Archive for the ‘Dau de veste’ Category

De bine despre nişte medici

Am avut de curând o problemă de sănătate (parotidită, pentru connaisseurs) din cauza căreia am făcut vizite repetate la Clinica de Chirurgie Oro-Maxilo-Facială din Timişoara. Şi pentru că mi-am făcut o impresie foarte bună despre oamenii pe care i-am văzut lucrând acolo, le fac aici o mică reclamă. Poate vreodată va căuta cineva informaţii pentru a-şi găsi un medic bun în acest domeniu şi îi va fi de folos recomandarea mea.

Eu am avut de-a face direct cu 3 medici de acolo: două rezidente (Alexandra Agagiu şi Mihaela Frăţilă – cea care s-a ocupat de mine în mod constant) şi îndrumătorul lor (Şerban Roşu). Am apreciat faptul că, deşi nu eram într-o stare gravă când am mers la prima consultaţie, m-au tratat cu atenţia pe care orice medic cred că ar trebui să o arate unui pacient. Iar când le-am spus că problema pe care o aveam e una recurentă, au luat în serios aspectul ăsta şi mi-au făcut investigaţii şi controale pentru a găsi cauza pentru care păcătoasa de parotidită se tot repetă. În plus, am apreciat că atunci când aveau dubii nu emiteau soluţii rapide, ci îşi luau timp să caute răspunsul cel mai bun, inclusiv să se consulte cu colegii / supraveghetorul- văd în asta o dovadă de responsabilitate şi sincer interes de a-şi face bine meseria.

În tot timpul cât am aşteptat lângă cabinetul de consultaţie sau la registratură, nu am văzut medic sau asistentă care să repeadă vreun pacient sau să-i vorbească de sus. Dimpotrivă, majoritatea le vorbeau pacienţilor cu atâta calm şi căldură, ascultându-i, încurajându-i, explicându-le, încât ar fi putut concura cu orice bunicuţă drăguţă care-şi îngrijeşte cu drag nepoţelul. Nu bag mâna-n foc că n-or fi şi contraexemple, spun doar că eu nu le-am văzut.

Cabinetele pe care le-am văzut arătau îngrijit şi cred că aveau mobilier şi aparate destul de noi. Nu ştiu ce-ar fi spus despre performanţa lor un specialist, dar mie mi-a inspirat încredere aspectul cabinetelor în general.

Un lucru care cred că ar mai merge îmbunătăţit e birocraţia – de fiecare dată când mergi la control trebuie să stai la coadă la registratură pentru “fişă de prezentare”; chiar şi aşa, nu mă plâng că aş fi aşteptat foarte mult la cozi, însă nu ştiu cât de mult ţine asta de norocul meu şi cât ţine de eficienţa angajatei de la registratură (căreia am înţeles că i-ar prinde tare bine un calculator mai performant). Un alt lucru ar fi o mai bună programare a consultaţiilor, fiindcă unii pacienţi veneau la control taman când medicul lor era în sala de operaţie, şi avea mult de aşteptat; la mine problema asta s-a rezolvat uşor fiindcă eram chemată în fiecare dimineaţă înainte de 8:30, însă nu cred că-i o soluţie general valabilă.

Ştiu că toate lucrurile de bine pe care le-am scris ar trebui să fie pur şi simplu normale şi nu sunt sigură cât de mult e problema mea personală că am ajuns să mă mir când văd mai mulţi doctori la un loc, într-un spital de stat, purtându-se frumos şi luându-şi responsabilităţile în serios, şi cât de mult e o problemă a societăţii noastre în general. Oricum, eu voi mai da de ştire despre astfel de dovezi ale unei normalităţi “de bine”. Vă invit să îmi scrieţi şi voi despre exemplele voastre; dacă vreţi, trimiteţi-mi chiar câte un articol întreg şi îl public ca “guest post”.

 

Curs de AT: Jocuri psihologice şi cum să le evităm

Se va întâmpla în Timişoara, între 9 şi 11 octombrie, un nou curs de analiză tranzacţională. Detaliile despre eveniment le ştiu cel mai bine organizatorii, de-aia şi dau link-ul spre pagina respectivă :)

Mie-mi place analiza tranzacţională. Îmi oferă o teorie care mi se potriveşte şi unelte aşijderea, atât pentru propria mea creştere, cât şi pentru viitoarea mea profesie. Nu propune nici singura, nici “cea mai adevărată” perspectivă asupra naturii umane, dar e una dintre cele mai accesibile şi mai bine articulate. Din păcate, varianta în care a fost popularizată e mai mult o caricatură. Hmm, bănuiesc că asta se întâmplă de fapt cu toate teoriile din psihologie. Sau cu toate teoriile, punct.

Pe mine m-a cucerit gândirea lui Eric Berne, fondatorul analizei tranzacţionale, din cauza accentului pe care îl pune pe autonomie şi pe autenticitate. Aşa că nu ezit să recomand cărţile lui oricui se simte curios de cum funcţionăm noi, oamenii. Cel mai mult mi-a plăcut Ce spui după “Bună ziua”. După titlu, sună a carte de “self help”, nu? Ei bine, e mult mai mult de atât.

M-a cucerit şi cursul de AT la care am fost acum câteva luni, ţinut de o psiholoagă britanică foarte simpatică şi bine pregătită. Aşa că nu ezit nici să recomand evenimentele de felul ăsta.

Să ne vedem, dară (la curs sau nu la curs), sănătoşi (mai ales la cap)! :)