Blogu' lu' cucubau

…sau despre cum e la modă să lansezi o nouă modă!

Dacă pe vremea părinţilor noştri reprezenta o revoltă să nu asculţi de gura lumii, să îţi petreci timpul făcând ceea ce altora nu le trecuse încă prin cap, rebelii zilelor noastre se lăfăie în bucuria fadă a faptului că lumea vorbeşte despre ei. Rebelii din vremurile de altă dată, non-comformiştii de demult nu aveau pretenţia de a fi decât nişte Iisuşi ce propovăduiau bizarităţii şi răspândeau himere. Cei ai zilelor noastre nu se pot mulţumi dacă nu sunt mai tari decât Coca-Cola, mai originali decât piramida din faţa Luvrului, mai futurişti decât “Viitorul sună bine”. Mai mult decât atât, non-conformiştii zilelor noastre au nevoie de cluburi de fani: oameni care nu pot, dar ar vrea să fie ca ei, oameni care îi aprobă şi îi respectă. Şi ceea ce e probabil cel mai enervant la non-conformiştii contemporani este că ei au pretenţia de a fi corecţi din punct de vedere etico-moral, de a fi aceia care văd cât de greşită e lumea, cum nu putem trăi în ea aşa cum e şi trebuie să o schimbăm cap-coadă; ei au pretenţia, veşnic exagerată, că lumea trebuie să se adapteze la ei şi nu ei la lume, convingerea că pot face totul mai bun, deşi locuitorii Homo sapiens ai planetei se căznesc de mii de ani să facă totul aşa cum e. Ei nu se întorc la chestii esenţiale cum ar fi făcut rebelii din trecut, nu vor un loc în lumea asta şi pentru ei, ei vor ca lumea să le facă loc pentru ca ei să treacă cu buldozerul peste tot ceea ce câteva milenii de civilizaţie au făcut, au refăcut, au stricat şi au reparat. Şi au impresia că pot face asta aici şi acum, în vreo 2-3 zile. Ei sunt altfel, dar nu le e ruşine să spună că tu ar trebui să fii la fel ca ei. Ei dau de mâncare copiilor flămânzi, iar dacă aceştia nu pot la rândul lor să dea de mâncare altor copii flămânzi, atunci ar trebui trataţi ca nişte paria, aruncaţi în faţa motocicletelor cu care ei cară sacii de alimente pe care au avut inspiraţia de a face gestul mare de a le aduna, pentru că, “Nu-i aşa?!”, din puţinul altora se poate obţine ceva mai mult. Rebelii zilelor noastre sunt rebeli cu jumătate de normă, dar îşi doresc celebritate cu normă întreagă. Un singur asemenea exemplar cheltuieşte mai multă energie electrică promovând Earth Hour decât ar putea economisi el şi toţi vecinii lui de bloc în timpul orei de abstinenţă, dar îţi linişteşte conştiinţa prin campanii de încurajare a opririi defrişărilor, împărţind voluntar fluturaşi la Universitate în prea puţinul lui timp liber de procrastinator self-taught.