eu si lumea mea verde
Iul
20
Nu mi-am dat seama că s-a terminat totul până în momentul în care tata m-a întrebat dacă o să sărbătoresc. Adevărul e că nu mă gândisem până atunci dacă mă bucur sau nu. Întrebarea lui m-a blocat pentru câteva secunde şi nu am ştiut ce să-i răspund. Până la urmă am spus…. nu
L-am aşteptat cu multă nerăbdare, mai ales în ultimul timp. L-am aşteptat şi îl percepeam ca o eliberare, ca o grijă în minus zi de zi. Azi, că s-a terminat, oficial, nu mă simt prea fericită şi în nici un caz eliberată. Din contră, mă simt tristă şi puţin debusolată. Debusolată, pentru că timp de 17 ani, a fost o certitudine în viaţa mea, poate chiar singura. Sunt o persoană căreia îi plac lucrurile bine stabilite. Îmi place să-mi planific totul, pe o perioadă mai lungă de timp şi să trăiesc în funcţie de planurile mele. Când ceva nu este aşa cum mi-am planificat, sunt puţin debusolată şi simt nevoie să mă reorientez către altceva concret.
Pe lângă planurile pe care mi le făceam zi de zi mai era şi şcoala. Era ceva concret, sigur, era o portiţă către ajutorul financiar oferit de ai mei 
(tata, sper că acum nu mi se reduc veniturile 
) şi mai ales reprezenta o certitudine, ceva ce am mereu, dacă unul dintre planurile mele nu iese aşa cum trebuie. Mai mult decât atât, a fost cel mai uşor lucru cu care m-am confruntat în viaţă. Îmi pare rău că am ajuns la această concluzie, doar acum la final…
Dar voi, cum v-aţi simţit când aţi terminat studiile?
Iul
15
După cum mă ştiţi, sunt o împătimită a tot ce înseamnă bucătărie, de la ustensile de gătit şi până la tot felul de mâncăruri. Vă daţi seama ce bucurie imensă când am aflat despre un nou proiect culinar pe malurile Begăi “Fruct mania- sculpturi în fructe şi smoothies“.
Organizatorii promit un eveniment plin de arome, sâmbătă, începând cu ora 10 pe terasa River Deck din Timişoara. Se vor prepara delicioase reţete de creme din fructe crude iar participanţii vor putea să-şi demonstreze creativitatea ornându-le în pahare (pe straturi). În plus, la eveniment, va fi prezent un invitat special care va face nişte demonstraţii de sculptură în fructe şi va prezenta ustensilele cu care lucrează.
Participarea la eveniment costă 30 ron iar înscrieri se pot face aici:
Eu voi fi acolo, gata să învâţ noi reţete delicioase dar mai ales să degust din creaţiile participanţilor
Evenimentul este susţinut de culinar.ro
Iul
15
Nu-mi place să scriu despre lucruri triste. Despre moarte cu atât mai mult…
Nu o să spun ce s-a întâmplat. Nu e nevoie. Cred că nu e om care să nu fi auzit pe oricare dintre canalele media, vestea.
Îmi amintesc că aveam câţiva anişori. Mergeam cu părinţii pentru prima dată la un spectacol. Nu ştiam eu prea multe sau despre ce e vorba, doar vedeam multă lume şi aveam impresia că suntem la o nuntă. La un moment dat am şi întrebat, cu sinceritatea caracteristică unui copil: “mamă, la nunta asta când se pune masa?” Nu s-a pus nici o masă, evident, însă am primit ceva mai bun: pe scenă o artistă, care avea să devină o mare voce a muzicii uşoare româneşti. În amintirile mele dăinuie, de parcă ar fi fost ieri, o fată înaltă, îmbrăcată în alb, cu un par lung de culoarea focului şi o melodie.
Mai târziu, câţiva ani buni mai târziu, aceeaşi fată înaltă, cu acelaşi păr lung, de culoare focului avea o melodie care devenea melodia mea de suflet. Ştiu că de ieri, nimic nu va mai fi la fel când o voi asculta. Nu înţeleg de ce nu a avut curaj…
Iul
7
N-am mai scris de mult timp. Poate prea mult…
Nu am avut chef şi mai ales, nu am avut timp. Am traversat o perioadă plină de evenimente, transformări, certitudini şi multe căutări de răspunsuri. Nu cred că am avut parte până acum de atâtea răsturnări de situaţie câte am experimentat de la începutul anului. Mă gândesc cu frică şi în acelaşi timp cu multă curiozite ce-mi mai rezervă următoarele luni…
Să vă zic deci:
- am reuşit, într-un final apoteotic să mă mut în apartamentul meu. “Al meu” , sună atât de bine, încât îmi vine să pun pe cineva să ma ciupească ca să fiu sigură că nu am adormit şi am cel mai frumos vis. Chestia cu mutatul mi-a adus, pe lângă multă bucurie o groază de bătăi de cap. Vreo câteva zile am umblat după instalator, aragaz, tot felul de contracte la utilităţi şi alte mici cumpărături necesare mutării.
- am absolvit minunatul master, câteva poze drăguţe am pus pe facebook, aici. Acum, mă lupt din răsputeri să termin şi dizertaţia. Sper să nu mă înec ca ţiganu la mal 
.
- am dobândit o minunată zona zoster, lucru care mi-a confirmat, dacă mai era nevoie, că sunt prea stresată şi că am o problemă la bibilică . Între timp mi-a şi trecut. Am încă şanse de salvare
- experimentez un nou început şi e tare bine . Uitasem cât de mult îmi place să o iau de la 0
- am apărut pe le Tv, dar despre asta v-am mai spus cu altă ocazie. Vroiam doar să mă mai laud odată
- am avut câteva zile de concediu şi am reuşit performanţa de la ajunge pentru 3 ore la ştrand în căutare de ceva bronz. Zic că e o performanţă notabilă
- mama şi cu tata au venit în vizită. Pentru prima oară, în 5 ani, au reuşit să reziste în Timişoara 2 zile jumătate. E de consemnat şi asta, nu se ştie când vor reuşii să repete experienţa.
- fratello s-a sărbătorit pe 29. La mulţi ani lui şi să-mi trăiască!
Şi cam atât, că încă nu mi-am terminat dizertaţia…
Iun
25
Nu ştiu voi cum sunteţi, dar eu când aud de chestii de mujeres nu mai răspund de mine. Fie că e vorba de haine, încălţări, bijuterii sau machiaje, toate îmi plac deopotrivă şi vreau să ştiu tot ce are legătură cu ele.
Vă daţi seama ce bucurie fashionistă am experimentat când am aflat eu, că, mayra.ro, un portal dedicat femeilor, face o minunăţie de eveniment la Timişoara: “Seara Femeilor mayra- Make-up&Fun“. Nici nu mă gândesc să lipsesc de la acest eveniment mai ales că eu o să fiu gazda . Aşadar, strig tare, în 4 zări către publicul timişoarean feminin: Să nu care cumva să lipsiţi de la acest eveniment că nu ştiţi ce pierdeţi!
Şi ca să vedeţi că toată treaba e serioasă, am fost la TV să vorbesc despre eveniment. Înregistrarea aici.
Iun
16
Într-o zi, bântuind aiurea pe net din link în link, am dat peste articolul acesta. Mi-a plăcut tare mult ideea şi m-am gândit la rândul meu, la cele 10 lucruri pe care vreau neapărat să le fac în viaţa asta. Dacă mai rămân scopuri neatinse, trecem pe listă pentru vieţile viitoare
Deci, iată-le:
1. Să devin mamă
2. Să vizitez America Latină
3. Să o cunosc pe Alice Năstase
4. Să adopt un copil
5. Să fac scufundări
6. Să ajung în Zanzibar
7. Să mă perfecţionez în domeniul în care lucrez
8. Să scriu scenariul pentru un film
9. Să locuiesc pentru o perioadă într-un castel (valea Loarei )
10. Să rămân sănătoasa astfel încât să-mi pot îndeplini toate celelalte dorinţe
Nu-mi doresc ca toate acestea să se întâmple neapărat în ordinea în care le-am scris, însă sunt importante în felul lor şi reprezintă un “must” .
Acum, aş vrea să ştiu de la voi care sunt cele 10 lucruri pe care vreţi să le faceţi în viaţă.
Iun
11
Al meu, sună atât de bine încât mi-e frică să spun cu voce tare. Sună atât de bine încât mă sperie şi mă bucură în acelaşi timp.
Acum ceva timp vă povesteam despre dorinţa mea de a avea un loc pe care să-l numesc acasă. Ei bine, azi s-a întâmplat minunea. Azi am semnat şi am dobândit primul loc al meu, lucru care mă emoţionează până la lacrimi. După 3 luni în care am trecut de câteva ori de la agonie la extaz, în care m-am revoltat împotriva sistemului, în care am fost pe punctul de a lăsa totul baltă, am pus semnătura pe hârtie şi totul s-a încheiat cu bine.
Acum, privind în urmă îmi dau seama cât sunt de norocoasă. În urmă cum 3 luni, porneam pe un drum, care nu ştiam unde mă va duce. Nu de puţine ori, a fost atât de sinuos, încât mă gândeam se va sfârşi înainte de vreme. La final, pe un birou rece, am semnat cu măna tremurândă, un teanc de hârtii. Mai apoi, am auzit o voce spunându-mi: “Gata, acum e al tău!”
Mi s-au umezit ochii…
Iun
6
Acum câteva zile am primit prima leapşă din cariera mea de internaută. Aceasta, a sosit de la Alexandra care, vrea să ştie cum e la mine la lucru. Nu că noi două nu am lucra împreună, la aceeaşi companie însă lucrurile se petrec diferit în funcţie de fiecare departament.
1. Câte zile lucrezi pe săptămână?
Depinde de proiectele la care lucrez, câteodată asta înseamnă 7 zile, însă niciodată mai puţin de 5
2. Câte ore lucrezi pe săptămână?
Teoretic 40. Însă, job-ul pe care îl am nu presupune neapărat un număr de ore lucrate pe săptămână ci o muncă continuă. Pot să mă plimb şi prin cap să-mi umble idei despre cum să îmbunătăţesc un proiect sau cum să aduc un element lipsă unei machete. Nu odată, m-am trezit noaptea să notez nişte chestii interesante la care mă gândeam
3. Ai un program fix, o rutină?
Ăsta e unul dintre aspectele care îmi plac cel mai mult la job-ul meu. Nu fac în fiecare zi acelaşi lucru. De fiecare dată apar proiecte noi, idei care mai de care mai năstruşnice, care trebuie puse în practică. Rutină cred că ar fi mersul la birou în fiecare zi…
4. De câte ori îţi iei pauze la serviciu?
De obicei îmi iau o singură pauză, aceea de prânz, când iau masa împreună cu colegele de departament, în rest prefer micile escapade pe net câteva minute pentru a-mi relaxa mintea
5. Câte ore pe zi îţi petreci citind mailuri?
Habar nu am, multe oricum
6. Care e primul lucru pe care îl faci când ajungi la lucru?
Îmi salut colegii şi îmi aprind laptopul
7. Cu cine bei cafeau şi cine o face?
Nu beau cafea, dar mai am şi zile în care fac excepţii. Îmi prepar singură licoarea şi o beau împreună cu Alexandra
8. Un exemplu de office fun?
De astea sunt multe. Pentru că suntem mulţi oameni în acelaşi birou fără să vrei vezi ce fac ceilalţi şi mai ales, le auzi convorbirile telefonice. Unele dintre ele au rămas în istorie
9. Când nu lucrezi cum îţi petreci timpul?
Mă uit la seriale, ies cu prietenii, plimb patrupedul şi lucrez . A… şi din când în când mai scriu şi pe blog.
Habar n-am cui să dau mai departe aşa că vă invit pe voi, doritorilor, să o preluaţi.
Iun
2
Dragilor, ştiu că nu sunteţi obişnuiţi cu mine să scriu aşa de des pe blog , însă acum am aflat o veste absolut minunată şi trebuie să v-o împărtăşesc şi vouă: inegalabilul, incredibilul şi super talentatul într-ale bucătăriei (poate şi în altele, eu atâta ştiu, atâta spun ) vine să gătească la Timişoara.
Sâmbătă, 12 iunie se întâmplă minunea iar gazdă pentru acest răsfăţ culinar va fi restaurantul Cactus.
Eu vă zic doar atât: să nu cumva să rataţi acest eveniment că nu ştiţi ce pierdeţi. Şi credeţi-mă pe cuvânt, asta v-o spun în calitate de degustătoare a bucatelor gătite de Adi Hădean. Mai mult, înscrieţi-vă cât mai repede că la cât e de aşteptat Adi la Timişoara, locurile se vor ocupa imediat.
Mai multe detalii despre ce şi cum aflaţi aici
Mai
30
Am moştenit de la tata microbul fotbalului. De când mă ştiu, urmăream împreună meciurile echipei favorite în dormitorul meu, (mama punea stăpânire pe televizorul conjugal ) comentam şi ne contraziceam la fazelele importante. Aveam aproape aceleaşi preferinţe în materie de echipe favorite şi jucători, ale mele, puternic influenţate de gusturile lui.
Era o vreme când eram la curent cu tot ce se întâmpla în lumea fotbalului, jucători, transferuri, campionate, întrecerile europeene… Ştirile sportive erau cele mai aşteptate, în fiecare seară (pe vremea aia nu aveam internet sau cablu tv, totul se rezuma la tvr 1 si tvr 2). Mai târziu, am descoperit revistele oficiale ale cluburilor, ziarele sportive şi alte publicaţii de acest gen. Cumpăram tot ce avea legătură cu fotbalul dar mai ales cu echipa favorită.
Cele mai dramatice momente le trăiam însă, cu naţionala de fotbal a României. Un meci al naţionalei era evenimentul zilei în familie. Toţi îşi lăsau baltă activităţile şi ne vedeam cu mic cu mare în faţa televizorului. Îmi aduc aminte campionatul mondial din SUA, în 94. Eram cu părinţii în vacanţă la Olăneşti. Tot sejurul am vizionat meciuri în camera de hotel
Tot din acea perioadă am în dormitorul din casa părinţilor mei, o colecţie impresionantă de articole, ziare, reviste cu fotbalişti şi tot ce are legătură cu ei. Dulapul de haine poartă şi acum, pe interior, mărturii ale favoriţilor din acea vreme. De fiecare dată când merg acasă şi îl deschid, îmi revin pentru câteva secunde emoţiile şi amintirile trăite atunci. Simt că doar acolo este păstrată vie, amintirea a tot ceea ce odată reprezenta una dintre pasiunile mele cele mai mari: fotbalul.
Azi, privesc un meci de fotbal doar de dragul vremurilor de altădată. Nu pot să mai simt nimic din ceea ce trăiam atunci… Poate pentru că am crescut şi m-am schimbat, poate pentru că jucătorii nu mai sunt aceeaşi, nu mai joacă cu determinarea cu care jucău cei din “generaţia de aur” sau poate pentru că fotbalul nu mai e aşa cum era pe vremea mea…
Designed by Tim Sainburg from Brambling Design
