The day the Circus of Heaven came to town
Local folks lined the streets in a Midwestern town
Waiting anxiously for the parade to begin all around
On the very last day

A unicorn headed the mystical way
Surrounded by what seemed a thousand golden angels at play
Behind were Centaurs, elves, bright fairies all in colours of jade
On the very final day

În porţiunea finală a piesei vei puta auzi chiar vocea fiului lui Jon Anderson.

Ingioi(C)!
VJ

Despăţiţi/nedespărţiţi, Travka îmi plac, Travka ne plac! De aceea, sâmbătă 30 octombrie 2010, în cea mai lungă (CEST devine CET) şi înfricoşătoare noapte a anului Travka ne cântă şi ne încântă în Club Setup.

Be there or be square!

Şi acum, să ne amintim de “Corabia nebunilor”:

VJ

Ingioi(C)!
VJ

Superb, nu?

Piesa care dă titlul acestui post este preferata mea şi ca un VJ ce sunt, vă voi pune ambele variante video, în ungureşte şi în englezeşte.

Pearls In Her Hair – English version

Gyöngyhajú lány – Hungarian version

Ingioi(C)!
VJ

PS: Am ruginit la postări. Sper să-mi reintru în ritm.

Peter Bjorn and John

La mulţi ani, DJ! Îţi doresc exact ce-ţi doreşti chiar tu!

Ingioi(C) ziua de azi şi piesa!

VJ

Nu am chef de clişee legate de Paris şi o să trec drept la subiect: la musique. Am pus de curând mâna pe un album numit “Cafe de Paris – 24 Accordion Classics (1930 – 1941)”, în care, pe lângă Edith Piaf şi Jean Gabin ne mângâie la ureche un anume (belgian după născare) Gus Viseur care şi-a început activitatea, cum altfel decât pe străzile urbei sus-menționate şi a cunoscut consacrarea acompaniind-o pe “La Môme”.

Flambée montalbanaise

Ingioi(C)!
VJ

PS: Se pare că e postul no.400! Iuhu!

Istoria cantecului e una plina de adrenalina. Transformat din “The Last Time” (sa nu fiu rea, copiat in intregime intro-ul de pe Andrew Oldham Orchestra)  al lui Rolling Stones, a ajuns sa fie trend setteru noii generatii de alternative ce se nastea in a doua jumatate a ’90. A fost inclus pe urma in coloana sonora a Cruel Intentions ( 1999 ) si ascensiunea in topuri a inceput sa se faca prezenta.

Ajutat de un videoclip simpatic in care Richard Ashcroft (vocal Verve) mimeaza cantatul cu o atitudine “we all live in a yellow submarine” violenta (n.a.: asa definesc eu alternative-ul englez) si se plimba intr-o jacheta neagra de piele prin ditamai Londra, a tintit inima fanelor care isi doreau un compromis intre rebeliunea grunge si siropul Beatles .

In ultimii ani (2007) Bitter Sweet Symphony a fost inclusa pe locul 16 din “50 Greatest Indie Anthems Ever” (NME), a fost preluata de zeci de clipuri publicitare, a ajuns sa fie interfata sonora a unor campanii umanitare, si nu in ultimul rand (apreciez!) ca sound de deschidere pentru meciurile nationalei engleze pentru calificarea in World Cup 2010 .

Tin minte ca prin noiembrie anul trecut, in Manchester, intamplator mi-au gadilat franturi din BitterSweet urechea si am inceput sa-l fredonez de nebuna. Am fost intrebata mai mult sau mai putin pe un ton indignat “de ce Verve?”. Ei, pentru ca NU VERVE, DA BITTERSWEET SYMPHONY, care se numara printre putinele cantece care pur si simplu ma binedispun, ma fac fericita. Reflexul meu in preajma cantecului: hop tup ma loveste o fericire tampa si imi insenineaza momentu. E o pata veche, ce revine periodic. Azi mi-am inceput dimineata cu “Bitter Sweet Symphony” si voiam sa-l impartasesc cu voi.

Varianta live in Glastonbury din 2008, ca sa vedeti cat de bine suna pe viu:

and I’m a million different people from one day to the next, I can change my mold, no no nooo no no…