Archive for the ‘Visez’ Category

Cum e la tine în Utopia?

Vorbind cu o prietenă despre cum ar arăta societatea în care ne-ar plăcea să trăim, mi-am dat seama că discuţia era interesantă pentru mine şi am hotărât să o extind, invitând mai mulţi oameni. Şi anume, pe cei care îmi citesc blogul :)

Iată ce sunt curioasă să aflu de la tine:

1) Cum ai descrie societatea în care visezi să trăieşti? O descriere cât mai precisă. Nu mă interesează cuvintele mari, ci trăsături concrete. Nu mă interesează nici să fie multe caracteristici ale respectivei societăţi; e suficientă o trăsătură, câtă vreme e clar prezentată şi e importantă pentru tine.

2) Ce faci, concret, pentru a contribui la existenţa / apariţia unei astfel de societăţi? Dacă răspunsul e “Nimic”, atunci ce vei face şi începând de când?

Întrebările de la (2) nu sunt doar pentru curiozitatea mea, recunosc. Sunt şi un mod de a încuraja mai ales răspunsurile autentice (dacă îţi doreşti acea societate, înseamnă că ai disponibilitatea să faci ceva pentru ea, nu?), rezonabil de realiste (dacă tu poţi face ceva pentru acest vis, înseamnă că nu e complet nerealist, chiar dacă altora le-ar părea nerealizabil) şi cu potenţial de a-i inspira pe alţii să facă paşi concreţi spre propria lor societate dorită.

Eşti binevenit(ă) să-mi răspunzi prin comentarii la acest articol; nu e nevoie să-ţi faci un cont pentru a comenta, doar să introduci o adresă de e-mail validă. Adresa nu va apărea pe site şi promit să nu-ţi trimit spam :) . Sau, dacă vrei să participi cu un guest post* pe această temă pe blogul meu, spune-mi!

*Guest post: îmi trimiţi un text scris de tine şi eu îl public ca articol pe blog, menţionând că tu eşti autorul / autoarea.

 

Şi va pleca Apolodor*

… spre meleaguri unde umblă câinii cu sticle de vin de Porto-n coadă, muzica fado e la ea acasă, iar José Saramago a fost la el acasă până când portughezii s-au supărat pe blasfemiile de le scria, iar el s-a supărat pe supărarea lor şi s-a mutat mai spre est.

Aproape un an de zile voi locui printre tripeiros. Merg să studiez psihologie într-o şcoală bună, să mă desprind de siguranţa prea bine cunoscută a cuibului, să respir o altă cultură, să mă descopăr într-un nou peisaj. Şi – foarte important – să aflu dacă luna portugheză e într-adevăr mai mare decât cea din Timişoara, după cum mă vrăjea un tânăr Joao acum nişte veri, pe când ne întorceam agale de la un chef :)

Visul plecatului în lume mă bântuie de mai mulţi ani. După ce am cochetat o vreme cu el când a apărut, mi-am dat seama că voiam să plec în primul rând ca să fug de lucruri care nu-mi plăceau din viaţa mea de aici; şi că acele lucruri n-ar fi făcut decât să mă urmărească dacă n-aş fi stat să le rezolv. Aş minţi să spun că între timp le-am rezolvat complet, dar acum sunt mult mai împăcată cu tot ce înseamnă viaţa mea. Poate părea paradoxal că tocmai acum mă voi şi desprinde (temporar), de acest context în care am învăţat să mă simt cu adevărat bine. Însă eu am rezonat dintotdeauna cu ce ne spunea odată trainer-ul meu preferat de la Analiză Tranzacţională, Anne de Graaf: “Eşti pregătit să rămâi într-o relaţie doar dacă eşti pregătit să pleci din acea relaţie. Şi eşti pregătit să ieşi dintr-o relaţie doar dacă eşti pregătit să rămâi în ea.” Iată că acum sunt pregătită să rămân. Şi e într-adevăr un moment bun pentru a pleca.

A.M.R. 5 luni :)

* Identificările mele cu pinguinul călător au început mai demult, uite-aşa.

 

Crez primăvăratic

Pe al meu dumnezeu l-am găsit undeva
între-a doua silabă şi al treilea cuvânt,
răscolind prin metafore nude, cumva
foarte-aproape de liric şi departe de sfânt.

Într-un alt ceas boem l-am aflat rătăcind
de pe-o coardă de vioară pe o gură de nai,
un déjà-entendu care caută cu jind
game noi să-şi exprime sentimentul de mai.

Integrale, atomi dintr-un gaz incolor,
oi clonate, monede, social darwinism -
au şi ele-mpreună un mesia al lor
ce zâmbeşte a rânjet şi iubeşte-a cinism.

Nu-mi slăviţi zeităţi ce nu râd, nici nu plâng,
doar lăsaţi-mi icoana ce se unduie blând
în uimirea rotundă a sânului stâng
ce-şi aude abisul înăuntru dansând.

 

Anunţ

puzzle

Legenda:

- Eu

- Cei care mă completează

- Cei care îmi seamănă

- Cei cu care am oarecare tangenţă

- Cei cu care, aparent, nu am nimic în comun, dar fără care imaginea de ansamblu ar fi incompletă

Îl caut pe cel verde-portocaliu. Dacă îl cunoaşteţi, vă rog daţi-mi de ştire sau spuneţi-i să vină spre mine. Strada Speranţei, la parter ;)

 

Tăceri

Astăzi hai să tăcem o vreme. Împreună. Noi doi. Nu pentru că nu mai avem nimic să ne spunem, nu pentru a evita să comunicăm, ci doar pentru a purta o tăcere captivantă – aşa cum sunt de multe ori şi confesiunile, şuetele şi dezbaterile noastre.

Uneori tăcem din dragoste, alteori cu ură; pentru că nu avem cuvinte, sau pentru că avem prea multe. Unele tăceri sunt despre dureri, altele despre speranţe. Există şi tăceri care urlă, vuiesc, invadează timpane, aşa cum sunt şi altele de a căror existenţă nu află nimeni – decât cel ce le-a purtat, şi uneori nici acela.

De data asta hai să tăcem despre faptul că eu sunt, că tu eşti, că “a fi”-ul meu se întâlneşte, aici şi acum, cu “a fi”-ul tău. Şi despre cum, aici şi acum, asta e tot ce contează.