Tainele vorbitului în public
Niciodată nu mi-a plăcut să vorbesc în public, dar cum bine spune zicala “de ce ţi-e frică nu scapi” am fost pusă şi eu această situaţie. Organismul meu reacţionează într-un mod foarte ciudat când sunt în faţa unei mulţimi şi trebuie să ţin un discurs. În primul rând mă bâlbâi şi uit cuvinte, îmi tremură mâinile şi, reacţia mea preferată, înroşesc. Dacă este un lucru pe care îl urăsc la corpul meu este că mă trădează în cele mai importante momente. Mereu înroşesc când nu trebuie.
Având o diplomă de “specialist” în comunicare se presupune că nu am probleme la acest capitol. Eh, realitatea e alta. În timpul celor 3 ani de studiu nu s-a pus un accent puternic pe comunicarea orală, pe vorbitul în faţa unei audienţe, aşa că nu am avut multe ocazii să exersez oratoria. Îmi doresc o carieră în domeniul în care am absolvit, astfel că trebuie să iau atitudine şi să lupt cu frica şi cu timiditatea.
Primul pas l-am făcut. Am participat la un training organizat de Toastmasters Timişoara despre – ce altceva – vorbitul în public. Recunosc că am mers puţin speriată de gândul că va trebui să vorbesc în faţa unor specialişti în domeniu care vor fi uimiţi de numărul de “Ăăă”-uri din discursul meu şi mă vor critica pentru ruşinea adusă acestei arte – arta oratoriei. În realitate a fost complet diferit. Oamenii aceia au fost deschişi, amabili şi extrem de prietenoşi. Am învăţat multe de la ei şi, poate cel mai important, am invăţat că vorbitul în public se învaţă! Oricât de stângaci ai fi, cu exerciţiu şi sfaturi bune poţi deveni un specialist.
Mă bucur că mi-am făcut curaj să particip la acest training, a meritat pe deplin, mă bucur că Alina ne-a împărtăşit ideea (mie şi Flaviei) pentru că, precum a spus şi ea, noi venim la pachet :D şi mă bucur că am cunoscut oameni noi de la care am ce învăţa.
