Eu, în drum spre mine
Sunt în căutarea unei părţi din mine pe care am pierdut-o de când nu mai scriu. Sau poate chiar mai demult? Oricum o fi, se naşte aici un jurnal de călătorie. Călătorie prin întrebările, spaimele şi speranţele mele.
Îmi plac mai ales oamenii care au întrebări vii; când o să cresc mare, sper să nu am mintea plină de certitudini. Îmi plac şi oamenii care îmi dau propriile lor răspunsuri la întrebările mele. Aşa că am să scriu aici şi despre ei.
Şi poate cel mai mult îmi plac oamenii cu care pot discuta idei. Sau vise. Sau sentimente. Sau poate ar trebui să spun mai direct că mi-ar plăcea să nu vorbesc singură pe-aici, pe blog 
Avea Ada Milea niste versuri tari de tot de care imi aduc aminte cuvintele tale:
Suntem asa departe de noi…
Suntem asa departe de noi incat lumina in loc sa vina…
Pleaca inapoi…
Fug sa ma regasesc si nu ma intalnesc
Fug sa ma regasesc si nu ma intalnesc…
Doamne oare, de ce mi-e bine
cand sunt departe de mine
Doamne, oare de ce mi-e bine,
cand eu, sunt departe de mine…
Wannaka — July 1, 2009 @ 18:53
Mulţumesc că ai luat în seama dorinţa mea de a nu scrie de una singură pe-aici, Oana
cristina — July 9, 2009 @ 20:18
pai, cum sa scri de una singura!? ca doar intre oameni dragi traim si incercam sa ii adunam in jurul nostru tot timpul
vasile — July 9, 2009 @ 21:25
Hahaha, cum suntem Oana şi cu mine în acelaşi loc şi e vorba de Ada Milea, cum apare şi Vasile. E clar, poate să înceapă cheful!
Cristina — July 9, 2009 @ 21:50
Sa cante muzica!!!
) (treisprezece-paisprezece – pt cunoscatori 
)
PS: mai hoinaresc maine pe aici si de azi inainte de cate ori o sa am timp
vasile — July 9, 2009 @ 22:09
Hihihihi
Yupppyyy
Ma simt ca acasa acum pe blogu’ lu’ cristina.
Va pup pe amandoi
PS: Un albastru … infiniiiiit:P
Wannaka — July 15, 2009 @ 11:07