersul lucrurilor si ca, daca nu vreau sau pot sa il schimb inca, atunci trebuie macar sa-l accept in totalitatea lui.

Chiar si cu acceptarea speciesismului, problema pozitiei omului fata de animale ramane una complexa. Considerand modul actual de asezare a lucrurilor, se poate discuta lejer de o ierarhizare si in randul animalelor – probabil determinata direct de utilitatea lor pentru om. Apoi, discutia referitoare la protejarea speciilor pe cale de disparitie e una importanta, dar complet diferita.

Ce lagatura are asta cu subiectul postului? Pai, desi tema poate fi interesanta, din pacate pare lovita de aceasi ciuma ca multe altele: ipocrizia. Cred ca multi ar trebui sa-si curete puiul de la KFC dintre dinti inainte sa faca apologia drepturilor animalelor in general. Pentru vegetarienii cu aceleasi idei, tot respectul, macar au o atitudine coerenta.

Dragos Manac publica propriul top al minciunilor “de la tehnic”. Totusi, imi pare ca arunca prea usor vina in gradina “tehnicilor”.

Problema este de fapt a sistemului per ansamblu. Cam asta e viata unei cerinte tipice:

Se naste prematur in mintea clientului – care nu ii acorda nici cinci minute de gestatie.

Ajunge in inbox-ul managerului de proiect care ii da automat forward catre developer – doar nu e treaba lui sa vada despre ce e vorba si cum se leaga cu restul proiectului.

Developerul e obosit dupa o zi de alergat dupa un bug, ca doar nu-si pierde el timpul cu unit-teste. Cand vede cerinta, trage o injuratura in gand. Se uita cum se potriveste cu restul cerintelor, mai trage o injuratura in gand. Varsa o lacrima pentru structura desavarsita a codului lui care va trebui spurcata cu noua cerinta.

Apoi apare gestul reflex: reply cu o intrebare care nu lamureste cerinta (lamurirea ar cere efort mental) dar are darul de a pasa mingea in terenul managerului. Dupa un meci de vreo cateva ore pentru client, o ora-doua pentru manager si doua-trei zile de lucru pentru developer, produsele pot fi ordonate si dupa pret.

Ce ar fi rezolvat problema? 15 minute de rumegat cerinta initiala din partea clientului, 45 minute de lamurit detaliile din partea managerului de proiect, doua ore de implementat si creat teste automatizate din partea developerului.

A cui e vina? A tuturor. Mai mult decat atat, oricare dintre partile implicate poate rezolva problema. Clientul care stie ce vrea poate renunta la serviciile firmei care-i dezvolta solutia indata ce observa intarzieri nejustificate. Managerul poate lamuri cerintele stupide inainte de a ajunge la developeri; tot ei isi pot alege alti developeri. Developeri buni pot compensa management-ul prost punand intrebari pertinente; daca situatia e grava, isi pot gasi oricand alt job.

Basescu a castigat alegerile. Eu m-am inselat si l-am substimat. Probabil ca pdisti au reusit sa fure mai mult psdistii si ca rezultatul corect ar fi sensibil in favoarea lui dar asta nu mai e relevant acum. Geoana avea vitoria in buzunar. A pierdut pentru ca a facut cu o gresala prea mult.

Nu am timp acum de o analiza argumentata asa ca o sa prezint doar cum vad evolutia politica in urmatoarea perioada:

1. Basescu isi va impune guvernul PD. Public, va reusi sa convinga oameni de buna credinta din toate partidele. Practic, va ameninta parlamentarii cu alegerile anticipate iar cei mai slabi vor ceda.
2. In urmatoarele sase luni vom asista la dezertari masive din randurile PSD si PNL. Sper doar sa fie capabil Crin Antonescu sa pastreze controlul asupra majoritatii partidului – ar fi pacat ca PNL-ul sa devina marioneta lui Basescu.

Tinand cont de sustinerea populara surprinzatoare, mai exista posibilitatea ca Basescu sa forteze alegeri anticipate. E posibil ca pe valul de entuziasm al pseudo-victoriei sa obtina peste 40% din parlament.

Oricum, vom asista la conturarea tot mai clara a partidului prezidential.

Geoana o sa castige alegerile (Totusi, idealist, inca sper sa castige Antonescu si merg sa-l votez).

Geoana il pune pe Johannis premier pe perioada limita – unu-doi ani cat sa iasa Romania din criza si sa se mai adune otzar de osanza de furat. Chiar de ar fi mai nerabdator, nu prea are de ales. PSD are vreo 37% din parlament; ungurii si independentii inca vreo 8%. Nu au cum sa faca guvern fara PNL. De PD-L nu se mai atinge nici dracu cel putin cateva luni – si da, in politica sunt sufiente cateva luni pentru ca partenerii sa revina in pat dupa ce s-au facut facut albie de porci reciproc.

PSD o sa stagneze. PD o sa scada. PNL o sa creasca. M-am apucat sa scriu manat de articolul lui Cristian Banu. El zice ca PD-ul va fi viitorul partid de dreapta si ca o sa creasca. Nu are cum. Pentru simplu motiv ca putinii oameni de valoare pe care ii aveau si-au pierdut credibilitatea prin promovarea fanatica a lui Basescu. Odata cu doborarea liderului, PD-L va intra in deriva. Baronii locali o sa migreze in mare parte catre inapoi catre PSD. Pedestrimea, in perspectiva celor 4 ani fara putere, o sa-si piarda entuziasmul. Putinii oameni valorosi care si-au tinut gura in furtuna asta… parte o sa plece catre PSD sau PNL, in functie de orientare si interese; parte o sa incerce sa refaca partidul, probabil in matca electorala de 15%. Parlamentarii nu o sa migreze semnificativ pentru ca PSD si PNL nu o sa aiba nevoie de ei, avand impreuna cu PNL o majoritate lejera. Ar mai fi posibilitatea ca PSD-ul sa incerce sa-i atraga in perpectiva unui guvern fara PNL. Cred ca e totusi putin probabil. PSD-ishti sunt curve batrane. Ei stiu ca nu are rost sa sacrifice furtul asezat, batranesc, pe termen lung pentru trei-patru ani de prada. Mai ales dupa o criza economica. Nu intrebati de cele 9 luni de guvernare cu PD-L. Alea au fost pentru regruparea trupelor; o bucatica de ciolanel sa miroasa sangele si sa prinda forta.

Crin Antonescu o sa ramana presedintele PNL. Nu pentru ca PNL-isti il iubesc profund si-si urmeaza liderul la bine si la greu. Pur si simplu il vor urma la bine, Antonescu stiind sa nu faca gresala lui Tariceanu de a nu baga PNL-ul la guvernare.

PNL-ul este si va ramane partidul liberal din Romania. Unii din liberii PNL au mai facut declaratii populiste. S-au luat chiar si unele decizii guvernamentale populiste – i.e. cresterea pensiilor. Totusi, per ansamblu, PNL are o linie clara de liberalism clasic. Probabil si din fericire, ajutat din umbra de oameni ca Dinu Patriciu. Cred ca PNL va creste. Va creste ca organizatie datorita revenirii la guvernare – traba cu ciolanelu’. Va creste electoral pe datorita cresterii organizatiei si a contractarii PD-L. Dau procente, ca-i frumos. La o luna-doua dupa alegeri:

• PSD 40% – datorita campaniei pentru Geoana din turul II
• PD-L 28% – incepe scaderea
• PNL 22% – incepe cresterea, Johannis premier
• UDMR 5% – ei sunt la 7% da’ scad temporar ca nu vorbeste lumea de ei
• altii 5%.

Scenariu idealist. Crin Antonescu ajunge presedinte. La o luna-doua dupa alegeri:

• PSD 35% – se mentine
• PD-L 28% – incepe scaderea
• PNL 28% – creste datorita expunerii lui Antonescu
• UDMR 5%
• altii 5%

Sa risc pentru deliciul publicului. Compozitia parlamentului peste patru ani (Geoana presedinte si excluzand minoritatile din camera deputatilor prin aproximare grosolana):

• PSD 40% – crestere pe fondul scaderii PD-L compensata de scadere datorita eroziunii guvernarii
• PNL 32% – crestere puternica pe fondul scaderii PD-L / scadere datorita eroziunii guvernarii (posibil mai mica daca PSD-ul se decide ca poate si fara PNL dupa 1-2 ani de recrutari… ramane de vazut)
• PD-L 22% – scade dar mancanca electoratul PRM si PNG. Nu va disparea si nu se va rupe pentru ca are un nucleu electoral de vreo 15% foarte dur. Asezare pe axa? Vor merge catre centru. Din ce directie?…
• UDMR 6%

Daca nu pleaca pe mare, Basescu revine ca presedinte PD.

Primul meu discurs in cadrul Toastmasters:

Maestre, stimati colegi si invitati,

Cred ca cel mai puternic lucru care caracterizeaza o persoana sunt deciziile pe care le ia în momentele cheie din viata. Cum astazi tema discursului meu sunt chiar eu, o sa va povestesc cate ceva despre trei momente de răscruce din viata mea.

Aveam cinci-sase ani dar ma confruntam deja cu o problema foarte grava… educatoarele de la gradinita ma obligau sa dorm dupa-amiaza – . Am incercat sa le conving ca nu are rost sa dorm -mai ales timpul ala ar fi mult mai bine folosit jucandu-ma. Nu am reusit asa ca am urcat, cu aceleasi argumente, la forul superior: parintii. Din pacate, nici cu ei nu am avut mai mult succes. Momentele disperate cer masuri disperate… Trebuia sa scap de gradinita! Si si parea ca singura cale ca era sa merg la scoala… Si asa, la 6 ani si 4 luni eram elev in clasa I…. bucuros ca scapasem mai devreme de gradinita, bucuros ca eram in sfarsit la scoala, bucuros ca se facuse cum vroiam eu.
Dintr-un motiv ciudat asteptam cu nerabdare sa incep scoala – mi-a trecut in mai putin de un an.

Sa derulam opt ani inainte… am ajuns la sfarsitul clasei a opta. Era vara, aveam 14 ani, tocmai intrasem la liceul la care imi dorisem, nimic nu era mai simplu si mai frumos. Cu exceptia faptului ca mi se oferise o bursa de studiu la un liceu privat din Bucuresti. Asa ca eram pus in fata unei decizii: aveam de ales intre liceul Grigore Moisil din Timisoara, o scoala destul de buna chiar in orasul meu, si Liceul de Informatica din Bucuresti, unde as fi avut ocazia sa invat de la unii din cei mai buni profesori de liceu din Romania. La Timisoara as fi fost acasa si puteam sa fac si sa invat ce m-ar fi taiat capul. La Bucuresti as fi fost intr-un mediu de studiu excelent dar care s-ar fi asteptat totusi de la mine sa ma specializez inca de pe atunci intr-un domeniu, oarecum in detrimentul culturii generale. Am ales diversitatea in defavoarea specializarii si am ramas la Timisoara.
Pe atunci nu banuiam avantajele mai putin evidente ale mutarii de acasa…

Au mai trecut patru ani si am ajuns la inceputul facultatii. De fapt, aproape la inceputul facultatii pentru ca trecusem admiterea dar inca nu eram hotarat daca sa incep facultatea sau sa ma apuc de… “bussines”. De-a lungul liceului incepusem sa lucrez la mai multe proiecte – atat comerciale cat si de jucarie – si vroiam sa transform toate astea intr-o afacere. Am hotarat in final sa incerc sa le fac pe amandoua.
Asa am invatat ca, cel putin eu, nu pot face foarte bine mai multe lucruri in acelasi timp.

Spuneam la inceput ca cel mai puternic lucru care caracterizeaza o persoana sunt deciziile pe care le ia. S-ar putea sa ma fi inteles gresit pentru ca am fost putin imprecis. Cred ca cel mai puternic lucru care *determina caracterul* unei persoane sunt deciziile pe care le ia. Cred ca fiecare dintre noi suntem, intr-o anumita masura, o combinatie unica a personelor alaturi de care ne petrecem timpul. Iar deciziile pe care le luam determina cateodata tocmai asta, persoanele cu care ne inconjuram. Cand ales sa merg la scoala mai devreme cu un an, nu atat anul acela este important, cat faptul ca alegerea a determinat indirect colegii, prietenii si profesori din urmatorii opt ani. Cand am ales sa fac liceul in Timisoara si nu in Bucuresti, decizia poate nu a fost atat de importanta din perspectiva invataturii, cat a faptului ca o parte din oamenii pe care i-am intalnit in perioada liceului imi sunt si acum, dupa ani buni, foarte aproapiati. Daca as fi plecat la atunci la Bucuresti, acestia ar fi fost cu totul altii asa ca, probabil, eu as fi fost altul.

O sa inchei cu un citat al lui Frank W. Boreham. Citatul e in engleza pentru ca doar asa suna bine:
“We make our decisions, and then our decisions turn around and make us. ”

Va multumesc!

Maestre…

Cristian Banu scrie ca “Oprescu joaca pentru Geoana”. Ar fi fraier sa o faca.

Oprescu a declarat ca nu va candida asa ca daca o va face pleaca deja cu un handicap, capitalul lui politic fiind construit pe faptul ca pare mai mult omul faptelor decat al vorbelor in comparatie cu ceilalti. In conditiile astea, sansele lui sunt reduse iar un esec nu i-ar aduce nici un avantaj.

Argumentul ca o va face “daca partidul o cere” ca sa-l ajute pe Geoana nu sta deloc in picioare. Partidul i-a cerut sa nu candideze pentru primarie si nu i-a ascultat. De ce i-ar asculta acum cand personal are doar de pierdut si nu mai este nici macar membru (sau nu sunt eu la curent)? Oamenii politici se folosesc de partide ca sa se propulseze, nu ca sa-si sape singuri groapa de dragul partidului. Iar Oprescu pare suficient de abil sa faca alegerea favorabila siesi.

Apoi, nu are nici un motiv sa-i puna bete in roate lui Antonescu pentru ca ar avea mai mult de castigat daca Antonescu ajunge presedinde decat daca ajunge Geoana. Daca Geoana castiga, Oprescu ar fi doar un nene din partid care a fost la un moment dat primar si a avut tupeul sa incerce sa ajunga presedinte – sacrificiul lui s-ar uita repede. Daca Antonescu castiga, Oprescu, ca si primar al capital, va fi omul din partid cu cea mai puternica pozitie publica. Apoi, ca si unul dintre cei care l-a sustinut pe Antonescu, va fi apropiat de presedinte, ajutand relatia dintre PSD si PNL in eventualitatea probabila a unei guvernari comune.

Parerea mea, Oprescu nu va candida ca sa-l incurce pe Antonescu. Mai mult chiar, ii va face campanie.

Acum doua zile o vara de care sunt apropiat a nascut prin cezariana si am stat de vorba mult cu sora ei despre cum a luat decizia asta pana la urma – am vorbit mai mult cu sora ei pentru ca mamica era prea ocupata cu bebeul. In aceasi zi se pare ca Dojo a scris un articol despre faptul ca femeile care nasc prin cezariana sunt judecate cumva de cei din jur si conchide prin “Să fim sănătoase … şi să naştem fiecare cum dorim.”.

Asa ca am discutat cu vara-mea, am citit articolul, apoi comentariile, apoi m-am plimbat putin pe forumuri unde se discuta asta si am inceput sa ma enervez. Se pare ca femeile decid intre cezariana si nastere naturala la fel cum decid intre depilare cu lama sau cu ceara.

Adica, termenii de comparatie par sa fie (ordonati dupa importanta):

1. durerea in timpul nasterii
2. sanatatea mamei (timpul de recuperare)
3. sanatatea copilului

Iar sursele de informare pentru luarea deciziei (ordonate dupa relevanta):

1. povestile prietenelor si rudelor
2. sfatul doctorului

Da, generalizez. Dar din pacate modul in care sunt putate discutiile pe tema asta ma face sa generalizez in directia asta. Adica poate parea ca sanatatea mamei si a copilului sunt mai importante dar vad ca de ele se aminteste din cand in cand doar si majoritatea vorbeste in special de durerea din timpul nasterii. Nu ca nu ea nu ar avea importanta, dar comparata cu modul in care se simte mama luni intregi dupa nastere sau cu sanatatea copilului intr-o perioada esentiala pentru evolutia lui pentru tot restul vietii, cred ca paleste.

Asa ca, revenind, cred ca termenii de comparatie ar trebui sa fie ordonati mai degraba asa:

1. Sanatatea mamei (incluzand timpul de recuperarea) si a copilului
2. Durerea din timpul nasterii

Ok, pana la urma fiecare isi stabileste propriile prioritati dar mai este inca o problema mult mai grava: modul in care se informeaza pentru luarea deciziei. In toate discutiile pe care le-am citit nu am vazut nici macar o referinta la un studiu in legatura cu beneficiile/efectele adverse ale cezarienei. Marea majoritatea a argumentelor faceau referire la experienta unor prietene iar din cand in cand, foarte rar, se amintea de sfatul vreunui medic.

Care cred ca ar trebui sa fie sursele de informare, in ordinea relevantei:

1. Studii stiintifice si literatura de specialitate
2. Sfatul medicului – sau mai bine a mai multor medici, cat mai bine alesi
3. Experienta mamei si bunicilor

Punct. Nu, ce a patit prietena cea mai buna sau vecina de la colt nu e deloc relevant!

Atat ce am facut eu aici cat si ceea ce critic este descris aici. Diferenta apare, in schimb, la nivelul consecintelor.

Cei care nu sunt dispusi sa verifice faptele inainte sa vorbeasca sunt cei mai dispusi la prejudecati. Din pacate, pentru ca vorbesc, ajuta si la propagarea lor.

Am o parere buna despre Crin Antonescu, spre deosebire de cea a lui Cristiam Banu – care e tot liberal. Are stofa de politician, un discurs articulat si e “curat”.

In privinta neimplicarii lui nu stiu care e situatia exacta si cred ca ar fi bine ca el sa dea o explicatie iar ai nostrii analisti politici sa o analizeze mai cu grija – adica luate situatiile cand ar fi trebuit sau ar fi putut sa se implice si nu a facut-o. Poate nu s-a implicat tocmai ca sa poata sa ramana curat. Stiti ca impreuna cu functiile publice vin si “obligatii”.

In privinta absenteismului in parlament, tind sa ii dau din nou dreptate.

Cand iei cuvantul in o faci ca sa influentezi opinia celorlalti parlamentari. Dar pana acum alegii nostrii nu mi-au lasat impresia ca opinia lor poate fi influentata de altceva decat interesul celor care i-au impins acolo – si evident nu ma refer la alegatori.

Cand propui o lege o faci ca sa influentezi cumva lucrurile. Dar o propunere legislativa are nevoie de sustinere tocmai din partea parlamentarilor mentionati mai sus.

Inafara celor doua situatii de mai sus mai mergi in parlament ca votezi legi si sa asculti discursurile celorlalti parlamentari (sa dormi, sa joci solitaire si sa te scarpini in nas). Dar ascultarea discursurilor acestora cred ca vine cu un risc serios de degradare intelectuala care nu stiu daca e compensata de mica influenta pe care o poti avea asupra legilor.

Impresia mea e ca omul s-a facut senator nu pentru a participa activ ci doar ca sa fie ascultat, sa-si creeze o imagine publica si sa acumuleze influenta in partid. Toate astea in pregatirea “mutarii” pe care o face acum. Scuza scopul mijloacele in cazul asta? Eu cred ca da, dar sper in acelasi timp sa nu fiu dezamagit in modul in care am fost de ipocrizia lui Basescu.

Voua cum vi se pare omu’?

Cristian Orgonas ne întreabă retoric dacă avem dreptul să criticăm statul atât timp cât noi îl păcălim la rândul nostru. Probabil pleacă de la premisa naivă că dacă majoritatea am deveni corecţi faţă de stat, şi n-am încerca să evităm la limita legii plata taxelor,  lucrurile s-ar îmbunătăţi ca prin minune. Pe dracu, ar fi doar mai mulţi bani trecuţi din buzunarul nostru, unde au şansa să fie folosiţi bine, în buzunarul statului unde au şansa să fie folosiţi prost – asta în cazul fericit în care nu sunt furaţi direct.

Eu nu am o întrebare, ci o propunere: Hai să nu ne mai plătim deloc taxele. Poate dacă nu-i mai dăm bani falimentează si ne lasa odată în pace. De ce ar fi mai bine? Păi:

Ce-mi oferă mie statul?

1. Infrastructură, drumuri pe care să pot circula decent fără să-mi stric maşina sau să-mi risc viaţa? 
2. Servicii medicale care să respecte măcar prima regulă: să nu faci rău?
3. Securitate personală şi a bunurilor? Poate. Dar poliţia nu uită sa procedeze si aşa.
4. Justiţie? Fără comentarii.
5. Educaţie? Poate. Dar non-valorile încă sunt promovate.

Ce-aş prefera în schimb?

1. Autostrăzi si parcări private plătite.
2. Asigurări şi servicii medicale private. Cum majoritatea am ajuns cel puţin odată într-o clinică sau cabinet medical privat cred că ştiţi diferenţa.
3. Să nu mai fiu amendat de poliţie pentru că nu port centura – e viaţa si sanătatea mea in joc, nu a altcuiva, cel mult compania de asigurări medicale ar trebui să mă poată constrânge in vre-un fel financiar. Situaţia nu e singulară, în legislaţia română şi nu numai există un număr stupid de mare de drepturi pozitive.
4. Hm… dacă statul ar da faliment şi ar dispărea atunci ar fi mai puţini şmenari îmbogăţiţi artificial pe spatele nostru care să finanţeze ineficienţa şi incorectitudinea justiţiei.
5. Grădiniţe private, şcoli private, universităţi private. Si toate astea nu reglementate de stat, ci de piaţă printr-un mecanism prea puţin folosit deocamdată: reputaţia.

De ce cred ca ar fi mai bine asa? 

Statul cheltuie de 2-3 ori mai mult decât se plateşte pe piaţa liberă pentru servicii de calitate similară. Diferenţa până la valoarea reală este probabil cheltuită  în mod sensibil egal pe ineficienţa generată de lipsa competiţiei şi pe maşinile, casele şi femeile băieţilor deştepţi. Iar diferenţa asta e acoperită de taxele pe care le plătim noi. Daca nu am plăti taxe si am contracta seviciile direct le-am putea achizitiona la preţul “real”, al pieţei. 

Cine şi-ar mai putea permite să platească educaţia şi sănătatea?

“Ar avea de câştigat doar patronii iar la cealaltă extremă săracii ar rămâne bolnavi şi needucati.”

Asta spun cei care uită că piaţa muncii e tot o piaţă liberă care se autoreglează aşa că banii din diminuarea taxelor nu s-ar duce în buzunarele angajatorilor ci mai degrabă în investiţii care generează locuri de muncă şi în mărirea salariilor. Cu această mărire ne-am permite serviciile private de calitate. Desigur, există şi excepţii, oameni bolnavi fară asigurare privată sau alte surse de venit, copii defavorizaţi, etc. Nu vreau să intru într-o discuţie care ar putea părea crudă aşa ma limitez să spun doar că aceste excepţii ar putea fi finanţate cu mai puţin de o zecime din nivelul actual al taxelor. O zecime ar fi suficient să fie finanţaţi inclusiv amărâţii cărora “nu le dă statu’ loc de muncă” aşa că stau acasă şi se înmulţesc sporind astfel nivelul intelectual al românilor.

Ce spun mai sus este doar o utopie datorită sistemelor democratice care permit şmecherilor să amăgească prostimea şi să mituiască săracii odată la patru ani pentru a câştiga puterea pe care o folosesc apoi, evident, în folosul propriu. Dar există o urmă de speranţă: Mărirea ponderii clasei de mijloc. Sper că aceştia vor putea să treacă peste o prejudecată simplă dar cu care am fost îndoctrinaţi puternic (încât zăboveşte şi in mintea unor oameni dezgheţaţi ca şi Cristian) si care ne induce în eroare şi ne blochează capaciteatea de analiză lucidă. Prejudecata cu pricina este: “Statul suntem noi”. Statul nu suntem noi. Statul este doar un furnizor de servicii. Unul foarte prost.