Entries Tagged 'Uncategorized' ↓

Cel de-al treilea discurs Toastmasters, cu telul  “Get to the point!”. Mai precis, trebuia sa ma concentrez asupra obictivului discursului. Conform manualului Toastmasters, un discurs ar trebui sa aiba un obictiv general (informare, umor, etc.) si unul specific, cu ce “pleacă” publicul.

Obictivul meu personal a fost sa ma concentrez ceva mai mult pe prezentare, si o idee mai putin pe continut. Asa ca discursul e mai putin interesant citit. Nu ca interpretarea mea de la Toastmasters l-ar fi pus in voloare mult mai bine.

Daca “ă” count-ul meu scade sub 10 (prietenii stiu de ce) poate imi fac curaj si-mi filmez discursurile.

Oricum, enjoy!

(neutru)

Domnule Toastmaster,
Stimați colegi și invitați,

Vă vorbesc astăzi despre brevitate, calitatea de a fi succint. Cum brevitatea este o virtute,

Vă multumesc!

(sobru și lent)

Totuși, acest discurs este susținut în cadrul destins… distins, al unei adunări ca cea de aici, Toastmasters, un club la care oamenii se adună să învețe să vorbească între ei… în public.

Nu, nu că nu ar știi să vorbească, dar întotdeauna e loc de mai bine. Totuși, Voltaire, marele eseist și filozof, ale cărui opere nu le-am citit dar pe care mă pricep să-l citez, spunea că mai binele e dușmanul binelui. Tot așa, mai multul e dușmanul multului iar mai lungul e dușmanul lungului. Astfel, un discurs Toastmasters  trebuie, din principiu, să aibă o lungime rezonabilă, dacă se poate.

Rezonabilă… dar ce înseamnă rezonabil? Fiecare înțelege altceva prin rezonabil. Pentru Florin Piersic, spre exemplu, rezonabil e să-ți amintești o dată la zece minute despre ce vorbeai de fapt. Pentru mine rezonabil e să mă întreb ce caut aici…

Ce caut aici? Ce căutăm aici? Pentru ce suntem noi aici? Care e rostul nostru? Am fost aruncați aici arbitrar? Einstein, marele om de știintă cu contribuții impresionante în fizică și în particular în cosmologie și pe care îl prezint ca să umblu timpul, spunea despre o chestiune la care se pricepea mai puțin “Ciudată este situația noastră aici pe Pămant. Fiecare dintre noi vine pentru o scurta vizită, fără să știe de ce, dar câteodată pare să divinizeze un țel.”.  Care este țelul nostru aici?

Căutăm să spunem ceva…. Da, căutăm să ținem un discurs. Caut să țin un discurs. Da, discursul despre care tocmai vorbeam și care este, în spetă, prezentul meu discurs susținut acum, și nu altădată, chiar în această încăpere, și nu în alta, chiar aici în fața dumneavoastră. Iar dumneavoastră sunteți răbdători, dar răbdarea are o limită…

(puternic și vioi)

în spetă 5-7 minute pentru lecția 3.

Așa că o să fiu scurt: Trei îndrumări pentru brevitate:

Nu repetata. Exprimarea cu alte cuvinte ale aceleiași idei este tot repetare. Da, repetiția este mama învațăturii… nu repetarea. Deci, nu repeta aceași idee. Chiar dacă e exprimat diferit, să spui același lucru de mai multe ori e nepotrivit. Deci, nu repeta.

Nu folosi două cuvinte când e suficient unul. Nu e ușor dar devii mai concis și eviți să ajungi, spre exemplu… cel mai superior. Dar să avansăm înainte spre concluzia finală!

Dacă vrei să întărești o idee fără să adaugi cuvinte sau să repeți inutil… folosește o pauză… (pauza lunga)

Vă mulțumesc!
Domnule Toastmaster?…

Cel de-al doilea discurs susținut la Toastmasters. Tema a fost la alegere, cu indicația să mă concentrez pe structura discursului.

Am o problemă. Am un prieten bun, ne știm de multa vreme și de curând am aflat că e anarhist. Nu-i numai anarhist, mai rău, e satanist. Îl știam eu de mult ca liberal, de-ăla care ține cu bogații. Da’ era băiat de treaba și-am trecut cu vederea. Acum, am picat pe gânduri.

Stimați colegi și invitați,

Vă voi vorbi astăzi despre trei concepte aparent fără legătura: anarhism, liberalism și satanism. Nu, nu o sa propun un nou sistem filozofic care sa le integreze și nici nu o sa evanghelizez teoria cuiva. Elementul comun celor trei concepte și despre care vreau sa vorbesc este tocmai ambiguitatea lor.

Anarhism!… Da, primul lucru care ne trece prin minte sunt demonstranții anti-globalizare de la summit-urile G8… Apoi, dacă îl lăsam o secunda să se coacă, apare în minte prima definiție din DEX: “Stare de anarhie”; anarhia fiind definita mai departe tot de prea-apreciatul DEX ca “Stare de dezorganizare, de dezordine, de haos într-o țară, într-o instituție etc.”. Ei bine, deși apare ca primă definiție în DEX, aceasta este departe de esența conceputului de anarhism.

Esența anarhismului poate fi cel mai bine sumarizată prin tocmai rădăcina cuvântului de origine: grecescul anarchia: an înseamna nu, archos – conducător, autoritate. Deci, fără conducător, fără autoritate. De aici și pana la asocierea cu haosul drumul este foarte scurt, dar această scurtătură este prin prejudecata. Lipsa unei ordini impuse de către stat nu trebuie să însemne neapărat haos. Iar anarhismul ca filozofie politica susține tocmai asta. Susține că statul este o forma de oprimare și că, în absența sa, societatea nu ar degrada în debandadă ci ar evolua către o ordine naturală superioară celei artificial impuse de către stat.

Această idee simplă nu este rezultatul interesant al unei asocieri jucăușe de cuvinte, ci este sămânța unei grămezi teorii elaborate de un întreg prohod de filozofi și politicieni în ultimele două secole. Și, ca toți filozofii și politicienii, nu se înțeleg intre ei și se tot cearta stânga cu dreapta pe deasupra Atlanticului. Europenii sunt mai socialiști și văd o societate utopică fără proprietate individuală unde accentul este pus pe comunitate. Americanii, mai capitaliști, consideră că individul trebuie să aibă drept de proprietate și că bunăstarea poate fi atinsă doar prin comerț liber. Care au dreptate sau dacă au vreunii dreptate, nu sunt eu în măsură să vă spun, dar, după atâta efort și patos, cred că merită măcar să fie calificați ca ceva mai mult decât niște puști care aruncă cu pietre.

Moderând puțin anarhismul ajungem la… Liberalism… Liberalism!… un concept înălțător, desprins din libertate, și clar ca cerul senin de pe fondul Statuii Libertății… Totuși, mi-am permis sa fiu cârcotaș. Cercetând din nou DEX-ul am dat de definiția: “Doctrină care, opusă socialismului și dirijismului (ce-o fi și ăsta), proclamă principiul nonintervenției statului în economie, în relațiile economice existente între indivizi, grupuri sociale sau națiuni; promovează ideea libertății economice, a liberului schimb, a liberei concurențe etc.”. Sună bine și destul de familiar. Parcă și PNL-ul tot asta mai zice din când în când – când nu mărește pensiile. Totul e clar!

Dar totuși… În ultima vreme a fost mare scandal în Statele Unite datorat intervenției tot mai puternice a administrației Obama în economie. Și parcă Obama e democrat și parca democrații din Statele Unite se autodefinesc drept liberali. Deci Obama este un liberal care susține o intervenție puternică a statului în economie. Ceva nu se leagă…

Nu se leagă pentru că, deci pare clar, cuvântul liberal – la fel ca anarhism, libertarianism și chiar democrație – este disputat între stânga și dreapta politică. Liberalismul, asa cum este înțeles în România și mare parte din Europa, se referă mai precis la înțelesul istoric, de dreapta, al acestuia, cunoscut acum și sub numele de liberalism clasic. La începutul secolului 20 a apărut în Europa de vest, ca alternativă la comunism, liberalismul social. Acesta susține că, deși capitalismul este motorul de creare a bogăției în economie, statul trebuie totuși sa ia parte din aceasta bogăție pentru a oferi servicii de baza, cum ar fi educația sau sănătatea, întregii populații. Creat în Europa, liberalismul social a prins rădăcini tocmai Statele Unite iar disputa este purtata acum, din nou, deasupra Atlanticului.

Dar să trecem în partea întunecată: Satanism!… nu știu dacă e asociat mai repede cu ritualuri oculte dedicate diavolului sau cu tineri agitați care spânzura pisici prin cimitire. Pentru coerență, o să încep din nou cu DEX-ul. Definiția pentru satanism este “demonism” iar, mai departe, demonismul este “credință în demoni; demonie” iar definiția pentru demonie este… “demonism”. Am impresia că mă învârt în cerc. Se pare că lingviștii evită subiectul.

Satanismul este de fapt un termen umbrelă pentru gamă largă de atitudini care implică divinizarea sau admirația pentru Satan. Ce se înțelege prin Satan nu este, din nou, clar. Pentru o parte din sataniști, cei deiști, Satan este entitatea opusă lui Dumnezeu. Pentru sataniștii ateiști sau agnostici, acesta este doar un termen cool, bun de speriat credincioșii.

Ca element comun, Satan în general simbolizează pentru sataniști libertatea fată de religie sau Dumnezeu, egalitatea oamenilor cu zeii, individualism, hedonism, egoism, luciferianism, căutarea neînfrânata a cunoașterii… Pana la urma, satanismul este mai degrabă o poziție filozofică sau religioasă decât colecția de ritualuri oculte ale unora din aderenții săi.

Am vorbit despre trei concepte înconjurate de obicei de ambiguitate și preconcepții: anarhismul, care urmărește de fapt abolirea statului, nu dezordine socială; liberalismul, care are înțelesuri contradictorii între State și Europa, și, în final, despre satanism, care deși obscur și ocult, este mai degrabă filozofic decât agresiv. Poate vă întrebați dacă eu sunt prietenul despre care vorbeam la început… Ei bine, nu… Pentru că nu sunt satanist…

Vă mulțumesc pentru răbdare!

Andrei Plesu, intr-un interviu din Adevarul, despre ce inseamna sa fi un om cumsecade in Romania:

Spuneaţi că vreţi să rămâneţi în memoria colectivă ca „un om cumsecade”…

Da, dar aş adăuga că mi-aş dori să existe din ce în ce mai mulţi oameni cumsecade. Pentru că dacă eşti cumsecade de unul singur ajungi la by-pass.

Azi, la Timisoara, a avut loc o demonstratie de solidaritate cu tinerii de la Chisinau. Am fost cam 300, in jur de jumatate studenti basarabeni, restul in mare parte de la Poli  (sa ma corecteze cineva daca am gresit aproximarile).

Am facut cateva poze si clip-uri. Sper ca manifestatiile din Romania sa-i incurajeze cu ceva pe cei de la Chisinau.

> Poze <