Acum 2 săptămâni scriam cu entuziasm despre prezentarea pe care urma să o avem la Geek Meet #2 Sibiu. Pe atunci cam atât ştiam: urmează să ne trezim cu noaptea-n cap, să prezentăm blogu.lu şi să oferim 5 conturi premium gratuite.
Era destul pentru un plan de bătaie a cărui reuşită depindea doar de noi. Totuşi, ştiam că Geek Meet-ul acesta ne va oferi mai mult decât ceea ce ne propuseserăm noi, iar confirmarea nu a întârziat să apară.
Primul lucru pe care l-am remarcat a fost atmosfera: una mai agitată dacă am compara-o cu mai molcomele întalniri din Banat. Participanţii, printre care destui oameni care au avut lucruri interesante de spus, au fost cei care ne-au însufleţit ziua încă de la bun început.
Punctual, au fost câteva discuţii care ne-au plăcut în mod special:
- argumentele prezentate de-o parte şi de alta în discuţia .com vs .ro, moderată de Ciprian Stavar
- prezentarea lui Istvan Szakats de la altart.org
- duelul Adobe – Microsoft
Fiind pe cât posibil obiectivi în subiectivismul nostru, sunt şi două lucruri care pot fi îmbunătăţite pentru viitoarele Geek Meet-uri din Sibiu. În primul rând ora de începere este un pic cam matinală pentru cei veniţi în vizită la Sibiu, iar în al doilea rând poate ar fi mai interesant ca Geek Meet să se desfăşoare separat de “coders meet”. Astfel poate ne va rămâne şi nouă mai mult timp pentru a vizita oraşul, iar discuţiile se vor putea concentra în direcţii mai clare.
Impresia generală a fost una foarte bună, lucrurile învăţate cu ocazia acestui Geek Meet fiind mult mai importante decât mofturile noastre

Aurelian | 27-Oct-09 at 12:31 pm | Permalink
Vă aşteptăm şi la ediţiile viitoare, şi mulţumim de feedback. Vom încerca să îl facem cât mai plăcut pentru toată lumea.
mile | 27-Oct-09 at 12:58 pm | Permalink
Cu plăcere, de-abia aşteptăm să revenim în Sibiu!