Şi rău de tot…

Am văzut de câteva zile o reţetă interesantă aici.  E unul dintre site-urile mele preferate de mâncăruri şi o sursă de inspiraţie pentru a-mi exersa talentul culinăresc.  Aşadar, să vă spui :) ce minunăţie am mai preparat azi.

Ingredientele sunt:

carne de vită, ardei gras roşu, ceapă, ciuperci, usturoi, pătrunjel verde, piper, sare, oregano, ulei de măsline şi sos de roşii

Pentru aluat trebuie: 1 ou, făină albă, sare, apă minerală

Nu mă întrebaţi cantităţi ca nu ştiu să le  spun, eu le pun toate după ochi :)

Aşadar, se taie carnea cubuleţe şi se pune în wok (se poate folosi şi o tigaie obişnuită dar eu prefer wok-ul) cu căteva   picături de ulei de măsline (carnea o fierb puţin înainte ca să fie mai fragedă).  Se lasă până se pătrunde bine după care se adaugă ciupercile tăiate bucăţi mai mari, ardeiul, ceapa şi câţiva câţei de usturoi. Spre final se adaugă sosul de roşii şi se condimentează după gust.

IMG_3577

IMG_3578

IMG_3581

IMG_3582

IMG_3585

Între timp preparaţi un aluat de clătite din: 1 ou, puţină sare, o jumătate de cană cu apă minerală şi făină până obţineţi un aluat omogen. Prăjiţi 3 clătite mai groase.

IMG_3579

IMG_3583

Clătitele se rulează şi se taie fâşii

IMG_3586

Finalul arată cam aşa:

IMG_3589IMG_3590

IMG_3588

A fost delicios, drept pentru care am plecat din bucătărie rostogolindu-ne :P .

Reţeta care m-a inspirat o găsiţi aici.  Eu am mai schimbat pe ici pe colo, că deh, ţipa originalitatea din mine :D

Last 5 posts in culinarind

Tags: ,

5 comentarii on Am păcătuit din nou

  1. GINA spune:

    MAMA CE BINE ARATAAAAAAAAAA………….. VREAU SU EIIIIIIIIIIIIIIIII

  2. roxid spune:

    Super. Acum stiu ce gatesc deseara. :) Mersi

  3. eleny spune:

    @gina: draguta, vin la Bucuresti si gatim impreuna :P

    @roxid: ma bucur ca sunt o sursa de inspiratie :D

  4. Alle spune:

    haide ca nu e chiar asa nesanatos ce-ai gatit :-” nu ai pacatuit 100%

  5. copolovici spune:

    Eleny, mă bucur mult că propunerea mea te-a inspirat :) Spor!

Lasă un răspuns

*