Fiecare om cu gusturile lui și fiecare timișorean cu localurile pe care le frecventează. Mie, una, știu că-mi plac o grămadă. De la pub-uri gălăgioase, la ceainerii, de la localuri dubioase la chestii mai aranjate și m-am gândit să-mi fac un top al preferințelor, în funcție de frecvența cu care le vizitez. Așadar:
1. Irish Public House (bineînțeles) pe care de multe ori îl folosesc ziua pe post de ”birou” și seara pe post de meeting point
2. Manufactura, unde sunt cele mai tari Jazz Sessions și cele mai comode bean bag-uri
3. Cărturești-ul de pe Mercy, unde stau și citesc până uit de mine sau până simt că am băut (iar) prea mult ceai
4. Papillon, pentru că îmi aduce aminte de anii de studenție
5. Scârț, pentru că-i loc lejer și îmi place să joc tot felul de jocuri cu prietenii pe acolo
6. Spirit, unde de fiecare dată când ajung mai descopăr câte o melodie demult uitată (și, căruia, momentan nu-i găsesc niciun link demn de menționat)
7.D’Arc, prietenii știu de ce
8. Starbucks. Da știu, cafeaua e un motiv recurent la mine
9. Bărulețul de sus din Operă, pentru că e acolo, în inima târgului și totuși e departe de orice
10. Garaj Pink Freud, care sunt sigură că va urca în topul preferințelor personale. Deocamdată e aici pentru că e proaspăt descoperit și îmi place tare mult de el.
Vouă pe unde vă place să umblați și de ce?







