O zi întreagă nu-mi rosti numele! O să mă doară puţin sufletul şi o să mi se facă dor de numele meu şi o să tânjesc după mişcarea buzelor tale rostindu-l! Dar o să fie ca şi cum o zi întreagă nu o să exist. Cum aş putea să exist fără numele meu? Spune-mi simplu şi scurt “tu” o zi întreagă şi în tăcerea creată de silabele lipsă, ia-mă de mână şi sărută-mi obrazul. O zi întreagă hai să nu fim pasionali, să ne măsurăm iubirea în dorinţe ascunse, să ne prefacem că încă nu am desprins unul de pe faţa celuilalt vălul creat de acel zâmbet complice. Hai în ziua asta să nu folosim nici verbul “a vrea”, să ne acoperim unul pe celălalt de rugăminţi şi să ne simţim datori vânduţi unul celuilalt.
Dacă gura ta nu va mai putea de dorul numelui meu, promit să o sărut ca şi cum ai fi un străin în tramvai şi eu aş face ceva ruşinos în văzul lumii, cu evlavie şi nesaţ, contradictoriu şi mut. Apoi, ne vom preface că nimic nu s-a întâmplat, tu o să-mi vorbeşti tot cu “tu”, iar eu nu o să mă simt eu o zi întreagă. O să fiu nimeni o zi întreagă, aşa cum aş fi rămas cu adevărat dacă nu mi-ai fi rostit o dată numele.
La sfârşitul acestei zile nu o să mă prefac că lumea s-a schimbat, o să îmbrăţişez anonimul de lângă mine, o să mă cuibăresc în nedumerirea lui, o să fim obosiţi de tăcere, eu o să revin ce m-a făcut. Numele tău o să-ţi fie alint, sărutul tău o să-mi fie botez. Când o să mă aud strigată o să tresar ca din mormânt, o să mă înfior de plăcere, am să te privesc în ochi şi o să mă văd iar pe mine.
Last 5 posts in Aproximaţii literare
- Ce e nou? - November 4th, 2009