Nu ştiu alţii cum sunt, dar existenţa mea până în prezent, s-a derulat sub influenţa unor decizii şi schimbări mai mult sau mai puţin majore.  Periodic, o  dată la câţiva ani, se întâmplă ceva, sunt luate anumite decizii şi eu sunt nevoită să o iau de la capăt.

Primul nou început l-am experimentat pe la vârsta de 7 ani. Împreună cu fratele meu şi cu mama, ne-am mutat de acasă, la oraş, pentru a  putea urma o şcoală mai bună. Tata venea în vizită cam de 2 ori pe săptămână , prilej cu care ne mai controla la lecţii. A fost o perioadă destul de lungă, 8 ani de zile în care eu cu fratele meu am locuit singuri, la fel  şi părinţii noştri (pe parcurs ce am crescut mama avea încredere să ne lase singuri). A fost o perioadă în care m-am format, am învăţat sa mă descurc relativ singură, să fiu un sprijin pentru fratele meu, să fiu independentă şi să încerc să-mi rezolv problemele fără să dau fuguţa la mama. Întreaga mea personalitate poartă amprenta acelor primi ani de dat piept cu viaţa .

La 14 ani, aveam parte de un nou început, de această dată schimbând oraşul, prietenii, casa şi tot ceea ce avusesem până în acel moment. Mergeam la liceu, în Craiova. A fost greu, mai ales în prima perioadă, eram la o vârstă la care mă confruntam cu multe stări, o vârstă la care ai nevoie de prieteni şi feţe cunoscute în jurul tău. A trecut şi asta. Timp de 4 ani am legat prietenii trainice (cel puţin până în acest moment), m-am format, din nou, am decis ce vreau să fac mai departe, m-am îndrăgostit, m-am despărţit şi am suferit.  A fost frumos, poate cel mai frumos început pe care l-am avut.

Odată cu admiterea la facultate, avea să  debuteze o nouă eră pentru mine, un nou început. Lăsam în spate, din nou, familie, prieteni, obiceiuri, locuri, priviri. Într-un cuvânt tot. Veneam în Timişoara cu iluzia unei vieţi perfecte, a unei poveşti de dragoste şi a unei facultăţi la care fusesem admisă. Lăsam totul în urmă pentru a-mi continua fuga nebunească în cunoaştere, libertate şi profesie. Lăsam momente dragi şi prietenii unice pentru ceva nou, pentru inedit, pentru iubire…

Sunt frumoase începuturile, au ceva aparte, te atrage necunoscutul, setea de nou şi fugi cât poţi de rutina  veche. Te îmbărbătezi la gândul că te aşteaptă altceva mai bun, altceva ce te va mulţumi mai mult, că meriţi şi poţi mai  mult….Însă, de fiecare dată când începi ceva nou, trebuie să laşi în urmă ceva vechi… după care suferi şi te frâmânţi şi verşi lacrimi. Oricât de mult te-ar atrage noul, e greu să renunţi la vechi… Am ajuns acum în faţa unui nou început. Şi nu e ca şi până acum. Nu mă entuziasmez, nu am speranţă şi nici dorinţa de a o lua de la capăt. Pentru prima dată, vreau să rămân aici şi aşa…