Despre o rigiditate mai puţin vizibilă

Rigid:
Care nu se deformează sub acţiunea forţelor exterioare.
Care este lipsit de flexibilitate.
(Despre oameni) Care nu îngăduie abateri.

E uşor de văzut rigiditatea celor care vor corectitudine, punctualitate, responsabilitate sau alte asemenea lucruri asociate cu moralitatea. Ei au nişte tipare la care ţin şi pe care nu prea sunt dispuşi să le schimbe.

Există însă şi alte tipare la care un om poate ţine, chiar cu îndârjire, dar care ne pot părea flexibile din cauza conţinutului lor. Mecanismul, însă, este acelaşi – refuzul schimbării.

  • “Eu sunt obişnuit să nu ajung la ore fixe şi n-am de gând să-mi schimb obiceiul; ar trebui să vă relaxaţi voi, ceilalţi!”
  • “Eu am crescut într-un mediu unde şpaga e normală, n-o să-mi schimb eu acum atitudinea pe care am avut-o întotdeauna; adaptaţi-vă voi, cei cărora nu vi se pare normală!”
  • “Mie-mi place să bârfesc şi n-o să caut eu alt mod de a relaţiona fiindcă ţie nu-ţi place ăsta, adaptează-te tu!”

Recunosc că acest text s-a născut şi din frustrarea mea că unele fixisme ale mele sunt mai uşor de recunoscut ca fixisme decât cele ale persoanelor care mi le critică. Vreau ca oamenii să îşi asume cuvântul pe care îl dau şi să îl respecte; sau, dacă se răzgândesc, să spună asta; sau, dacă nici asta nu fac, să îşi asume posibilele efecte negative. Vreau ca atunci când Gigica are o problemă cu Maricica să-şi folosească energia pentru a rezolva acea problemă chiar cu persoana vizată, şi nu ca să-mi înşire mie răutăcisme despre Maricica (decât dacă înţeleg că o astfel de descărcare îi e necesară pentru a putea apoi aborda problema într-un mod mai sănătos). Vreau să nu dau şpagă, inclusiv “cadouri” de care să fie condiţionată îngrijirea pe care o primesc de la un medic sau nota pe care o primesc de la un profesor; pe de altă parte, cu mare drag ofer complimente sau cadouri simbolice celor pe care îi văd făcându-şi bine munca. Într-o eventuală înfruntare între mine şi cineva care nu e de acord cu aceste preferinţe ale mele, mi-ar fi mult mai greu să folosesc argumentul cu “fii şi tu mai flexibil”, argument foarte la îndemână celuilalt (din fericire, nu cred că acesta este un dezavantaj real, pentru că “fii şi tu mai flexibil” nu prea s-ar potrivi într-un dialog productiv).

Îmi imaginez că tuturor ne-ar fi mai bine într-o lume în care fiecare ne-am recunoaşte şi ne-am asuma propriile rigidităţi. Am avea o bază mai solidă pentru a negocia soluţii benefice tuturor celor implicaţi. Sau măcar nu ne-am mai pune beţe în roate unii altora atât de uşor.

 

Leave a Reply