Ieri, m-am hotărât pe ultima sută de metri să merg la prima ediţie a  Conferinţele Kfc din Timişoara în Piaţa Operei.  Mă bucur că am ajuns până la urmă pentru că am aflat ceva lucruri noi despre blogging şi microblogging precum şi  câteva păreri despre evoluţia  acestora într-un an de zile.  Speak-erii au fost Sorin Tudor şi Carmen Holotescu.

S-a discutat despre evoluţia internetului, migrarea mediei tipărite către digital, dezvoltarea incredibilă a social media şi s-au făcut câteva pronosticuri despre unde ne vom situa într-un an de zile. Interesant este că s-a discutat despre dispariţia presei scrise în cel mai scurt timp şi acapararea acesteia de varianta digitală a produsului tipărit. Nu sunt total de acord având în vedere că procentual vorbind, media utilizatorilor  de internet în România este undeva pe la  35% , iar  în mediul rural încă mai avem un număr destul de ridicat de cititori fideli ai ziarului tipărit. Personal cred că publicaţiile regionale de ştiri vor mai avea, ceva timp de acum încolo, un cuvânt greu de spus în media românească.

Carmen Holotescu a prezentat platforma cirip.ro despre care, recunosc, nu ştiam foarte multe până ieri.  cirip.ro este un fel de twitter, însă cu mult mai multe funcţionalităţi.

Am apreciat faptul că fiecare participant a avut posibilitatea de a-şi da cu părerea despre temele discutate, fiecare a avut posibilitatea de a se prezenta şi a descrie în câteva cuvinte blogul personal şi contul de twitter, precum şi motivele pentru care participă la eveniment. E o chestie mişto şi te ajută să interacţionezi cu vorbitorul şi cu ceilalţi participanţi la conferinţă :) . Încă un plus din partea mea pentru acel mini workshop în care am răspuns la 4 întrebări referitoare la blogging şi microblogging.

Dupa conferinţe, am mers cu mic cu cu mare la Blogmeet în Beer&Bricks. Aniversarea celor 2 ani de blogging timişorean s-a lăsat cu multe râsete, cântece şi distracţie cât cuprinde.  A… şi era să uit, cu un delicios tort şi o bătaie cu zăpadă (la Timişoara ningea ca în iernile copilăriei mele :D ).  Am cunoscut oameni, pe care îi citesc de ceva vreme,  face to face :D şi am rămas plăcut impresionată de cât sunt de deschişi şi comunicativi. L-am adus şi pe iubi la întâlnirea noastră şi surpriză… şi-a găsit şi ceva cunoştinţe mai vechi acolo :) .

Una peste alta a fost cea mai tare întâlnire a bloggerilor la care am fost până acum, exceptând faptul că a fost prima :P . Poze iar nu am pentru că nu am avut aparat foto, aştept să cerşesc de la ceilalţi când vor fi publicate :D

Lista celor prezenţi aseară o puteţi vedea aici

Last 5 posts in socializez

Tags: , ,

5 comentarii on Kfc şi blogmeet

  1. crinutza spune:

    Hehehe… ca sa il citez pe Bleau, tot de aseara, “Lumea e mica… prea mica!” :P
    A fost chiar fain, fain… speram ca la mai mare :D

  2. eleny spune:

    @ crinutza: asa e :) )

  3. Florin spune:

    Intr-adevar faina a fost ziua de sambata!

    Si Yeti se pare ca nu e asa inspaimantator ca in filme :p

  4. eleny spune:

    @florin: Bestia Yeti poate fi imblanzita, dupa cum ai vazut :P

  5. [...] Carmen Holotescu, multumim Cirip.ro, multumim Gabriela Grosseck, multumim Cristina, Eleny, Stefan Marazan, Raka, Richie, Nicoleta, multumim tm99blog, pr365.ro, Ovidiu Sirb, Sorin Tudor, [...]

Lasă un răspuns

*