Archive for the ‘Versuri’ Category

Prăvălie post-modernă

La depresii de toamnă
e lichidare de stoc.

Un domn cu o plasă
mare -
cam cât trei televizoare -
strigă din spatele cozii
să se dea
câte o singură astenie
pentru fiecare,
ca să ajungă la toţi.

O femeie frumoasă
şi-a scris pe cartonaşe
toate cuvintele “Nu” -
pe care oricum nu le foloseşte -
şi va plăti cu ele
cam cinci kilograme
de neputinţă.

Un tânăr cu muşchi
şi costum impecabil
şi privire de învingător de pe-o copertă de revistă
şi vise din revistă (din editorial)
şi iubiri din revistă (de la pagina 5)
îşi aşteaptă pachetul
de alienare.

Până şi un copil
cu părinţi ocupaţi
şi grăbiţi
şi ursuzi
stă cuminte la rând
pentru un pumn de seminţe
de încremenire.

Într-un colţ de raft
e-o fericire
neşlefuită,
prăfuită,
dar cine-i nebun
să dea
pentru ea
un ego întreg.

 

Fălci 2000

Fălcile nu se mai poartă una în cer şi alta-n pământ,
acum e la modă să urlăm printre dinţi.
Fireşte, dinţi albi şi drepţi şi lucioşi,
căci trebuie să ai un zâmbet strălucitor
şi-atunci când te temi, şi-atunci când înjuri.
Altfel, între dinţi imperfecţi
rişti să-ţi rămână
câte-o coajă de urlet.

 

Scris pentru grupul Faţa cărţii
http://fatacartii.weebly.com/
http://www.facebook.com/groups/188467074562847/

 

Catren existenţial

Mi-am luat în mâini viaţa
şi eram tare mândră aşa
până când am început să mă-ntreb
dacă mâinile astea sunt chiar ale mele.

 

Scris pentru grupul Faţa cărţii
http://fatacartii.weebly.com/
http://www.facebook.com/groups/188467074562847/

 

Exerciţiu liric

Poezioară scrisă la prima mea întâlnire cu adunarea scriitoricească “Gânduri Faine“.

Oceanul iubeşte cu spumă
Şoptind sau vuind spre plaja cea moale -
Să fie şi asta o glumă,
Ca viaţa umană cu-ale ei sarsanale?
Iubim ce ne este aproape
Sau aducem aproape toate ce le iubim?
Putere să fie umblatul pe ape?
Puternici suntem doar atunci când trăim.

 

Crez primăvăratic

Pe al meu dumnezeu l-am găsit undeva
între-a doua silabă şi al treilea cuvânt,
răscolind prin metafore nude, cumva
foarte-aproape de liric şi departe de sfânt.

Într-un alt ceas boem l-am aflat rătăcind
de pe-o coardă de vioară pe o gură de nai,
un déjà-entendu care caută cu jind
game noi să-şi exprime sentimentul de mai.

Integrale, atomi dintr-un gaz incolor,
oi clonate, monede, social darwinism -
au şi ele-mpreună un mesia al lor
ce zâmbeşte a rânjet şi iubeşte-a cinism.

Nu-mi slăviţi zeităţi ce nu râd, nici nu plâng,
doar lăsaţi-mi icoana ce se unduie blând
în uimirea rotundă a sânului stâng
ce-şi aude abisul înăuntru dansând.

 

Epitaful unui vis

Mai pleacă dintre noi un vis -
cu-o moarte toţi suntem datori -
se spune că s-a sinucis,
însingurat, de sărbători.

Trăia retras, printre scrisori
şi vechi viniluri muzicale,
colecţionând polen din flori -
el, cel alergic la petale.

Doar tu şi eu ce-l mai ştiam;
din când în când, prin întuneric,
nehotărâţi, îl însoţeam
la un pahar de vin himeric.

De ce-a ales să nu mai lupte
nu ştie nimeni dintre cei
care continuă să se-nfrupte
din ce-a peţit el de la zei.

E un curaj să-nveţi să mori,
iar să trăieşti – cu mult mai mare.
Cu-o viaţă toţi suntem datori,
noi doi cu două vieţi, se pare.