Sunt copleşită. Nu, mai bine spus, încă sunt colpeşită. Sâmbătă am mai învăţat ceva şi anume  că dacă vrem putem să urnim pământul: pentru Daniel.

O mână de oameni, cele 7 zâne, au demarat o campanie online de strângere de fonduri, pentru a ajuta un băiat de leucemie şi pentru a-i oferi acestuia şansa la viaţă. O altă mână de oameni, de această dată de la Timişoara (Cristina, Raul, Nebuloasa, ajutaţi de mulţi alţii ) s-au alăturat lor şi au făcut ca sâmbătă seara, la Hotel Timişoara, 150 de inimi să bată la unison.  O seară despre emoţie, lacrimi, zâmbete, bucurie, speranţă, multă dăruire şi cel mai important despre oameni care pot schimba ceva.

E frumos şi în acelaşi timp emoţionant  că încă demonstrăm că ne mai pasă de cel de lângă noi, că nu ne-am înfundat de tot în indiferenţă şi griji cotidiene. Că, încă ştim să întindem o mână de ajutor atunci când e cazul şi că, cel mai important, ştim să fim oameni. Sunt mândră că trăiesc aici şi că TEAMişoara a fost într-adevăr o echipă.

Mai multe detalii despre tot ce s-a întâmplat sâmbătă puteţi vedea aici şi aici.

Last 5 posts in gandesc asa

Tags: ,

Lasă un răspuns

*