Brook Hotel prezentat în WordPress

De curând am realizat un website de prezentare care a trebuit să mulţumească deopotrivă aşteptările clientului nostru şi pe cele ale oaspeţilor hotelului său. Soluţia propusă şi recomandată? WordPress, desigur :)

Cerinţele clientului s-au rezumat la design simplu, conţinut uşor accesibil şi posibilitatea de a face rezervări online. Iată deci motivele care ne-au determinat să recomandăm WordPress:

  • am implementat fără dificultate un design curat care pune în valoare conţinutul website-ului
  • ne-am putut folosi de meniuri care facilitează o navigare intuitivă prin website
  • am implementat un formular care uşurează modalitatea de rezervare a camerelor
  • am integrat în website o galerie foto utilizând o extensie specializată de WordPress

Deoarece oferta hotelului variază de la pachetele pentru ocazii festive la cele adresate întâlnirilor de afaceri, a fost nevoie de un numitor comun care să satisfacă aşteptările oaspeţilor Brook Hotel Norwich. Iată cum ne-am folosit de avantajele oferite de WordPress:

  • am uşurat accesul vizitatorilor la informaţiile importante  din website
  • am scutit vizitatorii de meniuri complicate şi de click-uri inutile
  • am realizat o structură a site-ului uşor de indexat de motoarele de căutare

Sumarizând, am pus bazele unei colaborări frumoase şi am făcut ce ne place folosind WordPress. Şi bineînţeles ne pregătim pentru următorul proiect.

Proiecte
wordpress

Comments (0)

Lucrăm o zi pentru Daniel

În ultimii ani am avut ocazia să lucrăm la destule proiecte interesante, însă nici unul nu se poate compara cu un proiect pentru viaţă, la a cărui reuşită sperăm să putem pune şi noi umărul câtuşi de puţin.

Totul a pornit odată cu invitaţia Cristinei de a participa la evenimentul organizat pentru Daniel sâmbătă 27 februarie.

Deşi weekendul acesta vom fi la rândul nostru ocupaţi cu organizarea GeekMeet 24, ne-am gândit că putem totuşi să fim de folos implicându-ne în licitaţia organizată la Hotel Timişoara.

Punem la bătaie priceperea şi puterea noastră de muncă lucrând o zi pentru cine va adjudeca sâmbătă seară voucherul nostru de consultanţă WordPress (8 ore de dezvoltare/optimizare/configurare).

Aşteptăm cu nerăbdare să aflăm pentru cine vom avea plăcerea să lucrăm!

Despre Noi
Evenimente

Comments (0)

Code is poetry

“Code is poetry” – aşa sună motto-ul comunităţii WordPress.

Lucrând cu cod, încercăm mai degrabă să rămânem cu picioarele pe pământ, conştienţi de fragilitatea comparaţiei. Apreciem totuşi claritatea mesajului şi îl folosim pe cât posibil ca reper şi sursă de motivare, conştienţi că mereu este loc de mai bine.

Astfel am început să adunăm experienţă: proiect cu proiect, din aproape în aproape. Destulă pentru ca la începutul acestui an să ne luăm inima-n dinţi şi să ne înscriem în rândul celor pe care Automattic îi recomandă drept consultanţi WordPress.

Noi vom încerca în continuare să scriem cod cât mai curat, lăsând criticile şi aprecierile în seama voastră :)

Despre Noi
wordpress

Comments (1)

Continuăm Launch48 în biroul Dream Production

Ne-am întors de la NetCamp/Launch48 unde am facut galerie la pitch-ul lui Mile, Andrei a povestit despre proiecte online cu lumea de la NetCamp, iar Căcă a avut ocazia să lucreze la implementarea sevinde.ro – unul dintre cele 3 proiecte finaliste.

Ideea lui Mile a ajuns până în semifinalele evenimentului, însa feedback-ul primit de la mentori şi organizatori ne-a convins că proiectul merită cel putin o încercare de implementare. Aşadar, după o scurtă recapitulare, am hotărât să nu mai stăm pe gânduri şi să trecem la treabă.

Pornind de la ideea unui joc de fotbal între utilizatorii de reţele sociale, ne-am propus ca înainte de Crăciun să ne închidem în birou pentru două zile şi să implementăm aplicaţia, inspiraţi de experienţa Launch48.

Nu vor lipsi junk food-ul, sacii de dormit şi tolba cu jocuri. În curând vom anunţa şi programul de vizite :D

Evenimente
Proiecte

Comments (6)

Ne pregătim pentru NetCamp şi Launch48

launch48-london

Săptămâna viitoare va avea loc una dintre cele mai interesante provocări de care am avut parte în ultima vreme: implementarea unui proiect de la idee la lansare în doar 48 de ore de dezvoltare.

Launch48 este un eveniment “importat” din UK care işi propune să lanseze câteva proiecte web în 48 de ore. Totul porneşte de la câteva idei alese pentru a fi lansate în două zile, continuă cu dezvoltarea efectivă a proiectelor, pentru ca în final acestea să fie prezentate publicului. Iniţiativa îi aparţine lui Cristian Manafu şi echipei Evensys, fiind pentru prima dată când are loc în afara graniţelor UK.

Noi vom avea ocazia să ne punem la încercare priceperea în ale online-ului, de această dată în altă formulă decât cea “consacrată” deoarece echipele de lucru vor fi mixte, criteriul lor principal de formare fiind dat de răspunsul la întrebarea “tu ce ştii să faci?”, mai degrabă decât “tu al cui eşti?” :D

Pentru cei interesaţi să ne însoţească la Bucureşti sau să ne cunoască la Launch48 e bine de ştiut că înscrierile “costă” o idee.

Ne-am suflecat deja mânecile. Ne vedem între 7 şi 9 decembrie la Launch48!

Despre Noi
Evenimente
Proiecte

Comments (1)