Cum e să fii “teacher”
Cum nu am mai scris pe blog de vreo 2-3 luni (shame on me! ), încerc acum să povestesc cam ce s-a întâmplat în acest timp. Din februarie am început să lucrez la o grădiniţă din Lugoj ca … teacher. Predau engleza unor îngeraşi cu vârste cuprinse între 2 şi 6 ani. Este ceva ce nu aş fi crezut că voi ajunge vreodată să fac, dar cum viaţa te pune mereu în situaţii neaşteptate, iată că am ajuns la catedră. Şi acum să povestesc cam cum e să fii teacher.
Primul contact cu predatul l-am avut în timpul facultăţii, în orele de practică de la modulul pedagogic. Tot engleză am predat şi acolo, singura diferenţă fiind vârsta copiilor. În facultate am predat la o şcoală generală la clasa a 6a şi a 8a, aici predau la grupa mică, mijlocie şi mare. Bănuiesc că nu trebuie să adaug că diferenţa este uriaşă. La şcoala generală am predat doar câteva ore, dar au fost suficiente pentru a-mi face o părere despre cum e să fii dascăl în vremea noastră. Materialele didactice sunt puţine, destul de plictisitoare şi învechite; am predat pe baza aceloraşi cărţi din care am învăţat şi eu acum 10 ani când am fost în clasa a 6a. E drept că limba engleză nu se schimbă, dar lumea în care trăiesc copiii aceştia e cu totul diferită faţă de lumea în care trăiam eu în şcoala generală. Astfel că şi materialele didactice ar trebui să fie adaptate la realitate.
Ce s-a schimbat cel mai mult în decursul anilor, cu siguranţă sunt elevii. Noile generaţii sunt foarte diferite de cele anterioare. Şi schimbarea, din păcate, nu e mereu în bine. Elevii sunt din ce în ce mai tupeişti, şi-au pierdut respectul pentru cadrul didactic şi au impresia că li se cuvine totul. Sau, ca să nu generalizez, nu toţi, dar majoritatea se poartă aşa. E drept că o mare parte a vinei pentru această atitudine le revine părinţilor care le oferă totul pe tavă. Spre exemplu, i-am întrebat la un moment dat pe cei din clasa a 6a câţi dintre ei au iPhone. Cel puţin 3 au ridicat mâna… copii de 12 ani.
Din aceste motive, plus cel material, nu mi-am dorit niciodată să devin profesoară. Însă iată că am ajuns exact asta. Şi nu-mi pare rău. Desigur predatul la grădiniţă este complet diferit, de aceea îmi şi place. Nu am de-a face cu adolescenţi obraznici, ci cu copilaşi care încă cred în Moş Crăciun. Şi sunt adorabili! Un alt avantaj e că grădiniţa la care lucrez este privată şi multe din materialele didactice sunt de peste ocean, ceea ce face munca mea mult mai uşoară şi învăţatul mai atractiv pentru copii.
Sunt o persoană căreia îi plac copiii şi aş vrea să am cel puţin 3. Dar una e să fie ai tăi şi alta să îi educi la grădiniţă/şcoală. Pentru a fi profesor e clar că ai nevoie de acel ceva pentru că a lucra cu copii nu e chiar atât de uşor. E nevoie de multă răbdare, atenţie şi nervi de oţel. Dar este o activitate care îţi oferă satisfacţii. Cel puţin eu aşa simt. Mă uit la omuleţii ăştia mici şi mi se umple inima de bucurie când intru în clasă şi ei aleargă la mine şi îmi imbrăţişează piciorul, că doar până acolo ajung. Îmi place să îi ascult cum rostesc cuvintele în engleză, când ei încă nu ştiu să vorbească bine română. Dar ce îmi place cel mai mult la ei e faptul că sunt atât de inocenţi. Sunt răi unii cu alţii, dar nu ca oamenii mari. Se muşcă, se pişcă, se lovesc unul pe altul, dar apoi îşi cer iertare de fiecare dată. Şi o primesc. Cred că replica mea favorită pe care o aud la grădiniţă e: “-Te rog iartă-mă. -Te iert.”
Sunt încă la vârsta în care totul în jurul lor e ceva extraordinar de care se bucură sincer. Orice lucru banal pe ei îi impresionează şi se uită curioşi. Avem nişte figurine, nişte animale de pus pe deget. Sunt absolut fermecaţi de ele cei din grupa mică. De fiecare dată cînd vine Monkey în vizită e mare sărbătoare. Apoi mai sunt şi geloşi. Dacă îl iau pe careva în braţe sau îl pup apare inevitabil replica “Dar de ce îl iei numai pe el? Tu numa pe el îl iubeşti!” şi atunci trebuie să le arăt că îi iubesc pe toţi! Uneori mai trebuie să îi liniştesc când încep să plângă după mama/tata/bunica. Alteori, trebuie să ridic tonul şi să îi pun pe “scaunul ruşinii” sau să îi trimit la colţ pentru a-i face să înţeleagă anumite reguli.
Mă gândeam într-un timp să fac o categorie aici pe blog cu perle ale copiilor. Poate încep să le adun şi să le notez. Sunt grozave! Noile generaţii sunt într-adevăr diferite de ale noastre. Copiii sunt din ce în ce mai isteţi şi accesul la informaţie şi tehnologie le modelează şi lor viaţa. Majoritatea se joacă pe calculator (de fapt aproape toţi spun ca se joacă pe laptop) şi ştiu deja de internet. Mereu mă gândesc oare cum vor fi când vor fi mari. Cu siguranţă vor şti mai multe decât mine şi decât părinţii lor.
Nu aş fi crezut că ajung să fiu profesoară, dar acum că sunt îmi place. Nu ştiu dacă este un lucru permanent, dar momentan aici sunt şi experimentez cum e să fii teacher.
