Ţi-am simţit paşii grăbiţi pe stradă şi ţi-am auzit respiraţia grea şi sacadată. Păşeai gânditor, într-un ritm alert, aproape nebunesc. Se părea că încerci să fugi, de ceva, de cineva… de mine. Stăteam cuminte şi păşeam încet în spatele tău. Îmi era teamă că o să mă observi şi o să fugi mai tare. Savuram fiecare secundă în care îţi mai puteam simţi parfumul. Îmi alina şi îmi sfâşia inima, în acelaşi timp.
Te strecurai cum puteai mai bine printre fulgii de zăpadă care se încăpăţânau să ajungă pe trotuar. Urmele tale rămâneau adânc înfipte în dalele reci de piatră. Erau exact ca o hartă. Mă ghidau şi mă atrăgeau către tine. Te urmăream atent şi îmi doream să te ajung din urmă. Să mergem unul lângă celălalt… exact ca pe vremuri. Mâinile noastre să stea alături, paşii să aibă acelaşi ritm şi privirile să ascundă aceleaşi gânduri.
Şi da, vroiam să te strig şi să-ţi arăt că sunt acolo, lângă tine. Acolo unde am stat mereu. Însă, ceva m-a oprit. Poate că fuga nebunească în care mergeai pe stradă, poate că zăpada rece ce îmi te scosese în cale sau poate că ajunsesem la concluzia că nu am mai fi putut niciodată să păşim amândoi în acelaşi ritm…
Last 5 posts in marturisiri
- Viața trăită în jumătați - April 23rd, 2013
- Amintiri preţ de-o clipă - October 21st, 2012
- Ţie... Mie... Nouă! - August 12th, 2012
- Cu tine sau cu dorul tău? - July 14th, 2012
- Despre tot si despre nimic... - June 4th, 2012
Tags: marturisiri, pasi, zapada
