Archive for the ‘Musafirii mi se alătură’ Category

În Utopia mea, toţi oamenii au o voce

Vă invit să citiţi un nou răspuns pe care l-am primit la întrebările despre “Cum e la tine în Utopia” şi eventual să ne împărtăşiţi reacţiile voastre faţă de această viziune. Invitaţia lansată în acel articol este în continuare valabilă.

În Utopia mea, toţi oamenii au o voce a lor. Unii şi-au găsit-o, alţii încă o caută, alţii o adaptează ca rezultat al căutărilor altora. Vocea e flexibilă, creativă, unică prin simplul fapt că e a unuia şi nu a altuia.

Pentru mine, a avea voce nu înseamnă doar curajul de a spune ce gândeşti în situaţii riscante, ci şi curajul de a fi autentic în felul tău de a trăi, de a găsi echilibrul între interior şi exterior, de a nu-ţi fi frică să experimentezi cu ideea de tu şi eu. Uneori, înseamnă a-i ajuta pe alţii să-şi găsească vocea, chiar dacă vocea lor e diferită de a ta. Prin simplul fapt că îi laşi să cânte sau să falseze alături de tine, ai făcut ceva. Dă-le voie să falseze, încurajează-i să-şi continue căutarea! În fond, de-aia se numeşte “căutare”.

Înseamnă să ai curajul de a spune ce gândeşti fără să fii arrogant, de a face paşi mici în drumul spre tine şi spre alţii, de a lua cuvântul pentru ceva în care crezi chiar dacă asta înseamnă să îţi înfrunţi superiorii sau propria ta frică, de a trăi cu verticalitate şi de a spune nu atunci când ţi se oferă compromisuri care te vor ruşina de tine însuţi dacă le accepţi. A avea voce înseamnă să trăieşti valorile în care crezi. Dacă lupţi pentru libertatea şi dreptul de exprimare al altora, dar nu ţi le afirmi pe ale tale, înca nu ai voce.

Înseamnă a nu te autovictimiza şi a spune că nu se poate face nimic, şi de a aştepta mereu de la alţii. Lumea în care trăim este responsabilitatea şi oglindirea fiecăruia din noi. Sună abstract, însă nu vreau să intru în detalii. Pentru că poate vocea mea diferă de a ta, şi vocea ta necesită un alt fel de căutări şi de soluţii creative. De aceea nu am reţete. Nu cred că trebuie neapărat să ieşi în stradă sau să baţi cu pumnul în masă pentru a cere ce e al tău, sau ce crezi tu că e bine pentru alţii, fără să îi întrebi. Nu înseamnă să fii membru de asociaţii şi să organizezi marşuri. Dacă însă asta e singura cale prin care poţi începe să îţi cauţi vocea, fă-o. Poţi acţiona însă şi singur, în viaţa ta de zi cu zi, cu paşi mici. Fara reţete.

Mai sunt şi alte lucruri în utopia mea personală pentru care într-adevăr am intrat în organizaţii, pentru că vocile colective fac mai mult decât cele individuale, atunci când rezonează unele cu celelalte. Dar poate că nu toate lumea crede într-o lume în care ştiinţa şi arta se împletesc, sau cuvintele sunt acolo pentru a lega punţi, indiferent de limba în care sunt rostite. Că unele valori sunt universale şi nu ţin de cultură. Dar cred că oricine ar vrea să îşi facă vocea auzită, şi să nu îşi lase propria viaţă trăită prin alţii, şi norme impuse de alţii. Nu militez pentru anarhie, ci pentru alegerile pe care le facem conştient, zi de zi.

“Other Voices Literary Journal”: http://www.othervoices.ca/monthlies/feb-2011

“This is my voice” (Shane Koyczan): http://www.youtube.com/watch?v=FHczVzGfyqQ

“The joy is about enabling other people’s stories to be heard at the same time”: http://www.ted.com/talks/lang/en/itay_talgam_lead_like_the_great_conductors.html

Despre autoare: Călătoare multilingvă şi cosmopolită, Diana Radovan locuieşte în sudul Germaniei, după ce a petrecut câţiva ani roditori şi definitorii în România, nordul Germaniei şi Canada, dând ascultare şi voce multor poveşti diferite. Scriitoare în domeniul medical pe timpul zilei şi în cel creativ pe timpul nopţii, încearcă în mod constant să îmbine ştiinţa şi arta în viaţa ei. Cel mai recent text al ei de la “Faţa cărţii” poate fi citit aici: http://fatacartii.weebly.com/24/post/2012/02/you-dont-have-to-let-go-of-your-past.html

 

Utopia – o lume a Adulţilor Integraţi?

Vă invit să citiţi un răspuns pe care l-am primit la întrebările despre “Cum e la tine în Utopia” şi eventual să ne împărtăşiţi reacţiile voastre faţă de această viziune. Invitaţia lansată în acel articol este în continuare valabilă.

C: Cum ai descrie societatea în care visezi să trăieşti?

G: Toţi membrii societăţii ar avea un Adult Integrat (din perspectiva AT-ului asta înseamnă să avem un Părinte Grijuliu, un Adult şi un Copil Liber bine dezvoltate).

Îmi este greu, însă, să îmi închipui o astfel de societate. Dar am o mulţime de întrebări.

Mă întreb care ar fi provocările noastre relaţionale dacă fiecare dintre noi îşi asumă partea de responsabilitate, dacă are o bună cunoaştere de sine, un bun control personal, suficient Părinte Grijuliu care să ne protejeze şi un Copil Liber, spontan?

În această situaţie noi, terapeuţii, cu ce ne-am mai ocupa? Care ar fi provocările în cabinet? Cum ar arăta nevoile clienţilor? Ar mai avea oamenii nevoie de terapie?

C: Ce faci, concret, pentru a contribui la existenţa / apariţia unei astfel de societăţi?

G: În primul rând ţin workshopuri şi grupuri de dezvoltare personală care au ca obiectiv dezvoltarea Adultului prin exerciţii de conştientizare şi de cunoaştere personală şi interpersonală. Apoi prin consiliere şi psihoterapie.

Mi-ar plăcea să crească o comunitate care să aibă un Adult Integrat şi care încetul cu încetul să devină din ce în ce mai puternică şi să fac parte din ea. Doar simpla prezenţă a unor astfel de oameni ar putea influenţa şi Adultul altor persoane. Un fel de Shambhala, un tărâm în care toţi cei de acolo au ajuns la un nivel de maturitate ridicat.

Autor: Gabriela Popescu, psiholog, consilier psihologic, psihoterapeut în supervizare în Analiză Tranzacţională
Web: www.analizatranzactionalainbrasov.wordpress.com