Săptămâna trecută ne-am mutat în casă nouă. ”Ne-am”, că suntem două. Ar mai fi câteva lucruri de aranjat la casă. Eu încă nu am un pat adevărat, numărul de scanune dă uneori cu minus, dar astea sunt detalii. Nu ne deranjează prea tare și, deci, nu ne-am agitat prea mult să facem ceva în sensul acesta. Însă, am suferit îngrozitor timp de câteva zile pentru că cei ce locuiau aici înainte, deși oameni tineri, nu aveau net din dotare. Ce oameni, ce caractere. Cum să trăiești fără net în secolul 21?
Proactivă, m-am bătut cu pumnul în piept și-am zis că rezolv eu problema. Că sunt pretențioasă. Mie îmi trebuie net cu bandă mare, vorba aia, dacă tot avem fibră, să ne folosim de ea. Mai vreau și rețea, că în Timișoara găsești tot ce vrei pe ”metropolitană”. Ce nu găsești, oricum există pe torrente. Dar și pentru alea, ai nevoie de bandă. Deci, mă pun eu să vorbesc cu RDS.
I-adevărat, s-au urnit mai greu. A durat câteva zile de la semnarea contractului până la mufarea de cabluri. Azi, undeva la prânz, ding-dong. RDS la ușă. Un nenic la vreo 40+, cu geanta de scule și ceva hârtii de semnat s-a mișcat ca titirezul și în mai puțin de 15 minute aveam net.
Acum, frumusețea nu-i că a durat așa puțin. Omul și-a cerut scuze că nu s-a putut mai repede, că au mult de lucru, etc. După care s-a apucat să-mi dea niște găuri în pereți. S-a gandit el cum să facă să nu îmi nenorocească pereții și chiar a reușit. Ce mi-a plăcut cel mai mult a fost că mi-a cerut o mătură să curețe mizeria. Nu a lăsat după el nici cabluri aruncate, nici bucăți dubioase de plastic și nici măcar praf. Frumos. Așa da!
Mâine merg să iau de la ei și stickul, să am net în deplasare. A ținut să-mi amintească chestia asta, ca nu cumva să nu beneficiez de toate serviciile lor. Mai rar așa customer care pe la noi. Mulțumim frumos.
